ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civil, de Munc și Asigurri Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVIL Nr. 172/R/2008
Ședința public din data de 22 ianuarie 2008
Instanța constituit din:
PREȘEDINTE: Gabriella Purja vicepreședinte Curtea de APEL CLUJ
JUDECTOR: – –
JUDECTOR: – –
GREFIER: – –
S-a luat spre examinare recursul declarat de reclamantul – împotriva sentinței civile nr. 1357 din 04.06.2007 pronunțat de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe pârâta SPITALUL CLINIC DE URGENȚ PROF. DR. C, având ca obiect litigiu de munc – contestație împotriva deciziei de concediere.
La apelul nominal, fcut în ședinț public se prezint reclamantul recurent personal, lipsind reprezentantul pârâtei intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinit.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și de timbrul judiciar.
S-a fcut referatul cauzei, dup care se constat c a fost suspendat judecarea cauzei pentru lipsa nejustificat a prților de la dezbateri și întrucât nici una din acestea nu solicitase judecarea ei în lips, iar ulterior a fost repus pe rol la cererea reclamantului recurent.
Prezent în ședința public de azi reclamantul recurent arat c nu are de formulat cereri noi ori de invocat excepții.
Curtea declar închis cercetarea judectoreasc și acord cuvântul asupra recursului.
Reclamantul recurent solicit admiterea recursului cu consecința modificrii sentinței pronunțate de prima instanț în sensul admiterii acțiunii astfel cum a formulat- Nu solicit cheltuieli de judecat.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civil nr. 1357 din 4 iunie 2007 Tribunalului Cluj, s-a respins acțiunea formulat de reclamantul – împotriva pârâtului Spitalul Clinic de Urgenț “Prof. Dr. ” C, având ca obiect un litigiu de munc.
Pentru a hotrî astfel, prima instanț a reținut c eclamantul a fost angajatul pârâtului începând cu data de 01.11.2002 pe postul de muncitor necalificat, aspect ce rezult din contractul individual de munc nr. 4440/13.11.2006. La data de 27.02.2006, reclamantul și-a dat demisia din postul deținut, fiind nemulțumit de salariul pe care îl obținea în schimbul muncii sale. Ca urmare a acestui act, prin dispoziția nr. 135/26.03.2007, unitatea pârât a desfcut contractul individual de munc al reclamantului, începând cu data de 27.03.2007, în temeiul art. 79 Codul muncii, luând act de demisia acestuia. Totodat, rezult din rezoluția pus pe cererea de demisie c unitatea pârât a înțeles s renunțe la termenul de preaviz.
Din analiza înscrisurilor depuse la dosar, tribunalul a reținut c decizia contestat a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale.
Astfel, susținerile reclamantului referitoare la faptul c și-ar fi revocat demisia, ca act unilateral, chiar în data de 27.02.2007, astfel încât aceasta nu își mai putea produce efectele nu pot fi reținute, în condițiile în care manifestarea de voinț a unui salariat cu privire la încetarea, din inițiativa sa, a contractului individual de munc este irevocabil, retractarea ei fiind posibil doar cu acordul angajatorului. Or, rezult din actele dosarului și chiar din cele artate în cuprinsul cererii de chemare în judecat, c nu a existat un asemenea acord din partea unitții pârâte, astfel încât reclamantul nu mai avea posibilitatea s își retracteze demisia.
Referitor la faptul c în cauz ar fi intervenit caducitatea, tribunalul a reținut c și aceast susținere este nefondat. Astfel, este de principiu c demisia nu trebuie aprobat de angajator și nici nu este necesar emiterea unei decizii privind încetarea contractului individual de munc. Acesta înceteaz la data expirrii termenului de preaviz sau la data renunțrii totale sau parțiale de ctre angajator la termenul respectiv, independent de existența vreunei dispoziții a societții în acest sens. Rezult c, indiferent dac s-ar fi emis sau nu dispoziția atacat, demisia reclamantului și-ar fi produs oricum efectele, în condițiile în care nu a existat, în speț, acordul angajatorului pentru retractarea ei.
Rezult, așadar, c încetarea contractului individual de munc al reclamantului a fost urmarea manifestrii clare, precise și lipsite de echivoc a acestuia, dispoziția nr. 135/26.03.2007 fiind emis cu respectarea dispozițiilor legale în materie.
În consecinț, cererea reclamantului de anulare a acestei decizii a fost respins. De asemenea, în condițiile în care tribunalul a respins ca nefondat captul principal de cerere privind anularea deciziei de desfacere a contractului individual de munc, au fost respinse și capetele accesorii de cerere privind reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior și obligarea pârâtei la plata unor despgubiri bnești egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și cu celelalte drepturi bnești de care ar fi beneficiat ca salariat, de la data concedierii și pân la reintegrarea efectiv, precum și la plata contribuțiilor pentru bugetul de stat și pentru celelalte bugete publice.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea sentinței, atacate pe care o consider netemeinic și nelegal iar în consecinț, admiterea capetelor de cerere din cererea introductiv, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecat prilejuite de recurs.
