ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr.2120
Ședința publică din data de 10 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
– –
Grefier –
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în B, Cartier 3, -.B,.42, județ B, împotriva sentinței civile nr.475 din 6.05.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC ROMÎNIA SRL, cu sediul în B,-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-pârâtă reprezentată de avocat din Baroul București, lipsind recurentul-reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Avocat având cuvântul arată că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarația acesteia și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru intimata-pârâtă solicită respingerea recursului și menținerea instanței de fond, conform motivării din întâmpinare.
Susține în esență că în mod corect instanța de fond a considerat că sancțiunea aplicată recurentului a fost corectă și în concordanță cu gravitatea faptei săvârșită de acesta.
Arată că, în concret, recurentul a luat comenzi de la clienți inactivi și le-a introdus în baza de date a recurentei emițând astfel facturi fictive. Mai arată că urmare emiterii unor astfel de facturi și înțelegerii dintre recurent și doi șoferi societății-pârâte, aceștia luau marfa de la recurent și le livrau altor societăți care nu solicitau facturi pentru recepția mărfii.
Totodată, susține că ambalajele folosite proveneau de la JUNIOR și BJ și erau confecționate din sticlă și nu pet de plastic.
La solicitarea instanței arată că era permisă compensarea numai dacă venea din partea societății iar o parte din sumă se compensa cu sticle.
Concluzionează că în cauză este vorba de un prejudiciu de imagine al societății-pârâte și nu unul pecuniar și că, prin fapta sa, recurentul încălcat prevederile din fișa postului, ale Regulamentului de Ordine Interioară și Codul d e conduită.
Solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond. Fără cheltuieli de judecată.
Curtea
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr-, reclamantul formulat in contradictoriu cu pârâta SC ” ” România SRL, contestație împotriva deciziei nr. 31/12.01.2009 de desfacere a contractului de muncă pentru nelegalitate, dispunându-se desfacerea contractului de muncă in baza art.61 lit.a Codul Muncii, solicitând anularea și a se dispune încetarea contractului de muncă în conformitate cu prevederile art.55 lit. b Codul Muncii, începând cu data pronunțării sentinței cu obligarea la cheltuieli de judecată.
În motivarea contestației, a arătat că solicită anularea deciziei pentru motive de formă, prin ea se dispune desfacerea disciplinară a contractului de muncă, fiind culpabil de o sancțiune disciplinară având ca temei de drept art.61 lit. a ce prevede concedierea. Între cele doua noțiuni există diferență, iar decizia nu face nicio distincție, astfel că solicită a se constata nulitatea acesteia pentru motive de formă.
În fapt, a fost angajatul societății-pârâte începând cu anul 2005, desfășurându-și activitatea până în 15.01.2009 în calitate de agent vânzări în cadrul Departamentului locația B, când prin decizia nr.31 s-a decis desfacerea contractului de muncă din inițiativa angajatorului, în temeiul art. 61 lit. a coroborat cu art. 264 al.1 lit.f Codul Muncii.
La data de 08.01.2009, în cadrul cercetării disciplinare a aflat că este învinuit că ar fi introdus comenzi false în sistem pentru livrare marfă către clienți inactivi ( PF, SRL, GM, SRL, SRL) marfă compensată cu retur de ambalaje, proveniența ambalajelor nefiind cunoscută și justificată. Nu recunoaște acuzațiile, el a recunoscut doar fapte evidente, faptul că cele 59 de comenzi au fost introduse de el pentru clienții ce figurau pe lista sa.Contestatorul susține că doar lua comenzile de la clienți și incasa, doar când era cazul, dacă plata se făcea la termen și nu imediat, banii pentru produsele vândute.
Marfa vândută nu era transportată de SC România, ci de altă societate SC – (contractorul).
În calitate de agent de vânzări, nu era atribuția să dea dispoziții privind încărcarea mărfii, șoferii erau angajații SC -.
Pe parcursul cercetării prealabile a aflat că marfa a ajuns în altă parte, iar el nu avea de unde să știe ce face șoferul cu marfa.
