ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
DOSAR NR-
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1891
Ședința publică din data de 20 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Elena Simona Lazăr
JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
– – – –
Grefier –
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor conexate declarate de reclamantul, domiciliat în P,-,.208,.32, județul P, împotriva sentinței civile nr.134 din data de 20 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 2252 din 5 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâta SC ROMÂNIA, cu sediul în B,- – 144, sector 2.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 6 octombrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte din integrantă din prezenta decizie.
Curtea având nevoie de timp mai îndelungat pentru a studia actele și lucrările dosarului, a amânat pronunțarea pentru data de 13 octombrie 2009 când din același motiv a reamânat pronunțarea pentru astăzi, data de mai sus, când a dat următoarea decizie:
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor conexate, constată următoarele
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr- contestatorul a solicitat în contradictoriu cu intimata SC România SC, ca prin sentința ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a Deciziei de concediere din funcția de Director Regional de Dezvoltare ce i-a fost adusă la cunoștința prin adresa nr.58/24.04.2008 cu obligarea intimatei la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate sau reactualizate, a indemnizației de concediu cuvenite, cat și la plata sumei de 228.610 lei reprezentând c/valoarea a 10 salarii compensatorii.
A mai solicitat contestatorul, obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestației, contestatorul a arătat ca la data de 08.04.2008 a avut o discuție cu reprezentanții intimatei care în mod surprinzător i-au cerut demisia fără a explica motivul și că, în urma refuzului său și ca urmare a acestor
discuții, a fost nevoit să ia concediu medical timp de 15 zile în urma unei crize de ulcer.
A mai arătat că pe timpul concediului medical, a primit o Notificare care îl informa despre încetarea raportului său de muncă, iar la terminarea concediului medical, când s-a prezentat la sediul intimatei, i s- înmânat o alta notificare de concediere în care se preciza că, în conformitate cu Actul adițional nr.2/01.02.2008 la contractul său de muncă, se afla în perioada de proba de 90 de zile, lucru despre care nu a avut cunoștință, având un contract de muncă, pe perioada nedeterminată.
A mai precizat contestatorul că intimata nu i-a comunicat vreo decizie de concediere, ci numai doua adrese nr.58/24.04.2008 și nr.39/08.04.2008 prin care i-a adus la cunoștința, încetarea raporturilor sale de muncă.
În dovedirea contestației, contestatorul a depus la dosar copia actului adițional nr.2/01.02.2008, copia contractului său de muncă și copia adreselor nr.58/24.04.2008 și nr.39/08.04.2008.
Intimata SC România a depus întâmpinare, arătând că înainte de primirea citației în prezenta cauză, a dispus prin Decizia nr.76/03.07.2008 revocarea adresei nr.58/24.04.2008 comunicata contestatorului și reîncadrarea acestuia pe postul avut anterior emiterii adresei menționate în actul adițional nr.2/01.02.2008.
A precizat intimata că adresa (notificarea) nr. 58/24.04.2008 comunicată contestatorului, a fost întocmita cu neobservarea formelor legale, fiind astfel lovită de nulitate și pentru a înlătura vătămarea produsa contestatorului, a emis Decizia nr.76/03.07.2008 trimisa contestatorului prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin e-mail, situație în care cererea reclamantului prin care a solicitat constatarea nulității absolute a acestei adrese, a rămas fără obiect.
Cu privire la solicitările contestatorului ca intimata să-i plătească indemnizația de concediu cuvenită, aceasta solicită respingerea cererii față de faptul că, în principal, contestatorul a solicitat anularea adresei nr.58/24.04.2008 care o data anulata a dispus și repunerea părților în situația anterioara, cu consecința reîncadrării contestatorului, în funcția deținută anterior, nemaifiind aplicabile disp.art.141 al.4 din Codul muncii.
