ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr. 2328
Ședința publică din data de 4 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
– — –
Grefier –
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de revizuienta – SA, cu sediul în B,-, județ B, împotriva sentinței civile nr.550 din 25.05.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimatul G, domiciliat în B, Cartier, – A 9,.2, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenta-revizuientă a depus la dosar, în două exemplare identice, unul fiind expediat prin fax, copia deciziei penale nr.106/13.03.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în integralitate, invocată de recurentă în cererea de revizuire, măsură dispusă de instanță la termenul anterior când s-a apreciat că pentru justa soluționare a cauzei este necesară această hotărâre în integralitate și nu numai practicaua acesteia care fusese depusă la dosar. De asemenea, se mai învederează că recurenta a depus la dosar și concluzii scrise și că, prin motivele de recurs, revizuienta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și după deliberare a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, în baza lucrărilor dosarului
constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Buzău, reclamanta – SA Bas olicitat, în contradictoriu cu intimatul G revizuirea sentinței civile nr.295/26.03.2008 a Tribunalului Buzău, în conformitate cu prev.art.322 pct.5 Cod de pr.civilă și pe cale de consecință, instanța să rejudece contestația petentului, cu consecința respingerii ei și a menținerii ca legală și temeinică a deciziei de sancționare nr.119/2007.
În motivarea cererii, revizuienta arătat că prin sentința civilă mai sus amintită, a fost admisă contestația petentului G, intimatul din prezenta cauza și s-a dispus anularea deciziei de concediere nr.119/2007 cu consecința reintegrări în funcția deținută anterior. Instanța a motivat soluția în sensul că intimatul a scos din rezervor motorina nu cu scopul de aos ustrage, ci pentru a încălzi instalația de aer care înghețase. Cu toate acestea, instanța a înlocuit măsura desfacerii contractului de muncă cu măsura avertismentului, pe motiv că a încălcat totuși norma internă conform căreia șoferilor le este interzisă deținerea de recipiente în autobuz.
După constatarea abaterii, societatea a formulat plângere penală împotriva intimatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt, cercetările nefiind finalizate până la data pronunțării sentinței tribunalului și a deciziei curții. Prin decizia penală nr.106/13.03.2009, Tribunalul Buzăua admis plângerea formulată de societate împotriva ordonanței procurorului și, constatând că intimatul a scos motorina din rezervor cu scopul de aos ustrage, i-a aplicat acestuia o amendă administrativa de 300 lei.
În accepțiunea revizuientei, decizia penală constituie un act nou, în sensul art.322 pct.5 Cod de pr.civilă, pe care a fost în imposibilitate să-l prezinte instanțelor datorita nefinalizării procesului penal înainte de pronunțarea sentinței. A solicitat instanței să reaprecieze gravitatea faptei și prin prisma regulamentului intern, conform căruia sustragerea de motorină constituie o abatere disciplinară gravă și se sancționează cu desfacerea contractului individual de muncă și datorită faptului că înainte de plecarea în cursă, directorul societății a atenționat toți șoferii, în cadrul unei ședințe, cu privire la sustragerea motorinei sau abaterea de la traseu în acest scop.
Intimatul, deși legal citat cu mențiunea să depună întâmpinare, nu s-a conformat acestei prevederi legale dar a cerut prin avocat ales, respingerea cererii de revizuire ca neîntemeiată.
Instanța a dispus atașarea dosarului de fond nr- în care s-a pronunțat sentința a cărei revizuire s-a solicitat.
