ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 2364
Ședința publică din data de 10 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina
–
Grefier –
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta domiciliată în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr. 1751 din 19 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC ROMÂNIA SA cu sediul în B, sector 1, str. – – Complex Sapark nr. 11-15, -orp A2-L,.4.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-reclamantă, reprezentată de avocat, potrivit împuternicirii avocațiale din 2.12.2009 și intimata-pârâtă SC ROMÂNIA SA, reprezentată de avocat, conform împuternicirii avocațiale nr. 17/2009.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este motivat în termen și scutit de plata taxei de timbru.
Avocat, pentru intimata-pârâtă, depune la dosar cerere de îndreptare eroare materială strecurată în cuprinsul sentinței civile nr. 1751 din 19.10.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care solicită îndreptarea erorii referitoare la numele părții și domiciliul acesteia din dispozitivul hotărârii, respectiv reclamantă este cu domiciliul în P,- județul P și nu reclamantul cu domiciliul în P,- bloc 101 1.4.14, județul
Solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată pentru motivele care au fost arătate și în scris prin cererea depusă la dosar la acest termen de judecată, cu precizarea că își întemeiază prezenta cerere pe dispozițiile art. 281 alin.1 Cod pr.civilă, sens în care urmează a se acorda un nou termen pentru soluționarea acesteia, după care se va proceda și la soluționarea separată a fondului.
Avocat, pentru recurenta-reclamantă, având cuvântul precizează că în această cauză primează motivele de recurs pentru care s-a promovat prezenta cale de atac și nu se impune soluționarea cu prioritate a cererii de îndreptare eroare materială.
Avocat, în replică, având cuvântul arată că încheierea de îndreptare eroare materială se poate formula oricând, în orice fază a procesului și se impune a fi soluționată înainte ca instanța să se pronunțe asupra căii de atac promovată.
Părțile, având pe rând cuvântul arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Curtea, respinge cererea de îndreptare eroare materială formulată de intimata-pârâtă SC ROMÂNIA SA și întrucât nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat, față de actele și lucrările dosarului, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea și respectiv în combaterea recursului.
Avocat, având cuvântul arată că hotărârea instanței de fond este lovită de nulitate, potrivit art. 105 alin.2 Cod pr.civilă, față de împrejurarea că nu există concordanță între practicaua, considerentele și dispozitivul hotărârii recurate.
Astfel, dispozitivul face referire la o altă persoană, respectiv, cu o altă adresă, apreciind că hotărârea este lipsită de dispozitiv ceea ce atrage nulitatea acesteia în sensul disp.art. 105 alin.2 Cod pr.civilă.
Față de motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 Cod pr.civilă, se învederează că în mod greșit a reținut instanța de fond că acțiunea este neîntemeiată, față de împrejurarea că din contractul colectiv de muncă reiese că persoanele disponibilizate au dreptul la salarii compensatorii, însă unitatea intimată a acordat aceste drepturi parțial.
Cu privire la motivul invocat conform art. 304 pct. 9 Cod pr.civilă, precizează că din actele administrate în cauză intimata a făcut disponibilizări la începutul anului 2009, situație în care au fost concediați toți angajații cu funcții de conducere din cadrul punctului de lucru din P, rămânând în activitate doar agenții de vânzări care nu își desfășurau activitatea în P, astfel că motivarea primei instanțe nu corespunde realității, întrucât contractul de închiriere asupra spațiului din Pae xpirat în luna decembrie, fiind prelungit până în luna iunie 2009.
De asemenea, menționează că societatea intimată a încheiat un contract de subînchiriere la data de 31.03.2009 cu SC SRL pentru spațiul situat în comuna, care nu a fost înregistrat la părțile contractante.
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului și, în principal, casarea hotărârii recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar, în subsidiar, modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii precizate.
Cu cheltuieli de judecată, potrivit notei de cheltuieli la care s-au atașat chitanțele nr. 41/12.11.2009 și nr. 1311/2.12.2009, privind plata onorariului de avocat constând în redactare motive recurs și onorariu susținere.
Avocat, pentru intimata-pârâtă, având cuvântul arată că instanța de fond a trecut în dispozitivul hotărârii o altă persoană decât reclamanta din cauza de față dintr-o simplă eroare, având în vedere că pe rolul primei instanțe au fost trei dosare cu același obiect în contradictoriu cu intimata, situație care a condus la o eroare de dactilografiere, sens în care a fost depusă cerere de îndreptarea erorii materiale la instanța de fond.
Referitor la motivul doi de recurs, menționează că, potrivit art. 21 alin.2 din Legea nr. 19/2000, sumele de bani care s-au acordat cu titlu de plăți compensatorii au fost calculate la suma brută la care s-a aplicat CAS-ul care este
datorat de angajat, întrucât angajatorul reține sumele de bani și le virează la bugetul de stat.
Față de al treilea motiv de recurs se arată că la data emiterii deciziei de concediere punctul de lucru nu a fost schimbat, ci dimpotrivă acesta funcționa în continuare, lucru cunoscut chiar de recurentă care a depus la dosar o adresă din care reiese că doar începând cu data de 15.06.2009 spațiul a fost predat, astfel că nu s-a pus problema unor plăți compensatorii bănești majorate întrucât punctul de lucru nu a fost închis la data concedierii contestatoarei.
