Contestație decizie de concediere. Decizia 217/2010. Curtea de Apel Ploiesti


ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR.1085,- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA nr. 217

Ședința publică din data de 9 februarie 2010

PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu

JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Simona Petruța Buzoianu

– — –

Grefier –

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimata – SRL, cu sediul în T,–9, județ D, împotriva sentinței civile nr.1761 din 14.10.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator Sindicatul, cu sediul în T,-, județ

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul-contestator a depus la dosar întâmpinare și că ambele părți au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, recurenta-pârâtă formulând și o cerere expresă în acest sens.

Curtea, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, constată că recurenta are calitate de intimată și nu pârâtă, iar intimatul are calitate de contestator și nu de reclamant.

Analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și după deliberare a pronunțat următoarea decizie.

CURTEA:

Deliberând asupra recursului civil de față, în baza

lucrărilor dosarului, reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr- contestatorul Sindicatul a solicitat ca în contradictoriu cu intimata T să se constate nulitatea deciziilor de desfacere a contractului individual de muncă nr. 1453-1459 din 10.03.2009 întrucât au fost încălcate disp. art. 5 al. 3 din Contractul colectiv de muncă la nivel național.

Contestatorul a solicitat reîncadrarea salariaților concediați pe posturile avute anterior și plata drepturilor bănești cuvenite fiecăruia pentru perioada în care a fost concediat abuziv; obligarea intimatei la reactualizarea acestor sume cu indicele ratei de inflație de la data nașterii dreptului și până la momentul plății efective și la plata sumei de 10.000 lei reprezentând daune morale pentru fiecare salariat concediat abuziv.

S-a susținut în motivarea contestației că potrivit art. 5 al. 3 din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe perioada negocierilor contractului sau în caz de denunțare a acestuia pe nivele de negociere, s-a convenit să nu se efectueze concedieri din motive neimputabile salariaților și cu toate acestea intimata a procedat la concedierea abuzivă a salariaților membri de sindicat, – și.

La dosarul cauzei s-a depus sentința civilă nr. 3761/11.09.2008 pronunțată de Judecătoria Târgoviște prin care Sindicatului i se recunoaște îndeplinirea condițiilor de reprezentativitate, notificările nr. 1453-1459/10.03.2009 emisă de RL. nesemnate de reprezentantul său legal, copie de pe contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007- 2010 și copiile protocoalelor din 25.02.2009 și din 6.03.2009 (filele 6-20).

La data de 23.03.2009 intimata formulat întâmpinare (filele 24-25) prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate sub toate capetele de cerere deoarece nu există nicio decizie de desfacere a contractului individual de muncă, emisă în conformitate cu dispozițiile art. 65 din Codul muncii, salariații reprezentați de contestator fiind în perioada preavizului, astfel că acțiunea este prematură în raport de art. 281 Codul muncii care prevede dreptul la contestație în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei.

În cauză, părțile se află în perioada negocierilor pentru încheierea unui contract colectiv de muncă și nu în cadrul negocierilor unor modificări sau denunțări ale contractului colectiv de muncă, astfel că nu este aplicabil art. 5 alin. 3 din Contract așa cum a susținut contestatorul.

Cât privește plata daunelor morale potrivit art. 269 din Codul muncii și deciziei 40/2007 a ÎCCJ, acestea nu se pot acorda decât în situația în care sunt prevăzute de contractele colective sau individuale de muncă întrucât temeiul juridic al cererii reclamanților este răspunderea contractuală și nu delictuală.

S-au depus: decizia 40/7.05.2007 a ÎCCJ, deciziile 1503-1508 din 6.04.2009 și 1495 din aceeași dată, adresa nr. 92/10.04.2009 emisă de ITM către Sindicatul prin care se confirmă faptul că inițierea concedierilor individuale încalcă disp. art. 5 alin. 3 din CCM la nivel național, deciziile de concediere, nota de fundamentare nr. 1451/9.03.2009, hotărârea nr. 1452/9.03.2009 prin care s-a decis reducerea activității societății, notificările interesând luarea măsurii concedierii și balanța conturilor analitice pe luna februarie 2009 (filele 26-27, 33-61).

