ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 189
Ședința publică din data de 04 februarie 2010
PREȘEDINTE: Traian Logojan
JUDECĂTORI: Traian Logojan, Cristina Pigui Ioana Cristina
—
Grefier –
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC Membru Grup SA cu sediul în B, sector 1, Calea nr. 239, împotriva sentinței civile nr. 1260 din 09 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant domiciliat în P,-, județul
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta-pârâtă SC SA B, reprezentată de avocat, din cadrul Baroului P, intimatul-reclamant, asistat de avocat, din cadrul Baroului
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este motivat în termen și scutit de plata taxei de timbru.
Părțile având pe rând cuvântul arată că nu mai au cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat, pentru recurenta-pârâtă, având cuvântul arată că soluția dată de instanța de fond este nelegală și netemeinică, față de împrejurarea că nu s-au avut în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Astfel, din planul social cu anexele la acesta, precum și din hotărârea consiliului de administrație din 7.06.2005 rezultă numărul exact de posturi care trebuiau desființate urmare reorganizării activității, posturi printre care se afla și cel ocupat de reclamant, societatea nemaidispunând de locuri vacante compatibile cu pregătirea intimatului, mai ales că a fost vorba de o concediere colectivă.
De asemenea, precizează că în mod greșit s-a reținut de prima instanță că nici la două luni de la concediere societatea ar fi scos la concurs posturi compatibile cu pregătirea contestatorului, astfel cum s-a concluzionat în raportul de expertiză efectuat, întrucât actele de la dosar dovedesc alte condiții pe care ar fi trebuit să le îndeplinească intimatul pentru a ocupa postul respectiv.
Totodată, menționează că, urmare anunțurilor de recrutare, intimatul avea posibilitatea să se informeze despre această situație, având în vedere că în anul 2008 a fost introdusă contestația, iar de la emiterea deciziei de concediere au trecut doi ani, perioadă în care s-au ivit posturi.
În continuare, arată că societatea a fost obligată să pună în aplicare hotărârea instanței de fond, sens în care intimatul a fost reintegrat în muncă, iar de la data de 01.01.2010 acesta funcționează în cadrul societății, însă în mod greșit prima instanță a obligat societatea la plata unor drepturi salariale către intimat pe care acesta nu trebuia să le primească.
Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Fără cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru intimatul-reclamant, având cuvântul arată că recursul declarat de societate a rămas fără obiect, față de împrejurarea că de la data de 01.01.2010 s-a încheiat un nou contract de muncă pe numele intimatului, aflat la fila 101 dosar recurs.
Învederează instanței faptul că recurenta și-a schimbat denumirea din în, situație în urma căreia societatea a apreciat că este necesară prezența contestatorului la locul de muncă, astfel că i-a fost oferit acestuia un post similar.
Totodată, precizează că anunțurile de recrutate nu au valoare, acestea fiind date doar cu scopul de a induce în eroare persoanele interesate, întrucât locul de muncă respectiv a fost ocupat de o altă persoană, iar o concediere colectivă nu avut loc deoarece la data când a fost emisă decizia de concediere nu s-au mai efectuat și alte restructurări, situație rezultată din organigrama depusă la dosarul cauzei de către recurentă din care se constată că o singură persoană a fost concediată și anume contestatorul.
Așadar, în conformitate cu art. 74 din Codul muncii intimata nu a oferit un alt post aferent pregătirii contestatorului, deși existau anunțuri de recrutare în acest sens, încălcându-i-se astfel dreptul salariatului potrivit prevederilor inserate în Codul muncii.
De asemenea, menționează că, deși a fost convocată la efectuarea expertizei pentru a depune documente, societatea nu s-a prezentat, aspect care s-a considerat ca o recunoaștere a nelegalității emiterii deciziei privind desfacerea contractului de muncă.
Față de toate aceste motive, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, sens în care depune concluzii scrise.