Consideră că prejudiciul de 23.470 lei reprezentând valoarea ambalajelor aferente celor 59 comenzi este nefondat, deoarece marfa a fost compensată cu retur de ambalaje.
Date fiind relațiile de la locul de muncă, apreciază că reintegrarea pe postul de Agent de – Locația B, pe care îl ocupă înainte de emiterea deciziei, nu mai este posibilă și solicita încetarea conform art. 55 lit. b Codul Muncii.
Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea ca neîntemeiată a contestației formulată de reclamant.
S-a arătat că reclamantul a fost angajatul său ocupând funcția de agent vânzări în cadrul Departamentului, Locația B până în data de 15.01.2009 când prin decizia nr.31/12.01.2009 i-a fost desfăcut disciplinar contractul individual de muncă urmare săvârșirii unor abateri disciplinare.
Astfel, la data de 22.12.2008 prin referatul nr.3660 întocmit de către dl., ocupând funcția de Supervizor în cadrul departamentului din locația B, a fost sesizată conducerea societarii, aducându-se la cunoștința acesteia faptul că în perioada octombrie – decembrie 2008, reclamantul a introdus 59 de comenzi în sistem pentru livrare marfa către clienții inactivi, marfă compensată cu retur de ambalaje, proveniența ambalajelor nefiind cunoscută și justificată.
Astfel, la data de 22.12.2008 prin referatul nr.3660 întocmit de către dl., ocupând funcția de Supervizor în cadrul departamentului din locația B, a fost sesizată conducerea societarii, aducându-se la cunoștința acesteia faptul că în perioada octombrie – decembrie 2008, reclamantul a introdus 59 de comenzi în sistem pentru livrare marfa către clienții inactivi, marfă compensată cu retur de ambalaje, proveniența ambalajelor nefiind cunoscută și justificată.
Aceste constatări au fost făcute de către supervizorul contestatorului, în urma raportării unor diferențe de ambalaj la inventar în gestiunea societății – de la sfârșitul lunii noiembrie 2008 (lipsind aproximativ 400 ambalaje ) și a lipsei ambalajului gol în cadrul firmei B, precum și a cercetării facturilor emise în locația B în perioada octombrie – decembrie 2008 (contestatorul introducând în perioada noiembrie – decembrie 1106 navete).
Mai arată intimata că la data de 22.12.2008 prin decizia înregistrată sub nr.2023, conducerea SC ROMANIA SRL a numit o comisie de cercetare disciplinară al cărei scop a fost de a cerceta faptele imputate contestatorului, urmând să se constate dacă aceste fapte pot fi încadrate în categoria abaterilor disciplinare și a se stabili gravitatea lor în vederea aplicării unei sancțiuni.
Ulterior, prin decizia nr.2024/23.12.2008 ca urmare a începerii procedurii cercetării disciplinare, angajatorul a dispus suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului pe perioada cercetării disciplinare, decizie comunicată și acestuia la data de 24.12.2008.
La data de 24.12.2008 contestatorul a fost convocat la cercetarea disciplinară, convocarea fiindu-i comunicată în data de 24.12.2008. Astfel contestatorul a fost convocat pentru data de 08.01.2009 ora 10,00 la Biroul B pentru a-și susține punctul de vedere cu privire la faptele imputate, respectiv nerespectarea culpabila a sarcinilor și atribuțiilor de serviciu, însușirea bunurilor societății, încălcarea procedurii de verificare și încasare numerar depus, producerea unui prejudiciu.
Pe durata cercetării disciplinare, respectiv la datele de 22.12.2008 și 08.01.2009, prin notele explicative ale contestatorului, acesta subliniază faptul că “în lunile noiembrie și decembrie a efectuat facturi la clienți care nu mai lucrează cu noi / pe perioada lunilor anterioare am emis și am dat comanda la efectuarea unor facturi ale unor clienți care existau și baza de date, având o relație profesională care nu mai permite colaborarea cu ei, respectivii clienți nu mai există”.
Intimata precizează că în finalul notei explicative din 08.01.2009, contestatorul recunoaște faptul că “valoarea facturilor emise și a ambalajului operat este de 2347 de navete respectiv 23470 RON și că va vorbi cu șoferii firmei L & R să acopere împreună prejudiciul produs de 23.470 lei.
