ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr.286
Ședința publică din data de 16 februarie 2010
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Simona Petruța Buzoianu
– — –
Grefier –
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul -, domiciliat în Târgoviște, -,.1,.36, județ D, împotriva sentinței civile nr.2055 din 12.11.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SRL, cu sediul în R,-, județ
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 9 februarie 2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, având nevoie de timp mai îndelungat pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 16 februarie 2010, dând următoarea decizie.
Curtea
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr-, reclamantul – a chemat în judecată pe pârâta SC SRL solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se anuleze decizia nr.7251/25.07.2009 emisă de pârâtă, cu plata drepturilor salariale cuvenite reclamantului și reintegrarea acestuia în muncă.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 04.11.2008 a încheiat cu pârâta un contract de muncă înregistrat sub nr.1533, iar la aceeași dată a încheiat un act adițional, nr.1534, la contractul de muncă înregistrat sub nr.1533-04.11.2008, prin care a fost delegat să lucreze în cadrul unei societăți din Germania și
la data de 24.11.2008, în timp ce își exercita sarcinile de lucru, s-a produs un eveniment, prin procesul-verbal de cercetare întocmit concluzionându-se că a fost produs din vina angajatorului motivat de faptul că acesta nu a asigurat o instruire adecvată.
A mai susținut reclamantul că în urma evenimentului, a fost transportat la spital în Germania, unde s-au efectuat o serie de investigații medicale pe o perioadă de 5 zile, eliberându-se adeverința privind incapacitatea temporară de muncă cu diagnostic “traumatism prin entorsă mână “, iar la data de 08.12.2008 reclamantul a fost trimis acasă în România pe motiv că nu mai este de muncă și
după întoarcerea în țară, datorită faptului că starea sănătății sale era foarte gravă, reclamantul a mers la mai mulți medici fiind diagnosticat cu pareză nerv radial mână, astfel rezultând incapacitatea sa de muncă, eliberându-se reclamantului certificate de concediu medical.
De asemenea, s-a arătat că în toată această perioadă, pârâta a avut cunoștință de situația sănătății reclamantului, foarte gravă, din cauza evenimentului produs, încercând să se sustragă de răspundere, considerând că absența sa de la serviciu în perioada 26.06.2009-24.07.2009 este nemotivată și desfăcându-i contractul de muncă.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației deoarece la data de 18.06.2009 l-a notificat pe reclamant cu menționarea faptului că au expirat cele 183 de zile de concediu medical la care era îndreptățit și care i-a fost plătit de angajator, iar societatea dorește să-i ofere un alt post în conformitate cu starea de sănătate, reclamantul fiind convocat la sediul societății la 23.06.2009.
S-a mai învederat că la acea dată, reclamantul a răspuns convocării și a acceptat postul propus de societate, refuzând însă să semneze procesul-verbal, reclamantul considerând că poate să îndeplinească activitățile prevăzute în fișa postului – muncitor necalificat la igienizare, iar în continuarea relei sale credințe, în a treia zi de lucru, a acuzat brusc dureri și a refuzat să se mai prezinte la serviciu.
Totodată, s-a arătat că în condițiile absențelor nemotivate, la data de 20.07.2009, pârâta a convocat din nou reclamantul la sediul societății în vederea realizării cercetării disciplinare și deși reclamantul a primit convocarea, acesta nu s-a prezentat la cercetare, astfel încât societatea pârâtă a sancționat absența nemotivată de la serviciu a reclamantului cu concedierea acestuia conform art.61 lit.a din Codul muncii.
A mai susținut pârâta că reclamantul nu se poate apăra invocând faptul că se afla în concediu medical pentru că incapacitatea sa temporară de muncă trebuia stabilită conform art.14 alin.4 din OUG 158/2005, la care s-a făcut referire, iar reclamantul nu a întreprins niciun demers pentru clarificarea stării sale de sănătate, chiar pârâta arătându-se interesată pentru efectuarea unei expertize medicale, simplele adeverințe medicale emise după expirarea celor 183 zile de concediu medical neputând face dovada incapacității temporare de muncă, astfel că în perioada 26.06.2009-24.07.2009 reclamantul a absentat nemotivat de la serviciu.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr.2055 din 12.11.2009, Tribunalul Dâmbovițaa respins contestația ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că
reclamantul a fost convocat la data de 23.06.2009 la sediul societății pârâte pentru a i se oferi un post de muncă corespunzător afecțiunilor de care suferă, rezultatul discuțiilor dintre părți fiind consemnat într-un proces-verbal întocmit la acea dată prin care s-a constatat că pârâta i-a oferit reclamantului un post de muncitor necalificat, post ce a fost acceptat de acesta deși a refuzat să semneze procesul verbal.