Tribunalul Buzău, prin sentința civilă nr.550 pronunțată la 25.05.2009 a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr.295/26.03.2008 a Tribunalului Buzău, rămasa irevocabilă ca urmare a respingerii recursului prin decizia civilă nr.1603/05.09.2008 a Curții de APEL PLOIEȘTI, a fost admisă contestația reclamantului G, în contradictoriu cu intimata – SA B și pe cale de consecință s-a dispus anularea deciziei de concediere nr.119/04.12.2007 emisă de intimată și înlocuirea măsurii cu aceea a avertismentului. Prin aceeași sentință s-a dispus repunerea reclamantului în situația anterioară cu obligarea intimatei la plata unei despăgubiri legale cu salariile indexate, reactualizate și majorate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
Pentru a pronunța aceasta hotărâre, instanța a reținut că sancțiunea aplicată, în raport cu fapta săvârșită este prea aspră, cu consecințe deosebite asupra reclamantului, care a fost angajat peste 30 de ani ca șofer și a avut o atitudine corespunzătoare la locul de muncă.
Prin cererea ce face obiectul cauzei, revizuienta – SA Bas olicitat revizuirea sentinței civile nr.295/26.03.2008 a Tribunalului Buzău, pe motiv că a formulat plângere penală împotriva intimatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt, cercetările nefiind finalizate până la data pronunțării sentinței tribunalului și a deciziei curții. Prin decizia penală nr.106/13.03.2009, Tribunalul Buzăua admis plângerea formulată de societate împotriva ordonanței procurorului și, constatând că intimatul a scos motorină din rezervor cu scopul de aos ustrage și i-a aplicat acestuia o amenda administrativă de 300 lei.
Revizuienta consideră că decizia penală reprezintă un act nou, în sensul art.322 pct.5 Cod pr.civilă, pe care a fost în imposibilitate să-l prezinte instanțelor datorită nefinalizării procesului penal înainte de pronunțarea sentinței. A solicitat instanței să reaprecieze gravitatea faptei și prin prisma regulamentului intern, conform căruia sustragerea de motorina constituie abatere disciplinară gravă și se sancționează cu desfacerea contractului individual de muncă.
Potrivit disp.art.322 alin.1 pct.5 Cod pr.civilă, revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.
În legătură cu motivul de revizuire prevăzut de acest articol, textul de lege cere ca înscrisurile despre care se face vorbire să fi existat la data pronunțării soluției de către instanță, însă partea să nu le fi putut prezenta deoarece au fost reținute de partea potrivnică sau datorită unei împrejurări mai presus de voința părților. În speță, înscrisul la care se referă revizuienta nu se încadrează în prevederile textului mai sus amintit deoarece decizia penală nu fusese pronunțată la data soluționării procesului civil. Astfel, cerințele art.322 pct.5 Cod pr.civilă erau îndeplinite dacă actul exista la data soluționării contestației reclamantului împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă și nu a putut fi prezentat dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.
Sub un alt aspect, revizuienta pune în discuție reexaminarea situației de fapt și reanalizarea probatoriului administrat, printr-o cale extraordinară de atac, fără a fi vorba în cauză de o nepronunțare a instanței asupra a ceea ce s-a cerut și nici de depunerea de dovezi noi, toate actele atașate de revizuientă aflându-se la dosar și fiind analizate de instanță sub aspect probator așa cum rezultă din considerentele hotărârilor judecătorești devenite definitive și irevocabile.
Nu în ultimul rând, revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, nedevolutivă, comună și nesuspensivă de executare, care are în vedere în primul rând erorile de fapt, în sensul că se urmărește retractarea hotărârii în care starea de fapt nu corespunde adevărului obiectiv. Or, în speță, nu este vorba despre chestiuni de fapt, ci de drept, iar schimbarea soluției instanței prin acceptarea punctului de vedere al revizuientei ar depăși cadrul legal al revizuirii, ceea nu corespunde scopului revizuirii și este contrar legii.
Având în vedere cele ce preced, tribunalul a constat neîntemeiată cererea de revizuire, motiv pentru care a respins-
Împotriva acestei sentințe în termen legal revizuienta a declarat recurs(filele 3-5) criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice.
Fără a invoca vreunul din cazurile de recurs prevăzute de art.304 cod pr.civ. recurenta a reluat susținerile din cererea inițială de revizuire arătând că soluția primei instanțe este greșită deoarece cererea pe care a formulat-o îndeplinește toate cerințele de admisibilitate prevăzute de art.322 alin.1, pct.5 cod pr.civ. și a fost eronat respinsă.