Prin acțiunile înregistrate la această instanță sub nr- și nr.182- ambele din 22.04.2009, același contestator Sindicatul a chemat în judecată pe aceeași intimată T pentru a se constata nulitatea deciziei de desfacere a contractului individual de muncă nr. 1508/6.04.2009 și 1495/6.04.2009 întrucât încalcă disp. art. 5 alin. 3 din CCM la nivel național și reîncadrarea salariatelor și, plata drepturilor bănești pe perioada în care salariatele au fost concediate abuziv și actualizarea cu indicele de inflație la momentul plății.

La termenul din data de 4.05.2009 s-a dispus conexarea acestor cauze la dosarul -.

Prin sentința civilă 1034/4.05.2009 a fost admisă contestația, au fost anulate deciziile 1503-1508 și 1495, toate emise la 6.04.2009 iar intimata obligată să reîncadreze pe membri sindicatului contestator în funcțiile avute anterior și să le plătească drepturile salariale cu indicele de inflație. A fost respinsă cererea pentru plata de daune morale.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că deciziile atacate încalcă disp. art.5 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel Național care prevăd că în perioada negocierilor nu se efectuează concedieri din motive neimputabile salariaților iar prin întâmpinarea depusă la dosar chiar intimata a recunoscut că se află în perioada negocierilor pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă la nivel de unitate.

De asemenea, tribunalul a mai reținut că prin notificările emise nu se precizează data de la care salariatul se află în perioada de preaviz și nu a fost respectată procedura prevăzută de art. 64 din Codul muncii privind punerea la dispoziția salariaților a unor locuri de muncă similare pentru care aceștia ar putea să opteze înainte de luarea măsurii de disponibilizare.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs intimata SRL T criticând sentința instanței de fond cu motivarea că prin aceasta s-a dispus greșit anularea deciziilor 1495 din 6.04.2009 și 1503-1508 din aceeași dată, fiindcă numai o parte dintre acestea au format obiectul cererii de chemare în judecată.

Astfel, au fost contestate deciziile 1453-1459 prin care conducătorul societății a decis desființarea posturilor iar tribunalul a stabilit că acestea ar fi decizii de concediere. În realitate deciziile de concediere au nr.1503-1508 și 1595/2009.

Prin decizia 1551/8.07.2009 instanța de recurs a admis recursul formulat, a casat sentința pronunțată de prima instanță și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că Tribunalul Dâmbovițaa procedat la anularea deciziilor de desfacere a contractelor de muncă fără să stabilească dacă cererea de chemare în judecată se referă la aceste decizii. Față de formularea generală de contestare a deciziilor de desfacere a contractelor individuale de muncă și nefiind precizat în mod clar obiectul cererii de chemare în judecată, cauza a fost trimisă spre rejudecare la aceeași instanță, pentru lămurirea aspectelor legate de nulitatea deciziilor de desființare a posturilor sau a celor de desfacere a contractelor individuale de muncă ale salariaților reprezentați de contestator.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr. 1085,1/120/5.08.2009.

La 12.10.2009 Sindicatul precizat contestațiile conexate (fila 10) cerând anularea deciziilor de concediere 1495, 1503, 1504, 1505, 1506,1507 și 1508, toate din 6.04.2009, privind pe salariatele, -,.

S-a mai precizat că inițial s-a solicitat anularea notificărilor având ca obiect anunțarea desfacerii contractelor individuale de muncă nr. 1453-1459 iar ulterior au fost emise deciziile de desfacere a contractelor individuale de muncă care au fost atacate fiecare în parte la Tribunalul Dâmbovița.

Prin sentințele nr. 1052/5.05.2009, nr. 1053/5.05.2009, nr. 1066/6.05.2009, nr. 1077/7.05.2009, nr. 1076/7.05.2009 Tribunalul Dâmbovițaa respins cererile formulate ca rămase fără obiect având în vedere că acestea formează obiectul dosarului de față.

Pe baza probatoriilor cu înscrisuri prin sentința civilă nr.1761 pronunțată la data de 14 octombrie 2009, Tribunalul Dâmbovițaa admis contestația și a anulat Deciziile nr.1495/6.04.2009,nr.1503/6.04.2009, nr.1504/6.04.2009, nr.1505/6.04.2009, nr.1506/6.04.2009, nr.1507/6.04.2009, nr.1508/6.04.2009 emise de intimată.

Prin aceeași sentință a fost obligată intimata la reîncadrarea salariaților pe posturile ocupate anterior concedierii și la plata drepturilor salariale cuvenite acestora de la data concedierii până la reintegrarea efectivă, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la plata efectivă.

Totodată, a fost respins capătul de cerere privind daunele morale.

