ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU –
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR.17/
Ședința publică din 8 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător:
Judecător:
Grefier:
Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamanta, domiciliată în, nr. 678, județul H, împotriva sentinței civile nr. 2021 din 17 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr-.
La apelul nominal se prezintă pentru pârâta intimată – SRL M-C av. în substituirea av., lipsă restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței la data de 7 ianuarie 2009 o cerere din partea reprezentantului reclamantei recurente, respectiv av., o cerere solicitând judecarea cauzei în lipsă întrucât nu se poate prezenta în instanță la termenul de astăzi fiind plecat din localitate, solicitând de asemenea admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, cu obligarea pârâtei intimate la plata cheltuielilor de judecată, anexând chitanța reprezentând onorariul avocațial.
Reprezentanta pârâtei intimate depune la dosar delegația de substituire și declară că nu mai are alte cereri.
Neformulându-se cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar chitanța reprezentând onorariul avocațial.
CURTEA DE APEL,
Prin sentința civilă nr. 2021 din 17 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita, Secția civilă în dosarul nr-, s-a admis excepția tardivității introducerii acțiunii împotriva Deciziei nr. 1 din 28 ianuarie 2007 de încetare a contractului de muncă, invocată de pârâtă; s-a admis în parte acțiunea reclamantei formulată împotriva pârâtei SRL, cu sediul în M C; pârâta a fost obligată să plătească reclamantei indemnizația de concediu neefectuat, aferentă perioadei lucrate, respectiv 15 octombrie 2006 – 15 februarie 2007, precum și 500 lei cheltuieli de judecată; celelalte capete de cerere au fost respinse.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta și a solicitat modificarea în parte a sentinței atacate și în consecință admiterea cererilor cuprinse în acțiunea introductivă, astfel cum a fost completată și să se dispună următoarele:
– obligarea pârâtei să-i achite reclamantei suma de 198 lei, reprezentând indemnizația de concediu de odihnă neefectuat, actualizată la inflație pentru perioada cuprinsă între data introducerii acțiunii și data plății;
– obligarea pârâtei SRL să rectifice în carnetul de muncă data încadrării în muncă, în sensul cuprinderii datei reale la care reclamanta a început activitatea, respectiv 1 august 2006 și nu 15 octombrie 2006;
– obligarea pârâtei să-i achite reclamantei suma de 665,5 lei, care cuprinde 166 lei pentru cele 60 de ore suplimentare lucrate în perioada 1 august 2006 – 7 ianuarie 2007 în localul “”, unde reclamanta a lucrat câte 17 ore pe zi, calculate în raport cu salariul de 500 lei net lunar, la care se adaugă suma de 124,5 lei spor de 75% și suma de 375 lei spor de noapte de 15% pe cele 5 luni;
– obligarea pârâtei să-i plătească reclamantei suma de 2.218,58 lei, cuprinzând 1.094,8 lei contravaloarea celor 391 ore suplimentare lucrate în zilele de repaus săptămânal, în perioada 1 august 2006 – 7 ianuarie 2007, când aceasta a lucrat câte 17 ore, cu adăugarea sporului de 100% conform contractului colectiv de muncă, precum și a sporului de 15% pentru cele 69 ore de noapte dintre acestea, deci a sumei de 28,98 lei;
– obligarea pârâtei să-i achite reclamantei suma de 190,4 lei, care cuprinde 95,2 lei pentru orele suplimentare prestate în zilele de sărbători legale, respectiv 24 decembrie 2006 și 2 ianuarie 2007, cu adăugarea sporului de 100%, deci a sumei de încă 95,2 lei;
– obligarea pârâtei la plata integrală a cheltuielilor de judecată efectuate în fond;
– obligarea pârâtei-intimate la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs.
În motivarea recursului s-a arătat că reclamanta, prin probele testimoniale administrate în fața instanței de fond a făcut dovada că începând cu data de 1 august 2006 prestat muncă în favoarea pârâtei SRL, iar contractul de muncă a fost încheiat doar la data de 15 octombrie 2006, astfel că se impune rectificarea datei de încadrare înscrisă în carnetul de muncă și recunoașterea perioadei menționate ca vechime în muncă.
