ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 1736/
Ședința publică din 19 noiembrie 2009
Completul compus din:
– Președinte
– Judecător
– Judecător
Grefier –
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta “”, cu sediul procesual ales în C N,-,.1, județul C, împotriva sentinței civile nr. 262 din 4 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
In lipsa părților.
Procedura completă.
dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 12 noiembrie 2009, care face parte integrantă din prezenta când s-a amânat pronunțarea pe data de azi, iar în urma deliberării instanța a pronunțat prezenta decizia.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Mureș sub nr- reclamantul a chemat în judecată pe pârâta solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea deciziei nr. 2706/2008 emisă de pârâtă; reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior cu obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale de care a fost lipsit ca urmare a deciziei contestate, calculate până la data reintegrării efective în funcție, acordarea sporului de weekend de 5% prevăzut de contractul colectiv de muncă, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 262/04.03.2009 Tribunalul Mureșa admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta și, drept consecință:
– a anulat decizia nr. 2706/15.05.2008, emisă de pârâtă;
– a dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior, aceea de director adjunct la magazinul din Târgu M;
– a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a tuturor drepturilor salariale ( inclusiv a contravalorii tichetelor de masă) de care acesta a fost lipsit ca urmare a emiterii deciziei contestate, calculate până la data reintegrării efective în funcție a reclamantului;
– a respins restul pretențiilor formulate de reclamant.
Pentru a pronunța această sentință Tribunalul a reținut că prin decizia contestată pârâta a dispus încetarea contractului de muncă al reclamantului, în temeiul art. 55 lit. c și art. 65 din Legea nr. 53/2003, urmare desființării postului.
Instanța de fond a reținut că încetarea contractului de muncă al reclamantului s-a dispus de către pârâtă în perioada în care contractul individual de muncă al reclamantului era suspendat pentru incapacitate temporară, situație în care decizia contestată este lovită de nulitate.
Ca o consecință a anulării deciziei nr. 2706/2008 instanța a făcut aplicarea art. 78 alin.2 Codul muncii și art. 78 alin.1 Codul muncii coroborat cu art. 54.1 din contractul colectiv de muncă, obligând pârâta la plata către reclamant tuturor drepturilor salariale de care a fost lipsit ca urmare a deciziei contestate.
S-a respins cererea de acordare a sporului de weekend întrucât acest spor se acordă doar în situația prestării efective a muncii la sfârșit de săptămână, neputându-se prezuma că dacă reclamantul ar fi muncit în această perioadă, ar fi prestat la sfârșit de săptămână.
Împotriva acestei sentințe a declarat, în termen legal recurs, pârâta, solicitând modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii contestației formulate împotriva deciziei nr. 2706/2008.
În motivarea recursului pârâta a arătat că deși pe parcursul întregii cercetări judecătorești întreaga probațiune a avut ca obiect aspectele referitoare la existența concedierii colective, în final, contestația a fost admisă pe un motiv formal care trebuia pus în discuția părților și pentru care trebuiau administrate probe.
Mai mult, la ultimul termen de judecată, deși exista o cerere de amânare depusă de unul din avocații cauzei și nici unul din reprezentanții părților nu s-au prezentat în cauză, s-a trecut la soluționarea pe fond, deși ambele părți aveau angajați avocați care s-au prezentat la toate termenele de judecată. Hotărârea a fost dată astfel cu încălcarea dreptului la apărare.
S-a mai arătat că decizia de concediere este legală și procedura de emitere respectă toate prevederile legale.
În data de 12.05.2008 reclamantului i-a fost prezentat de către secretariat forma deciziei de concediere iar a doua zi reclamantul a intrat în concediu medical.
Decizia a fost emisă la 15.05.2008 urmând să-și producă efectele la expirarea perioadei de preaviz. În decizie era prevăzut că încetarea contractului va intra în vigoare după încetarea suspendării contractului și după expirarea perioadei de preaviz. Astfel, contractul de muncă al reclamantului, a încetat prin decizia nr. 3930/25.08.2008, dată la care reclamantul nu se mai afla în incapacitate de muncă și expirase perioada de preaviz.
Mai mult, la data de 15.05.2008 reclamantul nu depusese certificatul medical astfel încât societatea pârâtă nu avea cum să țină seama de interdicția prev. de art. 60 Codul muncii.
Reîncadrarea reclamantului nu se poate dispune dat fiind că decizia de concediere înregistrată la ITM T în data de 25.08.2008 în temeiul căreia i-a încetat contractul de muncă d-lui nu a fost contestată.
