ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA NR.1831
Ședința publică din data de 14 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu
JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta
– –
Grefier – –
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta (), domiciliată în,-,.25,.A,.2,.6, județul P, împotriva sentinței civile nr.1429 din 20 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-pârât Secretariatul General al Guvernului, cu sediul în B, nr.1, sector 1.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-reclamantă, lipsind intimatul-pârât Secretariatul General al Guvernului.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termen, iar la fond, prin întâmpinarea pârâtei s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Recurenta-reclamantă depune la dosar copia cărții de identitate și învederează că în prezent domiciliază în B,-,.5,.F,.4,.90, sector 6 și declară că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului, având în vedere declarația recurentei că alte cereri nu mai are de formulat, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Având cuvântul în fond recurenta-reclamantă învederează că în anul 2006 fost angajată pe perioadă nedeterminată la Cancelaria Primului-ministru în funcția de consilier, încheind cu această instituție contract individual de muncă. Ca urmare a modificării structurii organizatorice instituția la care a fost angajată inițial a fost preluată de o alta, însă natura funcției de consilier în cadrul instituției era de personal contractual.
În anul 2009 i-a încetat contractul individual de muncă conform art.65 și art.73 alin.1 din Legea nr.53/2003, iar prin însăși ordinul Secretariatului General prin care raportul de muncă între părți înceta s-a stipulat că acesta poate fi atacat în termen de 30 de zile la tribunal.
Cum dispozițiile Codului muncii prevăd o procedură judiciară proprie contestării dispozițiilor de desfacere a contractului individual de muncă, chiar dacă acesta îmbracă forma unui act administrativ, apreciază că Tribunalul Prahova – secția civilă este competent material să soluționeze prezentul litigiu, sens în care solicită admiterea recursului, casarea sentinței cu trimiterea cauzei pentru continuarea judecății.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Prahova și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr-, reclamanta () a chemat în judecată pe pârâtul Secretariatul General al Guvernului, solicitând instanței ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să dispună anularea Ordinului Secretarului General al Guvernului nr. 127/17.02.2009 prin care în mod abuziv s-a dispus încetarea raportului de muncă între cele două părți, repunerea părților în situația anterioară emiterii ordinului de concediere prin reintegrarea în postul deținut anterior concedierii, obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data concedierii până la data reintegrării efective, obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 80.000 euro și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, se arată că ordinul de concediere este lovit de nulitate absolută, întrucât sunt îndeplinite cerințele prev. de art. 68. care prevede că prin concediere colectivă se înțelege concedierea, într-o perioadă de 30 de zile calendaristice, din unul sau mai multe motive ce nu țin de persoana salariatului, a unui număr de cel puțin 30 de salariați, dacă angajatorul care disponibilizează are încadrați cel puțin 300 de salariați.
Numărul angajaților concediați la data de 17.02.2009 din cadrul este de 61, din numărul total de peste 300, astfel că nu aflăm în situația unei concedieri colective.
Se mai arată că disponibilizarea nu s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale, fiind incidente prevederile art. 76. fiind făcută fără a se efectua etapele obligatorii ale concedierii colective.
În plus, pârâta avea obligația de a-i oferi un alt loc de muncă, în condițiile în care la câteva zile de la desființarea s-a aprobat noua structură organizatorică, cu un număr de 77 de posturi în plus.
De asemenea, desființarea locului de muncă nu a fost reală și serioasă, potrivit prevederilor art. 65. decizia de concediere nu motivează în fapt cauza concedierii.
Întrucât la data de 11.02.2009, data intrării în vigoare a OUG3/2009 avea un contract de muncă încheiat cu, modificarea acestuia în alte condiții decât cele expres prevăzute de lege, respectiv, este lovit de nulitate absolută.
În cauză pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a instanței.
Reclamanta a solicitat suspendarea judecării cauzei față de împrejurarea că OUG3/2009, care a fost invocată în Ordinul de concediere a făcut obiectul controlului de constituționalitate, iar a decis în ședința din 09.07.2009 că legea de aprobare a ordonanței este neconstituțională.
Instanța a considerat că nu se impune suspendarea judecării cauzei, această suspendare fiind obligatorie dosar în ipoteza invocării unei excepții de neconstituționalitate a unei prevederi legale, în cadrul litigiului aflat pe rol, condiție neîndeplinită în cauză.
În plus, decizia la care reclamanta face vorbire nu a fost publicată încă în, or deciziile sunt obligatorii de la momentul publicării acestora.
În legătură cu excepția necompetentei materiale a instanței, aceasta este întemeiată.
Astfel, reclamanta înțelege să conteste nelegalitatea unui ordin al unei autorități administrative centrale.
Potrivit dispozițiilor nr.HG 405/2007 privind funcționarea Secretariatului General al Guvernului, în exercitarea atribuțiilor și competențelor legale, raporturile juridice la care participă această autoritate sunt raporturi juridice de drept administrativ.
Actele emise de autorități publice, cum este și pârâta, nu sunt supuse dreptului comun, ci regimului juridic de drept administrativ.