S-a mai relevat faptul că în speță reclamanta a făcut dovada că atât ea, cât și celelalte colege de serviciu au lucrat câte 17 ore pe zi, lucrând inclusiv în zilele de repaus săptămânal și în sărbătorile legale, însă pârâta nu i-a achitat orele suplimentare și nici sporul pentru prestată în timpul nopții, astfel că se justifică a fi obligată să-și îndeplinească obligația de plată.
Reclamanta a mai arătat că a solicitat obligarea pârâtei și la plata drepturilor bănești datorate pentru zilele de concediu de odihnă cuvenite.
Referitor la recunoașterea vechimii în muncă, instanța de fond a reținut că încheierea contractului de muncă a avut loc la 15 octombrie 2006, deși această eroare a fost corectată de reclamantă prin precizarea de acțiune.
În privința cererilor referitoare la orele suplimentare, instanța le-a respins fără nicio motivație, deși din probele administrate rezultă că restaurantul în care lucra reclamanta funcționa zilnic între orele 8,00 – 1,00.
S-a susținut că lipsa unei motivări clare cu privire la aceste cereri, ce vizează drepturi legale încălcate de angajator echivalează cu necercetarea fondului cauzei.
Referitor la indemnizația de concediu, reclamanta a invocat faptul că instanța a dispus obligarea pârâtei să-i plătească această indemnizație, fără a se pronunța asupra duratei pentru care este datorată și a cuantumului indemnizației, context în care reclamanta este în imposibilitate de a pune în hotărârea judecătorească.
Reclamanta a susținut că hotărârea atacată este nelegală, deoarece la pronunțarea acesteia au fost ignorate în totalitate probele administrate, care relevă cu certitudine munca suplimentară a cărei contravaloare trebuie să fie achitată. De asemenea, au fost ignorate dispozițiile art. 287 din Codul muncii, în condițiile în care pârâta nu a depus niciun înscris din care să rezulte alte program de funcționare decât cel dovedit de reclamantă și nu a depus nici înscrisuri care să ateste drepturile salariale achitate.
În drept, s-au invocat prevederile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă.
Pârâta SRL, cu sediul în MCa formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă, arătând că petitul privind acordarea indemnizației de concediu a fost admis în totalitate și acest aspect nu a fost contestat de pârâtă. Referitor la rectificarea datei încadrării în muncă, din probele administrate rezultă că reclamanta a început activitatea la 15 octombrie 2006.
În ceea ce privește pretențiile privind plata orelor suplimentare și a sporului de noapte, nu s-a dovedit că reclamanta a prestat activitate peste programul normal de lucru sau în zilele de repaus săptămânal.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și în raport de prevederile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă și având în vedere actele și lucrările dosarului, curtea reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată la 15 noiembrie 2007 reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâta SRL, cu sediul în M C, anularea deciziei privind încetarea contractului individual de muncă în temeiul art. 55 lit. b din Codul muncii, repunerea părților în situația anterioară și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale pentru zilele de concediu legal de odihnă la care avea dreptul.
Ulterior, reclamanta și-a completat cererea de chemare în judecată în sensul că a solicitat să se rectifice în carnetul de muncă data încadrării sale și totodată să fie obligată pârâta la plata contravalorii orelor suplimentare lucrate și a sporului de noapte.
Instanța de fond a respins ca tardiv formulată cererea de anulare a Deciziei nr. 1/2007, emisă de pârâtă prin care s-a dispus încetarea contractului de muncă al reclamantei. Sub acest aspect sentința pronunțată de instanța de fond nu a fost criticată, reclamanta nesolicitând în recurs modificarea sentinței atacate în sensul de a se respinge excepția tardivității și a se analiza pe fond cererea de anulare a deciziei în discuție.