În motivare se arat c argumentele pe care le aduce sunt în primul rând logice, legea neprevzând dac pentru revocarea demisiei este sau nu nevoie de acordul angajatorului. Oricum în speța de faț a existat cel puțin un acord tacit din partea angajatorului.
Dac demisia ar fi rmas în vigoare, atunci cum a fost posibil s mai lucreze la unitatea respectiv înc vreo 30 de zile dup ce și-a dat demisia, termenul de preaviz fiind de 15 zile?
Acesta menționeaz c în prima instanț nu s-au respectat prevederile art. 74 alin. 2 și art. 79 alin. 2 din Legea nr. 168 din 12 noiembrie 1999 privind soluționarea conflictelor de munc.
În întâmpinare, pârâtul a recunoscut c a renunțat la demisie. Directorul unitții nu avea cum s mai renunțe la termenul de preaviz deoarece termenul de preaviz, dac demisia rmânea valabil, curge de la momentul demisiei, deci oricum era expirat. E clar c din moment ce a scris pe demisie “Secretariat” și a trimis-o la arhivare, directorul și-a dat acordul pentru renunțarea la demisie.
Din moment ce au trecut 15 zile (termenul de preaviz) și reclamantul înc lucra acolo este clar c demisia a devenit caduc, aceasta putând fi în vigoare maxim 15 zile.
Acesta mai arat c dispoziția nr. 135 de desfacere a contractului individual de munc a fost emis de fapt nu în urma demisiei, motivul real fiind dorința managerului de a scpa de un om performant, cruia nu i-au gsit ceva de reproșat din punct de vedere profesional, dar care a deranjat probabil pe unii mai puțin capabili atrgându-le atenția asupra unor probleme de serviciu.
Sarcina probei în litigiile de munc aparține angajatorului. Acesta nu a probat c nu ar fi revocat demisia, nici mcar nu a negat. De asemenea, nu a susținut c nu și-ar fi dat cordul pentru renunțarea la demisie și logic, nici nu a probat o asemenea chestiune.
Demisia poate fi retractat unilateral de ctre angajat pân în momentul emiterii dispoziției de desfacere a contractului individual de munc. Nu exist nici o prevedere legal conform creia ar fi nevoie de acordul angajatorului pentru renunțarea la demisie. Mai mult, în sentința atacat nu se motiveaz de ce ar fi nevoie de acordul angajatorului, demisia fiind un act unilateral.
Oricum, a existat acordul directorului, cel puțin tacit, în urma discuției din 27.02.2007. Din moment ce reclamantul a fost chemat la acea discuție, este clar c angajatorul era dispus s-și dea acordul pentru o eventual renunțare la demisie. Mai mult, din moment ce pârâtul l-a întrebat ce face cu demisia e clar c era dispus s asculte opinia reclamantului și exista o foarte mare probabilitate s fi ținut cont de ea.
Dac într-adevr nu ar fi nevoie de o dispoziție de desfacere a contractului individual de munc, cum se susține în sentința atacat, recurentul apreciaz c mai oportun era a se scrie pe dispoziție c înceteaz contractul individual de munc din 27.02.2007+15 zile.
Pe de alt parte, se pune problema ce se întâmpl dup expirarea termenului de preaviz dac nu este nevoie de o dispoziție de desfacere a contractului individual de munc.
Dac nu s-a emis o asemenea dispoziție pe durata termenului de preaviz, recurentul reclamant apreciaz c demisia va deveni caduc, iar demisionarul va avea dou posibilitți:
– nu se mai prezint la locul de munc, el fiind demisionar și se aplic dispozițiile art. 79 din muncii
– dac vrea se poate prezenta în continuare la locul de munc.
Prin dispoziția de desfacere a contractului individual de munc în mod normal nu se accept demisia, ci doar se constat.
Dintre contractul individual de munc și demisie, dou acte juridice, dup trecerea termenului de preaviz de 15 zile numai unu din ele mai poate s produc efecte. Din moment ce recurentul a mai lucrat dup cele 15 zile, ceea ce reiese și din dispoziția ce trebuie anulat, este evident c numai contractul mai era în vigoare.
În drept sunt invocate dispozițiile art. 3041.proc.civ.
Prin scriptul intitulat “concluzii scrise” depus la data de 30.10.2007 (fila 10 dosar recurs), recurentul a artat c apreciaz neconcludent proba cu fișele de pontaj și statele de plat, întrucât nu are nici o relevanț dac reclamantul s-a prezentat sau nu la serviciu în perioada 27 februarie – 27 martie 2007.
Analizând sentința atacat prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea reține urmtoarele:
Recursul este nefondat și urmeaz a fi respins ca atare.
Cum corect s-a reținut de ctre prima instanț, demisia este un act unilateral de voinț irevocabil, astfel încât nu se poate pune problema retractrii ei. Chiar în condițiile în care autorul demisiei ar repudia ulterior acest act, nu se poate reveni asupra lui, deoarece efectele sale se vor fi produs de la data înregistrrii demisiei.
