ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 2250
Ședința publică din data de 24 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Elena Simona Lazăr
JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Vera Andrea Popescu
– — –
Grefier –
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul, domiciliat în comuna Noi, sat, nr.60, județ P și cu domiciliul ales în P,-, județ P la, împotriva sentinței civile nr.2027 din 29.07.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SRL, cu sediul în P,-, județ
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 17 noiembrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Curtea, pentru a da posibilitatea apărătorului recurentului-reclamant, avocat, să depună la dosar împuternicirea avocațială, în original, a amânat pronunțarea, pentru astăzi, data de mai sus, când a dat următoarea decizie:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SRL, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate nulitatea absolută a deciziei nr.1319/31.01.2008 emisă de pârâtă, obligarea acesteia din urmă să-l reintegreze în muncă pe postul deținut anterior și să-i plătească despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu 07.11.2007 și până la reintegrarea efectivă în muncă, să-i achite contribuția aferentă asigurărilor de sănătate și fiscale, de la data angajării și până la reintegrarea efectivă și să-i plătească daune morale de 100.000 lei pentru prejudiciul moral cauzat, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost salariatul pârâtei, iar la data de 16.11.2007 a suferit un accident de muncă în urma căruia a fost internat de urgență la spital și nu a beneficiat de concediu medical întrucât angajatorul nu-și îndeplinise obligația de plată a contribuțiilor de asigurări sociale.
A mai arătat reclamantul că nu are nicio vină în producerea accidentului de muncă, în urma căruia a devenit inapt pentru muncă, fiind obligat de către angajator să declare că nu se afla în timpul serviciului și că accidentul nu s-a produs la locul de muncă și deși i s-a promis plata drepturilor bănești pe o perioadă de cel puțin 6 luni, până va redeveni de muncă, până la 31.01.2008 nu i s-au achitat niciun fel de drepturi bănești, la acea dată fiindu-i plătite o parte din aceste drepturi, aferente unei părți din concediul de odihnă la care avea dreptul pe 2007, pentru primirea banilor fiind obligat să semneze decizia contestată.
De asemenea, s-a arătat că la data de 31.01.2008, când i s-a desfăcut contractul de muncă, reclamantul se afla în incapacitate temporară de muncă stabilită prin act medical, situație cunoscută de angajator, ce a încălcat dispozițiile Codului muncii, decizia nr.1319/2008 fiind lovită de nulitate absolută întrucât reclamantul nu și-a exprimat liber consimțământul la data încetării raporturilor de muncă, fiindu-i smuls prin violență si amenințare, decizia atacată neindicând instanța competentă să soluționeze contestația și dispunând desfacerea contractului de muncă cu 30 zile înaintea emiterii deciziei.
În subsidiar, s-a susținut că decizia desfacerii contractului de muncă este nelegală și netemeinică față de situația concretă a reclamantului, ce are în întreținere cinci copii minori, fiind singurul ce obținea venituri în familie, situația financiară în familie depinzând de acesta.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care solicitat respingerea contestației invocând excepția tardivității pe motiv că prezenta cerere a fost formulată peste termenul de 30 de zile prevăzut de art.283 Codul muncii.
Pe fond, s-a cerut respingerea cererii ca neîntemeiată, deoarece contractul de muncă a încetat la cererea reclamantului, prin acordul părților, conform art.55 lit.b din Codul muncii, învederându-se că au fost achitate contribuțiile de asigurări sociale ce revin angajatorului și nu din vina angajatorului reclamantul nu a primit concediu medical, ci pentru că nu s-a prezentat la un medic specialist cu adeverința de salariat, ce i-a fost trimisă.
De asemenea, s-a arătat că drepturile salariale cuvenite reclamantului până la data de 01.01.2008, când i-au încetat raporturile de muncă, i-au fost achitate.
La data de 10.06.2008, reclamantul și-a completat cererea solicitând obligarea pârâtei să-i înscrie în carnetul de muncă perioada reală de la care a fost angajat, respectiv 16.04.2007, dată de la care trebuie să-i achite toate contribuțiile aferente asigurărilor sociale până la reintegrarea sa în muncă și să-i certifice înregistrările din carnetul de muncă la ITM.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 2027 pronunțată la 29 iulie 2008, Tribunalul Prahovaa respins excepția tardivității formulării contestației invocată de pârâtă.
Prin aceeași sentință, a fost respinsă contestația completată, în întregime, ca neîntemeiată.