S-a depus la dosar de către intimata, pe linia susținerilor din întâmpinare, copia Deciziei nr.96/03.07.2008.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 2252 din 5 septembrie 2008, Tribunalul Prahovaa respins contestația ca rămasă fără obiect, luând act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că prin adresa nr.58/24.04.2008 comunicata contestatorului, intimata i-a adus la cunoștință acestuia că începând cu data de 24.04.2008, este eliberat de îndeplinirea sarcinilor de serviciu în perioada de preaviz, iar începând cu data de 23.05.2008 îi încetează raportul de muncă existent între părți conform contractului încheiat la 15.08.2007 si actului adițional nr.2 din 01.02.2008.
Mai arată instanța de fond că prin Decizia nr.96/03.07.2008 intimata a dispus revocarea adresei nr.58/24.04.2008 și reîncadrarea contestatorului pe postul avut anterior de Director Regional de Dezvoltare, conform actului adițional nr.2/01.02.2008, apreciind ca adresa a cărei nulitate se solicită de către contestator, a fost întocmită cu neobservarea formelor legale și pentru a se înlătura vătămarea produsa contestatorului.
În aceste condiții, tribunalul apreciat că nu se poate reține vreo culpă din partea intimatei în privința desfacerii contractului de muncă al contestatorului, adresa contestată fiind revocata prin Decizia 96/03.07.2008 emisă înainte de comunicarea contestației intimatei astfel că, in temeiul disp.art.284 din Codul muncii, a respins contestația ca rămasă fără obiect.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs contestatorul, arătând că hotărârea este nelegală potrivit art. 304 pct. 9 pr.civ. iar motivarea acesteia în sensul respingerii ca rămasă fără obiect față de revocarea adresei de către unitatea emitentă este greșită întrucât nulitatea absolută are efecte retroactive care urcă până la momentul emiterii actului și ca urmare tocmai revocarea era rămasă fără obiect.
Se mai arată că, concedierea și-a produs efectele până la data revocării, iar aceasta din urmă a fost doar un pretext pentru o nouă concediere și pentru ca intimata să nu se găsească în situația de a plăti daune-interese.
Susține că orice abuz, revocat sau nu, trebuie sancționat, actul nul rămânând nul indiferent de ceea ce se întâmplă ulterior cu el.
Prin acțiunea înregistrata pe rolul Tribunalului Prahova sub nr.5380/105/03.09.2008, contestatorul a chemat în judecată pe intimata SC România, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să se constate nulitatea absolută a deciziei nr.4309/05.08.2008 emisă de către intimata, obligarea acesteia din urma să-i plătească despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate, reactualizate, indemnizația de concediu cuvenita, suma de – lei reprezentând c/valoarea a 10 salarii compensatorii, precum și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestației, contestatorul a arătat că prin adresa nr.58/2008, a fost concediat din funcție de director regional de dezvoltare, începând cu 23.05.2008, adresă ce a fost revocată de către intimata în urma promovării unei acțiuni în justiție, în baza Deciziei nr.96/03.07.2008 în urma căreia a fost reîncadrat pe postul deținut anterior, decizie pe care a primit-o la 09.07.2008, însă, ulterior, a fost concediat nejustificat, prin decizia nr.4309/2008, începând cu 02.08.2008.
Intimata a formulat o întâmpinare, solicitând respingerea contestației, în condițiile în care, după emiterea deciziei de revocare a adresei nr.58/2008 ce i-a fost comunicata contestatorului la 09.07.2008, acesta din urma a refuzat să se prezinte la locul de muncă nejustificat, inclusiv la cercetarea disciplinara prealabila, deși a fost convocat legal, motiv pentru care a emis cu respectarea legii, Decizia nr.4309/2008.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri și interogatoriu administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 134 din 20.01.2009, Tribunalul Prahovaa respins contestația ca neîntemeiată.
