Contestație decizie de concediere. Decizia 1706/2009. Curtea de Apel Tg Mures


ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA NR. 1706/

Ședința publică din 11 2009

Completul compus din:

– Președinte

– Judecător

– Judecător

Grefier –

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul Spitalul Municipal S, cu sediul în S,-, jud. M, împotriva sentinței civile nr. 836 din 11 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns pentru recurentul pârât Spitalul Municipal S, avocat – și pentru intimata reclamantă, lipsă, avocat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat și motivat în termen legal și este scutit de la plata taxei de timbru, iar la dosar s-a depus din partea intimatei reclamante întâmpinare.

Se comunică un exemplar din întâmpinare reprezentantului recurentului pârât, care depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu solicită termen pentru studiul întâmpinării și nu mai are alte cereri de formulat.

Reprezentanta intimatei reclamante depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu mai are cereri de formulat în probațiune.

Neformulându-se alte cereri, instanța constată că recursul este în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea lui.

Reprezentantul recurentului pârât solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în totalitate a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantă ca neîntemeiată, pentru motivele invocate în scris.

Reprezentanta intimatei reclamante solicită respingerea recursului, menținerea sentinței civile atacate ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată, pentru motivele arătate prin întâmpinare, urmând ca până la sfârșitul dezbaterilor să depună la dosar chitanța privind onorariul avocațial.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr. 836 din 11 iunie 2009, Tribunalul Mureșa admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Spitalul municipal S, a anulat deciziile nr. 28/01.04.2009 și nr. 33/29.04.2009 emise de pârât, a dispus reintegrarea reclamantei în postul deținut anterior emiterii deciziilor mai sus menționate, a obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantului a drepturilor salariale de care acesta a fost lipsit, începând cu data de 1.05.2009 și până la data reintegrării efective pe postul deținut anterior și a obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 800 lei, cu titlu de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Spitalul Municipal S, solicitând modificarea în tot a sentinței civile, în sensul respingerii cererii reclamantei ca neîntemeiată.

În motivarea recursului a arătat că prin dispozitivul sentinței civile recurate instanța judecătorească investită cu soluționarea fondului cauzei dispune anulare deciziilor emise de pârât. Din această exprimare rezultă că instanța, contrar prevederilor exprese ale art. 267 Codul Muncii, pare a îmbrățișa sancțiunea nulității relative pentru neîndeplinirea procedurii cercetării prealabile în cazul concedierii pentru necorespundere profesională a salariatului. Consideră soluția instanței de fond ca fiind dată cu încălcarea legii, în condițiile în care nulitatea absolută, sancțiune expres prevăzută de art. 267 din Codul Muncii pentru concedierea fără îndeplinirea procedurii cercetării prealabile, se constată și nu se dispune de instanța judecătorească competentă.

După ce face trimitere la prevederile exprese ale art. 63 alin. 2 din Codul Muncii, instanța de fond menționează expres că pârâta ar fi încălcat și prevederile art. 267 din Codul Muncii prin neefectuarea cercetării prealabile. Consideră aceste motive contradictorii. Aceasta deoarece prin OUG nr. 65/2005 textul alin. 2 al art. 63 din Codul Munciia suferit modificări, noul text, invocat de instanța de fond în considerentele sentinței recurate, făcând trimitere la obligativitatea unei proceduri de evaluare a salariatului prealabilă concedierii pentru necorespundere profesională, pe când art. 267 Codul Muncii reglementează o procedură de cercetare disciplinară prealabilă concedierii salariatului pentru motivul prevăzut de art. 61 lit. a din Codul Muncii, adică pentru abateri grave sau abateri disciplinare repetate.

Rezultă fără echivoc că odată cu modificarea Codului Muncii prin OUG nr. 65/2005 legiuitorul a reglementat două proceduri prealabile distincte, procedura de evaluare prealabilă și procedura de cercetare disciplinară prealabilă, aplicabile pentru situațiile de concediere reglementate de art. 61 lit. a și d din Codul Muncii, cu atât mai mult cu cât trebuie avute în vedere prev. art. II din OUG nr. 65/2005. Nici unul dintre contractele colective de muncă la nivel național sau de ramură sanitară nu reglementează o procedură a evaluării prealabile în caz de concediere pentru necorespundere profesională. În lipsa reglementării unei astfel de proceduri în regulamentul de ordine interioară, consideră că ne aflăm în situația unui vid de reglementare care nu poate îndreptăți instanța de judecată să reactiveze dispozițiile art. 63 alin. 2 din Codul Muncii în forma lor inițială. OUG nu impune un termen în care angajatorii să procedeze la reglementarea acestei proceduri prin regulamentul de ordine interioară. După împlinirea termenului de un an de la data intrării în vigoare a OUG nr. 65/2005 prevederile art. 65 alin. 2 din Codul Muncii în forma inițială și-a încetat aplicabilitatea.

CCM la nivel de ramură sanitară pe perioada 2008-2010 s-a încheiat cu mult după împlinirea termenului de un an impus de art. II alin. 1 din OUG nr. 65/2005.

În drept, a invocat prev. art. 304 pct. 7, 8 și 9 Codul d e Procedură Civilă.

Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței ca legală și temeinică. Recurenta a omis prevederea cuprinsă în art. 78 alin. 1 din Codul Muncii.