Pentru pronunța această soluție, prima instanță a reținut că excepția tardivității invocată de pârâtă este neîntemeiată, fiind respinsă întrucât nu sunt întrunite condițiile prev. de art.283 lit. a Codul muncii, atâta timp cât nu se poate stabili cu certitudine data comunicării exacte a deciziei contestatorului, mențiunea aplicată în cuprinsul deciziei, privind predarea acesteia contestatorului, nefiind însoțită de aplicarea mențiunii privind data exactă la care a luat cunoștință de decizie, pentru calcularea termenului de 30 de zile.
Pe fondul cauzei, s-a reținut, în esență, că reclamantul a fost salariatul pârâtei începând cu data de 25.06.2007, îndeplinind funcția de mecanic utilaj, cu un salariu lunar brut de 661 lei, iar în perioada 16.11.2007-21.11.2007, reclamantul a fost internat în Spitalul Județean C, în urma unei luxații anterioare la genunchiul stâng redusă, cu pareză și fractură și la data de 07.01.2008, reclamantul a solicitat, printr-o cerere înregistrată de pârâtă la nr.22/08.01.2008, încetarea contractului de muncă cu acordul ambelor părți, de la 01.01.2008.
S-a mai arătat că prin decizia nr.1319/31.01.2008 emisă de către pârâtă, s-a dispus, începând cu 01.01.2008, încetarea contractului individual de muncă al reclamantului pe motiv că acesta a formulat cerere prin care solicită încetarea activității cu acordul ambelor părți, art.55 Codul muncii stipulând că un contract individual de muncă poate înceta, printre altele, ca urmare a acordului părților, la data convenită de acestea.
În condițiile în care reclamantul a formulat la data de 07.01.2008 cererea prin care a solicitat pârâtei încetarea raporturilor de muncă existente între părți, cerere acceptată de către pârâtă, s-a concluzionat că ambele părți și-au manifestat voința de a înceta, prin acordul părților, raporturile de muncă și că decizia nr.1319/2008 a fost emisă în mod legal.
Apărările reclamantului că nu a formulat cererea de încetare a contractului de muncă, fiindu-i smuls consimțământul în acest sens, prin violență și amenințare și că are greutăți financiare, familiale, datorită accidentului de muncă pe care l-a suferit, nu au fost primite pe considerentul că nu există nicio dovadă la dosar că cererea cu nr.22/2008 nu ar fi fost scrisă, semnată de către reclamant și, pe de altă parte, situația sa familială și financiară nu atrage anularea deciziei, acestea nefiind motive de nelegalitate și netemeinicie.
Totodată, s-a reținut că nu există nicio dovadă că decizia a fost emisă în perioada în care reclamantul s-ar fi aflat în concediul medical, iar neindicarea, în cuprinsul deciziei, a instanței la care se poate formula contestație, nu atrage nulitatea deciziei, atâta timp cât reclamantul a cunoscut instanța competentă material să soluționeze contestația, pe care a formulat-
Așa fiind, reținându-se că au fost respectate disp.art.55 Codul muncii și că nu există dovezi că reclamantul ar fi prestat activitate în favoarea pârâtei de la 16.04.2007, tribunalul a respins, în întregime, contestația completată.
Împotriva sentinței primei instanțe, a declarat recurs reclamantul, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art.304 pct.4, 5, 7-9 și art.3041Cod pr.civilă.
Se susține de către recurent că instanța de fond a ignorat obligația pe care o avea de a administra probele admise în cauză, făcând o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legale, încălcând rolul activ și depășind atribuțiile puterii judecătorești.
Astfel, se arată că analizând superficial probatoriul administrat și motivând sumar, tribunalul a apreciat în mod greșit că prin înscrisul depus de apărătorul intimatei la data de 29.07.2008 (în lipsa recurentului – care fusese chemat la interogatoriu, venind la instanță și a avocatului său ales), recurentul ar fi solicitat intimatei încetarea raporturilor de muncă la data de 7.01.2008, prin înțelegerea părților, dată la care recurentul se afla imobilizat la pat.
Se mai susține de către recurent că respectivul înscris nu poartă semnătura acestuia, recurentul contestând vehement semnătura în fața primei instanțe, arătând că nu-i aparține, fiind un fals vizibil pe care tribunalul a refuzat să-l verifice, conform cererii recurentului și disp.art.178 Cod pr.civilă sau comparând acea semnătură cu alte semnături diferite, aflate în dreptul numelui recurentului, conform înscrisurilor depuse de intimată.
