ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2055/R/2008
Ședința publică din 24 octombrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ioan Daniel Chiș
JUDECĂTORI: Ioan Daniel Chiș, Sergiu Diaconescu Laura
–
GREFIER:
S-a luat în examinare – în vederea pronunțării – recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 1170 din 19 iunie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe pârâta SC SA, având ca obiect contestație decizie de concediere.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 22 octombrie 2008, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1170 din 19.06.2008 a Tribunalului Cluj (dosar nr-), pronunțată în al 3-lea ciclu procesual, a fost respinsă acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâta
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 3678/2006, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA, solicitând obligarea pârâtei la reintegrarea sa în muncă, cu toate drepturile prevăzute în contractul colectiv de muncă, protecție socială, salarii compensatorii, etc. să se constate nulitatea absolută a deciziei nr. 57/30.06.1993, precum și a înscrierii aferente din carnetul de muncă și să fie obligată pârâta la plata drepturilor salariale restante, începând cu data de 03.01.2006 și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost angajat al societății pârâte conform contractului individual de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată, începând cu data de 17.12.1977. Fiind ales președinte al sindicatului societății începând cu data de 30.03.1993 pentru un mandat de 4 ani, societatea pârâtă a fost înștiințată prin adresa nr. 12/29.04.1993 că urmează să fie retribuit din fondurile sindicatului. În mod eronat, prin decizia nr. 57/30.06.1993 societatea a dispus încetarea contractului de muncă al reclamantului începând cu data de 01.05.1993, operând acest aspect în cartea de muncă.
Consideră reclamantul că această decizie este nelegală, întrucât nu a existat nici o cerere de transfer, nu a existat acordul persoanei transferate, iar decizia a fost dată cu rea credință și încalcă prevederile Legii nr. 54/1991. Această decizie nu i-a fost comunicată. Mai arată reclamantul că în cursul anului 2006 înaintat 3 cereri conducerii societății prin care a solicitat reactualizarea contractului individual de muncă, cu respectarea prevederilor Codului muncii, cereri la care nu a primit însă, nici un răspuns.
Prin sentința civilă nr. 1041/25.05.2006, Tribunalul Cluja admis excepția tardivității formulării acțiunii și, în consecință, a dispus respingerea cererii.
Prin decizia civilă nr. 231/R/2006, Curtea de Apel Cluja admis recursul formulat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 1041/25.05.2006 pronunțată de Tribunalul Cluj, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare, reținându-se în considerente că dreptul la acțiune al reclamantului privitor la reluarea locului de muncă la încetarea mandatului s-a născut la data de 03.01.2006, în speță fiind aplicabile dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii potrivit cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr-.
Pârâta a formulat întâmpinare (5 – dos-) prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată.
În motivarea întâmpinării, s-a arătat că societatea pârâtă a desfăcut contractul de muncă al reclamantului ca urmare a transferului acestuia la Sindicatul SA, adresa nr. 12/29.04.1993 a Sindicatului SA fiind considerată ca o cerere de transfer. În prezent, societatea pârâtă se află în procedura generală a insolvenței, dar la data deschiderii acestei proceduri nu mai desfășura nici un fel de activitate comercială, care era sistată încă din data de 25.11.2005. În aceste condiții, postul pe care îl ocupa reclamantul la data realizării transferului nu mai există. Societatea aflându-se în procedura insolvenței, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 11 din Legea nr. 54/2003. Din aceleași considerente, nu pot fi acordate nici drepturile salariale solicitate de reclamant.
Reclamantul și-a precizat cererea la termenul de judecată din 5 aprilie 2006, solicitând obligarea pârâtei la plata, către Casa de Pensii, a diferenței de CAS aferente drepturilor sale salariale pentru perioada 01.05.1993-30.04.1994, fiindu-i necesară perioada sus menționată de continuitate în grupa I de muncă. Referitor la decizia nr. 57/30.06.1993, reclamantul precizează că aceasta încalcă dispozițiile art. 69 din Codul muncii, lipsind acordul său la presupusul transfer, art. 132 din Codul muncii, lipsind consultarea comitetului sindicatului pentru transfer sau desfacerea contractului individual de muncă, art. 134 din Codul muncii, decizia nefiindu-i comunicată și, pe cale de consecință, neproducându-și vreun efect.
