ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.284
Ședința publică din data de 16 februarie 2010
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Elena Simona Lazăr
– — –
Grefier –
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul domiciliat în B, str. -,.40,.70, județul B, împotriva sentinței civile nr. 825 pronunțată la data de 9 octombrie 2009 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA cu sediul în B,-, județul
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 2 februarie 2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Curtea având nevoie de timp mai îndelungat pentru a studia actele și lucrările dosarului, a amânat pronunțarea pentru 9 februarie 2010 când pentru același motiv a reamânat pronunțarea pentru astăzi, data de mai sus, când dat următoarea decizie:
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr- petentul a formulat contestație împotriva deciziei nr.51/11.05.2009 emisă de SC SA B, solicitând să se constate nulitatea deciziei.
Contestatorul motivează că prin decizia contestată i s-a desfăcut contractul de muncă, considerând că măsura luată de intimată este nulă de drept întrucât în mod real între el și societate nu a mai existat un contract de muncă din luna august 2008, iar directorul societății SA, intrând în pentru nerespectarea hotărârii judecătorești, i-a desfăcut contractul de muncă, deși practic și normal, a rămas fără obiect. Arată că prin judecătoresc a solicitat punerea în practică a hotărârii de reîncadrare și pentru plata daunelor și a cheltuielilor de judecată.
Contestatorul mai arată că în situația dată nu există cerințele art.64, 65 din Codul Muncii.
În susținerea contestației petentul a depus la dosar decizia nr.51/11.05.2009(fila 18)
Intimata SC SA Baf ormulat întâmpinare(fila 42 ) prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată. Astfel, aceasta arată că prin hotărârile B (patronul societății intimate) cu nr.183 și 240/2008 au fost desființate două din cele trei posturi de șef de coloană, pe singurul post rămas fiind menținut.
Se mai arată că prin sentința civilă nr.305/2009 Tribunalul Buzăua dispus reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior. Reclamantul a formulat cerere de silită a sentinței, ocazie cu care, conform mențiunilor din procesul verbal încheiat la data de 27.04.2009 de executorul judecătoresc, s-a oferit acesteia un post corespunzător pregătirii sale, cu menținerea salariului dobândit și a achitat drepturile salariale restante.
Intimata precizează că, la cererea reclamantului, societatea intimată a solicitat B să dispună măsuri pentru executarea hotărârii iar aceasta, prin adresa nr.26/2009 le-a răspuns că menține organigrama, numărul de personal și statutul de funcții aprobate prin hotărârea nr.240/2008.
Aceasta a mai arătat că a notificat AJOFM B care, prin adresa nr.1746/27.04.2009 le-a răspuns că nu dispune de posturi care pot fi oferite contestatorului, context în care, văzând și lipsa consimțământului cu privire la postul oferit, prin decizia atacată, a procedat la desfacerea contractului de muncă al reclamantului în temeiul art.64 alin.4
Intimata precizează că susținerea contestatorului cu privire la inexistența unui contract de muncă, cu consecința lipsei de obiect a deciziei, nu poate fi primită. Reintegrarea produce efecte în privința actelor de dreptul muncii și a persoanelor, iar un prim efect imediat și direct, fără formalități prealabile, fiind anularea deciziei de desfacere a contractului de munca.
În concordanță cu una din regulile privitoare la nulitățile actelor juridice, respectiv cea a stabilirii situației anterioare intervenției actului anulat – restitutio in integrum – contractul de muncă anulat reintră în vigoare și conform clauzelor acesteia au fost calculate și plătite drepturile bănești.
Prin hotărâre judecătorească a fost menținut contractul de muncă și nu se impunea încheierea unui alt contract pentru aceeași funcție.
Un alt efect al hotărârii de reintegrare, mai susține intimata, îl constituie modificarea din oficiu a consemnărilor din actele de personal, ale salariatului în cauză prin atașarea la dosarul propriu a hotărârii de reintegrare și operarea acesteia în carnetul de muncă.
În susținerea celor menționate în întâmpinare, aceasta a depus la dosar: procesul verbal încheiat de executorul judecătoresc – în 27.04.2009, adresa B nr.26/2009, notificarea transmisă către AJOFM B nr.1611/14.04.2009, procesul verbal nr.1860/4.05.2009 încheiat la SC SA B, hotărârile nr.183/31.07.2008 și nr.240/25.09.2008.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 825 pronunțată la data de 9 octombrie Tribunalul Buzăua respins contestația ca nefondată.
