Dosar nr- litigiu de muncă
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 237
Ședința publică din 4 martie 2008
PREȘEDINTE: Apetroaie Eufrosina
JUDECĂTOR 2: Pungă Titus
JUDECĂTOR 3: Gheorghiu Neculai
Grefier: – –
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta – – B, cu sediul în municipiul B,-, județul B, împotriva sentinței nr. 1340 din 12 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Botoșani – secția civilă, dosar nr-.
La apelul nominal a răspuns pentru recurentă și contestatorul intimat.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care, contestatorul intimat a depus la dosar în xerocopie o serie de înscrisuri: notificarea prin care a fost înștiințat să se prezinte la sediul unității intimate pentru a fi reintegrat conform sentinței din 12.11.2007 și act adițional la contractul individual de muncă.
Instanța constatând că în cauză nu sunt chestiuni prealabile, recursul fiind în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.
Reprezentantul recurentei, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii contestației formulate de contestator și menținerea deciziei de desfacere a contractului de muncă emisă de unitatea recurentă. În ce privește despăgubirile acordate contestatorului, a solicitat respingerea acestui capăt de cerere, considerând că în mod greșit a fost obligată unitatea la plata acestora, întrucât prin înlocuirea sancțiunii disciplinare s-a reținut culpa exclusivă a contestatorului.
Contestatorul intimat, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin contestația adresată Tribunalului Botoșani, înregistrată sub nr. 3087/40 din 6 iulie 2007, contestatorul a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu intimata – – B, să se dispună anularea deciziei nr. 89 din 21.06.2007 de desfacere a contractului individual de muncă, reintegrarea în postul deținut anterior cu plata despăgubirilor legale.
Motivând contestația a susținut că a fost angajat în funcția de rectificator, ascuțitor, deținând și alte funcții în cadrul unității la care a desfășurat activitatea din anul 1972. A mai arătat că decizia este nelegală întrucât a fost emisă ca urmare a refuzului de a îndeplini atribuții de vopsitor deși nu avea această calificare.
Prin întâmpinarea formulată intimata a solicitat respingerea contestației ca nefondată susținând săvârșirea unor abateri grave de la disciplina muncii, constând în prezentarea la serviciu sub influența băuturilor alcoolice și părăsirea unității fără aprobarea conducerii.
Tribunalul Botoșani prin sentința civilă nr. 1340 din 12 noiembrie 2007, a dispus următoarele:
– a admis în parte contestația formulată de contestatorul, împotriva deciziei nr. 89 din 21 iunie 2007, decizie emisă de intimata – – B;
– a anulat decizie nr. 89 din 21 iunie 2007 și a dispus înlocuirea sancțiunii prevăzute de art. 264 lit. f Codul muncii, cu sancțiunea prevăzută de art. 264 lit. d Codul muncii, respectiv reducerea salariului de bază pe o durată de 3 luni în procent de 10%;
– a obligat intimata să reintegreze contestatorul pe postul deținut anterior și să-i plătească acestuia o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la desfacerea contractului de muncă (22.06.2007) până la data reintegrării efective pe post, din care se vor deduce sumele corespunzătoare sancțiunii dispuse prin prezenta hotărâre.
Prin considerentele sentinței s-a reținut că potrivit copiei carnetului de muncă, contestatorul a fost angajat în funcția de rectificator, dar din probele administrate în cauză, respectiv referatul maistrului și notele explicative, precum și depozițiile martorilor, rezultă că la data de 20 iunie 2007 a refuzat să efectueze operațiuni de vopsitorie la atelierul de prelucrări montaj, în locul persoanei calificate ca vopsitor, care lipsea din unitate.
Prin decizia nr. 89 din 21.06.2007 s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă în temeiul art. 61 lit. a și art. 264 lit. f din Codul muncii, invocându-se și dispozițiile art. 173 alin. 1, 6 și 12 din Contractul colectiv de muncă și dispozițiile Regulamentului intern, dar instanța de fond a reținut că la individualizarea sancțiunii nu au fost avute în vedere dispozițiile art. 266 din Codul muncii, respectiv gradul de vinovăție, împrejurările în care a fost săvârșită fapta, consecințele abaterii, comportarea generală a salariatului și eventualele sancțiuni anterioare.
În acest context, a reținut instanța de fond că faptul sustragerii de la testul alcoolscopic nu atrage automat aplicarea sancțiunii concedierii, din moment ce clauza are caracter permisiv iar în raport de prevederile art. 266 din Codul muncii, a considerat că sancțiunea desfacerii contractului de muncă a fost prea aspră, față de împrejurarea că salariatul nu avea calitatea de vopsitor, că nu a mai fost sancționat anterior, deși lucrează în unitate din anul 1972, fiind în pragul pensionării.
Drept consecință a fost admisă contestația dar cu înlocuirea sancțiunii în sensul aplicării dispozițiilor art. 264 lit. d din Codul muncii, respectiv a reducerii salariului cu 10% pe o durată de 3 luni, cu aplicarea art. 78 din Codul muncii în sensul reintegrării contestatorului în postul deținut anterior, cu plata drepturilor salariale.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs societatea intimată, criticând-o pentru nelegalitate, susținând că în mod greșit au fost aplicate dispozițiile art. 266 din Codul muncii, față de gravitatea abaterilor săvârșite de contestator, care au impus desfacerea contractului de muncă.
