ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2860/R/2009
Ședința publică din 09 decembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Daniela Griga
JUDECĂTORI: Daniela Griga, Laura Dima Sergiu Diaconescu
– –
– –
GREFIER: – –
S-a luat spre examinare – în vederea pronunțării – recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 2058 din 06.07.2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe pârâta SC IMPORT EXPORT SRL, având ca obiect contestație decizie de concediere.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 07 decembrie 2009, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele.
Prin sentința civilă nr.2058 din 06.07.2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr- a fost respinsă acțiunea reclamantei împotriva pârâtei Import Export SRL.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin decizia nr.71656/03.11.2008, intimata a dispus desfacerea contractului individual de muncă a contestatoarei angajată în funcția de asistent manager, începând cu data de 01.12.2008 în temeiul art.65 muncii, având în vedere restructurarea și reorganizarea intervenită la nivelul departamentului distribuție.
Conform contractului individual de muncă nr.19/31.08.2006, contestatoarea și-a început activitatea ca agent comercial în data de 01.09.2006.
Prin actele adiționale la acest contract individual de muncă, funcția contestatoarei a fost schimbată în casier la data de 09.03.2007 și apoi asistent manager la data de 08.04.2008, post nou creat în cadrul departamentului distribuție.
Prin decizia nr.70605/16.10.2008, directorul comercial al departamentului distribuție a decis reorganizarea departamentului având în vedere volumul redus al vânzărilor din ultima perioadă prin reducerea unui post de asistent manager.
În organigrama societății figurau 2 posturi de asistent manager, iar după această dată figurează unul singur.
Față de cele arătate, tribunalul a conchis că contestatoarea a avut funcția de asistent manager la data încetării raporturilor de muncă și nu cea de asistent comercial, că această funcție a fost nou creată la nivelul departamentului distribuție și nu a fost preluată de la altă angajată și că motivul concedierii este unul obiectiv și anume scăderea vânzărilor.
Așa fiind, tribunalul a apreciat că decizia nr.71656/03.11.2008 de desfacere a contractului individual de muncă în temeiul art.65 muncii este temeinică, iar contestația împotriva acesteia este nefondată și a fost respinsă.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat recurs prin care a solicitat în principal, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului, reclamanta a expus starea de fapt care a generat litigiul dintre părți și motivele invocate prin acțiunea introductivă.
În sprijinul soluției de casare, reclamanta a arătat în esență că este necesară audierea celor doi martori propuși pentru dovedirea caracterului fictiv al concedierii, deoarece organigramele depuse de pârâtă pot fi modificate în mod discreționar de angajator.
În sprijinul soluției de modificare, reclamanta a susținut că desființarea postului său nu a fost efectivă deoarece atribuțiile sale de asistent manager au fost preluate de o altă salariată angajată pe postul de asistent comercial, înființat special în acest scop, după cum rezultă din compararea organigramelor.
S-a invocat că măsura concedierii nu a avut o cauză reală și serioasă, deoarece pârâta pentru a dovedi dificultățile economice, a depus unele situații contabile din 2007 și 2008 cu forță probantă redusă și s-a arătat că inexistența în realitate a unor dificultăți economice rezultă și din înființarea unui post de asistent comercial.
S-a apreciat că a fost aplicat în mod eronat criteriul vechimii în funcție pentru selectarea angajatului ce va fi concediat, deoarece nu vechimea pe post reprezintă un criteriu, ci competențele profesionale.
În fine, se critică neîndeplinirea de către angajator a obligației de a-i propune un loc de muncă în unitate conform art.64 alin.1 Codul muncii.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va admite în parte recursul pentru următoarele considerente:
Motivul de casare invocat de recurentă nu este întemeiat, deoarece aspectele legate de desființarea unor posturi și de atribuțiile fiecărui salariat rezultă în cauza de față din înscrisurile depuse, respectiv din organigramă și fișele postului astfel încât, raportat la circumstanțele cauzei, nu apare ca necesară suplimentarea probatoriului prin declarații de martori.