Pentru pronunța această soluție, prima instanță reținut, în esență, că prin sentința civilă nr.305/18.03.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău în dosarul nr-, s-a admis în parte contestația formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC SA B și s-a dispus anularea deciziei nr.61/28.08.2008 emisă de pârâtă și reintegrarea reclamantului pe postul avut anterior emiterii deciziei de concediere, cu obligarea la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul la data desfacerii contractului individual de muncă și până la reintegrarea efectivă.
Se menționează că sentința a rămas irevocabilă prin decizia nr.1180/29 mai 2009 Curții de APEL PLOIEȘTI prin care s-a respins recursul formulat de SC SA B și a fost admis recursul reclamantului prin care a fost admis și capătul de cerere privind obligarea SC SA la 1000 lei cheltuieli de judecată.
prima instanță că reclamantul, imediat după comunicarea hotărârii instanței de fond a procedat la executarea silită a sentinței civile nr-, formându-se dosarul de executare nr.143/2009 al executorului judecătoresc -. Acesta a emis somația nr.144/2009 din 13.04.2009 către SC SA B prin care i s-a adus la cunoștință obligația executării sentinței civile nr.305/2009 privind reintegrarea în funcția avută anterior desfacerii contractului de muncă și plata despăgubirilor bănești.
Se mai reține de către instanța de fond că prin procesul verbal încheiat la 27.04.2009 – fila 37 s-a consemnat și semnat de toate părțile că societatea i-a calculat drepturile bănești de la data desfacerii contractului de muncă și până la data de 30.04.2009, iar cât privește reintegrarea pe postul avut anterior s-a menționat că i se oferă un post vacant de șofer având în vedere că postul de șef de coloană a fost desființat prin hotărârea B, propunându-se acceptarea acestui post până la data de 4.05.2009.
Totodată SC SA Bad epus și diligențe solicitând sprijin la AJOFM B cu adresa nr.1611/14.04.2009 pentru redistribuirea în muncă a reclamantului și cu adresa nr.1746 /27.04.2009 AJOFM Bar ăspuns că nu există locuri de muncă vacante în această meserie – filele 13-14.
Deci, în speță,în opinia instanței de fond, pârâta a făcut dovada că a executat sentința nr.305/2009 în ce privește despăgubirile bănești și încercarea concretă de a executa hotărârea și în ce privește reintegrarea în muncă.
Or, reintegrarea pe postul avut anterior desfacerii contractului de muncă disciplinar – acela de șef de coloană – nu mai este posibilă deoarece a fost desființat prin hotărârea nr.183/31 iulie 2008 B, hotărâre care a modificat legal reorganizarea structurii organizatorice a SC SA în scopul unei funcționări eficiente, iar în raport de aceasta a fost dimensionat numărul de personal angajat pe diferite posturi. Hotărârea nr.183/2008 a fost abrogată prin hotărârea Consiliului Local nr.240/2008, însă menționându-se desființarea acestor posturi de impiegat.
Tribunalul a reținut că hotărârea nr.240/2008 a Consiliului Local al Municipiului B este în vigoare, nefiind desființată prin hotărâre judecătorească în administrativ.
În doctrina judiciară și practica instanțelor există opinia unanimă conform căreia în cazul în care postul pentru care s-a dispus reintegrarea a fost desființat de către angajator (în speță de Consiliul Local al Municipiului B în subordinea căreia se afla și această societate) aceasta din urmă va trebui să ofere salariatului un alt post conform pregătirii, cunoștințelor și aptitudinilor salariatului.
În acest sens este și decizia nr.376/2003 a Curții Constituționale ( nr.888/12.12.2003) care stabilește că în cazul în care postul pe care salariatul ar trebui reintegrat este desființat, acestuia i se va oferi un alt loc de muncă, corespunzător, dacă există unul vacant în unitate.
În speță, pârâta SC SA Bao ferit reclamantului postul vacant de șofer, solicitându-i reclamantului la data de 27.04.2009 să se pronunțe asupra acceptării acestui post până la data de 4.05.2009, însă a refuzat postul.
Așa cum s-a mai menționat, pârâta a făcut, în paralel, și demersuri la AJOFM pentru reintegrarea reclamantului și deci se reține încercarea concretă a pârâtei de a respecta executarea hotărârii.