Prin decizia civilă nr. 1694/R/2007, Curtea de Apel Cluja admis recursul declarat de reclamant împotriva Sentinței Civile nr. 1066 din 23 aprilie 2007 Tribunalului Cluj, pe care a casat-o în întregime și a trimis dosarul aceleiași instanțe pentru rejudecare, formându-s e astfel prezentul dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
Reclamantul a fost angajatul societății pârâte având încheiat un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, începând cu data de 17.12.1977.
Datorită alegerii reclamantului ca președinte (lider) al sindicatului societății începând cu data de 30.03.1993 pentru un mandat de 4 ani, societatea pârâtă a fost înștiințată prin adresa nr. 12/29.04.1993 (10, dosar 3678/2006), că în conformitate cu procesul-verbal al Comitetului Sindical din data de 22.04.1993, s-a hotărât scoaterea din producție a reclamantul, urmând ca acesta să fie retribuit din fondurile sindicatului.
Tot respectiva adresă, la alin.2, menționează că salariul acestuia era la nivelul salariului directorului tehnic plus un spor de 20%.
Având în vedere poziția de lider sindical a reclamantului la data comunicării respectivei adrese Consiliului de Administrație al societății pârâte, instanța consideră respectiva adresă ca o solicitare de modificare a contractului de muncă cu care reclamantul a fost de acord.
Cum acesta avea, anterior alegerii ca lider de sindicat, funcția de inginer în cadrul Biroului -Tehnic, în mod corect conducerea societății a emis decizia nr. 57 din 30.06.1993, dispunând încetarea contractului de muncă al reclamantului începând cu data de 01.05.1993 și operând acest aspect în carnetul de muncă al reclamantului.
Urmare a acestei situații intervenite, între Sindicatul și reclamant a fost încheiat contractul individual de muncă pe durată determinată nr. 26074/6.4315 (26- dos-) acesta începându-și activitatea din 01.05.1993, iar ulterior contractele de muncă pe durată determinată 35244/4315 din 06.10.1997 (10- dos-) și 5606 din 01.10.2001 (12- dos-).
Prevederile legale în materie, în vigoare la momentul angajării reclamantului la sindicat nu permiteau existența cumulată a două contracte individuale de muncă. Astfel, în condițiile în care nu a operat suspendarea contractului de muncă al reclamantului cu, singura posibilitate de angajare a acestuia în cadrul sindicatului era ca urmare a încetării acestui contract.
Instanța a reținut așadar că în cauză nu a existat nici o suspendare a contractului de muncă, reclamantul fiind cel care a semnat un contract individual de muncă cu un alt angajator.
Mai mult chiar, reclamantul a fost salarizat de sindicat începând din luna mai 1993 (42, dosar -), ceea ce rezultă că de la aceea dată acesta avea contractul încheiat cu noul angajator, acesta fiind cel care era obligat să-i plătească diferența de CAS aferente drepturilor sale salariale pentru perioada 01.05.1993-30.04.1994 și ulterior.
Potrivit prevederilor art. 69 din Codul muncii în vigoare la acea dată, persoana încadrată în muncă poate fi transferată în interesul serviciului, de regulă într-o altă unitate din aceeași ramură, în vederea bunei funcționări a acesteia, ori la cerere, în condițiile legii.
Potrivit doctrinei de specialitate, transferul reprezintă cea mai importantă modificare definitivă a contractului individual de muncă, prin înlocuirea angajatorului cu un alt angajator. Transferul nu ducea la desfacerea contractului individual de muncă ci la cesiunea lui definitivă, transmiterea cu titlu particular a drepturilor și obligațiilor din conținutul său, un nou angajator subrogându-se vechiului angajator.
În cauză transferul s-a perfectat prin desfacerea contractului individual de muncă al reclamantului, astfel că în fapt nu a existat un transfer ci o încetare legală a raportului de muncă.
Este adevărat că art. 12 din Legea nr. 54/1991 cu privire la sindicate reglementează un caz distinct de suspendare de drept a contractului de muncă, în situația persoanelor din organele de conducere salarizate de sindicate, prevedere reiterată și de art. 11 din Legea nr. 54 /2003 – legea sindicatelor, dar în cauză nu s-a aplicat acest temei legal în ce privește raporturile juridice dintre părți.