Dintre motivele de modificare a hotărârii, Curtea se va opri cu prioritate asupra celui referitor la nerespectarea criteriilor de concediere, deoarece reprezintă un aspect al verificării legalității deciziei de concediere, spre deosebire de celelalte motive ce critică decizia sub aspectul netemeiniciei.
Așadar, fără a verifica caracterul real, serios și efectiv al concedierii, Curtea observă în prealabil că decizia de concediere nu respectă dispozițiile art.81 alin.1 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 – 2010.
În conformitate cu norma menționată ” la luarea măsurii de desfacere a contractului individual de muncă pentru motive ce nu țin de persoana salariatului vor fi avute în vedere următoarele criterii minimale:
a) daca măsura ar putea afecta doi soți care lucrează în aceeași unitate, se desface contractul de al soțului care are venitul cel mai mic, fără ca prin aceasta sa se poată desface contractul de munca al unei persoane care ocupa un post nevizat de reducere;
b) măsura să afecteze, mai întâi, persoanele care nu au copii în întreținere;
c) măsura sa afecteze numai în ultimul rând pe femeile care au în îngrijire copii, bărbații văduvi sau divorțați care au în îngrijire copii, pe întreținătorii unici de familie, precum și pe salariații, bărbați sau femei, care mai au cel mult 3 ani până la pensionare la cererea lor.”
Or, având în vedere că pârâta a desființat unul din cele două posturi de asistent manager avea obligația respectării criteriilor prevăzute de norma citată.
În acest context, Curtea constată că postul deținut de reclamantă la momentul concedierii este cel de asistent manager, după cum rezultă din decizia de concediere (6 fond), decizia de detașare (8 fond), fișa postului (9-10 fond), decizia de încetare a detașării (11 fond) și actul adițional la contractul de muncă (27 fond), astfel încât susținerile reclamantei făcute în fața primei instanțe referitoare la ocuparea funcției de asistent comercial nu sunt întemeiate.
Prin urmare, pârâta era datoare să aplice unul din criteriile legale pentru desființarea postului de asistent manager, în urma comparării situației reclamantei cu cea a, cealaltă asistent manager.
Cum reclamanta are un copil în întreținere, fiind mama minorului conform copiei certificatului de naștere seria – nr.- (12 fond), iar nu are copii, după cum reiese din copia carnetului de muncă (54-58 fond) este evident că nu au fost respectate criteriile impuse de contractul colectiv de muncă prin concedierea salariatului care are un copil în întreținere.
În acest context, Curtea constată că deși art.74 lit. c Codul muncii impune indicarea și implicit aplicarea criteriilor de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 70 alin.2 Codul muncii, numai în cazul concedierilor colective, prin Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007 – 2010 fost extinsă aplicarea acestor criterii și în cazul concedierii individuale, prevăzute de art.65 alin.1 Codul muncii.
În acest sens, art.236 alin.4 din Codul muncii recunoaște caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, iar art.241 alin.1 lit. d dispune întinderea efectelor contractului colectiv de muncă la nivel național asupra tuturor salariaților încadrați la toți angajatorii din țară.
În fine, art.243 alin.1 Codul muncii stabilește că ” executarea contractului colectiv de muncă este obligatoriu pentru părți”.
Curtea reține, în acest context că dispozițiile art.81 alin.2 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pentru anii 2007 – 2010 nu sunt aplicabile doar concedierilor colective, ci și celor individuale, cum este cazul în speță.
În sprijinul acestei concluzii, pledează mai multe argumente întemeiate pe interpretarea normelor din capitolul VI al CCM în care este inclus art.81 alin.2.
În primul rând, denumirea acestui capitol este “contractul individul de muncă”, ceea ce denotă intenția partenerilor de dialog social de a-i aplica normele tuturor raporturilor juridice de muncă.
În al doilea rând, se observă că anumite articole (art.79, art.80, art.80 alin.1) se aplică doar concedierilor colective fiind uzitate în acest sens sintagmele “concedieri colective”, “disponibilizări de persoane”, “reduceri de personal”, iar alte articole (art.78, art.80 alin.2) se referă la încetarea sau desfacerea contractului individual de muncă pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, această noțiune acoperind atât concedierea colectivă cât și cea individuală (art.65 Codul muncii ).
