ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR.2432
Ședința publică din data de 17 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina
Grefier –
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de contestatorul, domiciliat în P, str.G-ral nr.7,.78,.35, județul P, împotriva sentinței civile nr.1139 din data de 25 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata SRL, cu sediul în P,-, județul P (la ), cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la, domiciliată în P, str.-.- nr.9, județul
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 10 decembrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când instanța pentru a da posibilitate apărătorului recurentului-reclamant să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 17 decembrie 2009 când a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la nr-, contestatorul a chemat în judecată pe intimata SC SRL, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea contractului de muncă înregistrat la ITM P la nr.-/17.07.2008, precum și a deciziei de concediere nr.43/10.09.2008 înregistrată la ITM P la data de 24.09.2008.
În motivarea contestației, contestatorul a arătat că la data de 14.10.2008 a luat cunoștință de existența contractului de muncă nr.-/17.07.2008, contract ce nu a fost niciodată semnat de el și nu a fost niciodată angajatul acestei societăți, astfel încât, în condițiile inexistenței unui contract de muncă, înseamnă că și decizia de concediere nr.43/2008 este nulă, cu atât mai mult cu cât întocmirea, convocarea, documentația și comunicarea acestei decizii sunt inexistente.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, arătând că termenul de 30 de zile prev.de art.268 al.5 Codul muncii este depășit, iar pe fond, a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, arătând că, contestatorul a fost salariatul societății începând cu data de 05.07.2008, însă, de la data de 27.08.2008, acesta nu s-a mai prezentat la muncă, figurând absent nemotivat, situație în care a fost convocat cu scrisoare recomandată pentru data de 09.09.2008 în vederea efectuării cercetării disciplinare, contestatorul primind convocarea la data de 08.09.2008, fără însă a-i da curs și nici nu și-a motivat absențele, astfel încât în mod legal, s-a procedat la concedierea sa.
La data de 23.02.2009, contestatorul a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Prahova cu privire la capătul de cerere vizând nulitatea contractului de muncă.
În cauză s-a administrat proba cu acte și interogatoriul intimatei.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.1139 din data de 25 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a respins excepția necompetenței materiale a tribunalului referitoare la nulitatea contractului de muncă, invocată de contestator; s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de intimată; s-a respins ca neîntemeiată contestația și a fost obligat contestatorul la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că potrivit contractului individual de muncă () înregistrat la ITM la nr.-/17.07.2008, contestatorul a fost angajatul societății intimate începând cu data de 05.07.2008, în funcția de tehnician constructor însă, începând cu data de 27.08.2008, contestatorul nu s-a mai prezentat la serviciu, figurând în foile colective de prezență ca absent nemotivat, motiv pentru care a fost convocat pentru data de 09.09.2008 să se prezinte la sediul societății în vederea efectuării cercetării disciplinare, convocare primită de către contestator la data de 08.09.2009, fără însă ca acesta să dea curs invitației, astfel încât, neprezentându-se în mod nejustificat și nejustificându-și absențele, societatea a emis decizia nr.43/10.09.2008 prin care, începând cu data de 27.08.2008, s-a dispus concedierea salariatului conform art.61 lit.a Codul muncii pentru lipsa nemotivată de la serviciu, începând cu data de 27.08.2008.
A mai reținut instanța de fond că, potrivit art.61 lit.a din Codul muncii, angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului, în cazul în care acesta a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin, prin contractul colectiv de muncă (CCM) aplicabil, sau regulamentul Intern (RI) ca sancțiune disciplinară.
Or, instanța de fond a reținut că, din probele administrate în cauză, rezultă calitatea de salariat a contestatorului în cadrul societății intimate, îndeplinind funcția de tehnician constructor, începând cu data de 05.07.2008, însă, începând cu data de 27.08.2008, acesta nu s-a mai prezentat la serviciu, motiv pentru care, în urma cercetării disciplinare prealabile căreia contestatorul nu a înțeles să-i dea curs deși a primit convocarea, a fost concediat pentru absențe nemotivate, în baza art.61 lit.a Codul muncii, sens în care s-a emis decizia nr.43/10.09.2008.
Ca atare, atât timp cât contestatorul a fost angajat al societății intimate, lipsind nejustificat de la serviciu, înseamnă că a săvârșit abateri repetate de la disciplina muncii, astfel încât decizia de concediere a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale în materie.
A apreciat instanța de fond că, susținerea contestatorului în sensul că nu a fost niciodată angajatul acestei societăți, iar semnătura de pe contractul său de muncă nu-i aparține, nu poate fi avută în vedere cât timp contestatorul nu a probat în niciun fel această susținere și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a i se lua scripte de comparație în vederea efectuării unei expertize grafologice, probă științifică ce ar fi stabilit cu certitudine dacă semnătura de pe contract aparține sau nu contestatorului.
De altfel, o dovadă în sensul că a fost angajatul societății intimate o reprezintă și foile colective de prezență depuse la dosar care atestă faptul că angajatul contestator s-a prezentat la serviciu în luna august 2008 – 6 zile, iar începând cu data de 27.08.2008, figurează ca absent nemotivat.
De asemenea, instanța de fond a apreciat că pretenția contestatorului în sensul că atât timp cât nu a semnat vreun contract de muncă cu această societate, decizia de concediere este nulă, nu are relevanță în cauză în condițiile în care contestatorul nu a probat în niciun fel inexistența raporturilor de muncă cu societatea intimată, ci, dimpotrivă, actele existente la dosar, atestă existența raporturilor de muncă, precum și lipsa nejustificată a contestatorului de la serviciu, decizia de concediere fiind, ca atare, emisă în mod legal.