Actul de angajare al reclamantei la autoritatea pârâtă nu este un contract individual de muncă, ci un act de numire în funcție contractuală.
Pentru considerentele arătate, instanța a apreciat că este vorba de un litigiu de drept administrativ, în care una dintre părți este o autoritate publică centrală, deci în ipoteza art. 3 pct. 1.proc.civ. astfel încât competența materială de soluționare a acestuia aparține Curții de Apel Ploiești, secția de administrativ.
Împotriva sentinței pronunțată de prima instanță a declarat recurs reclamanta ( ) criticând-o ca netemeinică și nelegală, pentru următoarele considerente:
Având in vedere statutul său de angajat contractual, in conformitate cu disp.art.283 pct.1 lit.a și 284 pct.2 codul muncii, acest tip de litigiu ca cel în speță se soluționează de către Tribunalul în raza localității unde își are domiciliu, adică Tribunalul Prahova, acesta fiind dreptul comun in materie de litigii de muncă.
Nici un alt element din cele prezentate instanței, arată recurenta, nu duc la concluzia existenței vreunei situații de derogare de la dispozitiile dreptului comun in sensul că beneficiază de un statut special de functionar public, ori că actul a carui anulare o solictă s-ar bucura prin calitatea emitentului, de o procedură aparte de anulare.
Examinând hotărârea atacată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate, precum si a prevederilor legale incidente in spetă, Curtea va retine ca recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
In mod eronat reține instanța de fond că potrivit dispozițiilor nr.HG 405/2007 privind funcționarea Secretariatului General al Guvernului, în exercitarea atribuțiilor și competențelor legale, raporturile juridice la care participă această autoritate sunt raporturi juridice de drept administrativ iar actele emise de autorități publice, cum este și pârâta, nu sunt supuse dreptului comun, ci regimului juridic de drept administrativ și actul de angajare al reclamantei la autoritatea pârâtă nu este un contract individual de muncă, ci un act de numire în funcție contractuală, deoarece asa cum rezultă și din Decizia nr. 1039/2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a Legii de aprobare a OUG nr.3/2009 pentru modificarea si completarea unor acte normative referitoare la organizarea și funcționarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, Curtea Constituțională, in mod corect a reținut că ” personalul încadrat în fost departament de Control al Guvernului și în Departamentul de este, potrivit legii, personal contractual, cu excepția funcțiilor de demnitate publică.
Prin urmare, raporturile de muncă stabilite sunt guvernate de Codul Muncii, reglementarea de drept comun in aceasta materie.
Așa fiind, regimul juridic aplicabil nașterii, modificării ori stingerii raporturilor de muncă trebuie să respecte legea menționată, orice modificare cu privire la aceste fapte fiind necesar a se încadra in condițiile expres si limitativ prevăzute de Codul Muncii “.
Ulterior, prin art.33 din OUG nr.25/2007 s-a prevăzut preluarea de către Secretariatul General al Guvernului a personalului Autorității de Control a Guvernului, care-si schimbase denumirea in Departamentul de Control al Guvernului.
Acest act normativ nu a reglementat vreo modificare cu privire la natura juridică a funcțiilor ocupate de personalul Departamentului de Control al Guvernului, acesta rămânând in continuare personal contractual potrivit prevederilor dreptului comun.
In aplicarea acestor prevederi a preluat personalul începând cu data de 02.05.2007, înregistrându-se totodată mențiunea corespunzătoare în carnetele de muncă ale personalului preluat.
Nu există nici un act normativ care să reglementeze că angajarea personalului din cadrul / se face prin act de numire in funcție contractuala, așa cum nu există nici un act normativ care să reglementeze in mod special aceste raporturi de muncă.
Prin urmare, neexistând o asemenea reglementare speciala, este de netăgăduit că în speță sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun, respectiv cele ale Codului Muncii, angajarea făcându-se în baza unui contract individual de muncă.
Potrivit disp.art.5 alin.2 din Legea nr.554/2004, “nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară”.
De observat, de altfel ca insusi paratul mentionează în carnetul de muncă, cu ocazia închiderii acestuia, “încetat contractul individual de muncă conform art.65 si 73 alin.1 din Legea nr.53/2003 – Codul Muncii “.
Fată de considerentele mai sus expuse, Curtea va admite recursul declarat de reclamanta, in temeiul disp.art.304 pct. 9 pr.civilă și va modifica sentința atacată în sensul respingerii excepției necompetentei materiale a instanței, urmand a trimite cauza spre continuarea judecății la Tribunalul Prahova – Civilă, Litigii de Muncă și Asigurări Sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta (), domiciliată în B,-,.5,.F,.4,.90, sector 6, împotriva încheierii din 20 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-pârât Secretariatul General al Guvernului, cu sediul în B, nr.1, sector 1 și în consecință:
Modifică încheierea atacată în sensul respingerii excepției necompetenței materiale a instanței.
Trimite cauza la Tribunalul Prahova – Secția civilă, Litigii de Muncă și Asigurări Sociale pentru continuarea judecății.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 octombrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta
— – – – –
Grefier
–
–
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Red.DV
f- Trib.