Se învederează, în continuare, că instanța a respins nejustificat și fără nicio motivare expertiza grafică a înscrisului sub semnătură privată, defăimat de recurent ca fals, o asemenea probă putând fi administrată și din oficiu de către instanță, în baza rolului activ, pentru legala soluționare a cauzei.
În plus, instanța de fond nu a dispus comunicarea către recurent a înscrisului defăimat ca fals depus în ședința publică din data de 29.07.2008 și apreciat ca fiind esențial pentru soluționarea cauzei, înscris pe care intimata refuzase să-l depună pe parcursul mai multor termene, instanța dispunând amânarea cauzei în vederea depunerii acestui înscris la dosar și refuzând să admită cererea de amânare a pronunțării formulată de avocatul ales al recurentului, încălcând astfel dreptul la apărare al acestuia și aducând atingere disp.art.6 din Convenția Europeană Drepturilor Omului.
În aceste condiții, se arată că recurentul a fost prejudiciat, prejudiciu ce nu poate fi reparat decât prin casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, în vederea efectuării unei expertize a înscrisului, pe care recurentul nu și l-a însușit, defăimându-l ca fals.
Se arată, în continuare, că tribunalul a pronunțat hotărârea cu încălcarea disp.art.156 Cod pr.civilă, coroborat cu art.6 din Convenția Europeană Drepturilor Omului, aducând atingere principiului continuității completului de judecată și al contradictorialității, favorizând în acest fel pe intimată.
De asemenea, prin sentința pronunțată, instanța a respins în tot acțiunea fără a se pronunța cu privire la toate capetele de cerere formulate de recurent, motivând soluția pe analizarea parțială și trunchiată a actelor dosarului, pe prezumții simple, bazate pe susținerile apărătorilor intimatei, neanalizând toate probele analizate în lumina dispozițiilor legale aplicabile în materie.
Astfel, se susține că este neîntemeiată aprecierea instanței potrivit căreia recurentul nu ar fi făcut dovada că la data de 16.11.2007, când a suferit accidentul de muncă, nu ar fi fost salariatul intimatei, iar dacă avea îndoieli cu privire la acest aspect, tribunalul putea ordona din oficiu orice probă necesară lămuririi acestei situații, instanța de fond nepermițând în realitate recurentului să își facă probele cerute și încuviințate deși nu a fost decăzut din probele respective, a căror administrare s-a prorogat până la depunerea de către intimată a pretinsei cereri de încetare a contractului individual de muncă, la termenul din 29.07.2008 impunându-se amânarea cauzei și nicidecum soluționarea acesteia.
Se arată că recurentul comunicase prin poștă, cu scrisoare recomandată, interogatoriul admis pentru a fi luat reprezentanților intimatei, iar probele dosarului dovedesc că recurentul a suferit accidentul de muncă în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu impuse de intimată, la data de 16.11.1007, situație necontestată de unitatea-pârâtă.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, depunându-se la dosarul cauzei și o serie de înscrisuri, în copie, din partea recurentului.
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a răspuns criticilor aduse în recurs, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.
De asemenea, intimata-pârâtă a invocat, prin apărător ales, excepția de tardivitate a declarării recursului, cerând respingerea acestuia ca tardiv formulat.
Analizând cu prioritate, conform art.137 alin.1 Cod pr.civilă, excepția invocată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată urmând, în consecință, aor espinge.
Astfel, potrivit art.93 Cod pr.civilă, în caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea arătări, la domiciliul părții.
Raportat la dispoziția legală sus-menționată și având în vedere că deși prin acțiune recurentul și-a ales domiciliul procesual în P, str.-.-, nr.99, acesta nu a indicat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea sentinței instanței de fond trebuia făcută la domiciliul părții și nu în P, str.-.-, nr.99, comunicarea sentinței la această adresă făcându-se prin afișare, așa cum rezultă din dovada existentă la fila 109 din dosarul de fond.
Numai prin cererea de recurs recurentul-reclamant a indicat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, la domiciliul ales.
Așadar, de vreme ce nu se poate reține că sentința atacată ar fi fost comunicată recurentului-reclamant cu respectarea dispozițiilor legale procesuale, nu se poate conchide că recursul declarat de acesta la data de 3.08.2009 ar fi tardiv formulat, cu depășirea termenului legal de 10 zile de la data comunicării sentinței instanței de fond, termenul de recurs curgând numai de la data comunicării legale a sentinței primei instanțe.
