ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 28
Ședința publică din data de 18 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Traian Logojan
JUDECĂTORI: Traian Logojan, Marilena Panait Ioana Cristina
—
Grefier –
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenta-intimată – “-D” SRL cu sediul în Târgoviște, str. -.-. nr. 9, -.A,.4,. 19, județul D, împotriva sentinței civile nr. 1050 din 06 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator domiciliată în comuna G nr. 400, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-intimat – “-D” SRL Târgoviște, reprezentat de avocat, potrivit împuternicirii avocațiale atașată la dosarul cauzei, lipsind intimata-contestatoare.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este motivat în termen și scutit de plata taxei de timbru.
Avocat, pentru recurentul-intimat – “-D” SRL Târgoviște, având cuvântul arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, pentru recurentul-intimat – “-D” SRL Târgoviște, având cuvântul solicită admiterea recursului în baza art. 312 Cod.pr.civilă și modificarea în tot a hotărârii atacate, întrucât intanța a făcut o aplicare greșită a legii. Astfel, se arată că prevederile art. 53 din Codul muncii se referă la plata unei indemnizații, pe perioada întreruperii temporare, în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat.
De asemenea, menționează că legea prevede obligația salariatului pentru perioada întreruperii temporare a activității de a se afla la dispoziția angajatorului, iar în acest sens a solicitat acordul tuturor salariaților angajați la Stația nr. 7 G, pentru schimbarea locului de muncă, acord care era obligatoriu.
Așadar, printre salariații ale căror locuri de muncă au fost afectate de demolarea și reconstrucția stației, și-au dat acordul doar o parte din salariați, restul, printre care s-a aflat și intimata, au refuzat redistribuirea, situație în care aceasta a refuzat să fie la dispoziția angatorului.
Totodată, precizează că drepturile salariatei erau de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, apreciindu-se că prima instanță a aplicat greșit legea.
Pentru considerentele arătate, solicită admiterea recursului, desființarea sentinței recurate și, în principal, respingerea acțiunii, iar în subsidiar redimensionarea despăgubirilor acordate intimatei conform procentului de 75% prevăzut de lege.
Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată.
Reclamanta a solicitat anularea dispoziției nr. 15 din 31 mai 2007 emise de intimata – -D SRL Târgoviște, prin care s-a dispus în baza art. 58, 65 și 66 din Codul muncii, desfacerea contractului individual de muncă începând cu 31 mai 2007 încheiat între părți, concediere care este nelegală.
Motivând cererea introductivă contestatoarea a susținut că dispoziția este nelegală deoarece nu au fost respectate dispozițiile art. 68-71 din Codul muncii, procedându-se la o concedierea colectivă deghizată, fără respectarea prevederilor art. 169-170 din Codul muncii, iar desființarea locului său de muncă nu are o cauză serioasă, în condițiile în care cu aceeași dată, cu aceeași motivare au fost concediați alți 12 salariați.
Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea contestației ca neîntemeiată, deoarece s-a dispus concedierea contestatoarei determinată de decizia de demolare, reconstrucție și retehnologizare a Stației nr. 7 G, cei 12 salariați neputând fi trecuți decât parțial în alte locuri de muncă disponibile, respectiv trei dintre aceștia, în condițiile în care SA a stabilit un plafon de salarii ce nu poate fi depășit sub sancțiunea amenzii.
În cauză au fost administrate pribe cu înscrisuri, testimoniale și interogatorii.
Tribunalul Dâmbovița, prin sentința nr. 1050 din 6 noiembrie 2007, a admis contestația și a anulat decizia de concediere, obligând intimata să-i plătească contestatoarei o despăgubire egală cu drepturile salariale cuvenite de la data concedierii, indexate, majorate și reactualizate, până la data pronunțării hotărârii.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în esență că reconstrucția stației în care și-a desfășurat activitatea contestatoarea, nu reprezintă o cauză reală și serioasă în sensul disp.art. 65 alin.2 din Codul muncii privind concedierea, deoarece după reconstrucția și modernizarea stației aceasta urmează a funcționa în continuare și deci nu este efectivă desființarea locului de muncă și nu subzistă dificultăți economice care să impună reducerea strictă a locurilor de muncă și aceasta în condițiile în care a avut loc o concediere colectivă care a avut în vedere toți angajații de la subunitățile angajatorului și nu doar de la stația sus-menționată.
Împotriva acestei sentințe societatea intimată a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând modificarea în tot a sentinței și pe fond respingerea contestației ca neîntemeiată.
Criticând sentința, intimata a susținut în esență că o parte din salariații stației, inclusiv contestatoarea au refuzat redistribuirea și schimbarea atribuțiilor de serviciu, situație în care devin inoperante dispozițiile art. 53 din Codul muncii, avându-se în vedere și transformările tehnologice și de reorganizare, conform art. 65 din Codul muncii, ceea ce a impus desființarea locului de muncă al contestatoarei, soluția instanței de fond de anulare a dispoziției de concediere fiind greșită.
Pe de altă parte, soluția pronunțată de instanță este eronată deoarece eventualele drepturi care trebuie acordate contestatoarei sunt în proporție de numai 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat și nu de 100% cum a acordat instanța de fond.
Curtea, analizând sentința atacată, în raport de criticile formulate, probele administrate și dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată că recursul de față este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Critica privind greșita anulare a dispoziției de concediere de către prima instanță este nefondată, deoarece într-adevăr nu au fost respectate prevederile Codului muncii privind concedierea, întrucât modernizarea stației în care și-a desfășurat activitatea contestatoarea presupune doar o întrerupere temporară a activității acesteia, cu consecința prevăzută de art. 53 din Codul muncii, privind plata unei indemnizații mai reduse și nu desfacerea contractului de muncă, pe durata întreruperii temporare a activității, pentru concediere nesubzistând o cauză serioasă și reală din cele prevăzute de art. 65 alin.2 din Codul muncii, după modernizare stația urmând să fie repusă în stare de funcționare.
Referitor la acordarea de către instanța de fond a despăgubirilor solicitate în totalitate, reprezentând drepturile salariale cuvenite, Curtea reține că această soluție este greșită deoarece în perioada modernizării și retehnologizării, salariații stației pot beneficia conform art. 53 din Codul muncii, de o indemnizație de numai 75% din salariul de bază al funcției ocupate de contestatoare, în perioada întreruperii temporare a activității salariații aflându-se la dispoziția angajatorului.
Astfel fiind, recursul de față este fondat și în baza art. 304 și 312 Cod pr.civilă urmează a fi admis ca atare și în consecință sentința primei instanțe va fi modificată în parte în sensul că drepturile salariale acordate vor fi în cotă de numai 75% din salariul de bază cu majorări, indexări și actualizări, calculate până la data pronunțării sentinței, menținându-se restul dispozițiilor sentinței.
Se va lua act că recurenta-intimată nu a solicitat cheltuieli de judecată cu prilejul dezbaterilor.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de SOCIETATEA COMERCIALĂ “-D” SRL Târgoviște, împotriva sentinței civile nr. 1050 din 6 noiembrie 2007 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu contestatoarea și în consecință;
Modifică în parte sentința sus-menționată în sensul că drepturile salariale acordate contestatoarei-intimate cu majorări, indexări și actualizări, calculate de la data concedierii până la data pronunțării sentinței, sunt în cuantum de 75% conform art. 53 din Codul muncii.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Ia act că recurenta-intimată nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Traian Logojan, Marilena Panait Ioana Cristina
– – – – —
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Tehnored.TL/SȘ
3 ex./30.01.2008
f- Tribunalul Dâmbovița
G