În vederea soluționării cazului contestatorului a fost audiat și un angajat al contractorului L & R, dl., care a declarat că “în perioada noiembrie – decembrie, la cererea dl. aar idicat în mai multe rânduri ambalaj de la JUNIOR pe baza unor bilete date de cel mai sus menționat. După ce operam descărcarea la depozit, dl. îmi aducea mai multe facturi de marfa către. pe care mă trimitea să le duc la BJ, unde avea aranjat să încaseze banii și în aceste situații pe mine m-a răsplătit cu maxim 20% din valoarea facturii. În situațiile în care facturile erau foarte mari, dl. încărca în mașina lui marfa și se ocupa personal de valorificarea ei iar eu nu primeam nimic din valoarea ei”.
În cuprinsul notei explicative, contestatorul sprijinea declarația martorului în momentul în care face următoarea afirmație: clienții cu care nu mai aveau relații de colaborare dar către care a emis facturi sunt, COM, GM,. clienți sunt falși ei nu mai existau din punct de vedere al activității comerciale. Astfel s-a constatat faptul că salariatul a încălcat procedura de efectuare a vânzării către clienți, el știind despre clienții respectivi că nu sunt activi. Toate aceste facturi emise pe astfel de clienți de sunt facturi unde valoarea mărfii este compensată în mare parte cu ambalaje, diferența fiind achitată la închiderea decontului.
Se susține în cuprinsul întâmpinării că respectiva comisie a ținut cont de apărările contestatorului formulate pe durata cercetării disciplinare și a decis că nu sunt de natură a atrage exonerarea acestuia de răspundere deoarece acesta a deformat și a ascuns adevărata natura a tranzacțiilor producând un prejudiciu în valoare de 23.470 lei.
Astfel, față de faptele sesizate s-a constatat încălcarea de către salariatul dispozițiilor din Regulamentul Intern, al cărui conținut și l-a însușit în data de 21.02.2005, Cap. XI Răspunderea disciplinară și Capitolul X, Obligațiile și răspunderile angajaților; – nerespectarea culpabilă a sarcinilor și atribuțiilor de serviciu; – să realizeze sarcinile ce decurg din funcția pe care o dețin și să răspundă de îndeplinirea acestora față de conducerea unității.
Dispozițiilor din fișa postului: – să efectueze vânzarea produselor către clienți în baza unor ordine de comandă și este responsabil cu încasarea contravalorii produselor livrate conform procedurilor companiei (a introdus comenzi false către clienți inactivi).
Să respecte cu strictețe procedurile companiei; Dispozițiilor din Codul d e Conduita în al societății “. financiare” pe care și le-a însușit prin declarația din 29.11.2006; nu falsifica niciodată un document, nu deforma și nu ascundea adevărat natura a unei tranzacții; Toate tranzacțiile trebuie să fie susținute de documentația exacta; semnează doar acele documente pe care le consideri corecte și adevărate.
Față de aceste aspecte, conducerea societății a apreciat că faptele imputate și reținute în sarcina contestatorului reprezintă abateri disciplinare grave, sancțiunea aplicabila fiind, în raport cu dispozițiile interne, concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului.
Și sub aspect formal, s-a susținut de intimata că decizia nr.31/12.01.2009 îndeplinește toate condițiile cerute de Codul Muncii în cuprinsul art.268 respectiv conține descrierea faptelor ce constituie abateri disciplinare, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil și care au fost încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în cursul cercetării disciplinară, termenul în care sancțiunea poate fi contestată și instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Prin sentința civilă nr.475 din 6.05.2009, Tribunalul Buzăua respins ca neîntemeiată contestația și cererea privind cheltuielile de judecata solicitate de intimată ca nedovedită, cu opinia separată a asistenților judiciari în sensul admiterii în parte a contestației și schimbarea sancțiunii disciplinare din desfacerea contractului de muncă în oricare altă sancțiune prevăzută de art. 264 din Codul Muncii.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin decizia nr. 31/12.01.2009 emisa de societatea-pârâtă, reclamantul a fost sancționat cu desfacerea disciplinară contractului individual de muncă înregistrat la ITM sub nr.649 din 17.02.2005, în temeiul art. 61 lit.a coroborat cu art. 264 al.1 lit.f Codul Muncii.
