Contestație decizie de concediere. Decizia 270/2010. Curtea de Apel Ploiesti


ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 270

Ședința publică din data de 16 februarie 2010

PREȘEDINTE: Elena Simona Lazăr

JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Vera Andrea Popescu

– — –

Grefier –

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC T RA, cu sediul în Târgoviște,–11, județ D, împotriva sentinței civile nr.1841 din 22.10.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Sindicatul Liber Independent T, cu sediul în Târgoviște, –11, județ D, în numele salariatului

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică răspuns pentru intimatul-reclamant Sindicatul Liber Independent Târgoviște președinte, în baza împuternicirii nr. 18/15.02.2010, intimatul-reclamant personal, lipsind recurenta-pârâtă.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Se învederează instanței că la dosarul cauzei, s-a depus prin serviciul registratură cererea din partea recurentei-pârâte prin care se solicită acordarea unui nou termen de judecată întrucât consilierii juridici sunt delegați să reprezinte interesele societății la alte instanțe din teritoriu, în dosare care nu suportă o nouă amânare.

Intimatul-reclamant G se identifică cu cartea de identitate seria – nr. – eliberată la data de 14.06.2001 și declară că este de acord cu acțiunea formulată de sindicat în numele său și și-o însușește.

Reprezentantul intimatului-reclamant Sindicatul Liber Independent Târgoviște, având cuvântul arată că se opune la cererea formulată de recurentă deoarece în toate acțiunile a solicitat judecata cauzei și în lipsă.

Curtea, față de cererea pentru lipsă de apărare formulată de recurenta-pârâtă din prezenta cauză SC Târgoviște, raportat la conținutul dosarului, apreciază că nu se impune acordarea unui nou termen de judecată întrucât nu există motive obiective în acest sens, putându-se asigura substituirea, nefiind nici primul termen de judecată.

Intimatul-reclamant având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat în cauză și solicită acordarea cuvântului în dezbateri.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, ia act că părțile nu mai au alte cereri de formulat și probe de administrat și apreciind cauza în stare de judecată acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentantul intimatului-reclamant Sindicatul Liber Independent Târgoviște având cuvântul solicită respingerea excepției invocate de recurentă, respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate la fond ca temeinică și legală.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr-, reclamantul Sindicatul Liber Independent Târgoviște, în numele salariatului G, a chemat în judecată pe pârâta SC Târgoviște SA solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să anuleze în parte dispoziția nr.1794/02.06.2009, de încetare a contractului individual de muncă al numitului G, din inițiativa angajatorului.

Astfel, s-a arătat că anularea se referă la art.5 din dispoziție cu privire la cuantumul compensației cuvenite în urma concedierii prin desființarea postului, prevăzută în dispoziția 1794/02.06.2009, cerându-se obligarea pârâtei la acordarea către salariat a compensației stabilită de comun acord cu reprezentanții pârâtei și cei ai Târgoviște în baza procesului verbal din 01.09.2008 și a protocolului încheiat în aceeași dată.

De asemenea, s-a solicitat și anularea duratei preavizului stabilit de art.2 și art.4 din aceeași dispoziție, care are o durată de 20 de zile lucrătoare, iar pârâta să fie obligată să acorde salariatului G un preaviz de 30 de zile calendaristice și să-i plătească salariul cuvenit pentru această durată a preavizului.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în urma expirării contractului colectiv de muncă, în luna august 2008, părțile au convenit să acorde începând cu 02.09.2008, în cazul concedierilor individuale, o compensație în bani echivalentă cu 40% din salariul brut avut în luna anterioară concedierii înmulțită cu numărul de ani lucrați în combinat, dar nu mai puțin de 3 salarii brute și un preaviz de 30 de zile calendaristice, înțelegerea fiind asumată de părți prin procesul verbal din 01.09.2008 și protocolul din aceeași dată, iar concedierile efectuate s-au realizat în baza acestor înțelegeri până în luna ianuarie 2009.

S-a mai învederat că începând cu luna iunie, în mod unilateral, conducerea a schimbat condițiile de concediere prin dispoziția nr.876/16.03.2009, acordând o compensație de cel puțin un salariu lunar și un preaviz de 20 de zile lucrătoare susținându-se că art.2 și art.4 din dispoziția de concediere încalcă și contractul individual de muncă al salariatului G, care are prevăzută o durată a preavizului de 30 de zile calendaristice în cazul concedierii în urma desființării postului.

În drept, au fost invocate disp.art.283 alin.1 lit.a și c din Codul muncii.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că la data de 20.08.2008 contractul colectiv de muncă valabil la nivelul societății a încetat de drept, expirând perioada pentru care a fost încheiat, iar la jumătatea lunii iunie 2008 au început negocierile colective pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă.