Pe fondul cauzei, examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce urmează:
Așa cum rezultă din dosarul de fond, pentru termenul din 29 iulie 2008, când pricina s-a și judecat de către tribunal, recurentul-reclamant fusese citat cu mențiunea specială de a se prezenta la interogatoriu, iar societății-intimate i se pusese în vedere la mai multe termene să depună la dosarul cauzei o copie de pe cererea de încetare a contractului de muncă, invocată în cuprinsul deciziei nr.1319/31.01.2008 emisă de intimată.
La termenul de judecată din 29 iulie 2008, intimata-pârâtă – prin apărător ales, a depus la dosarul cauzei mai multe înscrisuri, printre care și cererea de încetare a contractului de muncă formulată de recurentul-reclamant la data de 7.01.2008 și înregistrată sub nr.22/8.01.2008, în copie, (fila 60 dosar fond), înscris pe care fusese obligată la mai multe termene de judecată anterioare să-l depună la dosar.
Tot din cuprinsul dosarului de fond rezultă că după ce pricina a fost strigată, fiind prezentă numai intimata-pârâtă, prin apărător, care a depus la dosarul cauzei o serie de înscrisuri în copie, cauza a fost apreciată de către instanță ca aflându-se în stare de judecată, punându-se concluzii de către pârâtă, prin apărător, pe fondul pricinii, iar după închiderea dezbaterilor s-a prezentat în instanță și recurentul-reclamant – ce fusese chemat în mod special la interogatoriu pentru termenul respectiv de judecată, ca și apărătorul acestuia, care a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, precum și o cerere de repunere pe rol a cauzei, în vederea justei soluționări a pricinii arătând, printre altele, că înscrisul depus în instanță și înregistrat sub nr.22/8.01.2008 nu-i aparține și nu poartă semnătura sa, fiind întocmit de către intimată pro causa.
Și în concluziile scrise depuse la dosar de către recurent – prin apărător, s-a arătat de către acesta că înscrisul prezentat în instanță de către apărătorul intimatei, înregistrat sub nr.22/8.01.2008, nu a fost scris și semnat de către recurent, învederând că semnătura de pe acest act nici nu este asemănătoare cu alte semnături ale acestuia, contestându-se așadar respectivul înscris.
Prin sentința pronunțată, tribunalul și-a fundamentat în parte soluția pe cererea recurentului, de încetare a contractului individual de muncă, înregistrată sub nr.22/2008, depusă la dosarul cauzei la ultimul termen de judecată, reținând că nu există nicio dovadă la dosar că cererea respectivă nu ar fi fost scrisă, semnată de către recurentul-reclamant.
Or, câtă vreme intimata-pârâtă a depus la dosarul cauzei abia la termenul de fond din 29.07.2008 – când nici reclamantul, și nici apărătorul acestuia nu au fost prezenți în instanță la strigarea pricinii, ci numai după închiderea dezbaterilor – cererea de încetare a contractului de muncă din 7.01.2008 formulată de recurentul-reclamant, înscris esențial cu privire la care i se pusese în vedere, la mai multe termene de judecată, în prezența apărătorului recurentului-reclamant, să- depună la dosar – instanța era datoare, ținând cont și de cele mai sus reținute, să procedeze la repunerea pe rol a cauzei, această solicitare a recurentului-reclamant, în privința căreia tribunalul nici nu s-a pronunțat, fiind pe deplin justificată, în vederea reluării dezbaterilor și respectării principiului contradictorialității cu privire la toate aspectele deduse judecății.
Concluzionând, pentru considerentele mai sus arătate, Curtea privește recursul de față ca fondat, motiv pentru care în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va admite, în cauză fiind incident motivul de casare a sentinței prev. de art.304 pct.5 Cod pr.civilă, iar conform art.312 alin.2 și 3 Cod pr.civilă va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
Nu se mai impune, pe cale de consecință, ca celelalte critici din recurs, să fie analizate, ele urmând a fi avute în vedere de prima instanță cu ocazia rejudecării, astfel încât să pronunțe o soluție legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția tardivității declarării recursului invocată de intimata SC SRL ca neîntemeiată.
Admite recursul declarat de reclamantul, domiciliat în comuna Noi, sat, nr.60, județ P și cu domiciliul ales în P,-, județ P, la, împotriva sentinței civile nr.2027 din 29 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SRL, cu sediul în P,-, județ P și în consecință:
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24 noiembrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Vera Andrea Popescu
— – — – – –
fiind în concediu fără plată
prezenta se semnează de
președintele instanței
Grefier
/VS
5ex
2009-12-22
f–Trib.
f
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
.