S-a reținut în fapt că prin referatul nr.3660/22.12.2008, supervizor vânzări în cadrul Departamentului, locația B adus la cunoștința societății următoarele:
Datorită existenței unor diferențe de ambalaj la inventar în gestiunea – de la sfârșitul lunii noiembrie și a lipsei ambalajului gol la firma B, s-au cercetat facturile emise în locația B în perioada octombrie – decembrie 2008. S-a constatat că dl. – agent de vânzări locația Bai ntrodus 59 de comenzi în sistem pentru livrare marfă către clienți inactivi ( PF, SRL, GM, SRL, SRL) marfă compensată cu retur de ambalaje, proveniența ambalajelor nefiind cunoscută și justificată.
La data de 08.01.2009 s-a constituit comisia disciplinară / împuternicită de către angajator prin decizia nr. 2023/22.12.2008 pentru cercetarea acestui caz.
In vederea stabilirii cu exactitate a faptelor dl., angajatul companiei în funcția de agent vânzări, a fost convocat de către comisie prin adresa nr.3662/24.12.2008 pentru a-și exprima punctul de vedere referitor la cele menționate mai sus.
Mai reține instanța de fond că prin decizia nr.2024/23.12.2008 a fost suspendat din inițiativa angajatorului contractul de muncă a d-lui pe perioada desfășurării cercetării disciplinare, pe motiv că activitatea societății ar fi grav prejudiciată în cazul în care dl. ar fi continuat să emită comenzi false pe clienți inactivi în această perioadă.
Pe durata cercetării disciplinare, prin nota explicativă nr. 08/08.01.2009 dl. agent vânzări locația B recunoaște că din vina sa a prejudiciat cu suma de 23.470 lei RON reprezentând valoarea ambalajelor pe care el le-a introdus în cele 59 de comenzi false emise în perioada octombrie – decembrie 2008 către clienți închiși PF, SRL, GM, SRL, SRL, marfa care a fost scoasă din companie prin aceste facturi a fost comercializată fără documente către alți clienți (, BJ, LM ) contra cost.
D-l a încălcat procedura de efectuare a vânzării către client, el știind despre clienții respectivi că nu sunt activi. Toate aceste facturi emise pe astfel de clienți de dl. sunt facturi unde valoarea mărfii este compensată în mare parte cu ambalaje diferența fiind achitată la închiderea decontului.
Dl. se angajează prin declarația dată în timpul anchetei disciplinare că va vorbi cu șoferii firmei L & R să acopere împreuna prejudiciul produs de 23.470 lei.
În drept, instanța de fond constată că s-a reținut că s-au încălcat dispozițiile cuprinse în Regulamentul Intern al SC România SRL Capitolul XI Răspunderea disciplinară și capitolul X Obligațiile și răspunderile, respectiv nerespectarea culpabilă a sarcinilor și atribuțiilor de serviciu, precum și următoarele prevederi ale fisei postului: să efectueze vânzarea produselor noastre către clienți în baza unor ordine de comandă și este responsabil de încasarea contravalorii produselor de livrare conform procedurilor companiei (a introdus comenzi false pentru clienți inactivi); să respecte cu strictețe procedurile Companiei.
Mai arată instanța de fond că s-au încălcat dispozițiile cuprinse în Codul d e Conduită în al SC – România SRL “. financiare” în sensul de a nu falsifica niciodată un document, nu deforma și nu ascunde adevărata natură a unei tranzacții, a susține toate tranzacțiile prin documentația exactă și a semna doar acele documente pe care le apreciază corecte și adevărate.
Tribunalul susține că referatul întocmit de supervizorul vânzări cu nr. 3660/2008 (filele 37 – 38 dosar) se coroborează cu declarația acestuia audiat în calitate de martor, din declarația acestuia coroborată cu interogatoriul pârâtei și în parte cu declarația martorului rezultând modalitatea în care agentul de vânzări trebuia să preia o comanda și să o introducă în sistem.
