Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 20/
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Judecător
Grefier
.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimata PRIMĂRIA COMUNEI VÂNĂTORI, cu sediul în comuna Vânători, jud. V, împotriva încheierii de ședință din data de 21.11.2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu, contestatorul -, domiciliat în comuna Vânători, satul Jorăști, jud. G, având ca obiect “RECURS ÎNCHEIERE”.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit: recurenta intimată PRIMĂRIA COMUNEI VÂNĂTORI și intimatul contestator -.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că: recursul este la al doilea termen de judecată, legal motivat și este scutit de taxă judiciară de timbru; părțile au fost citate prin fax la Primăria comunei Vânători, cu confirmarea aflată la fila 19 dosar recurs; apărătorul recurentei avocat – fără delegație la dosar – a depus o cerere prin care solicită acordarea unui termen motivat de faptul că are un proces la Tribunalul Argeș; apărătorul recurentei a depus concluzii scrise și înscrisuri prin care referă punctul de vedere al recurentei față de excepția de inadmisibilitate invocată din oficiu la termenul anterior în cazul în care instanța nu ar aprecia necesară acordarea unui termen; intimatul contestator a depus la dosar precizări cu privire la inadmisibilitatea recursului declarat de instituția intimată, după care:
Curtea, constată cauza în stare de judecată și având în vedere că părțile au depus în scris punctul de vedere cu privire la excepția inadmisibilității recursului, rămâne în pronunțare pe excepție.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 21.11.2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-,s-a dispus emiterea unei adrese intimatei Primăria comunei Vânători, județul V, pentru ca aceasta să-și angajeze un avocat care să funcționeze în condițiile Legii nr. 51/1995 sau să-și desemneze un reprezentant.
S-a amânat judecarea cauzei la data de 6 decembrie 2007.
Împotriva încheierii de ședință a declarat recurs la data de 22.11.2007 intimata Primăria comunei Vânători, județul V, invocând nerespectarea prevederilor art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă.
A motivat că prin decizia nr. 792/17.09.2007 a Curții de APEL GALAȚIs -a recunoscut calitatea de avocat a reprezentantului său – în baza actelor depuse la dosar, cauza fiind trimisă spre rejudecare întrucât s-a încălcat dreptul la apărare prevăzut de art. 6 pct. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Cu ocazia rejudecării, instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă constatând din oficiu că apărătorul său nu ar avea calitatea de avocat, considerând astfel că s-a încălcat dreptul constituțional la apărare.
A mai invocat faptul că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, decizia instanței de recurs fiind obligatorie pentru judecătorii fondului.
A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății.
A mai solicitat suspendarea judecății până la soluționarea recursului avându-se în vedere că încheierea de ședință atacată ar avea rol decisiv în soluționarea cauzei.
În drept a invocat art. 299 și următ. Cod procedură civilă, art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
La termenul de judecată din data de 07.01.2008 instanța a invocat din oficiu excepția de inadmisibilitate a recursului motivat de caracterul premergător al încheierii de ședință.
Pentru ca părțile să-și precizeze pozițiile procesuale față de excepția invocată și față de celeritatea judecății cauzei a fost stabilit termen de judecată la data de 14.01.2008.
Prin notele de concluzii depuse recurenta Primăria comunei Vânători, județul V, a considerat că prin încheierea de ședință din 21.11.2007 s-a întrerupt practic cursul judecății, situație în care recursul este admisibil în conformitate cu dispozițiile art. 299 alin. 1 și 282 alin. 2 Cod procedură civilă și a reiterat motivele de recurs invocate.
Intimatul a considerat recursul ca fiind inadmisibil avându-se în vedere că prin încheierea din 21.11.2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea nu s-a întrerupt cursul judecății, solicitând respingerea ca atare a acestuia.
Recursul este inadmisibil pentru considerentele următoare:
Dispozițiile art. 299 alin. 1 Cod procedură civilă incidente în materia recursului fac trimitere la dispozițiile art. 282 alin. 2 Cod procedură civilă, care se aplică în mod corespunzător.
Potrivit art. 282 alin. 2 Cod procedură civilă, împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății.
încheieri premergătoare întrucât preced hotărârea, încheierile de ședință având un asemenea caracter presupun luarea unor măsuri procesuale în vederea cercetării și soluționării cauzei, pregătind darea hotărârii.
Astfel de încheieri sunt susceptibile de a fi criticate cu ocazia exercitării căilor de atac doar odată cu fondul.
Este și cazul încheierii de ședință din data de 21.11.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Vrancea și care cuprinde măsuri apreciate de instanță ca fiind pentru cercetarea și soluționarea cauzei.
Asemenea prevederi nu pot fi considerate de natură aduce atingere dreptului la un proces echitabil, reglementat de prevederile art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fiind admise limitări ale dreptului de acces la justiție, fără însă ca acestea să afecteze substanța dreptului.
Trebuie ținut cont de întregul proces așa cum se desfășoară acesta în ordinea internă și, câtă vreme normele de procedură prevăd posibilitatea atacării încheierilor premergătoare odată cu fondul, este întrunită cerința privind dreptul de acces la justiție.
Nu poate fi primită nici apărarea recurentei-pârâte potrivit căreia încheierea recurată ar fi avut ca efect întreruperea cursului judecății.
Excepția este de strictă interpretare iar, în cauză, amânarea judecății la un alt termen are în vedere tocmai continuarea acesteia și nu întreruperea cursului procesului, așa cum se susține de către recurenta-intimată.
În ceea ce privește suspendarea judecății, în conformitate cu dispozițiile art. 300 alin. 2, 3 Cod procedură civilă, măsura poate fi dispusă doar în cursul soluționării recursului, fapt care presupune susținerea în mod corespunzător a unei asemenea cereri precum și depunerea unei cauțiuni, în condițiile reglementate de lege.
În consecință, pentru considerentele arătate va fi respins ca inadmisibil recursul declarat de intimata Primăria comunei Vânători, județul V împotriva încheierii de ședință din data de 21.11.2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE recursul declarat de intimata PRIMĂRIA COMUNEI VÂNĂTORI, cu sediul în comuna Vânători, jud. V, împotriva încheierii de ședință din data de 21.11.2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, ca inadmisibil.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Ianuarie 2008.
: – –
: 2 ex.//15 Ianuarie 2008
Fond: /
Asistenți judiciari: /