Totodată, a apreciat instanța de fond că afirmația contestatorului conform căreia decizia a fost emisă cu încălcarea disp.art.267, 268 Codul muncii nu poate fi avută în vedere cât timp această decizie îndeplinește toate condițiile de fond și de formă prevăzute de Codul muncii, respectiv, în urma constatării absențelor nemotivate, contestatorul a fost convocat în vederea efectuării cercetării disciplinare, convocare căreia contestatorul nu i-a dat curs, emițându-se astfel decizia de concediere și care cuprinde toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art.268 Codul muncii.
Prin urmare tribunalul, în raport de aceste considerente, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune cât timp în cauză nu sunt incidente dispozițiile Decretului nr.167/1958 care reglementează termenul de prescripție de 3 ani și dispozițiile art.283 lit.b din Codul muncii, iar în speță, de altfel, formularea contestației nu este tardivă cât timp nu există o dovadă certă privind data comunicării acesteia, astfel încât se consideră că aceasta a fost formulată în termenul legal de 30 de zile de la comunicare.
Totodată, tribunalul a respins excepția necompetenței materiale a instanței referitor la nulitatea contractului de muncă invocată de contestator, întrucât potrivit art.2 Cod procedură civilă, tribunalul judecă în primă instanță, conflictele de muncă, ori, anularea unui contract de muncă intră în categoria conflictelor de muncă, competența de soluționare aparținând astfel tribunalului.
De asemenea, în baza art.61 lit a Codul muncii, art.73 și urm. din Legea nr.168/1999, tribunalul a respins ca neîntemeiată contestația.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate în baza art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului său, contestatorul a învederat că instanța de fond nu a arătat temeiul de drept pe care se sprijină hotărârea sa, nu a abordat nulitatea contractului de muncă în motivarea sa deoarece nu a solicitat Regulamentul intern și fișa postului pentru a verifica dacă acestea există și dacă au fost semnate de către recurent, dacă există un dosar de personal formal sau actele anexe la contractul individual de muncă.
Ca atare, recurentul a considerat că instanța de fond nu a motivat nulitatea absolută sau relativă a contractului individual de muncă invocată de către contestator pe parcursul judecății fondului.
Recurentul consideră că instanța de fond trebuia să disjungă primul capăt de cerere cu privire la anularea contractului său de muncă și să îl trimită instanței competente care, în speță, este Judecătoria Ploiești. De asemenea, recurentul arată că, contractul său de muncă a fost semnat de care avea calitatea de angajată a societății.
În plus, recurentul arată că nu era necesară o verificare de scripte întrucât din actele și lucrările dosarului reieșea clar că autorul semnăturii în fals de pe contractul său de muncă este. Totodată, recurentul arată că a depus acte pentru verificarea de scripte însă nu s-a putut prezenta în fața instanței de judecată întrucât avea obligații de serviciu.
S-a mai arătat de către același recurent că și sentința civilă 1053/2009 prin care a fost obligat la plata a 140 lei și cheltuieli de judecată către intimată este nelegală.
La dosar au fost depuse acte, respectiv contractul individual de muncă al contestatorului, adeverință medicală.
Legal citată, recurenta nu a depus întâmpinare la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de prevederile legale aplicabile cauzei și sub toate aspectele conform art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că motivele de recurs nu sunt fondate pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a respins în mod temeinic excepția lipsei competenței materiale a tribunalului dea judeca capătul de cerere formulat de către contestator privind nulitatea contractului său de muncă, într-adevăr acest capăt de cerere se înscrie în obiectul litigiilor de muncă, fiind reglementat de Codul muncii, competența în primă instanță revenind tribunalului d e la domiciliul contestatorului.
Pe fond, tribunalul a învederat în mod temeinic că prezumția de legalitate a semnăturii contestatorului de pe contractul individual de muncă al acestuia nu poate fi răsturnată decât printr-o verificare de scripte sau expertiză grafologică. Susținerile contestatorului că nu s-a putut prezenta în instanță din motive de forță majoră nu au fost dovedite în nici un fel. De altfel, reaua credință a contestatorului reiese din faptul că, prin cererea de recurs, învederează faptul că va executa expertiză grafologică numai după ce recursul îi va fi respins ca să aibă motiv să formuleze plângere penală împotriva judecătorilor. De altfel, la dosarul de fond nu există nici o dovadă care să probeze că, contratul său de muncă a fost semnat de către, iar din referatul aflat la fila 44 dosar fond semnat de această angajată, se vede semnătura acesteia care nu este la fel cu aceea aflată pe contractul de muncă al recurentului.
De asemenea, în considerentele sentinței atacate se arată și temeiul de drept avut în vedere de prima instanță.
În ceea ce privește nelegalitatea sentinței civile 1053/2009 prin care recurentul a fost obligat la plata a 140 lei și cheltuieli de judecată către intimată, această sentință nu formează obiectul prezentei cauze.
Așadar, în mod temeinic tribunalul a reținut că, în urma constatării absențelor nemotivate, contestatorul a fost convocat în vederea efectuării cercetării disciplinare, convocare căreia contestatorul nu i-a dat curs, emițându-se astfel decizia de concediere și care cuprinde toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art.268 Codul muncii.
Pentru aceste considerente, văzând și disp. art.312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul, domiciliat în P, str.G-ral nr.7,.78,.35, județul P, împotriva sentinței civile nr.1139 din data de 25 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata SRL, cu sediul în P,-, județul P (la ), cu sediul
ales pentru comunicarea actelor de procedură la, domiciliată în P, str.-.- nr.9, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 17 decembrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina
– – – – – –
Grefier,
Tehnored. /
5 ex.18.01.2010
dosar fond – – Tribunalul Prahova
judecători fond-; –
operator de date cu caracter personal;
număr notificare 3120/2006