Sub un prim aspect, recurenta a susținut că imposibilitatea prezentării sentinței penale pe parcursul judecății contestației nu îi este imputabilă, nefiind în puterea părților să determine pronunțarea ei la o dată anterioară pentru a putea fi ținută în seamă de instanța civilă.
Pe de altă parte, contrar art.22 cod pr.pen. instanța care a pronunțat sentința civilă nr.295 din 26 martie 2008 avea obligația de a suspenda judecata pentru că hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia, așa încât singura cale de a se da eficiență hotărârii penale este revizuirea.
Sub un ultim aspect, recurenta a susținut că hotărârea penală a modificat fundamental starea de fapt în sensul că motorina a fost scoasă din rezervor în scopul sustragerii iar nu pentru dezghețarea instalației de aer cum în mod greșit s-a reținut ca justificare pentru redozarea sancțiunii disciplinare, ceea ce impune admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de fond și admiterea cererii de revizuire cu consecința rejudecării cauzei.
Recurenta a formulat și depus concluzii scrise (filele 37-38) la care a atașat înscrisuri(filele 40-42).
La termenul de judecată din 12 august 2009, intimatul Gai nvocat prin avocat ales excepția nulității recursului (fila 25) motivat de împrejurarea că recursul nu a fost depus la instanța a cărei hotărâre se atacă, așa cum impune art.302 cod pr.civ.
Curtea, examinând cu prioritate excepția invocată de intimat, conform art.137 cod pr.civ.constată că aceasta nu este întemeiată urmând să fie respinsă ca atare deoarece textul art.302 cod pr.civ. potrivit căruia recursul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă, sub sancțiunea nulității, a fost amendat de Curtea Constituțională care prin Decizia nr.737/2008 a stabilit că instituirea sancțiunii nulității pentru neîndeplinirea cerinței prevăzute de textul analizat – de cele mai multe ori din eroare, din ignoranță sau din alte motive, neimputabile recurentului – îl lipsește pe acesta, fără o justificare rezonabilă, de posibilitatea de a se examina, pe calea recursului, susținerile sale întemeiate privind modul eronat, eventual abuziv, prin care s-a soluționat, prin hotărârea atacată, litigiul în care este parte.
În privința recursului, Curtea reține că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică astfel că nu se impune reformarea acesteia, pentru considerentele care preced:
Motivul de revizuire prevăzut de art.322 alin.1, pct.5 cod pr.civ. invocat de revizuientă în cererea adresată primei instanțe, cuprinde două situații distincte, prima dintre acestea necesitând întrunirea cumulativă a următoarelor cerințe:
– invocarea unui înscris care să fie doveditor în sens procedural, adică să fie probant prin el însuși, adică să nu fie nevoie a fi completat cu alte mijloace de probă, să fie descoperit după darea hotărârii dar să fi existat la data pronunțării hotărârii, să nu fi putut fi înfățișat în procesul în care a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire de cere, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții și să fie determinant, adică dacă înscrisul ar fi fost cunoscut de instanță, ar fi putut duce la pronunțarea altei soluții.
Aceste condiții impuse de textul de lege nu sunt întrunite în privința cererii formulate de revizuientă cum în mod corect a argumentat tribunalul, fiindcă decizia penală nr.106 din 13 martie 2009 Secției penale a Tribunalului Buzău nu are caracteristicile necesare a determina revizuirea sentinței nr. 295/26.03.2008 a aceluiași tribunal.
Criteriile în raport de care angajatorul stabilește sancțiunea în cazul comiterii de către salariat a unei abateri disciplinare sunt arătate expres de legiuitor în art.266 din codul muncii, iar când acesta nu le respectă sau nu pe apreciază corespunzător, revine instanțelor judecătorești competente ca, pe calea controlului de legalitate și temeinicie al actului de aplicare a sancțiunii disciplinare, să stabilească care dintre măsurile prevăzute de art.264 lit.a-f din același cod sunt adecvate situației de fapt și a celei personale a salariatului.