Astfel, în esență, s-a susținut că în mod greșit s-a considerat că individualizarea sancțiunii s-a făcut în mod necorespunzător, fiind prea aspră sancțiunea, întrucât gravitatea abaterii a fost dată de încălcarea Contractului colectiv de muncă și a Regulamentului intern, prin prezentarea la serviciu sub influența băuturilor alcoolice, refuzul testului alcoolscopic și părăsirea locului de muncă, aceste fapte neputând fi tolerate, cu atât mai mult cu cât anterior, contestatorul a mai fost sancționat pentru absențe nemotivate de la serviciu și neglijență în exercitarea sarcinilor de serviciu, conform deciziilor nr. 4283/1978, 137/1979, nr. 365/1989 și nr. 585/1997.
Recursul nemotivat în drept dar care poate fi încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că prin decizia nr. 89 din 21.06.2007, emisă de unitatea intimată s-a dispus desfacerea contractului de muncă al contestatorului, angajat în postul de rectificator cu locul de munci stabilit la atelierul prelucrări-montaj, începând cu data de 22.06.2007, decizia fiind întemeiată pe dispozițiile art.61 lit. a și art. 264 lit. f din Codul muncii aprobat prin Legea nr. 53/2003.
Această decizie a fost emisă având la bază referatul nr. 13/631 din 20 iunie 2007 prin care maistrul formației montaj din cadrul atelierului de prelucrări montaj a informat conducerea unității că salariatul a refuzat desfășurarea activității la vopsitorie pe motiv că nu este calificat ca vopsitor și cu toate că s-a solicitat o notă explicativă nu a prezentat-o până la sfârșitul programului precum și referatul nr. 25/137 din 21.06.2007, întocmit de responsabilul cu prevenirea și protecția în domeniul securității în muncă, prin care s-a arătat că salariatul a refuzat să efectueze verificarea dispusă cu etilotestul în ziua de 20 iunie 2007 și a părăsit unitatea fără acordul maistrului, refuzând cercetarea disciplinară.
Ori atât din cuprinsul deciziei contestate, dar și din contractul individual de muncă, actul adițional și fișa postului rezultă că petentul a fost angajat în funcția de tehnician merceolog (Contract individual de muncă nr. – din 20 iunie 2002) felul muncii fiind modificat conform actului adiționat nr. 04/0078 din 28 februarie 2004, pentru meseria de rectificator, în acest sens fiind și fișa postului (filele 30-34 dosar fond).
Nu s-a făcut dovada, printr-un alt act adițional la contractul individual de muncă sau o decizie emisă de conducerea unității că salariatul a fost trecut în postul de vopsitor, că ar fi avut pregătirea necesară, refuzul acestuia fiind justificat prin nota explicativă nr. 04/333 din 20 iunie 2007, contestatorul arătând că nu a refuzat să execute dispozițiile legale ale maistrului, că nu este vopsitor de meserie, efectuând astfel de lucrări doar supravegheat de un muncitor calificat (filele 16, 17 dosar).
Cum din cuprinsul deciziei nu s-a reținut ca abatere disciplinară prezentarea la serviciu sub influența băuturilor alcoolice iar din declarația paznicului rezultă salariatul a încercat doar să părăsească unitatea dar nu i s-a permis ieșirea fără bilet de voie, în mod corect a reținut instanța de fond că refuzul de a executa o lucrare pentru care salariatul nu avea pregătirea necesară nu putea constitui o abatere disciplinară gravă care să justifice aplicarea sancțiunii desfacerii disciplinare a Contractului individual de muncă.
În acest sens în mod corect s-a făcut și aplicarea dispozițiilor art. 266 din Codul muncii, la aplicarea sancțiunii impunându-se a fi avute în vedere împrejurările în care fapta a fost săvârșită, gradul de vinovăție al salariatului, consecințele abaterii disciplinare, comportarea generală și eventualele sancțiuni aplicate.
Cu toate că prin recursul formulat se invocă și faptul că salariatul a mai fost sancționat anterior, specificându-se deciziile emise, în intervalul 1979 – 1997, se constată că în conformitate cu dispozițiile art. 19 din Legea nr. 1/1970 (privind organizarea și disciplina muncii – în vigoare în perioada vizată), pentru fiecare din sancțiunile aplicate anterior, a intervenit reabilitarea disciplinară, motivele invocate urmând a fi respinse, motivele invocate, inclusiv cele privind acordarea despăgubirilor, stabilite de instanță cu respectarea dispozițiilor art. 78 din Codul muncii aprobat prin Legea nr. 53/2003.
Față de cele reținute, nefiind date motive de nelegalitate și nici motive de casare de ordine publică, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta – – B, împotriva sentinței nr. 1340 din 12 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Botoșani – secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4 martie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
tehnored.
jud. fond
ex. 2/3.04.2008