În cauză, reclamantul nu a respectat procedura de efectuare a vânzării către clienți, a introdus 59 de comenzi, în perioada octombrie – decembrie 2008, ce nu proveneau de la clienții respectivi, clienți care în baza de date a unității-pârâte figurau ca inactivi.
Se menționează în răspunsurile la interogatoriu ale pârâtei că erau obligațiile agentului de vânzări de a introduce în sistem doar comenzile solicitate de clienți, introducerea în sistem se face cu ajutorul echipamentului denumit “”, comenzile fiind preluate de la fiecare client în parte. Introducerea corectă a comenzilor era strict responsabilitatea agentului de vânzări. În cazul clienților inactivi, ei rămâneau în baza de date, însă erau însemnați ca inactivi.
Această mențiune în baza de date cu privire la clienții inactivi este susținută și de către martorul.
Și potrivit fișei postului, ca responsabilitate, reclamantul trebuia să efectueze vânzarea produselor către clienți în baza unor ordine de comandă, fiind responsabil de încasarea c/val produselor livrate conform procedurilor companiei, să respecte procedurile acesteia.
În continuare prima instanță menționează că cele 59 de comenzi emise în perioada octombrie -decembrie 2008 au fost către clienți inactivi, respectiv intre PF, SRL, GM, SRL, SRL, iar marfa era compensată cu retur de ambalaje în valoare de 23.470 lei, proveniența acestor ambalaje nefiind justificată.
Au fost respinse criticile reclamantului privind nulitatea, deciziei pentru condiții de formă nu sunt fondate, cu motivarea că decizia a fost emisă cu respectarea dispozițiilor art. 62 al.2, 2 indice 1, art.63, art. 263 -268 Codul Muncii.
S-a apreciat de instanța de fond că sancțiunea disciplinară a desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă prev. de art.264 al.1 lit.f Codul Muncii, a fost stabilită în mod corect de către unitatea-pârâtă, raportat la gravitatea abaterii disciplinare săvârșită de reclamant, evidențiată de împrejurările în care a fost săvârșită, intervalul de timp pe parcursul mai multor luni, iar nu un caz izolat, consecințele acesteia, gradul de vinovăție al reclamantului, normele încălcate din fișa postului, din regulamentul intern calificate ca abateri grave, regulament al cărui conținut îi era cunoscut conform declarației din 08.01.2009.
Instanța de fond a reținut că nu este admisibilă cererea reclamantului de a se dispune încetarea contractului individual de muncă în conformitate cu prev. art.55 lit. b Codul Muncii, ca urmare a acordului părților, la data convenită de aceștia, în condițiile în care nu a intervenit un acord al părților în acest sens, ci contractul a încetat ca urmare a voinței unilaterale a angajatorului, prin concedierea reclamantului pentru săvârșirea unei abateri grave.
Împotriva acestei sentințe reclamantul a declarat recurs, invocând disp.art.3041Cod pr.civilă.
Astfel, susține recurentul că sancțiunea aplicată este prea aspră în comparație cu așa-zisele abateri săvârșite și considerându-se nevinovat a înțeles să-și încheie activitatea conf.art.55 lit.b Codul Muncii prin asta înțelegând să solicite anularea sau schimbarea sancțiunii disciplinare în orice alta prevăzută la art.264 Codul Muncii și totodată, încetarea activității prin acordul părților.
Mai susține că în mod greșit instanța de fond a reținut că încălcat prevederile Regulamentului de Ordine Interioară și sarcinile de serviciu din fișa postului în sensul că nu a efectuat vânzarea mărfii pe baza comenzilor de la clienți, fiind acuzat că a falsificat documente și deformat sau ascuns adevărata natură a unei tranzacții.
Solicită admiterea recursului și modificarea sentinței și pe fond anularea deciziei de desfacere a cu consecința schimbării acestei sancțiuni cu una mai ușoară și reintegrarea doar pentru o zi pentru a avea posibilitatea să solicite încetarea raporturilor de muncă prin acord sau demisie.