Pentru hotărî prima instanță a reținut că la termenul de 12.10.2009 contestatorul Sindicatul precizat contestația în sensul că solicită anularea deciziilor de desfacere a contractelor individuale de muncă pentru cele 7 salariate, -,.

A reținut tribunalul că deciziile de desfacere ale contractelor de muncă cu nr. 1495, 1503-1508/2009 au fost emise pe perioada de negociere a contractului colectiv de muncă, situație care contravine dispozițiilor art. 5 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel Național (denumit în continuare ) care prevăd că în perioada negocierilor nu se efectuează concedieri din motive neimputabile salariaților.

Intimata, prin întâmpinarea depusă la dosar la 23.03.2009, a recunoscut că la momentul la care a dispus desfacerea contractelor individuale de muncă se afla în perioada negocierilor pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă.

În aceste condiții, nu interesează faptul că pe fondul crizei economice unitatea intimată și-a fi restrâns activitatea și desfacerea contractelor individuale de muncă a fost fortuită.

Contractul individual de muncă reprezintă legea părților și atâta timp cât au fost încălcate dispoziții imperative care au stat la baza încheierii acestor contracte individuale de muncă și care prevalează unor cazuri fortuite,prima instanță a dispus anularea deciziilor de desfacere a contractelor individuale de muncă emise în condiții de nelegalitate.

Cât privește daunele morale nici în contractul individual de muncă, nici în contractul colectiv de muncă nu există reglementări referitoare la acordarea de astfel de despăgubiri și cum răspunderea în materia de dreptul muncii este o una civilă contractuală și nu civilă delictuală, instanța a respins acest capăt de cerere ca nefondat.

Împotriva sentinței primei instanțe în termen legal, intimata – SRL a declarat recurs (filele 4-5) criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta-intimată a invocat motivul de recurs prev.de art.304, pct.9 Cod pr.civ. susținând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a art.132 rap.la art.134 din același Cod în sensul că prin cererea introductivă au fost atacate deciziile conducătorului societății nr.1453-1459 de desființare a posturilor celor 7 salariate și nu deciziile de concediere nr.1503-1508 și 1595 din 6.04.2009 de desfacere a contractelor individuale de muncă care au fost atacate separat în justiție, numai două dintre respectivele cauze-care se referă la salariatele și -fiind conexate la pricina de față.

În aceste împrejurări, instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut fiindcă pentru ceilalți cinci salariați -, – și – nu a fost legal învestită cu contestarea deciziilor de desfacere a contractelor lor individuale de muncă ci a deciziilor de desființare a posturilor.

O altă critică privește acceptarea inadmisibilă a modificării cererii printr-o așa numită “precizare” făcută în al doilea ciclu procesual, iar nu până la prima zi de înfățișare și care în realitate a schimbat obiectul cererii și temeiul ei juridic, ceea ce nu poate fi primit, astfel cum rezultă și din practica instanței supreme, anexată cererii de recurs (filele 6-7).

Intimatul-contestator a formulat întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului ca nefondat (fila 8).

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale incidente în cauză dar și sub toate aspectele astfel cum impune art.3041Cod pr.civ. Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia pentru considerentele care succed:

Prima instanță a reținut argumentat motivele pentru care s-a considerat legal învestită cu soluționarea contestației formulate de Sindicatul contestator în numele și pentru cele șapte salariate membre ale sale, împotriva deciziilor de desfacere a contractelor individuale de muncă emise sub nr.1495 și 1503-1508 inclusiv de societatea intimată – SRL T, stabilind în acest sens că, după casarea cu trimitere a cauzei și potrivit îndrumărilor date prin decizia de rejudecare pe de o parte, precum și pe baza precizării contestației depuse în al doilea ciclu procesual de către contestator, obiectul judecății îl constituie verificarea legalității și temeiniciei deciziilor depuse în copie al filele 33-39 din dosarul de fond al primului ciclu procesual.

Recurenta-intimată a susținut că este inadmisibilă o astfel de modificare a cererii introductive în condițiile depășirii termenului fixat de legiuitor prin art.132 Cod pr.civ.și care schimbă în fapt cadrul procesual, obiectul judecății și temeiul juridic al acestuia.

Critica nu este justificată.

Potrivit art.315(1) Cod pr.civ. reluarea cursului judecății se desfășoară în fața instanței de rejudecare în limitele impuse prin hotărârea instanței de control judiciar, aspectele privind problemele de drept dezlegate și necesitatea administrării unor probe fiind obligatorii pentru judecătorii fondului.