Într-adevr, demisia este un act unilateral care își produce efectele de îndat, nefiind nevoie de emiterea unei decizii de desfacere a contractului individual de munc sau de constatare a demisiei din partea angajatorului pentru a se produce aceste efecte specifice. Faptul c în practic se emit astfel de decizii nu înseamn c ele ar fi necesare, ci reprezint doar o form pe care angajatorii înțeleg s o dea constatrii c au încetat raporturile de munc, e adevrat, o form superflu, care îns nu schimb cu nimic caracteristicile artate ale demisiei.
Cât privește ipoteza avansat de reclamant cu privire la acordul prților în ce privește retractarea demisiei, aceasta este o formul prescurtat pentru a desemna o alt realitate juridic, anume încheierea unui nou contract individual de munc. Este posibil situația în care, ulterior depunerii demisiei, prțile s cad de acord a nu se da curs acesteia, îns din punct de vedere juridic, un astfel de acord are semnificația încheierii unui nou contract individual de munc ( în sensul denegotium), fr a se mai încheia în form scris acest nou contract (în sensul de instrumentum), ci pstrându-se vechiul înscris constatator.
În speț îns nu s-a probat o astfel de situație, care dac era dovedit, ar fi condus la admiterea acțiunii.
Astfel, deși reclamantul a invocat faptul c s-a prezentat și a fost primit la munc și chiar remunerat pentru o perioad ce excede termenul de preaviz, probele administrate din oficiu în acest sens (în condițiile în care reclamantul nu a propus nici o prob sub acest aspect) dovedesc contrariul.
Demisia a fost depus de reclamant la data de 27.02.2007, iar prin dispoziția atacat, nr. 135 din 26.03.2007, se constat desfacerea contractului individual de munc al reclamantului începând cu data de 27.03.2007, dup expirarea termenului de preaviz stabilit de prți prin contractului individual de munc, acela de 15 zile calendaristice.
Din copia foilor colective de prezenț pe lunile februarie și martie 2007 nu reiese c reclamantul s-ar mai fi prezentat la munc dup expirarea termenului de preaviz de 15 zile de la data depunerii demisiei (filele 40- dosar recurs), condica de prezenț fiind semnat de reclamant doar pân în data de 28 februarie 2007 inclusiv.
Ca atare, reclamantul nu numai c și-a dat demisia, dar a și încetat s se prezinte la munc dup aceast dat.
În aceste condiții, faptul c angajatorul a luat act de desfacerea contractului individual de munc cu 13 zile dup încetarea termenului de preaviz, acceptând s prelungeasc efectele contractului pân la data de 27.03.2007, nu are semnificația unui acord pentru încheierea unui nou contract individual de munc, ci doar a unei dispoziții de favoare pentru angajator, urmare a considerrii eronate a termenului de preaviz ca fiind de 30 de zile, iar nu 15, cât este stipulat în contractului individual de munc pentru cazul demisiei. Astfel, singurul efect al emiterii acestei dispoziții la data de 26 martie 2007 este salarizarea reclamantului pân în data de 27 martie 2007 în ciuda neprezentrii sale la serviciu. Este insuficient aceast situație pentru a întemeia o prezumție în sensul propus de reclamant cum c acesta ar fi convenit cu directorul instituției s ignore demisia. Desigur, se putea întemeia o asemenea prezumție dac s-ar fi administrat probe care s dovedeasc intenția neechivoc a prților de a continua raporturile de munc și de a ignora demisia, ceea ce nu s-a produs îns în dosar.
Nu exist dispoziții legale care s instituie sancțiunea caducitții demisiei dup expirarea termenului de preaviz, fiind necesar a se face distincțiile artate mai sus sub aspectul intenției reale a prților într-o atare situație.
Cât privește critica adus prin recurs reținerii primei instanțe c angajatorul a renunțat la preaviz, nici aceasta nu este întemeiat. Deși se constat desfacerea contractului individual de munc al reclamantului începând cu data de 27.03.2007, aceasta nu are semnificația prelungirii termenului de preaviz, întrucât din probele administrate în cauz reiese c reclamantul nu s-a prezentat la munc nici în cursul termenului de preaviz de 15 zile, nici în cursul celui de 30 de zile la care s-a raportat angajatorul, astfel încât deducția este c angajatorul nu a dat curs dreptului su de a solicita angajatului s se prezinte la munc în termenul de preaviz, ci doar a achitat acestuia drepturile salariale la care ar fi fost îndreptțit pentru aceast perioad.
Nu a fost probat discuția pe care reclamantul pretinde c a avut-o cu directorul instituției și acordul acestuia de a se continua raporturile de munc. Faptul c s-a înscris pe actul de demisie mențiunea “secretariat” și c se renunț la preaviz nu are semnificația prelungirii raporturilor contractuale între prți, ci aceea artat mai sus.
Faț de aceste considerente, Curtea apreciaz recursul nefondat, urmând a-l respinge faț de prevederile art. 312 alin. 1 raportat la art. 3041.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul – împotriva sentinței civile nr. 1357 din 4 iunie 2007 Tribunalului Cluj pronunțat în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabil.
Dat și pronunțat în ședința public din 22 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECTORI, GREFIER,
– – – – – – – –
Red./
13.02.2008 – 2 ex.
Jud.fond:;