Ca atare, constată instanța de fond, survenirea împrejurărilor evocate atrage obiectiv imposibilitatea reintegrării în muncă a reclamantului, motive care nu sunt imputabile angajatorului, fiind consecința desființării postului de impiegat de către B, care operează ca atare, fără ca efectul să poată fi înlăturat de angajator, iar
Iar o obligație care privește o prestație imposibilă este lovită de nulitate absolută, pentru simplul motiv că ea nu poate fi executată sau îndeplinită (ad impossibilum nulla (est) obligatio).
Față de cele reținute, când reintegrarea nu s-a putut opera din pricina salariatului (care nu a acceptat postul vacant oferit) angajatorul SC SA este în afara oricărei culpe, putând dispune concedierea din nou.
De altfel, reține prima instanță, reclamantul nu a invocat decât un singur motiv al contestației, că măsura de desfacere a contractului de muncă este nulă, întrucât nu a existat contract de muncă din luna august 2008 de când i s-a desfăcut disciplinar contractul și că directorul societății nu a dispus mai întâi reintegrarea și apoi să desfacă contractul de muncă și deci practic nu are obiect.
Tribunalul a constatat că prin sentința nr.305/18.03.2009 s-a anulat decizia de desfacere a contractului de muncă și s-a dispus repunerea părților în situația anterioară, iar prin sentința amintită, efectele contractului curg de drept, părțile fiind puse în situația inițială ca și când măsura desfacerii nu ar fi fost luată astfel că nu mai este necesară o decizie de reintegrare din partea directorului societății pentru că reintegrarea s-a dispus prin hotărârea judecătorească.
Așa cum s-a reținut de instanță, sentința civilă nr. 305 din 18.03.2009 a fost executată atât în ceea ce privește achitarea drepturilor salariale de la data desfacerii contractului de muncă cât și reintegrarea prin oferirea unui loc de muncă, care nu a fost acceptat de reclamant fapt ce a determinat pe pârâtă să facă aplicarea dispozițiilor art.64 al.4 din Codul Muncii, concedierea fiind făcută pentru desființarea postului de șef de coloană așa cum rezultă din considerentele deciziei nr. 51 din 11.05.2009.
Tribunalul mai reține că reclamantul a obținut anularea concedierii pentru un motiv formal și procedural, fără să se analizeze dacă a fost desființat sau nu postul astfel că la data când reclamantul a solicitat să fie reintegrat postul era desființat legal.
Împotriva sentinței primei instanțe, în termen legal, reclamantul a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Susține recurentul că hotărârea atacată, deși enunță problemele litigiului, nu este motivată întrucât nu analizează concret și obiectiv condițiile inexistenței contractului de muncă și datele concrete ale raportului dintre părți.
Enumerarea unor date de către completul de judecată, este bizară și neconformă cu normele legale întrucât se vehiculează ideea imposibilității reintegrării de către angajator și, însăși Curtea de APEL PLOIEȘTI prin decizia nr. 1180/29.05.2009 pronunțată în dosarul nr-, prin care s-a dispus anularea deciziei de concediere reține că hotărârea de reintegrare pe postul deținut înainte concedierii estre corectă deoarece în speță nu erau incidente prevederile art. 64 alin. 4 din Codul Muncii și nici nu putea fi obligat să accepte un post sub pregătirea sa profesională.
Mai susține recurentul că din motivarea hotărârii recurate( fila 2 ultimul alineat) se înțelege că prima decizie de desfacere a contractului de muncă ar fi fost pe motive de indisciplină, fapt total neadevărat, deoarece prima concediere a fost datorată de transformarea unor posturi intimata indicând eronat temeiul de drept art. 64 alin. 4 din Codul Muncii pentru neexprimarea consimțământului deși acest text de lege vizează propunerea urmată de neacceptarea unor alte locuri de muncă vacante în unitate și se aplică în cazurile ce concediere prevăzute de art. 61 lit. c, art. 61 lit. d, reclamantul neaflându-se în niciuna din situațiile reținute de în decizia nr. 1180/29.05.2009.
Arată că nu înțelege de ce și doua decizie de concediere are ca temei legal tot art. 64 alin. 4 din Codul Muncii din moment ce prima decizie de concediere având același temei a fost anulată ca netemeinică și nelegală, acest fapt denotând ignorare a instanțelor de judecată, o nesupunere a intimatei la hotărârea puterii judecătorești.