S-a mai reținut că ulterior, reclamantul a fost din nou convocat la sediul societății, datorită absențelor nemotivate și faptului că nu a justificat în niciun fel această atitudine, reclamantul neprezentându-se la convocare pentru a rezolva această situație, absentând nemotivat din data de 26.06.2009, astfel că pârâta a întocmit decizia nr.7.25.1/25.07.2009 prin care a dispus desfacerea contractului de muncă al reclamantului începând cu data de 25.07.2009, în temeiul art.61 lit.a din Codul muncii.
A mai arătat prima instanță că decizia de concediere respectă dispozițiile art.268 alin.1 din Codul muncii, fiind descrisă fapta ce constituie abatere disciplinară, respectiv absentarea nemotivată de la serviciu în perioada 26.06.2009-24.07.2009, menționându-se în cuprinsul deciziei că reclamantul nu s-a prezentat pentru efectuarea cercetării disciplinare deși a fost convocat, astfel încât combaterea apărărilor salariatului, față de circumstanțele speței, nu era necesară, indicându-se și temeiul de drept al aplicării sancțiunii.
Totodată, s-a reținut că în situa ția în care reclamantul nu se recupera integral, după efectuarea concediului medical legal, acesta trebuia să îndeplinească procedura prevăzută de OUG 158/2005 privind concediile si indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, la care s-a făcut trimitere arătându-se că potrivit art.14
alin.2 și 4 din acest act normativ, n situații temeinic motivate de posibilitatea recuperării, medicul expert al asigurărilor sociale poate propune prelungirea concediului medical peste 183 de zile, în scopul evitării pensionării de invaliditate si menținerii asiguratului în activitate, iar prelungirea concediului medical peste 183 de zile se face pentru cel mult 90 de zile, numai în acest fel reclamantul putând justifica absen ța sa de la serviciu.
De asemenea, s-a arătat că împrejurarea că reclamantul, în perioada în care a absentat, a efectuat mai multe controale medicale, nu atrage nelegalitatea deciziei de concediere, câtă vreme acesta nu a respectat procedura prevăzută mai sus, iar prezentarea la controale medicale nu este o împrejurare de natură a justifica absen ț a de la serviciu, salariatul nefiind împiedicat de a aduce la cuno ș tin ț a societă ții pârâte faptul că va lipsi de la programul de lucru.
În plus, a reținut instanța, din înscrisurile administrate reiese că societatea pârâtă l-a convocat pe reclamant de mai multe ori, inclusiv în cadrul cercetării disciplinare, pentru a lămuri situa ț ia absen țelor nemotivate, fără ca acesta să se prezinte ș i fără să în ș tiin țeze societatea asupra motivelor pentru care nu s-a prezentat la serviciu.
Împotriva sentinței primei instanțe reclamantul a declarat recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Susține recurentul că sentința atacată se bazează în exclusivitate pe susținerile intimatei, fiind înlăturate toate motivele contestației, recurentul fiind lipsit de dreptul elementar la muncă, neținându-se seama de particularitățile persoanei sale, fiind lăsat fără nicio sursă de întreținere.
Se mai învederează de către recurent că a suferit un accident de muncă pe care intimata încercat să-l mușamalizeze și a fost trimis în țară, iar prin mijloace proprii, recurentul a reușit să stabilească situația medicală corectă a acestuia.
Recurentul a formulat și precizări la motivele de recurs, arătând că în urma expirării concediului medical a fost sesizat de către intimată pentru prezentarea la lucru, iar în data de 23.06.2009 recurentul s-a prezentat la sediul societății și i s-a oferit un post care nu-l avantaja, având în vedere handicapul pe care-l avea la acea dată și pentru care era necesar efort fizic și folosirea ambelor mâini, iar în data de 26.06.2009 recurentul a suferit un nou accident de muncă, fiind transportat la Spitalul județean și consultat de medic, ce i-a eliberat adeverința medicală nr.4884/26.06.2009.
În aceeași zi, arată recurentul, a sesizat și ITM D cu privire la accidentul de muncă, iar instanța nu a verificat acest aspect deși la dosarul cauzei s-au depus o serie de înscrisuri.
La data de 22.12.2009, peste termenul legal procedural de motivare a recursului, recurentul a depus alte motive de recurs, susținând că tribunalul nu analizat primele două capete de cerere privind indemnizația de concediu medical și cererea privind daunele materiale și morale, ca urmare a accidentului de muncă suferit în Germania, nepronunțându-se motivat pe situația de fapt și nestabilind culpa societății angajatoare sau a societății în cadrul căreia recurentul a prestat în Germania.