În al treilea rând, Curtea constată, cu titlu de exemplu pentru ilustrarea tehnicii de elaborare a CCM, că art.78 instituie dreptul salariatului concediat de a primi o compensație de cel puțin un salariu lunar, necondiționat de tipul concedierii.
Prin urmare, în situația în care s-a intenționat restrângerea aplicabilității unor norme la situația concedierilor colective, în ipoteza normelor s-a făcut această noțiune iar în toate celelalte cazuri s-a uzitat sintagma “concediere pentru motive ce nu țin de persoana salariatului” pentru indicarea de aplicare a normei juridice.
În fine, din perspectiva logică și sub aspectul rațiunii partenerilor de dialog social, Curtea constată că nu se justifică limitarea aplicării unor măsuri de protecție socială cum sunt cele ce decurg din instituirea unor criterii de stabilire a ordinei de prioritate doar la concedierile colective, neacceptând ideea că salariații concediați individual conform art.65 Codul muncii nu pot fi protejați de consecințele pierderii locului de muncă.
De altfel, chiar dacă pârâta consideră că aplicarea unor criterii de stabilire a ordinii de prioritate nu este posibilă în speță, Curtea constată că în cuprinsul deciziei de concediere, precum și a celorlalte acte procesuale, a aplicat și a susținut criteriul vechimii pe post pentru selectarea reclamantei în vederea concedierii.
Așadar, însăși pârâta a acceptat implicit aplicarea unor criterii la concediere, însă criteriul ales nu se încadrează în categoria limitativă stabilită de art.81 alin.2 din Contractul colectiv de muncă.
În consecință, Curtea de Apel constată că decizia de concediere este nelegală, urmând să o anuleze conform art.76 Codul muncii, și, în mod accesoriu, să dispună reintegrarea reclamantei pe postul deținut anterior, respectiv acela de asistent manager (art.78 alin.2) și să oblige pârâta la plata drepturilor salariale indexate, majorate și reactualizate începând cu data de 01.12.2008 și până la reintegrarea sa efectivă.
Sub acest ultim aspect, Curtea consideră că lipsită de relevanță împrejurarea că pârâta a deținut ulterior concedierii, un alt post și a realizat venituri, deoarece legislația muncii permite cumulul de funcții, iar plata salariului de către un angajator nu poate profita altui angajator, după cum nu poate profita pârâtei faptul că reclamanta nu a rămas inactivă, găsindu-și un alt loc de muncă.
În schimb, soluția primei instanțe de respingere a cererii de acordare a daunelor morale va fi menținută, deoarece reclamanta nu a făcut dovada modului în care măsura concedierii i-a lezat drepturile personale nepatrimoniale, fiind de remarcat și că prin recurs nu se aduce nici un argument în favoarea acestei cereri.
Consecința admiterii, chiar în parte, a acțiunii reclamantei este din perspectiva art.274 pr.civ. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în cuantum de 300 lei (onorariu de avocat – fila 14 fond).
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel în temeiul art.312 alin.3 raportat la art.304 pct.9 pr.civ. va admite în parte recursul și va modifica în parte hotărârea în sensul celor ce urmează.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 2058 din 06.07.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acțiunea reclamantei împotriva pârâteiIMPORT EXPORT. Anulează decizia nr. 71656/03.11.2008 emisă de pârâtă.
Dispune reintegrarea reclamantei în postul deținut anterior, respectiv cel de asistent manager în cadrul unității pârâte.
Obligă pârâta să plătească reclamantei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate începând cu data de 01.12.2008 și până la reintegrarea efectivă a reclamantei.
Obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată, în cuantum de 300 lei.
Menține dispoziția de respingere a cererii de acordare a daunelor morale.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 09.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Daniela Griga, Laura Dima Sergiu Diaconescu
– – – – – –
GREFIER
Red./
4 ex./05.01.2010