Cu cheltuieli de judecată, potrivit chitanței nr. 95/14.01.2010 privind plata onorariului de avocat în sumă de 800 lei.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin contestația înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, contestatorul a chemat in judecata pe intimata SNP SA, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. 1283/19.12.2007 emisă de intimată ce i-a fost comunicată la 14.01.2008, reintegrarea acestuia în funcția deținută anterior, cu obligarea intimatei la plata drepturilor salariale de care a fost lipsit pe perioada desfacerii contractului de muncă începând cu data emiterii deciziei și până la reintegrarea efectivă, actualizate conform OG nr. 9/2000 cât și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii contestatorul a arătat că a fost angajatul intimatei pe postul de asistent comercial din cadrul Departamentului Administrare, până la data de 19.12.2007 când prin decizia nr.1283 s-a dispus încetarea contractului de muncă în temeiul art.65 și 66 din Codul muncii, invocându-se în mod total netemeinic de către intimată că postul ocupat de acesta a fost desființat ca urmare a unui plan de reorganizare a diviziei marketing reorganizare impusă de Hotărârile Consiliului de Administrație din datele de 07.06.2005 și 09.08.2005.
A mai precizat contestatorul că, așa zisa reorganizare invocată de intimată ca motiv al desfacerii contractului de muncă, nu avea cum să dureze mai mult de 2 ani întrucât activitatea acesteia ar fi intrat într-un grav impas dacă un departament de importanță extremă cum este marketingul ar fi fost reorganizat într-o atât de lungă perioadă situația de fapt invocată prin decizia de desfacere nefiind conformă cu realitatea.
De asemenea, contestatorul a mai susținut că după desfacerea contractului său de muncă, intimata a dat anunțuri de recrutare a forței de muncă prin care scotea la concurs posturi similare cu cel deținut de acesta, cu atribuții de serviciu relativ asemănătoare, încâlcind astfel dispozițiile legale și prin aceea că la desfacerea contractului de muncă nu i-a propus ocuparea unui post asemănător.
În dovedirea contestației, contestatorul a depus la dosar copia cărții de identitate, copia deciziei de încetare a contractului de muncă și a solicitat proba cu expertiză salarizare cu obiectivele de a stabili dacă în cadrul intimatei a avut loc o reorganizare a activității în cursul anului 2007 în cadrul căreia a fost desființat postul de asistent comercial ocupat de contestator, actul care a stat la baza acestei organizări, dacă desființarea postului a fost reală, dacă au fost încadrate alte persoane pe acel post și calcularea drepturilor salariale cuvenite contestatorului începând cu data desfacerii contractului de muncă- 15.03.2008 la zi.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
S-a arătat de către intimată că prin decizia de concediere nr.1283/19.12.2007, contestatorului i-a încetat contractul individual de muncă, ca urmare a unui program de concedieri colective desfășurat la nivelul acesteia care a respectat întrutotul prevederile Codului muncii și ale contractului colectiv de muncă, cât și hotărârile Consiliului de Administrație, negocierile cu și planul social încheiat cu aceasta, ce prevedea necesitatea efectuării unei concedieri colective pentru restructurarea și reorganizarea activității întregii societăți, plan care a fost înregistrat și la AMOFM
Pe linia susținerilor din întâmpinare, intimata a depus la dosar proiectul de concediere colectivă, adresa nr.3950/08.10.2007 emisă către AMOFM B și dovada de comunicare a deciziei de concediere către contestator.
În cauză s-a efectuat expertiză salarizare-normare de către expert .
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.1260 din data de 9 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a admis contestația, s-a anulat decizia nr.1282/19.12.2007 emisă de intimată, s-a dispus reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior emiterii deciziei și plata drepturilor salariale actualizate conform raportului de expertiză pentru perioada 15.03.2008- 30.11.2008 de 16.625 lei și în continuare până la reintegrarea efectivă și totodată, fost obligată pârâta să plătească reclamantului 1350 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert și avocat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, contestatorul a fost beneficiarul unui contract de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată cu SC SA B- Sucursala P, începând cu data de 19.04.2002.
A mai reținut instanța de fond că din data de 02.08.2005 acesta a fost preluat la sediul SC SA în funcția de dispecer depozit, conform contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 1760/01.08.2005.