Se arată în continuare că din înscrisurile depuse rezultă fără îndoială că societatea este vinovată de instructajul insuficient și neadecvat ce i-a fost efectuat, revenind tot Tribunalului Dâmbovița competența materială și teritorială de soluționa aceste cereri, iar față de cel de-al treilea capăt de cerere, privind stabilirea unei prestații lunare către recurent, tribunalul ar fi putut disjunge soluționarea acestuia.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea sentinței, cu admiterea contestației.
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a răspuns criticilor aduse în recurs, solicitând respingerea acestuia ca nefondat, precum și obligarea recurentului la cheltuieli de judecată.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează:
Sentința atacată cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină, motivarea hotărârii răspunzând exigențelor prev. de art.261 alin.1 pct.5 Cod pr.civilă, arătându-se care sunt argumentele pentru care contestația a fost apreciată ca neîntemeiată, fiind în consecință respinsă.
Tribunalul a avut în vedere la pronunțarea soluției întregul material probator administrat în cauză la solicitarea ambelor părți, probele fiind în mod firesc coroborate, concluzionându-se în mod justificat cu privire la netemeinicia contestației.
Într-adevăr, așa cum arată și recurentul, acesta a suferit un accident de muncă la data de 21.11.2008 în Germania, unde a fost transferat să lucreze pe baza actului adițional nr.1534/04.11.2008 la contractul individual de muncă și a contractului cadru încheiat în data de 17.11.2008 între societatea-intimată și o societate din Germania, întocmindu-se un dosar de cercetare cu privire la acest eveniment, care include și procesul-verbal de cercetare cuprinzând împrejurările și cauzele ce au condus la producerea evenimentului, persoanele răspunzătoare de încălcarea reglementărilor legale, sancțiunile contravenționale aplicate, caracterul accidentului, precum și măsurile în vederea prevenirii altor evenimente similare
Ulterior accidentului, recurentul-reclamant s-a aflat în concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă, iar conform art.13 alin.1 și 2 din OUG nr.158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, durata de acordare a concediului și a indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă pentru fiecare tip de afecțiune este de cel mult 183 de zile în interval de un an, începând cu 91-a zi concediul putându-se prelungi până la 183 de zile, cu avizul medicului expert al asigurărilor sociale.
De asemenea, art.14 alin.2 și 4 din același act normativ statuează că în situații temeinic motivate de posibilitatea recuperării, medicul primar sau specialist în afecțiunea principală invalidantă poate propune prelungirea concediului medical peste 183 de zile, în scopul evitării pensionării de invaliditate și menținerii asiguratului în activitate, prelungirea concediului medical peste 183 de zile făcându-se pentru cel mult 90 de zile.
Recurentul-reclamant nu se regăsește în această ultimă situație, acesta neobținând, ulterior expirării concediului medical de 183 de zile, prelungirea concediului medical, reieșind din referatul medical întocmit de medicul specialist de la Cabinetul de Medicină Fizică și Recuperare D că recurentul a totalizat un număr de 183 zile concediu medical la data de 18.06.2009, aflându-se în incapacitate temporară de muncă de la 21.11.2008 și întrucât acesta nu era recuperabil în limitele duratei concediului medical, s-a propus pensionarea sa de invaliditate.
După expirarea perioadei de 183 de zile de concediu medical și având în vedere conținutul referatului sus-menționat, se impunea ca recurentul să facă demersurile necesare pentru obținerea în timp util a deciziei organelor competente de expertiză medicală privind capacitatea de muncă a acestuia pentru că numai pe baza acesteia intimata putea proceda la desfacerea contractului individual de muncă, în temeiul art.61 lit.c Codul muncii, pentru inaptitudine fizică, desigur cu respectarea disp.art.64 din același Cod privitoare la obligația oferirii unui loc de muncă vacant corespunzător.
Or, în speța de față, recurentul nu a procedat în acest mod și nu se poate considera că a lipsit justificat de la serviciu începând cu data de 26.06.2009, câtă vreme nu a înaintat intimatei vreo dovadă cu privire la obținerea în continuare a certificatului de concediu medical, simplele controale medicale efectuate de către recurent neputând constitui un argument suficient pentru a se reține lipsa motivată de la serviciu a acestuia, fiind necesară depunerea unui certificat de concediu medical eliberat conform dispozițiilor legale pentru a face această dovadă, așa cum recurentul a procedat de altfel în perioada cuprinsă între 21.11.2008 – 18.06.2009, în care a beneficiat de concediu medical, conform certificatelor depuse în copie la dosar.