Mai mult, în prezent, societatea pârâtă se află în procedura generală a insolvenței, dar la data deschiderii acestei proceduri nu mai desfășura nici un fel de activitate comercială, activitate care era sistată încă din data de 25.11.2005, deci anterior datei depunerii primei cereri a reclamantului, respectiv 03.01.2006, astfel că postul pe care îl ocupa reclamantul la data realizării transferului nu mai există. În dosarul nr- al Tribunalului Comercial Clujs -a dispus prin Sentința Comercială nr. 3974/C/2006 deschiderea procedurii generale a insolvenței comerciale față de G fiind numită în calitate de administrator judiciar
Pentru toate aceste motive, raportat la considerentele anterior enunțate, instanța a respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a declarat recurs prin care a solicitat casarea sentinței și admiterea acțiunii.
În motivarea recursului, s-a susținut că reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior desemnării sale ca președinte de sindicat se întemeiază pe dispozițiile art.50 lit. f și art.223 Codul muncii și pe prevederile contractelor colective de muncă.
Se contestă concluzia instanței privind acordul reclamantului la modificarea contractului individual de muncă, reținându-se că decizia nr.57/30.06.1993 nu a fost comunicată și că se impunea suspendarea raporturilor juridice de muncă, nu încetarea lor, pe durata mandatului reclamantului.
Se critică neluarea în considerare a unor înscrisuri probatorii: adresa ITM C, adresa Frăția B și adresa Sindicatului
Reclamantul susține că prima instanță nu s-a pronunțat asupra cererii de constatare a nulității absolute a deciziei nr.57/30.06.1993, care în caz de admitere, atrăgea de drept repunerea părților în situația anterioară.
În fine, reclamantul a apreciat că nu i-au fost respectate garanțiile procesuale prevăzute de art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale.
Pârâta prin lichidator a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va admite în parte recursul sub următoarele aspecte:
În prealabil, Curtea reține că în urma precizărilor succesive de acțiune în decursul etapelor procesuale precedente, obiectul acțiunii dedus judecății este constatarea nulității absolute a deciziei nr.57/1993, anularea înregistrării acestei decizii în carnetul de muncă, recunoașterea calității de salariat al pârâtei și a condițiilor de muncă (grupa I) pe perioada executării funcției de președinte de sindicat, precum și ulterior încetării acestei funcții și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale, a despăgubirilor și a măsurilor de protecție sociale.
În ceea ce privește starea de fapt, Curtea de Apel constată că a fost stabilită în mod corect de către prima instanță, care însă, a interpretat în mod eronat valoarea juridică a adresei nr.12/29.04.1993 (fila 10 dosar nr.3678/2006).
Astfel, după ce reclamantul a fost desemnat ca președinte al Sindicatului A, organizația sindicală a comunicat pârâtei că reclamantul este scos din producție și va fi remunerat din fondurile sindicatului.
O asemenea măsură nu poate fi în nici un caz asimilată unei propuneri de modificare contractului de muncă, având în vedere că nu emană de la reclamant, ci de la secretarul Biroului Comitetului Sindical, care în mod evident nu numai că era lipsit de posibilitatea legală de a dispune asupra raporturilor juridice de muncă dintre reclamant și pârâtă, dar nici nu a formulat o cerere de transfer al reclamantului, după cum rezultă din cuprinsul actului.
În același context, Curtea observă că dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii deciziei nr.57/1993, nu permiteau încetarea raporturilor juridice de muncă pentru motivele reținute prin hotărârea recurată.
Astfel, art.69 din Legea nr.10/1972 (vechiul Cod al muncii) reglementa transferul în interesul serviciuluila cerereor, în speță, nu s-a dovedit manifestarea de voință a angajatului în acest sens, după cum s-a arătat anterior.
În egală măsură, art.12 alin.1 din Legea nr.54/1991 cu privire la sindicate, stabilește în mod imperativ, că ” pe perioada în care persoana din organul de conducere (al sindicatului ) este salarizată de sindicate,aceasta își păstrează funcția și locul de muncă avute anterior,precum și vechimea în muncă”.
În fine, art.11 alin.1 din același act normativ enunță că ” reprezentanților aleși în organele de conducere ale sindicatelor nu li se poate modifica sau desface contractul de muncă pentru motive neimputabile pe care legea le lasă la aprecierea celui care angajează, decâtcu acordul organului colectiv de conducereales al sindicatului”.
Prin urmare, dispozițiile legale citate instituie atât dreptul angajatului de a-și păstra funcția și în perioada desfășurării activității sindicale, cât și obligația angajatorului de a nu dispune încetarea contractului de muncă al salariatului decât în condiții restrictive.