În concluzie instanța care rejudecă fondul reia judecata procesului, făcând abstracție de hotărârea care a fost desființată prin casare și ținând seama de indicațiile date de instanța de recurs care au putere numai cu privire la problemele de drept dezlegate, indicațiile referitoare la necesitatea lămurirea unor împrejurări de fapt nu pot primi decât calificarea unor indicații de natură a atrage atenția instanței de trimitere asupra lămuririi unor împrejurări de fapt esențiale pentru corecta soluționare a litigiului dintre părți.

În cauză, în limitele deciziei de casare, instanța de fond avea obligația de a lămuri tocmai natura juridică și obiectul contestației în raport de actele dosarului, așa cum rezultă din considerentele deciziei nr.1551 pronunțate la data de 8 iulie 2009 de Curtea de APEL PLOIEȘTI (filele 12-14) deoarece reluarea ciclului judecății a fost impusă datorită neclarității obiectului judecății, la dosarul de fond fiind depuse atât deciziile de desființare a posturilor celor 7 salariate cât și cele de concediere a lor. În plus, în termeni clari Sindicatul a solicitat” constatarea nulității deciziilor de desfacere a contractelor individuale de muncă” (fila 3 dosar nr.-), iar instanța de fond a introdus în cauză pe toți cei șapte salariați și a pronunțat sentința – ulterior desființată-în acest cadru procesual (filele 62-63 același dosar).

Drept urmare, nu se poate susține justificat că prin precizarea cu caracter modificator al contestației, s-a schimbat cadrul procesual și obiectul cauzei, deoarece atât lărgirea acestuia cât și scopul demersului judiciar rezultat din conduita procesuală a contestatorului nu pot fi tăgăduite deoarece ele au existat încă de la prima judecată în fond, fiind necesară clarificarea lor în sensul lămuririi cu suficientă coerență a raporturilor juridice ce au fost contestate în justiție.

În plus, nu se poate afirma că în rejudecarea impusă de instanța de control judiciar, tribunalul a depășit sau ignorat limitele acesteia, ci dimpotrivă, pe linia deciziei de casare, a clarificat, în temeiul dreptului de dispoziție al celui ce învestește instanța, care este obiectul acțiunii sale și scopul urmărit prin aceasta, fiind evident că motivele de fapt și mijloacele de dovadă depuse la dosar caracterizează contestarea măsurii de concediere individuală luate împotriva salariatelor reprezentate de organul sindical, din inițiativa angajatorului și pentru motive care nu țin de persoana salariatului.

Că este așa rezultă și din împrejurarea ce nu poate fi tăgăduită, că după pronunțarea sentinței din primul ciclu procesual, la 4 mai 2009, salariatele, – și (filele 12-23) au renunțat la datele de 5-7 mai 2009 la judecata contestațiilor împotriva deciziilor de concediere, aflate pe rolul aceleiași instanțe, demersul lor fiind justificat de soluția dată în concordanță cu obiectul învestirii instanței, potrivit principiului disponibilității care guvernează procesul civil.

În consecință, cum nici obiectul judecății și nici temeiul de drept al acesteia, indicat de asemenea cu claritate în contestația introductivă de instanță (art.5 alin.3 din ) nu au fost modificate prin încălcarea normelor de procedură de instanța de trimitere, pe de o parte, iar pe de alta, tocmai acest fundament juridic a stat la baza soluției recurate, în sensul că în perioada negocierilor pentru încheierea unui nou contract de muncă, părțile au convenit a nu se operaconcedieridin motive neimputabile salariaților (fila 13 dosar fond) Curtea constată că niciuna dintre criticile recurentei nu se justifică, astfel că în temeiul art.312 Cod pr.civ. va respinge ca nefondat recursul și va menține în totalitate ca fiind legală și temeinică sentința civilă nr.1761 pronunțată la data de 14 octombrie 2009 de Tribunalul Dâmbovița.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata – SRL, cu sediul în T,–9, județ D, împotriva sentinței civile nr.1761 din 14.10.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator Sindicatul, cu sediul în T,-, județ

Irevocabilă.

Pronunțată astăzi, 9 februarie 2010, în ședință publică.

Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Simona Petruța Buzoianu

— – — – — –

Grefier

4 ex.

11.03.2010

/FA

Trib.D nr.1085,-

G –

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120