În baza actului adițional din 01.05.2007, la contractul individual de muncă s-a schimbat funcția contestatorului în asistent comercial la Marketing la punctul de lucru din
De asemenea, instanța de fond a mai reținut că prin decizia nr. 1283/19.12.2007 s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului în temeiul art.65 și art.66 din Codul muncii, motivul concedierii fiind reprezentat de desființare a postului de asistent comercial deținut de acesta ca urmare a reorganizării activității Diviziei de Marketing conform programului de reorganizare al SA aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administrație din data de 07.06.2005 și din data de 09.08.2005.
Totodată, instanța de fond a reținut că în conformitate cu disp. art.65 din Codul muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.
Legea mai prevede că desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
A mai reținut instanța de fond că raportul de expertiză efectuat în cauză a reținut în ceea ce privește reorganizare activității intimatei în cursul anului 2007 că aceasta a prezentat drept temei al acestei reorganizări adresa nr.1316/08.10.2007 și proiectul de concediere colectivă în care explică motivele care a determinat concedierea, printre acestea înscriindu-se restructurarea și reorganizarea necesară pentru eliminarea fluxurilor financiare negative și realizarea unei corelări optime între numărul de personal și volumul activității de producție.
De asemenea, instanța de fond a mai reținut că expertiza a constatat că decizia de concediere nu respectă dispozițiile art.74 alin.1 lit.d din Codul muncii conform cărora “angajatorul trebuie să arate în cuprinsul acesteia în mod obligatoriu lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant”, compatibil cu pregătirea profesională.
A apreciat instanța de fond că, întrucât în decizia de concediere a contestatorului se menționează că intimata nu dispune de posturi vacante compatibile cu pregătirea acestuia, în această situație intimata avea obligația de a solicita sprijinul Agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă în vederea redistribuirii contestatorului potrivit pregătirii sale profesionale.
În ceea ce privește respectarea disp.art. 65 alin.2 din Codul muncii, de către intimata, s-a reținut că raportul de expertiză apreciază că intimata nu a respectat dispozițiile legale întrucât nu a prezentat expertului copia Hotărârii Consiliului de Administrație din 07.06.2005 și din 09.08.2005 și nici a planului social semnat la 21.04.2005 între și, nu a pus la dispoziție expertului acordul sindicatului privind planul de restructurare și nici organigrama de personal înainte și după desființarea locului de muncă al contestatorului, neoferind acestuia vreo alternativă de opțiune prin ocuparea vreunui post vacant corespunzător pregătirii sale profesionale.
Instanța de fond a mai reținut că se menționează în raportul de expertiză că începând cu luna ianuarie 2008 intimata a dat anunțuri interne de recrutare a forței de muncă pe posturi care puteau fi propuse contestatorului, iar la data de 20.04.2008, la 4 luni de la desființarea postului de asistent comercial deținut de contestator a scos la concurs un post similar în cadrul aceleiași divizii de marketing, iar începând cu 06.02.2008 a mai scos la concurs o serie de posturi vacante compatibile cu pregătirea profesională a contestatorului.
Având în vedere cele arătate și reținând că desființarea locului de muncă ocupat de contestator nu a fost efectivă și nu avut o cauză reală, că intimata prin emiterea deciziei de concediere nu și-a îndeplinit prevederile prevăzute de art.64 alin.2 din Codul muncii, tribunalul, în temeiul disp. art.283 și art.284 din Codul munciia admis contestația după cum s-a arătat mai sus.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata SA criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sens în care a invocat disp.art. 304 pct.9 și art. 3041Co pr.civilă.
Recurenta a invocat sub un prima aspect faptul că la emiterea deciziei contestate a avut în vedere Planul social, anexele acestuia, Hotărârea consiliului de administrație din data de 7.06.2005, din care rezultă numărul exact de posturi ce urmează fi desființate urmare reorganizării, printre care și postul contestatorului.
mai arătat recurenta că la emiterea deciziei a respectat disp.art. 65 alin. 2 și art. 74 Codul muncii precizând totodată că în cauză a avut loc o concediere colectivă și că societatea nu mai dispunea de locuri vacante compatibile cu pregătirea contestatorului.