Totodată a obligat contestatorul să plătească intimatei 1000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință,instanța de fond a reținut,în esență, că în conformitate cu extrasele din 05.09.2008, facturile, convocările nr.4091/2008, înștiințările depuse la dosar, procesului-verbal nr.4280 /2008, Deciziei nr.4279/2008, sentinței civile.nr.2252/05.09.2008 a Tribunalului Prahova, contestatorul a fost salariatul intimatei îndeplinind funcția de director regional de dezvoltare, însă, în baza deciziei nr.96/03.07.2008 s-a dispus revocarea adresei nr.58/24.04.2008, prin care a fost eliberat contestatorul, începând cu 24.04.2008, de îndeplinirea sarcinilor de serviciu în perioada de preaviz și încetarea raporturilor de muncă de la 23.05.2008, precum și reîncadrarea contestatorului pe postul avut anterior emiterii adresei, decizie comunicată contestatorului la 09.07.2008.
Mai arată instanța de fond că prin Decizia nr.4309/05.08.2008 s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al contestatorului, începând cu 02.08.2008, motivându-se că acesta a absentat nemotivat de la locul de muncă, începând cu 10.07.2008 sau, cel mai târziu de la 23.07.2008.
Mai arată instanța de fond că disp.art.263 și urm. muncii stipulează că angajatorul are dreptul să aplice sancțiuni disciplinare salariaților săi, ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară, constând într-o faptă în legătură cu munca, săvârșită cu vinovăție, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă (CCM), ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici, astfel încât sancțiunile disciplinare, constau printre altele și în desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Așadar, din analiza probelor administrate în cauză, instanța de fond a reținut că petentul a fost salariatul intimatei, îndeplinind funcția de director regional de dezvoltare, însă, prin adresa nr.58/2008, i-a încetat raportul de muncă cu intimata, începând cu 23.05.2008, adresă care ulterior, a fost revocată de către intimata prin Decizia nr.96/2008, în urma căreia s-a dispus reîncadrarea contestatorului pe postul avut anterior, fiindu-i comunicată acestuia la 09.07.2008, astfel încât în urma emiterii și comunicării acestei decizii, contestatorul nu s-a mai prezentat la locul de muncă, absentând nejustificat, începând cu 10.07.2008, caz în care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al acestuia, de la 02.08.2008 conform Deciziei nr.4309/2008, fiindu-i achitată și c/valoarea indemnizației de concediu pentru perioada lucrată și drepturile salariale restante în valoare de 9273 lei la 05.09.2008.
Ca atare, în opinia instanței de fond, atât timp cât contestatorul nu s-a prezentat la intimata, după data reîncadrării, absentând nemotivat, deși cunoștea că fusese reîncadrat pe postul avut anterior, înseamnă că acesta a săvârșit o abatere disciplinara gravă, determinată de nerespectarea obligațiilor de serviciu constând în prezentarea la locul de muncă, caz în care in mod legal a fost emisa Decizia nr.4309/2008.
Pretențiile contestatorului privind obligarea intimatei la plata drepturilor salariale, majorate, reactualizate, a sumei de – lei, c/valoare a 10 salarii compensatorii și a indemnizației de concediu au fost apreciate ca neîntemeiate de instanța de fond, întrucât pe de o parte, în urma emiterii deciziei de desfacere a contractului de muncă determinata de săvârșirea unei abateri disciplinare, contestatorul nu are dreptul la încasarea drepturilor salariale și a unor salarii compensatorii, iar pe de alta parte, intimata, i-a achitat contestatorului indemnizația de concediu în raport de perioada lucrată la 05.09.2008, în valoare totala de 9273 lei.
Împotriva acestei a doua sentințe a declarat recurs contestatorul, solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței în sensul admiterii contestației.
În motivarea recursului formulat se arată că sentința pronunțată este nelegală și netemeinică dându-se o interpretare greșită situației de fapt. Instanța de fond s-a rezumat să verifice îndeplinirea condițiilor de formă.
Mai arată recurentul că de îndată ce relațiile contractuale se strică din cauza relațiilor interumane este imposibilă continuarea raporturilor de muncă.
Este evident pentru oricine că patronul în culpă în privința primei concedieri, dându-și seama că nu are șanse în justiție a revocat-o doar ca să procedeze a doua oară cu respectarea procedurilor.
Menționează recurentul că, o dată rupte relațiile contractuale în mod brutal, salariatul este în drept să-și caute alt serviciu și nu mai are încredere în fostul patron.