Se mai susține că instanța de fond, în acest complet, nu aținut cont de practica judiciară instituită de alt complet al Tribunalului Buzău într- speță asemănătoare (sentința civilă pentru nr. 684/12.08.2009 dosar nr-) și nici de jurisprudența CEDO care stabilește că executarea unei hotărâri judecătorești pronunțată de orice instanță trebuie considerată ca făcând parte din proces în sensul art. 6 din Convenție. Neexecutarea hotărârii de reintegrare în muncă în cazul concedierii nelegale și netemeinice a reclamantului repezită o încălcare a acestui articol, care prevede că orice persoană are dreptul la judecarea într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanță care va hotărî asupra încălcării drepturilor sale cu caracter civil.
Dreptul la acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească să rămână neexecutată în detrimentul altei părți.
Dacă executarea nu mai este posibilă pe acest considerent ar însemna să se admită faptul că pârâta se poate sustrage de la executarea unei hotărâri judecătorești invocând pus și simplu desființarea ulterioară a postului ocupat de partea interesată înaintea concedierii sale ilegale.
Dacă se va privi situația în ansamblu pentru fiecare recurent, se va observa că în concret s-a urmărit doar desființarea organizației sindicale din societate pentru ca în acest condiții, consiliul de administrație să procedeze la orice măsură discriminatorie.
S- solicitat pentru toate aceste motive admiterea recursului, desființarea sentinței, iar pe fond reintegrarea efectivă pe postul deținut anterior concedierii, plata unei despăgubiri egale cu salarii indexate, majorarea și reactualizarea și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat potrivit art. 78 Codul Muncii.
Intimata-pârâtă a depus la dosar întâmpinare prin care a răspuns criticilor aduse în recurs solicitând respingerea acestuia și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond.
În motivarea întâmpinării formulate se arată că existența unui contract individual de muncă între societate și recurent este de netăgăduit, deoarece, în raport cu o concediere anterioară Tribunalul Buzăua dispus reintegrarea acestuia în postul deținut anterior.
Întrucât postul deținut anterior a fost desființat prin hotărârea Consiliului municipal B- s-a oferit recurentului un post vacant compatibil cu pregătirea sa profesională, cu menținerea salariului anterior și a notificat AJOFM B, solicitându-i sa le pună la dispoziție un loc de muncă pentru recurent, iar în urma refuzului acestuia de a accepta oferta, au emis decizia de concediere în temeiul art. 64 alin. 4 din Codul Muncii.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Prin sentința civilă nr.305/18.03.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău în dosarul nr-, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, s-a admis în parte contestația formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC SA B și s-a dispus anularea deciziei nr.61/28.08.2008 emisă de pârâtă și reintegrarea reclamantului pe postul avut anterior emiterii deciziei de concediere, acela de șef de coloană, cu obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul la data desfacerii contractului individual de muncă și până la reintegrarea efectivă.
În executarea sentinței civile mai sus amintite, societatea intimată, la solicitarea recurentului – contestator prin executorul judecătoresc, a procedat la calcularea și plata drepturilor salariale restante și a oferit acestuia un post vacant de șofer autobuz, afirmând că postul deținut anterior, respectiv cel de șef de coloană nu mai există în organigramă, aspecte consemnate în procesul – verbal de executare din data de 27.04.2009.
Curtea reține că recurenta -intimată s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a pune în executare sentința civilă mai sus- amintită în ceea ce privește reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior, aceea de șef de coloană, întrucât inițial prin Hotărârea nr. 183/31 iulie 2008 și ulterior prin Hotărârea Consiliul Local al Muncipiului B nr. 260/25.09.2008 s-a decis reorganizarea și restructurarea SC SA și s- aprobat modificarea organigramei, numărului de personal și statului de funcții al Societății Comerciale ” ” B, fiind desființate două posturi din cele trei posturi de șef de coloană, pe posturile rămase fiind încadrați foștii ocupanți în baza unui test profesional, la care recurentul- contestator a refuzat să se prezinte. În consecință, în organigrama societății nu mai există postul respectiv, iar societatea, în lipsa unei hotărâri a Consiliului Local de reînființare a acestora nu poate decât să ofere recurentului-contestator un alt post, corespunzător pregătirii sale profesionale, ceea ce a și oferit la întâlnirea din data de 27.04.2009, când i-a propus postul vacant de șofer de autobuz, post refuzat de către acesta.