S-a mai susținut că la expirarea perioadei de 60 de zile calendaristice părțile nu au ajuns la un punct de vedere comun, existând divergențe pe tema clauzelor noului contract, convenindu-se, în baza unui protocol din data de 01.09.2008, prelungirea negocierilor peste durata maximă, iar conform protocolului, negocierile s-au prelungit până la data de 08.09.2008, administrația angajându-se ca pe perioada prelungirii negocierilor să acorde tuturor celor concediați din motive care nu au legătură cu persoana salariatului compensații bănești egale cu 40% din salariul brut din luna anterioară concedierii.

Totodată, s-a arătat că după data de 08.09.2008 părțile nu au mai încheiat niciun alt înscris prin care să cadă de acord pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă și au intrat în conflict de interese, iar ulterior, conflictul de interese s-a închis, dar contractul colectiv de muncă nu s-a mai încheiat, singurul contract colectiv de muncă în vigoare și aplicabil fiind contractul colectiv de muncă valabil la nivel național întrucât la nivel de societate nu există un contract colectiv de muncă în vigoare și nici la nivel de ramură economică nu există un asemenea contract colectiv de muncă în vigoare.

A mai arătat pârâta că dispoziția nr.876/16.03.2009 a făcut cunoscut salariaților condițiile în care, începând cu acea dată, se vor realiza concedierile, prevederile acestei dispoziții respectând pe cele ale contractul colectiv de muncă la nivel național pentru perioada 2007-2010, iar cu ocazia concedierii salariatul G, acesta a primit o compensație bănească egală cu salariul brut din luna iunie 2009 și i s-a acordat o perioadă de preaviz de 20 de zile lucrătoare, asigurându-i-se, în fapt, 30 de zile calendaristice.

Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 1841 din 22.10.2009, Tribunalul Dâmbovițaa admis contestația și a anulat în parte dispoziția nr.1794/02.06.2009 emisă de pârâtă, de încetare a contractului individual de muncă, sub aspectul cuantumului compensației cuvenite în urma concedierii individuale și sub aspectul duratei preavizului.

Prin aceeași sentință, pârâta a fost obligată să acorde salariatului compensația stabilită de comun acord de către reprezentanții sindicatului și ai societății, în baza procesului verbal din data de 01.09.2008 și protocolului din aceeași dată și să acorde salariatului un preaviz de 30 de zile calendaristice, stabilit prin aceleași documente încheiate între părți, precum și să acorde salariatului disponibilizat G salariul corespunzător preavizului de 30 de zile calendaristice.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că prin dispoziția pârâtei nr.1794/02.06.2009 s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al salariatului G, conform art.65 din Legea nr.53/2003, acordându-se acestuia un termen de preaviz de 20 de zile lucrătoare, menționându-se la art.5 din dispoziția atacată că în baza dispoziției nr.876/16.03.2009, la încetarea salariatul va beneficia de o compensație de cel puțin un salariu lunar, în afara drepturilor cuvenite la zi.

S-a mai reținut că prin dispoziția nr.876/16.03.2009 s-a stabilit că la calculul plăților compensatorii acordate salariaților la desfacerea pentru desființarea postului se vor avea în vedere prevederile art.78 din, în sensul că angajatorul va acorda salariatului o compensație de cel puțin un salariu lunar, în afara drepturilor cuvenite la zi, angajatorul obligându-se să acorde și un preaviz de 20 de zile lucrătoare.

Totodată, s-a arătat că prin procesul-verbal încheiat la data de 01.09.2008 între reprezentanții pârâtei și cei ai, s-a stabilit că “în condi ț iile în care se dore ș te continuarea negocierilor, atunci este necesar acordul sindicatelor ca începând cu data de 02.09.2008, administra ția să poată proceda la concedieri individuale pentru motive ce nu ț in de persoana salariatului, chiar dacă negocierile continuă”, iar păr țile au mai convenit ca salariații concediați să beneficieze de o indemnizație de concediere egală cu 40% din salariul brut din luna anterioară concedierii înmulțită cu numărul anilor lucrați în combinat și un preaviz de 30 de zile calendaristice.

A mai reținut prima instanță că potrivit protocolului încheiat între cele două păr ț i în data de 01.09.2008, reprezentan ț ii celor două păr ț i au hotărât de comun acord prelungirea negocierilor până la data de 08.09.2008, sindicatele exprimându- și acordul pentru efectuarea concedierilor individuale chiar ș i în condi ț iile prelungirii negocierilor colective, salaria ț ii concedia ți beneficiind de drepturile stabilite prin procesul verbal din 01.09.2008.

Tribunalul nu a primit apărarea pârâtei potrivit căreia drepturile salaria ț ilor concedia ți sunt valabile numai pentru perioada 01.09.2008-08.09.2008, iar ulterior devin aplicabile prevederile contractul colectiv de muncă la nivel național, pe motiv că reiese chiar din procesul-verbal că negocierile au continuat și ulterior datei de 08.09.2009, iar societatea a continuat să efectueze concedieri și după 08.09.2008, dovadă fiind dispozi țiile de concediere privindu-i pe alți salariați, ce au fost concediați ulterior, concedierile fiind realizate cu respectarea drepturilor prevăzute în cuprinsul procesului-verbal și protocolului din 01.09.2008.