În ceea ce privește celelalte cereri formulate de reclamantă, instanța de fond a admis doar cererea de obligare a pârâtei la plata indemnizației de concediu aferentă perioadei lucrate, respectiv 15 octombrie 2006 – 15 februarie 2007, fără a indica însă cuantumul acestei indemnizații și fără a preciza care este numărul zilelor de concediu de care ar fi trebuit să beneficieze reclamanta.
Referitor la celelalte drepturi salariale solicitate, s-a reținut de către instanța de fond că acestea nu sunt susținute prin nici un mijloc de probă existent la dosar. De asemenea, s-a reținut că reclamanta nu a făcut dovada că a început activitatea în cadrul societății anterior datei de 15 octombrie 2006, când a fost încheiat contractul individual de muncă. S-a mai reținut că în cererea de chemare în judecată reclamanta a indicat data de 15 octombrie 2006 ca fiind data la care a început activitatea și această împrejurare este confirmată de martorii audiați în cauză.
În ceea ce privește probele administrate de instanța de fond, se constată că pe parcursul judecății cauzei în primă instanță, s-a administrat doar proba cu expertiza criminalistică pentru a se clarifica o serie de aspecte legate de unele mențiuni înserate în cuprinsul actului de demisie și al deciziei de încetare a raporturilor de muncă. De asemenea, a fost audiată o singură martoră -, în declarația căreia s-a făcut referire doar la demisia reclamantei.
Se constată astfel că deși în considerentele sentinței atacate s-a reținut că pretențiile bănești ale reclamantei nu sunt susținute de nici un mijloc de probă, instanța de fond nu a dat dovadă de rol activ, conform prevederilor art. 129 alin. 4 Cod procedură civilă și nu a administrat nicio probă cu privire la aceste pretenții. Fiind vorba de pretenții legate de orele suplimentare și de munca prestată în timpul nopții, trebuie să se verifice dacă reclamanta a prestat muncă în aceste condiții și dacă a fost remunerată pentru această muncă, sens în care trebuiau solicitate pontajele, respectiv statele de plată, putându-se administra inclusiv probe testimoniale.
Martora audiată în cauză – (fila 32 dosar fond), după cum s-a mai precizat, a făcut referire la demisia reclamantei, iar cu privire la data angajării a arătat că nu știe precis când s-a angajat reclamanta.
În aceste condiții, se impunea suplimentarea probatoriului față de cererea formulată de reclamantă pentru rectificarea datei din carnetul de muncă referitoare la începerea activității. Pe de altă parte, în cauză a mai fost încuviințată și proba cu martora, care nu a mai fost audiată, fără ca instanța să aducă vreo motivare în acest sens.
În condițiile în care instanța de fond nu a dat dovadă de rol activ și nu a pus în discuția părților necesitatea administrării de probe pentru a se dovedi cererile deduse judecății, curtea apreciază că în mod greșit s-a reținut că acestea sunt nefondate. Această împrejurare echivalează cu necercetarea fondului cauzei, în lipsa administrării unor probe pertinente instanța de recurs fiind în imposibilitate de a exercita controlul judiciar cu privire la sentința atacată. Această împrejurare atrage incidența în cauză a prevederilor art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă care prevede că se pronunță casarea hotărârii atacate în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului.
Față de cele ce preced, pentru considerentele arătate, în temeiul prevederilor legale menționate curtea va admite recursul declarat de reclamantă și va casa sentința atacată, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
În rejudecare, tribunalul va administra probele necesare, respectiv înscrisuri(pontaje, state de plată) și probe testimoniale, și dacă este cazul și proba cu expertiza pentru a clarifica dacă reclamanta a prestat muncă suplimentară și muncă de noapte și care sunt drepturile care i se cuvin. De asemenea, se va clarifica data începerii de către reclamantă a activității la societatea pârâtă și care este durata concediului pentru care i se cuvine reclamantei indemnizație de concediu și cuantumul acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta, domiciliată în, nr. 678, județul H, împotriva sentinței civile nr. 2021 din 17 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita,Secția civilă în dosarul nr-.
Casează integral sentința atacată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Harghita, Secția Civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
GREFIER,
Red.
Tehnored. BI/2ex
Jud.fond:;
-9.03.2009-