Se constată, de altfel, că deși a fost legal convocat pentru efectuarea cercetării disciplinare de către intimată, tocmai pentru a-și exprima punctul de vedere cu privire la absențele nemotivate imputate începând cu data de 26.06.2009, recurentul nu a răspuns acestei convocări, acesta având o atitudine de totală pasivitate față de societate cu toate că, după cum s-a arătat mai sus, recurentul este cel care avea obligația de a obține ulterior expirării concediului medical de 183 de zile o eventuală decizie cu privire la capacitatea de muncă a acestuia eliberată de organele competente pentru ca societatea să poată proceda în consecință, recurentul mulțumindu-se însă să lipsească de la serviciu în tot intervalul de timp începând cu 26.06.2009 și până la concedierea disciplinară a acestuia, dispusă prin decizia din 25.07.2009 emisă de societatea-intimată.
Chiar și în situația în care s-ar reține că recurentul nu a fost de acord cu noile atribuții ce i s-au dat de către societatea-intimată după revenirea la locul de muncă, în data de 23.06.2009 și pe care societatea i le-a dat în considerarea stării de sănătate a acestuia, așa cum rezultă din procesul-verbal întocmit la data de 23.06.2009, depus în copie la dosarul de fond, tot recurentul este cel care trebuia să facă demersurile pentru obținerea deciziei de la organele competente de expertiză medicală și nu societatea.Or, în cauză, recurentul nu s-a mai prezentat pur și simplu la serviciu deși nu a depus la societate vreun certificat de concediu medical care să justifice lipsa acestuia de la serviciu și nici decizia stabilită de organele competente de expertiză medicală, situație care în mod evident nu putea la nesfârșit, fiind sancționată ca atare de către societatea-intimată.
În ceea ce privește completarea motivelor de recurs depusă la dosar la data de 22.12.2009, Curtea constată că aceasta a fost formulată peste termenul legal procedural de motivare a recursului, art.303 alin.1 Cod pr.civilă statuând că recursul se va motiva prin cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, care în această materie este de 10 zile de la comunicarea sentinței primei instanțe, conform art.80 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, termen indicat și în dispozitivul sentinței atacate, sancțiunea nemotivării recursului în termen legal fiind aceea a nulității, conform art.306 alin.1 Cod pr.civilă.
În cauză, recurentului i-a fost comunicată sentința tribunalului la data de 20.11.2009, așa cum rezultă din dovada de primire și procesul-verbal de predare de la fila 131 din dosarul de fond, legal îndeplinită, astfel încât motivele de recurs depuse în completare de acesta la data de 22.12.2009 apar ca fiind formulate cu depășirea termenului legal procedural de motivare a recursului, considerente pentru care, reținând că nu este vorba de nulități de ordine publică, Curtea nu va proceda la analizarea lor, examinând sentința numai prin prisma motivelor de recurs și a precizărilor la acestea formulate în termen legal.
Oricum, se constată că respectând principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, tribunalul s-a pronunțat în mod corect cu privire la contestația împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă nr. 7251/25.07.2009 emisă de societatea-intimată, recurentul-reclamant neînvestind prima instanță cu soluționarea altor capete de cerere, la care face referire în completarea motivelor de recurs.
Concluzionând, pentru considerentele mai sus arătate, Curtea privește recursul de față ca nefondat, motiv pentru care în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge, sentința atacată fiind legală și temeinică, decurgând dintr-o corectă apreciere a tuturor probelor administrate în cauză și aplicare a dispozițiilor legale, în raport de situația de fapt reținută.
Totodată, urmează a fi respinsă cererea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată în recurs întrucât la dosarul cauzei nu s-a depus nicio dovadă privind onorariul de avocat suportat de societatea-intimată în recurs, anexându-se întâmpinării depusă de societate la dosar numai copia împuternicirii avocațiale din data de 26.01.2010.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul -, domiciliat în Târgoviște, -,.1,.36, județ D, împotriva sentinței civile nr.2055 din 12 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SRL, cu sediul în R,-, județ
Respinge cererea intimatei SC SRL de acordare a cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 februarie 2010.
Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Simona Petruța Buzoianu
— – — – — –
fiind în concediu de odihnă
prezenta se semnează de
președintele instanței
Grefier
Operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120/2006
2010-03-17
/FA
4 ex.
Trib.D nr-