În ceea ce privește perioada de preaviz și drepturile bănești ale salariatului menționate în dispoziția de concediere, s-a reținut că acestea încalcă protocolul stabilit de comun acord de reprezentanții angajatorului și ai salariaților, prin care se prevede că salariații concediați vor beneficia de o indemnizație de concediere egală cu 40% din salariul brut din luna anterioară concedierii înmulțită cu numărul anilor lucrați în combinat și de un preaviz de 30 de zile calendaristice.

Reținând concursul dintre prevederile contractului colectiv de muncă la nivel național și cele ale protocolului încheiat între părți pe parcursul negocierii unui nou contract colectiv de muncă, instanța de fond a arătat că rolul protocolului este tocmai acela de a suplini lipsa contractului colectiv la nivelul societă ții, iar cele stabilite în cuprinsul protocolului reprezintă o clauză mai favorabilă salariaților.

Împotriva sentinței primei instanțe, pârâta a declarat în termen legal recurs criticând-o ca nelegală, invocând disp.art.3041Cod pr.civilă.

Astfel, pârâta a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a Târgoviște, persoana care a promovat cererea de chemare în judecată în numele reclamantului, fără a face dovada existenței vreunei procuri speciale de reprezentare.

Se mai arată că la data de 16.10.2009, numitul G s- prezentat la sediul societății susținând că nu a știut nimic despre promovarea unei acțiuni în justiție în numele său, formulând și o declarație scrisă conform căreia nu este de acord cu acțiunea introdusă de Târgoviște în numele său și se opune ca judecarea acestei cauze să continue.

Se susține, în continuare, că potrivit art. 28 alin. 2 din Legea nr. 54/2003-Legea sindicatelor – acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată, iar la data la care s-a judecat cauza la instanța de fond, din eroare societatea nu a prezentat declarația salariatului.

S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și respingerea acțiunii ca fiind promovată de o persoană fără calitatea de reprezentant al reclamantului.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează:

În conformitate cu disp.art.28 alin.1 din Legea sindicatelor nr.54/2003, cu modificările și completările ulterioare, organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși.

De asemenea, alin.2 al art.28 din același act normativ statuează că în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin.1, organele sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză stipulându-se, totodată, că acțiunea nu va putea introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată.

În raport de prevederile art.28 alin.2 din Legea sindicatelor nr.54/2003, cu modificările și completările ulterioare, mai sus menționate, este neîntemeiată susținerea recurentei-pârâte potrivit căreia Sindicatul Liber Independent Târgoviște ar fi trebuit să facă dovada unei procuri speciale de reprezentare din partea numitului G, câtă vreme textul de lege prevede în mod clar că nu este nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză, în numele cărora se formulează acțiune în justiție.

Este adevărat că recurenta-pârâtă a atașat la dosarul cauzei, în recurs, o declarație din partea numitului G, prin care acesta arăta că nu a cunoscut că s-a formulat acțiune în instanță în numele său și se opune ca judecata cauzei să continue însă, la rândul său, sindicatul care a promovat acțiunea a depus la dosar, tot în recurs, o declarație din partea aceleiași persoane, în numele căreia a fost formulată acțiunea, prin care a arătat că este de acord cu continuarea acțiunii.

În aceste condiții, la termenul din 26.01.2010, Curtea a dispus citarea salariatului G, în numele căruia a fost formulată acțiunea, pentru a preciza dacă înțelege să-și însușească acțiunea formulată de salariat în numele său ori dacă renunță la judecată.

Prezent personal în instanță la termenul din 16.02.2010, salariatul Gad eclarat că este de acord cu acțiunea formulată de sindicat în numele său și și-o însușește.

Raportat la cele mai sus arătate, Curtea nu poate face în cauză aplicarea disp.art.28 alin.2 teza a II-a din Legea nr.54/2003, cu modificările și completările ulterioare, ce stipulează că acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată, după cum nu se poate reține, pentru considerentele ce preced, nici faptul că Sindicatul Liber Independent Târgoviște nu ar avea calitatea de reprezentant al salariatului în numele căruia a fost formulată acțiunea,

Față de considerentele ce preced, Curtea privește recursul ca nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge, în cauză nefiind incident motivul de modificare a sentinței indicat de recurentă în motivarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC T RA, cu sediul în Târgoviște,–11, județ D, împotriva sentinței civile nr.1841 din 22 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Sindicatul Liber Independent T, cu sediul în Târgoviște, –11, județ D, în numele salariatului

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 16 februarie 2010.

Președinte JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Vera Andrea Popescu

— – — – — –

fiind în concediu medical

prezenta se semnează de

președintele instanței

Grefier

/VS

4 ex./ 10.03.2010

f–Trib.

,

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120