Este adevărat că această hotărâre a Consiliului local exista și la data soluționării contestației împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă, ce a făcut obiectul dosarului nr-, dar în acea cauză instanța de recurs a examinat îndeosebi interdicția de concediere a recurentului față de calitatea de lider sindical a acestuia și de dispozițiile art. 60 alin. 1 lit. h și art. 223 alin. 2 Codul Muncii și neîndeplinirea condițiilor prevăzute limitativ și expres de art. 64 Codul Muncii în vederea concedierii salariatului și nu existența sau inexistența unei cauze reale și serioase de desființare a postului deținut de contestatorul – recurent.
Instanța de recurs a reținut în dosarul nr- că reintegrarea în postul deținut anterior, ca măsură reparatorie, este obligatorie, în situația în care salariatul o cere, fără însă a examina în mod concret situația posturilor rămase în societate ca urmare a procesului de restructurare și reorganizare aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului B nr. 183 din 31 iulie 2008.
Aceasta hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Baf ost examinată pe cale separată, de instanța de contencios administrativ în dosarul nr-, prin sentința civilă nr. 330 /18.02.2009, rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare (filele 41-43 dosar de recurs) fiind respinsă cererea de suspendare a executării Hotărârii Consiliului Local al Municipiului B nr. 183 din 31 iulie 2008 precum și acțiunea de anulare a acestei hotărâri.
Curtea apreciază că prin anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă și prin dispoziția de reintegrare în postul deținut anterior ale instanței judecătorești, contractul individual de muncă inițial reintră în vigoare, nefiind necesară o nouă dispoziție din partea unității de reintegrare în muncă. Însă, în cazul de față, când postul ocupat anterior de recurentul-contestator nu mai există în mod obiectiv era necesar ca societatea intimată să ofere acestuia un alt post conform pregătirii, cunoștințelor și aptitudinilor salariatului, iar acesta din urmă să-l accepte.
Curtea mai reține că art. 65 din Codul Muncii reglementează situația concedierii pentru motive care nu țin de persoana salariatului, determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat și, deși art. 64 din Codul Muncii nu instituie obligația pentru angajator de a propune alte locuri de muncă vacante în situația desființării locului de muncă, în practica judiciară s-a apreciat, în temeiul bunei-credințe și a garantării dreptului dreptului de protecție împotriva somajului, că dispozițiile art. 64 alin. 1 și 2 trebuie aplicate și în această situație.
În consecință, așa cum s-a reținut și de instanța de fond, sentința civilă nr. 305 din 18.03.2009 a fost executată atât în ceea ce privește achitarea drepturilor salariale de la data desfacerii contractului de muncă cât și reintegrarea prin oferirea unui loc de muncă, care nu a fost acceptat de reclamant fapt ce a determinat pe pârâtă să facă aplicarea dispozițiilor art.64 al.4 din Codul Muncii, concedierea fiind făcută pentru desființarea postului de șef de coloană așa cum rezultă din considerentele deciziei nr. 51 din 11.05.2009.
Pentru toate aceste considerente, în baza disp. art. 312 pr.civ. Curtea urmează să respingă recursul formulat ca nefondat, și, în baza disp. art. 274 pr.civ. să oblige recurentul- contestator la 2000 lei cheltuieli de judecată către intimata reprezentând onorariu avocat, conform chitanței nr. 1/11.01.2010(fila 25 dosar recurs).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul domiciliat în B, str. -,.40,.70, județul B, împotriva sentinței civile nr. 825 pronunțată la data de 9 octombrie 2009 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA cu sediul în B,-, județul
Obligă recurentul la 2000 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă.
Irevocabilă.
Pronunțată astăzi, 16 februarie 2010, în ședință publică.
Președinte JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Elena Simona Lazăr
— – — – — –
Fiind în CO semnează Cu opinie separată
Președintele instanței
Grefier
Cu opinie separată în sensul admiterii recursului modificării în tot a sentinței și pe fond admiterea contestației, cu obligarea intimatei la 1000 lei cheltuieli de judecată către recurent.