În ședința publică din data de 6.10.2009, față de cererea recurentului-contestator de conexare a dosarelor nr- și nr- aflate pe rolul Curții de APEL PLOIEȘTI, cu motivarea că între cele două dosare există o strânsă legătură și fără judecarea împreună nu se poate da o soluție legală, Curtea a apreciat întemeiată cererea formulată și a dispus, în baza disp. art. 164 pr.civ. conexarea acestora, și anume a dosarului nr- la dosarul nr-, întrucât la Curtea de APEL PLOIEȘTI dosarul nr- a fost înregistrat ulterior dosarului nr-.
Examinând sentințele recurate prin prisma motivelor de recurs, a actelor și lucrărilor dosarului, în raport de textele de lege incidente în cauză, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 3041pr.civ. Curtea constată în fapt următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului nr- contestatorul a solicitat în contradictoriu cu intimata SC România SC, ca prin sentința ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a Deciziei de concediere din funcția de Director Regional de Dezvoltare ce i-a fost adusă la cunoștința prin adresa nr.58/24.04.2008 cu obligarea intimatei la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate sau reactualizate, a indemnizației de concediu cuvenite, cât și la plata sumei de 228.610 lei reprezentând c/valoarea a 10 salarii compensatorii.
Prin adresa nr.58/24.04.2008, contestată, intimata i-a adus la cunoștință acestuia că începând cu data de 24.04.2008, este eliberat de îndeplinirea sarcinilor de serviciu în perioada de preaviz, iar începând cu data de 23.05.2008 îi încetează raportul de muncă existent între părți conform contractului încheiat la 15.08.2007 si actului adițional nr.2 din 01.02.2008.
Curtea mai reține că pentru a înlătura vătămarea produsa contestatorului prin emiterea unei dispoziții de concediere cu neobservarea formelor legale intimata a emis ulterior Decizia nr.96/03.07.2008 prin care a dispus revocarea adresei
nr. 58/02.04.2008 și reîncadrarea contestatorului -recurent pe postul avut anterior emiterii adresei, respectiv acela de Director Regional de Dezvoltare. De asemenea, unitatea pârâta s-a obligat, în temeiul art. 78 din Codul muncii să achite acestuia toate drepturile salariale restante. În acest sens, intimata a depus la dosarul cauzei extrase de cont prin care a probat ca a achitat recurentului -intimat sumele de 16 799 lei pentru luna mai 2008 și 20 873 lei pentru luna iunie 2008.
În jurisprudența și doctrina de specialitate s-a stabilit că angajatorul poate să revoce decizia de concediere a salariatului, constatând că aceasta este netemeinică sau nelegală, evident cu plata despăgubirii cuvenite salariatului conform art. 78 alin. 1 din Codul muncii.
Este posibilă o asemenea măsură, a revenirii asupra deciziei de concediere, întrucât, pe de o parte, nici un text de lege nu oprește revocarea, iar pe de altă parte, decizia de concediere nu este un act jurisdicțional, care este prin esență, irevocabil.
Pe de altă parte, deși cu caracter principiu, prin revocarea deciziei, angajatorul trebuie să își asume ambele efecte presupuse, respectiv și plata despăgubirilor și reintegrarea, în cazul de față, cum contestatorul nu a solicitat nici prin cererea de chemare în judecată și nici ulterior și reintegrarea în funcția deținută anterior concedierii, este evident că raporturile de muncă ale acestuia cu societatea intimată s-au încheiat, astfel că acesta nu poate fi repus în totalitate în situația anterioară concedierii.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că în mod legal și întemeiat instanța de fond a respins contestația fomulată ca rămasă fără obiect, luând act de revocarea deciziei contestate, drept pentru care, în baza dispozițiilor art. 312 pr.civ. urmează a respinge recursul declarat impotriva acestei hotărâri ca nefondat.