În plus, reîncadrarea nu mai e posibilă deoarece magazinul din Târgu M, unde era angajat reclamantul, nu mai există.
Examinând recursul declarat în raport cu motivele invocate și, din oficiu, în temeiul art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
La data de 15.05.2008, pârâta, a emis decizia nr. 2706, prin care s-a dispus, începând cu data de 02.07.2008 încetarea contractului de muncă înregistrat la ITM T sub nr. – și concedierea reclamantului, urmare a desființării postului.
Din copiile certificatelor medicale depuse la dosarul de fond, rezultă că în perioada 12.05. – 20.06.2008, reclamantul s-a aflat în concediu medical.
Potrivit art. 60 alin.1 lit. a, concedierea, indiferent de forma acesteia, nu poate fi dispusă pe durata incapacității temporare de muncă, stabilită prin certificat medical.
În consecință, textul interzice concedierea dispusă în perioada concediului. Or, în cauză, concedierea a fost dispusă la data de 15.05.2008, în perioada în care reclamantul se afla în concediu medical început la 12.05.2008.
În consecință, nu are nicio relevanță mențiunea prevăzută în decizia de concediere asupra datei la care aceasta urmează să-și producă efectele. Interdicția prev. de art. 60 alin.1 Codul muncii se raportează strict la data la care se dispune măsura și nicidecum la data la care aceasta urmează să-și producă efectele. Textul de lege nu lasă loc vreunei interpretări iar susținerile pârâtei-recurente adaugă la lege.
În ceea ce privește faptul că reclamantul nu poate fi reîncadrat datorită deciziei de concediere ulterioară celei contestate, respectiv deciziei nr. 3930/25.08.2008, este irelevant.
Efectele anulării unei decizii de concediere sunt expres prevăzute de art. 78 alin. 2 Codul muncii care instituie principiul retroactivității care înseamnă înlăturarea efectelor actului concedierii care s-au produs între momentul emiterii actului anulat și cel al anulării sale.
Din acest principiu izvorăște și cel al repunerii în situația anterioară, adică persoana în cauză trebuie să ajungă în situația de a-și recupera toate drepturile de care a fost deposedată ca urmare a actului nelegal al angajatorului.
Faptul că ulterior a fost emisă o altă decizie de concediere, legalitatea acesteia nu face obiectul prezentei judecăți. În aprecierea efectelor pe care le poate avea o astfel de decizie, a se vedea decizia nr. 2436/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În aceste condiții, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 78 alin. 1 și 2 Codul muncii coroborat cu art. 54.1 din contractul colectiv de muncă și art. 243 alin.1 din Codul muncii, dispunând reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior cu obligarea pârâtei la plata tuturor drepturilor salariale până la data reintegrării efective.
În ceea ce privește încălcarea dreptului la apărare, susținerile recurentei sunt neîntemeiate.
În primul rând, pentru termenul de judecată din data de 26.02.2009 s-a formulat într-adevăr o cerere de amânare dar aceasta a fost depusă de reprezentantul ales al reclamantului – intimat. Or, în aceste condiții nicidecum pârâtul nu putea să-l invoce ca motiv de recurs.
În al doilea rând, cererea de amânare nu era însoțită de acte doveditoare care să justifice imposibilitatea prezentării avocatului la termenul de judecată.
În acest sens sunt și prevederile art. 156 alin.2 Cod procedură civilă.
În plus, instanța de fond a făcut aplicarea prevederilor art. 156 alin. 2 Cod procedură civilă acordând un termen de pronunțare în vederea depunerii concluziilor scrise.
De asemenea, nu afectează legalitatea hotărârii atacate nici faptul că instanța s-a pronunțat asupra nulității deciziei fără a se proba acest lucru și fără ca acest aspect să fie pus în discuția părților.
Fiind un motiv de nulitate absolută, instanța poate din oficiu să-l cerceteze, fiind suficiente actele medicale depuse la dosarul cauzei.
Față de aceste considerente, Curtea urmează, în temeiul prevederilor aret. 312 alin. 1 Cod procedură civilă să respingă ca nefondat recursul pârâtei
Urmează ca în cauză să se dea eficiență prevederilor art. 274 alin.1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta, cu sediul procesual ales în C N,-,.1, județul C, împotriva sentinței civile nr.262/4 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 800 lei în favoarea reclamantului, reprezentând onorariu avocațial.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 noiembrie 2009.
Red.
Tehnored.
4 exp./05.01.2010
Jud.fond.;
Asist. jud.;