Nu există nici o contradicție în întemeierea pe cele două texte de lege a soluției pe fond. Părțile sunt libere să convină asupra chestiunilor lăsate la latitudinea lor, neexistând nici o interdicție în sensul pretins de recurentă. Ultima critică nu se încadrează în niciunul din motivele de recurs indicate de recurent, nu poate reprezenta nici măcar un argument de fond pertinent, ca atare instanța de recurs nu îl poate lua în considerare.

Examinând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și din oficiu, conform cu prevederile art. 304 ind. 1 Codul d e Procedură Civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Mureș la data de 04.05.2009, reclamanta – a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea deciziilor nr. 28/01.04.2009 și nr. 33/29.04.2009 emise de pârâtul Spitalul municipal S, reintegrarea reclamantei pe postul de asistent social nivel mediu deținut anterior în cadrul unității pârâte, acordarea către reclamantă a tuturor drepturilor salariale de care aceasta a fost lipsită la data încetării raporturilor de muncă, 01.05.2009 și până la reintegrarea efectivă.

În motivarea cererii s-a arătat că s-au încălcat prev. art. 62 alin. 2, art. 63 alin. 2 din Codul Muncii, referitor la motivarea în fapt a deciziei și neefectuarea procedurii de evaluare prealabilă a salariatului, sub sancțiunea nulității absolute, precum și disp. art. 53 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură sanitară valabil pentru 2008-2010. Reclamantei nu i s-a comunicat acordul scris al sindicatului în acest sens. Nu s-a efectuat nici un demers pentru redistribuirea acesteia. De asemenea, în urma rectificării primei decizii, funcția ocupată de reclamantă este incorect indicată.

Instanța de fond a admis acțiunea, reținând în considerentele sentinței civile că pârâta a încălcat prevederile art. 63 alin. 2 din Codul Muncii și art. 53 alin. 2 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură sanitară. Pârâta nu a efectuat cercetarea prealabilă după procedura prevăzută de Codul Muncii.

Hotărârea astfel pronunțată este legală și temeinică, fiind ferită de orice critici.

Critica recurentului privind mențiunea din dispozitivul sentinței “anulează deciziile” nu este fondată. Chiar dacă din această exprimare ar rezulta că deciziilor atacate li s-ar fi aplicat sancțiunea nulității relative în locul nulității absolute prevăzute de art. 267 din Codul Muncii, este evident că, raportat la textul de lege încălcat, instanța de fond a aplicat sancțiunea nulității absolute. Că este așa, o dovedește și faptul că s-a aplicat principiul repunerii părților în situația anterioară actul a cărei nulitate absolută s-a constatat. Pe de altă parte, finalitatea ar fi fost aceeași iar recurentei nu i se poate reține vreo vătămare procesuală prin această diferență de semantică.

Al doilea motiv de recurs nu este întemeiat. Se susține că instanța de fond ar fi reținut motive contradictorii în considerente. Recurenta a omis a studia desfășurarea logică a considerentelor hotărârii atacate. Ar fi observat că s-a arătat încălcarea art. 63 alin. 2 și 267 din Codul Muncii, ultimul articol fiind încălcat prin raportare expresă la prevederile art. 53 alin. 2 din CCM la nivel de ramură sanitară, unde se prevede că termenele și condițiile cercetării prealabile sunt cele prevăzute pentru cercetarea disciplinară, termene și condiții prevăzute tocmai de art. 267 din Codul Muncii, sus-menționat. este logică și nu lasă loc la interpretări sau lacune de care să profite o parte sau alta, semnatară a contractului colectiv de muncă la nivel de ramură.

Chiar dacă procedura de evaluare prealabilă este distinctă de procedura de cercetare disciplinară, prima se completează cu a doua, în sensul că primei i se aplică doar termenele și condițiile celei de a doua.

“Vidul de reglementare” nu poate fi invocat de recurent pentru propriul lor “vid de regulament de ordine interioară”. Chiar recurentul afirmă că nu și-au îndeplinit obligația imperativă de a reglementa prin regulament de ordine interioară procedura de evaluare prealabilă. Contractul colectiv de muncă invocat mai sus este în vigoare, nu a fost atacat în instanță, iar prevederile sale sunt pe deplin aplicabile părților semnatare iar textul art. 53 alin. 2 din CCM este cât se poate de clar și nu lasă loc la interpretări.

Sintetizând, Curtea apreciază că în cauză nu este incident nici unul din motivele de nelegalitate invocate de recurent. Hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se sprijină, nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii, Instanța nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, nu a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia iar hotărârea pronunțată indică temeiul legal și nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 7, 8 și 9 Codul d e Procedură Civilă).

Ca atare, în baza art. 312 alin. 1 Codul d e Procedură Civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârât.

În baza art. 274 Codul d e Procedură Civilă, Curtea va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Spitalul Municipal S, cu sediul în S,-, județul M, împotriva sentinței civile nr. 836 din 11 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș, Secția civilă, în dosarul nr-.

Obligă pârâtul să-i plătească reclamantei, domiciliată în Târgu-M,-, cam. 21, județul M, suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 2009

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat

GREFIER,

Red.

Tehnored: /4.ex.

Jud. fond:-

-9.12.2009-