JUDECĂTOR 2: Elena Simona Lazăr
— –
OPINIE SEPARATĂ
Contrar opiniei majoritare, am apreciat că în cauză se impune admiterea
recursului, modificarea în tot a sentinței și pe fond admiterea contestației, cu obligarea intimatei la cheltuieli de judecată către recurent, în sumă de 1000 lei, la fond și în recurs pentru următoarele considerente:
Anterior litigiului de față, între aceleași părți a mai avut loc un litigiu determinat de o altă decizie de concediere a recurentului-reclamant, având nr.61/28.08.2008 emisă de societatea intimată. Situația premisă a emiterii acelei decizii a fost aceea că prin hotărârea nr.183/31.07.2008 a Consiliului Local B fuseseră desființate mai multe posturi în cadrul societății-intimate – Municipiul B, în calitate de persoană juridică, fiind acționarul unic al societății-intimate- printre care și două de șef de coloană, ceea ce determinase societatea să impună participarea la un concurs a tuturor celor trei șefi de coloană, recurentul, în calitate de șef de coloană, refuzând o asemenea participare, ceea ce a condus la desfacerea contractului individual de muncă al acestuia în temeiul art.64 alin.4 din Codul Muncii.
Prin sentința civilă nr.305/18.03.2009 a Tribunalului Buzăua fost admisă contestația în parte și s-a anulat decizia de concediere dispunându-se reintegrarea reclamantului în funcția avut anterior, aceea de șef de coloană, cu obligarea societății la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrarea efectivă, respingându-se cererea reclamantului privind daunele morale.
Sentința sus-menționată a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr.1180 din 29.05.2009 a Curții de APEL PLOIEȘTI, care a respins ca nefondat recursul declarat de societate și a admis recursul reclamantului modificând în parte sentința în sensul obligării pârâtei la 1000 lei cheltuieli de judecată la fond, menținându-se restul dispozițiilor sentinței, recurenta-pârâtă fiind obligată la 1000 lei cheltuieli de judecată către recurentul-reclamant.
S-a reținut, printre altele, de către instanța de control judiciar, că reclamantul nu avea nicio obligație de a participa la un test pe care l-a susținut la angajare și nu putea fi obligat să accepte un post sub pregătirea profesională, iar acesta se află și sub protecția disp.art.60 alin.1 lit.h și art.223 alin.2 din Codul Muncii, având calitatea de lider de sindicat.
De asemenea, s-a reținut că sentința tribunalului este corectă și cu privire la anularea deciziei de concediere și reintegrarea în postul deținut anterior, cu plata drepturilor salariale cuvenite.
Recurentul a făcut toate demersurile pentru punerea în executare, prin intermediul executorului judecătoresc, a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr.305/2008 a Tribunalului Buzău.
Cu toate acestea, prin decizia nr.51 din data de 11.05.2009 emisă chiar înainte de pronunțarea deciziei nr.1180 din 29.05.2009 a Curții de APEL PLOIEȘTI, care a confirmat soluția tribunalului privind nelegalitatea deciziei nr.61/28.08.2008, societatea a procedat la concedierea din nou a reclamantului în temeiul art.64 alin.4 din Codul Muncii, reținând că postul acestuia, de șef de coloană, a fost desființat – situație ce existase și la emiterea primei decizii de concediere ce a fost anulată de instanța de judecată – iar reclamantul nu și-a exprimat consimțământul cu privire la acceptarea postului vacant de șofer de autobuz.
Consider că în mod nelegal s-a procedat la desfacerea din nou a contractului individual de muncă al recurentului, câtă vreme aceeași hotărâre a Consiliului Local B, nr183 din data de 31 iulie 2008, prin care se desființaseră și două posturi de șef de coloană, fusese invocată ca temei al primei concedieri dispusă prin decizia nr.61/28.08.2008, statuându-se irevocabil, printr-o hotărâre judecătorească ce se bucură de autoritate de lucru judecat, că desfacerea contractului individual de muncă al recurentului a fost nelegală, iar faptul că tot un post de șef de coloană are societatea intimată conform Hotărârii nr.240/25.09.2008 a Consiliului local B nu schimbă cu nimic datele problemei.
Hotărârea nr.183/31.07.2008 a Consiliului Local B nu fusese anulată de vreo instanță de judecată nici la momentul pronunțării sentinței civile nr.305/2009 a Tribunalului Buzău ori a deciziei civile nr.1180/2009 a Curții de APEL PLOIEȘTI și cu toate acestea, pentru argumentele arătate în considerentele acestor hotărâri judecătorești, s-a apreciat că decizia de desfacere a contractului de muncă al recurentului, având nr.61/28.08.2008 este nelegală, fiind anulată și dispunându-se reintegrarea acestuia pe postul deținut anterior, acela de șef de coloană. Așadar este lipsit de relevanță în prezenta cauză faptul că prin sentința nr.330/18.02.2009 a Tribunalului Buzău, rămasă definitivă prin nerecurare, s-a respins cererea formulată în contencios administrativ, de suspendare a executării hotărârii nr.183/31.07.2008 a Consiliului Local B, precum și acțiunea de anulare a acestei hotărâri.