De asemenea, în ceea ce privește spațiul destinat punctului de lucru din, precizează că, deși contractul de subînchiriere a fost încheiat la data de 31.03.2009, acesta a intrat în vigoare la data de 01.05.2009 când spațiul urma să fie pus la dispoziția societății intimate, așa încât societatea și-a îndeplinit toate obligațiile legale rezultate din contract.
Pentru considerentele învederate, solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, sens în care depune concluzii scrise.
Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată.
Reclamanta a solicitat anularea parțială a deciziei nr.11 din 12 martie 2009 emise de S- ” ROMANIA” SA B în sensul obligării pârâtei la plata drepturilor salariale compensatorii convenite ca urmare a desfacerii contractului individual de muncă din motive neimputabile, compensații ce se cuvin conform art.2 pct.4 din contractul colectiv de muncă pentru 2008-2009 la nivel de unitate, respectiv prin înmulțirea sumelor cuvenite cu 2,3 coeficient prevăzut de punctul 2 din cerere.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că a fost salariata pârâtei până la data de 16 martie 2009 iar la 13 martie 2009 i s-a adus la cunoștință că s-a dispus de conducerea unității desființarea locului său de muncă, situație în care a renunțat la perioada de preaviz, după care s-a emis decizia de desfacere a contractului de muncă, dar nu i-au fost acordate salariile brute compensatorii la care avea dreptul conform art.20 din contractul colectiv de muncă.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea contestației deoarece neintroducerea sumei de bani respective nu afectează valabilitatea acesteia sub aspect legal, aceasta în condițiile în care reclamanta a beneficiat de compensațiile bănești iar coeficientul de multiplicare de 2,3 nu îi este aplicabil, deoarece în urma reorganizării punctului de lucru au rămas angajate alte 28 de persoane.
La termenul de 9 iulie 2009 reclamanta și-a precizat cererea în sensul că a renunțat la primul capăt de cerere având ca obiect anularea parțială a deciziei nr.14/2009, arătând că a primit cele 8 salarii compensatorii, solicitând însă să se constate că nu datora contribuția pentru asigurări sociale potrivit art.26 din Legea nr.19/2000, iar coeficientul de 2,3 trebuia să-i fie acordat la sumele plătite.
După administrarea probelor cu înscrisuri, Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr.1751 din 19 octombrie 2009 a respins contestația inițială, reținând că este o acțiune precizată, și că această soluție se impune deoarece coeficientul de 2,3 se aplică numai în situația concedierilor colective ori de concedierile determinate de închiderea unui punct de lucru, iar în speță la nivelul unității au avut loc doar concedieri individuale și nu s-a desființat punctul de lucru din P care funcționează și în prezent cu un număr de personal mai redus.
De asemenea, s-a reținut că art.26 din Legea nr.19/2000 invocat de reclamantă privind contribuția la asigurări sociale nu mai este în prezent în vigoare în forma inițială, ci are un alt conținut potrivit căruia nu mai sunt excluse de la reținerea contribuțiilor de asigurări sociale cum în mod corect a invocat societatea pârâtă care a procedat la reținerea acestora.
Împotriva acestei sentințe reclamanta a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate deoarece nu există concordanță între practicaua, considerentele hotărârii atacate și dispozitivul acesteia.
În cuprinsul acestui dispozitiv se face referire la o altă persoană decât cea a reclamantei, cu o altă adresă, respectiv, situație în care lipsește dispozitivul hotărârii care duce la nulitatea soluției.
Curtea, analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, actele dosarului și dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată că recursul este fondat.
Recurenta-reclamantă a formulat două capete de cerere, ulterior renunțând la primul, iar instanța de fond a menționat numele acesteia în practicaua sentinței dar în dispozitivul sentinței a menționat numele unei alte persoane, respectiv, care are un alt domiciliu decât cel al reclamantei, cu domiciliul în municipiul P, str.- – și nu- care este adresa reclamantei.
În atare situație, se constată că soluția pronunțată de instanță este vădit nelegală deoarece se referă la o persoană care nu a fost parte în proces și nu se face nici o referire cu privire la reclamantă, astfel că se poate aprecia că lipsește dispozitivul hotărârii, întreaga sentință fiind nulă absolut.
Astfel fiind, se impune reluarea judecății de către instanța de fond cu respectarea tuturor prevederilor procedurale legale.
Așa fiind, recursul de față urmează a fi admis în baza art.304 și 312 Cod procedură civilă, să se caseze sentința atacată și să fie trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond conform considerentelor expuse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta, domiciliată în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr. 1751 din 19 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC ROMÂNIA SA, cu sediul în B, str. – – Complex Sapark nr. 11-15, -orp A2-L,.4, sector 1 și în consecință:
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la același tribunal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 10 decembrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina
– – – – – –
fiind în concediu de studii,
prezenta se semnează de
Președintele instanței
Grefier,
Red.
Tehnored.
5 ex./08.01.2010
dosar fond – – Tribunalul Prahova
judecători fond -;
operator de date cu caracter personal; număr notificare 3120/2006