Cu privire la fondul dedus judecății în dosarul nr-, Curtea constată că ulterior revocării adresei nr.58/24.04.2008, prin Decizia nr. 4309 /05.08.2008 societatea intimată a dispus concedierea pentru motive disciplinare a contestatorului-recurent, conform art. 264 lit. f din Codul muncii, începând cu data de 02.08.2008, reținându-se ca abatere disciplinară în sarcina contestatorului absentarea nemotivată de la locul de muncă începând cu data de 10.07.2008 sau cel mai târziu începând cu data 23.07.2008.
Deși societatea odată cu revocarea deciziei de concediere inițiale a dispus și reintegrarea salariatului în funcția deținută anterior, pentru ca această măsură să-și producă efectul era necesară exprimarea voinței exprese a salariatului, care accepta să își continue activitatea profesională în temeiul contractului individual de muncă încheiat.
Cum în cazul pronunțării unei sentințe de anulare a deciziei de desfacere disciplinară a contractului de muncă, reintegrarea în funcție se dispune de către instanța de judecată în condițiile prevăzute de art. 76 alin. 2 din Codul muncii, doar
“la solicitarea salariatului “, solicitare care nu există în prezenta cauză, în mod similar și în cazul revocării deciziei de concediere de către unitatea emitentă, deși nu sunt incidente direct prevederile art. 76 și 78 din Cod, acestea se aplicămutatis mutandis, și în acest caz, cu diferența că data până la care se acordă aceste drepturi sau de la care operează reintegrarea ( în cazul existenței acordului salariatului) este nu aceea a pronunțării hotărârii definitive ci aceea a comunicării deciziei de revocare a deciziei de concediere.
Pentru aceste motive, Curtea reținând că nu exista obligația recurentului contestator de a se prezenta în continuare la serviciu, ulterior revocării deciziei de concediere, în lipsa unor probe din care să reiasă consimțământul acestuia cu privire la reintegrarea în funcția deținută anterior, constată că printr-o greșită aprecierea a textelor de lege incidente în cauză instanța de fond a apreciat că acesta se face vinovat de abaterea disciplinara reținută în sarcina sa prin decizia de sancționare disciplinară, respectiv absența nejustificată de la serviciu începând cu data de 10.07.2008.
Cât privește drepturile salariale solicitate de recurentul -contestator, Curtea reține că această cerere este parțial întemeiată, potrivit disp. art. 78 din Codul muncii, doar cu privire la perioada 2.08.2008 -5.09.2008, începând cu data celei de a doua desfaceri disciplinare a contractului de muncă, intimata făcând dovada compensării în bani concediului de odihnă neefectuat conform dovezii aflate la fila 17 dosar de fond, iar dreptul contestatorului la cele 10 salarii compensatorii solicitate nefiind probat.
În baza tuturor acestor considerente, în temeiul disp. art.312 pr.civ. Curtea urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2252 din 5 septembrie 2008 și a admite recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 134 din data de 20 ianuarie 2009.
Urmează a se modifica în tot sentința și, pe fond, a se admite în parte contestația formulată împotriva deciziei nr. 4309/05.08.2008 emisă de intimata SA România în sensul că se va anula decizia anterior menționată și va fi obligată intimata la despăgubiri constând în salariile indexate, majorate și reactualizate pentru perioada 2.08.2008 – 5.09.2008. Va fi respinsă în rest cererea de despăgubiri ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, domiciliat în P,-,.208,.32, județul P, împotriva sentinței civile nr. 2252 din 5 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu intimata-pârâta SC ROMÂNIA, cu sediul în B,- – 144, sector 2.
Admite recursul formulat împotriva sentinței civile nr.134 din data de 20 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, și în consecință:
Modifică în tot sentința și, pe fond, admite în parte contestația formulată împotriva deciziei nr.4309/5.08.2008.
Anulează decizia mai sus menționată și obligă intimata la despăgubiri constând în salariile indexate, majorate și reactualizate pentru perioada 2.08.2008 – 5.09.2008.
Respinge în rest cererea de despăgubiri ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
— – — – — –
Grefier
/VS
4 ex./ 26.11.2009
f–Trib.
R-
f-
–
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