De menționat că această sentință fusese deja pronunțată la momentul soluționării contestației formulate împotriva primei decizii de concediere, prin sentința civilă nr.305/18.03.2009 a Tribunalului Buzău și chiar și în recurs se invocase de către societatea recurentă, drept critică adusă sentinței primei instanțe, faptul că postul ocupat anterior de contestator nu mai exista conform Hotărârii nr.183/31.07.2008 a Consiliului Local B, însă Curtea de APEL PLOIEȘTI, prin decizia civilă nr.1180/29.05.2009, a respins recursul societății ca nefondat, hotărârea intrând în puterea lucrului judecat neputându-se repune în discuție în prezenta cauză aspecte care au făcut deja obiectul cenzurii instanței de judecată, ce s-a pronunțat în modalitatea mai sus arătată.
Nu se poate vorbi în speță de o situație nou apărută, de desființare a postului de șef de coloană, care să fi condus la emiterea celei de-a doua decizii de concediere a recurentului-contestator, câtă vreme, așa cum s-a arătat mai sus, specific în speța dedusă judecății este faptul că această situație a existat efectiv și chiar a condus la emiterea primei decizii de concediere a recurentului, ce a fost anulată printr-o hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă.
Invocarea aceleiași împrejurări la emiterea celei de-a doua decizii de concediere înseamnă practic paralizarea caracterului executoriu al primei hotărâri judecătorești, consacrat de art.278 și 289 din Codul Muncii, dând posibilitatea unor abuzuri din partea angajatorului în ceea ce privește reintegrarea salariaților concediați nelegal, persoane care, pe această cale, n-ar mai putea fi reprimite la vechile locuri de muncă.
Mai mult, recurentul-contestator este în continuare lider de sindicat, astfel că beneficiază și în prezent de măsurile de protecție consacrate de art.223 alin.2 din Codul Muncii, care statuează că pe toată durata exercitării mandatului, precum și pentru o perioadă de 2 ani de la încetarea acestuia, reprezentanții aleși în organele de conducere ale sindicatelor nu pot fi concediați pentru motive care nu țin de persoana salariatului, pentru necorespundere profesională sau pentru motive ce țin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariații din unitate.
Faptul că societatea-intimată s-a conformat dispozițiilor art.64 alin.1 și 2 din Codul Muncii la emiterea celei de-a doua decizii de concediere a recurentului deși art.65 din Codul Muncii, ce reglementează situația concedierii pentru motive care nu țin de persoana salariatului determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, nu instituie o obligație în acest sens, în practica judiciară apreciindu-se totuși că, în temeiul bunei-credințe și a garantării dreptului la protecție împotriva șomajului, disp.art.64 alin.1 și 2 trebuie aplicate și în această situație, nu poate constitui un argument suficient pentru respingerea contestației, câtă vreme, pentru argumentele mai sus expuse, nu se putea dispune din nou concedierea pentru desființarea postului de șef de coloană.
Se impune, de asemenea, a se preciza că, așa cum a statuat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența acesteia, executarea unei hotărâri judecătorești trebuie considerată a fi parte din “proces” în sensul art.6 din Convenție, astfel încât recurentul era îndreptățit la reîncadrarea sa efectivă pe același post și nu la o reintegrare formală și la desfacerea contractului individual de muncă al acestuia încă o dată, practic pentru același motiv, iar intimata, inclusiv prin acționarul unic al acesteia, Municipiul B, trebuia să facă demersurile pentru reîncadrarea efectivă a recurentului, în sensul celor dispuse prin sentința civilă nr.305/2009 a Tribunalului Buzău, rămasă irevocabilă prin decizia nr.1180/2009 a Curții de APEL PLOIEȘTI.
Pentru toate aceste considerente am apreciat că soluția ce s-ar fi justificat ar fi fost aceea de admitere a recursului conform celor mai sus arătate.
JUDECĂTOR,
–
/VS
4 ex./ 19. 03.2010
f–Trib.
a, –
Operator de date cu caracter personal
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Pentru opinia separată
red./FA
22.03.2010
nr.notificare 3120/2006