În acest cadru, tribunalul a stabilit prin sentința civilă nr.295 pronunțată la 26 martie 2008 că decizia de concediere a salariatului G, emisă sub nr.119/2007 de societatea angajatoare – SA B este netemeinică și a anulat-o în întregime, înlocuind sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului de muncă cu aceea a avertismentului(dosar – atașat).
Această sentință a devenit irevocabilă prin respingerea recursului, conform deciziei nr.1603 din 5 septembrie 2008 Curții de APEL PLOIEȘTI.
Motivarea de fapt și de drept a acestor hotărâri judecătorești relevă faptul că abaterea reținută în sarcina angajatului constă în scoaterea din rezervorul autobuzului pe care îl conducea, a cantității de 5 litri motorină.
Indiferent de scopul acestei acțiuni, faptul sancționat a fost prejudicierea societății cu contravaloarea respectivei cantități de carburant, fie că aceasta a fost folosită pentru a dezgheța instalația de aer cum a susținut salariatul, fie că a fost sustrasă, cum s-a reținut în decizia de sancționare.
Drept urmare, nu scopul pentru care a fost scoasă din rezervor cantitatea de motorină constituie abaterea disciplinară ci fapta efectivă de a extrage, la 29 noiembrie 2007 din rezervorul autobuzului încredințat pentru exercitarea meseriei,5 litri de carburant.
Instanțele care au analizat această stare de fapt au reindividualizat sancțiunea aplicată de angajator, în raport de criteriile arătate în art.266 din codul muncii și au stabilit că desfacerea disciplinară a contractului de muncă este mult prea aspră și nu se justifică.
În aceste circumstanțe, decizia penală nr.106 din 13 martie 2009 Tribunalului Buzău prin care aceluiași salariat i-a fost aplicată o sancțiune administrativă cu amendă de 300 lei (filele 40-42) nu este un înscris doveditor procedural fiindcă prin el însuși nu schimbă situația de fapt ci doar indică scopul pentru care salariatul a scos din rezervor cei 5 litri de motorină, scop care nu s-a aflat în analiza instanțelor ce au hotărât anularea deciziei de concediere și care nu a fost decisiv pentru aplicarea sancțiunii disciplinare, el fiind arătat în chiar decizia de concediere.
Ceea ce trebuia să intre în preocuparea angajatorului, constatând abaterea, era corecta individualizare a sancțiunii disciplinare aplicabile în raport de criteriile legale, iar nu motivația pentru care salariatul și-a încălcat atribuțiile de serviciu, ci încălcarea însăși.
Astfel fiind, cum actul nou înfățișat de revizuienta-recurentă nu îndeplinește cerința de a fi doveditor prin el însuși, în sensul de a proba o altă stare de fapt decât cea avută în vedere de instanța care a pronunțat sentința supusă revizuirii, Curtea constată că în mod temeinic și legal tribunalul a stabilit că cererea de revizuire nu este întemeiată și a respins-o ca atare prin sentința nr.550 din 25 mai 2009.
În consecință, pentru considerentele care preced, Curtea va respinge recursul ca nefondat în conformitate cu art.312 cod pr.civ.
Văzând și disp.art.274 Cod pr.civilă, Curtea va obliga pe recurentă la plata cheltuielilor de judecată către intimat în sumă de 1000 lei și care reprezintă onorariul apărătorului ales(fila 19).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului invocată de intimat.
Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuienta – SA, cu sediul în B,-, județ B, împotriva sentinței civile nr.550 din 25.05.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimatul G, domiciliat în B, Cartier, – A 9,.2, județ
Obligă recurenta la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 4 decembrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
— – — – — –
fiind în concediu de odihnă
a semnat președintele instanței
Grefier
Operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120/2006
2010-01-04
4 ex.
/FA
Trib.B nr-