Or, decizia nr.57/30.06.1993 (38 dosar nr.- al Curții de Apel Cluj ) nu se conformează acestor exigențe legale, dispunând încetarea contractului de muncă al reclamantului, ca urmare a transferului său în interesul serviciului la Sindicatul A, deoarece nu numai că nu a existat o cerere a reclamantului de transfer, dar o asemenea măsură nu putea fi dispusă decât cu încălcarea normelor legale menționate.
În consecință, Curtea de Apel constată că decizia nr.57/30.06.1993 este lovită de nulitate absolută pentru lipsa consimțământului angajatului și pentru lipsa acordului organului colectiv de conducere ales al sindicatului.
Un prim efect al nulității deciziei menționate constă în înlăturarea înregistrării sale în carnetul de muncă, pentru asigurarea conformității dintre realitatea juridică și evidența scriptică privind raporturile juridice de muncă, potrivit Decretului nr.92/1976 privind carnetul de muncă.
Ca efect secundar al constatării nulității absolute a deciziei nr.57/30.06.1993, precum și în temeiul art.12 alin.1 din Legea nr.54/1991 și a art.11 din Legea nr.54/2003, care dispune în același sens, Curtea de Apel constată că pe perioada 01.05.1993 – 03.01.2006, cât a fost președinte al sindicatului, reclamantul și-a păstrat funcția de inginer la Biroul. Tehnic la A, această activitate încadrându-se în grupa I de muncă.
De asemenea, se impune în al treilea rând, conform art.11 alin.2 din Legea nr.54/2003 care reglementează drepturile salariatului la revenirea postul avut anterior, reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior, începând cu data de 03.01.2006, când i-a încetat mandatul în organizația sindicală.
pârâtului referitoare la încetarea activității sale ca urmare a declanșării procedurii reorganizării judiciare va fi înlăturată de instanța de recurs, având în vedere că deschiderea acestei proceduri s-a realizat prin sentința nr.3974/03.10.2006 a Tribunalului Comercial Cluj (9 din dosarul nr- al Tribunalului Cluj ), așadar ulterior încetării activității sindicale a reclamantului care este îndreptățit să i se recunoască calitatea de salariat și după data de 09.01.2006.
În privința pretențiilor pecuniare ale reclamantului (drepturi salariale, despăgubiri și măsuri de protecție socială), Curtea constată că acestea se subsumează unor drepturi de creanță. Cum însă la data pronunțării prezentei decizii, pârâta este supusă procedurii insolvenței, Curtea va aplica dispozițiile imperative ale art.36 din Legea nr.85/2006, conform cărora ” de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale”, neputând nici să aprecieze dacă reclamantul este îndreptățit să beneficieze de măsuri de protecție socială.
Concluzionând asupra recursului declarat de reclamant, Curtea de Apel constată că motivele de recurs referitoare la modul de soluționare a acțiunii sunt întemeiate în parte, nefiind însă fondate criticile recurentului privind încălcarea garanțiilor sale procesuale deoarece durata de soluționare a cauzei a fost influențată de complexitatea sa, de modificările legislative intervenite și nu în ultimul rând de conduita reclamantului care și-a modificat acțiunea în repetate rânduri.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul art.312 alin.3 raportat la art.304 pct.9 pr.civ. va admite în parte recursul, va modifica în tot hotărârea în sensul celor ce urmează.
În temeiul art.274 pr.civ. pârâta va fi obligată să plătească reclamantului suma de 5,1 lei, cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale, astfel cum sunt dovedite (19 dosar nr- al Tribunalului Cluj – cheltuieli de transport).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1170 din 19.06.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în tot în sensul că admite în parte acțiunea reclamantului împotriva pârâtei
Constată nulitatea absolută a deciziei nr. 57/1993 emisă de pârâta și dispune anularea înregistrării acestei decizii în contractul de muncă al reclamantului.
Constată că în perioada 01.05.1993 – 03.01.2006 reclamantul și-a păstrat funcția de inginer la Biroul.Tehnic la și că activitatea desfășurată în perioada 01.05.1993 – 30.04.1994 se încadrează în grupa I de muncă.
Dispune reintegrarea reclamantului în funcția menționată anterior începând cu data de 03.01.2006.
Constată că drepturile salariale, despăgubirile și drepturile de asigurări sociale ce revin angajatorului, pretinse de reclamant sunt suspendate de drept în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006.
Obligă pe intimată să plătească recurent suma de 5,1 lei, cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 24.10.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Ioan Daniel Chiș, Sergiu Diaconescu Laura
— – – – –
GREFIER
Red./
3 ex./20.11.2008