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Arată că instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt, așa cum rezultă din motivarea hotărârii, făcând corelații ale evenimentelor și faptelor petrecute și interpretând probele ce au fost administrate, atât în cadrul cercetării disciplinare, cât și pe durata desfășurării procesului.
A mai arătat că prin emiterea deciziei de sancționare, angajatorul și-a exercitat prerogativa disciplinară, recunoscută în mod expres de disp.art.263 alin.1 Codul Muncii, potrivit cărora în exercitarea acestei prerogative are dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori se constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară.
În fine, susține că s-a făcut dovada că recurentul a încălcat procedura de efectuare a vânzării către clienți, știind despre clienții respectivi că nu sunt activi (dacă nu ar fi existat facturi emise în mod fictiv de către recurent, aceștia deveneau inactivi, întrucât pe o perioadă de 90 de zile ei nu figurau cu comenzi și livrări efective). Toate aceste facturi emise pe astfel de clienți sunt facturi unde valoarea mărfii este compensată în mare parte cu ambalaje, diferența fiind achitată la închiderea decontului.
Totodată, se mai susține că modul de a proceda al recurentului era următorul: introducea comenzile fictive în sistem, ulterior discuta cu șoferii contractorului, care încărcau marfa menționată în facturi care nu ajungeau niciodată la clienții presupuși cumpărători, marfa fiind compensată cu ambalaje furnizate de către șoferi. Ulterior, șoferii luau marfa și o transportau către clienții indicați de recurent care, la rândul lor, nu solicitau documente pentru marfa primită și plătită.
S-a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, a actelor și lucrărilor dosarului, în raport de textele de lege incidente în cauză, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 3041.pr.civ. Curtea constată ca recursul formulat este nefondat pentru considerentele pe care urmează a le expune în continuare:
Reclamantul a fost angajatul intimatei SC ROMÎNIA SRL, ocupând funcția de agent vânzări în cadrul Departamentului, Locația B până în data de 15.01.2009 când prin decizia nr.31/12.01.2009 i-a fost desfăcut disciplinar contractul individual de muncă urmare săvârșirii unor abateri disciplinare.
În recursul formulat nu se contestă existența abaterilor disciplinare ci doar natura și gravitatea acestora, solicitându-se aplicarea unei alte sancțiuni disciplinare și reintegrarea cotestatorului -recurent doar pentru o zi pentru a solicita încetarea raporturilor de muncă prin acord sau demisie.
Curtea însă reține că sancțiunea disciplinară a desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă prev. de art.264 al.1 lit.f Codul Muncii, a fost stabilită în mod corect de către unitatea-pârâtă, raportat la gravitatea abaterii disciplinare săvârșită de reclamant, de împrejurările în care a fost săvârșită, pe durata unui intervalul de timp, respectiv octombrie – decembrie 2008, iar nu un caz izolat, consecințele acesteia, gradul de vinovăție al reclamantului, normele încălcate din fișa postului, din regulamentul intern, calificate ca abateri grave, regulament al cărui conținut îi era cunoscut conform declarației din 08.01.2009.
Sancțiunea disciplinară a fost aplicată de angajator având la bază cercetarea prealabilă în cadrul căreia contestatorul a recunoscut faptul că în lunile noiembrie și decembrie a efectuat facturi la clienți care nu mai lucrau cu societatea, întreaga modalitate de desfășurare a acestor operațiuni comerciale fictive dovedind o activitate premeditată a acestuia în scopul obținerii unor câștiguri personale, de natură să încalce sarcinile și atribuțiile de serviciu.
Pentru toate aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 312.pr.civ. Curtea urmează să respingă recursul formulat de contestator, apreciind ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, domiciliat în B, Cartier 3, -.B,.42, județ B, împotriva sentinței civile nr.475 din 6.05.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC ROMÎNIA SRL, cu sediul în B,-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 10 noiembrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
— – — – –
Grefier
Operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120/2006
/FA
4 ex.- 10.12.2009
Trib.B nr-
I
–