A mai învederat recurenta că expertul a apreciat eronat că s-ar fi scos la concurs posturi compatibile cu pregătirea contestatorului, la dosar fiind depuse înscrisuri din care rezultă că posturile respective presupuneau cu totul alte condiții de îndeplinit decât cele pe care contestatorul le putea îndeplini.
A susținut recurenta că prima instanță a avut în vedere concluziile expertizei deși expertul nu a cercetat nici actele dosarului din care rezulta că exista un plan social aprobat de sindicat, validat și înregistrat.
Concluzionând, recurenta a arătat că, în fapt, concedierea contestatorului- intimat avut loc ca urmare a unui plan de restructurare a activității întregi societăți și a avut, totodată, și un caracter real și efectiv.
Totodată, la dosarul cauzei nu există nicio pobă din care să rezulte că pe postul contestatorului ar fi fost angajată o altă persoană și nici că posturile pentru care se recrutau persoane erau identice sau compatibile cu postul deținut de contestator. Tot astfel, nu există nicio dovadă că vreunul din aceste posturi ar fi fost ocupate de cineva urmare anunțurilor de recrutare și întrucât reorganizarea a privit întreaga societate, organigrama apare ca nefiind utilă cauzei.
Pentru aceste considerente, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și respingerea contestației ca neîntemeiată.
Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat, sentința primei instanțe fiind legală și temeinică.
Curtea examinând sentința recurată, prin prisma criticilor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și în raport de dispozițiile legale care au incidență în cauză și de dispozițiile art.3041Cod pr.civilă, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În susținerea criticilor sale, recurenta a depus la dosarul cauzei o serie de înscrisuri care nu au fost prezentate cu ocazia efectuării expertizei contabile, respectiv Planul Social, Hotărârea consiliului de administrație din 7.06.2005 din care rezultă că la nivelul anului 2005 s-a hotărât inițierea unui program de restructurare la nivelul societății.
Curtea reține totodată și faptul că decizia contestată a fost emisă la data de 19.12.2007 și că ulterior acesteia, societatea recurentă a dat anunțuri interne de recrutare a forței de muncă pe posturi care puteau fi propuse reclamantului, compatibile cu pregătirea profesională a salariatului, inclusiv pe un post de asistent comercial în cadrul Diviziei de Marketing, post de pe care a fost concediat intimatul, aspecte rezultate și reținute de prima instanță în urma efectuării expertizei.
În aceste condiții, Curtea reține că în mod corect a apreciat prima instanță că în cauză nu au fost respectate dispozițiile legale care reglementează situația concedierii pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
Astfel, Curtea reține că pentru a fi incidente în cauză disp.art. 65 din Codul muncii trebuie constatată îndeplinirea condiției de legalitate impusă de lege, respectiv desființarea locului de muncă să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Nu poate fi reținută susținerea recurentei în sensul că organigrama nu are relevanță în cauză întrucât desființarea este efectivă numai atunci când locul de muncă este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai regăsește în organigramă ori în statul de funcții. Desființarea nu este efectivă și nici reală când este urmată de reînființarea după scurt timp a aceluiași loc de muncă așa cum s-a întâmplat în cauza de față.
Față de actele dosarului, Curtea constată că măsura concedierii nu este justificată, societatea nefăcând dovada că efectiv a avut loc o reorganizare și o restrângere reală, impusă de nevoile societății.
Pentru aceste considerente, curtea constată că nu pot fi reținute criticile formulate, sentința primei instanțe fiind legală și temeinică, având suport probator în actele și lucrările dosarului, sens în care, conform art. 312 alin. 1 Cod pr.civilă va respinge recursul ca nefondat.
Văzând și disp.art.274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SA, cu sediul în B, Calea lor nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1260 din 9 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în P,-, județul
Obligă recurenta-pârâtă la 800 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 4 februarie 2010.
Președinte, JUDECĂTORI: Traian Logojan, Cristina Pigui Ioana Cristina
– – – – – –
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex./4.03.2010
dosar fond- – Tribunalul Prahova
judecători fond-;
operator de date cu caracter personal;
număr notificare 3120/2006
