ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2898/R/2009
Ședința publică din data 15 decembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 2: Ioana Tripon
JUDECĂTOR 3: Dana Cristina
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2307 din 28 august 2009 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr- privind și pe pârâta intimată BRD GRUPE GENERAL SA – GRUP C, având ca obiect litigiu de muncă – contestație împotriva deciziei de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul recurent personal și asistat de avocat G din cadrul Baroului C, cu delegație la dosarul cauzei și reprezentantul pârâtei intimate – .
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Reprezentanții părților declară că nu au de formulat cereri în probațiune.
Nefiind formulate cereri prealabile, Curtea declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului și excepțiilor invocate.
Reprezentantul reclamantului recurent susține oral recursul declarat, astfel cum acesta a fost formulat și motivat în scris, solicitând admiterea lui, în principal casarea cu trimitere spre rejudecare iar în subsidiar modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată în recurs și la fond.
Reprezentantul pârâtei intimate pune concluzii de respingere a recursului susținând oral și punctual concluziile expuse în scris în întâmpinarea formulată și aflată la dosar, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față.
Prin cererea înregistrată sub nr.4985/117/24.11.2008, contestatorul a chemat în judecată pe intimata GENERALE B în numele GENERALE – GRUP, solicitând instanței ca, pe baza probelor ce se vor administra în cauză, să dispună anularea deciziei nr. 10501/06.11.2008 ca nefondată și nelegală, reintegrarea contestatorului și obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile restante, indexate, majorate și reactualizate, plata orelor suplimentare pe ultimii 3 ani, plata indemnizației pentru concediul de odihnă pe 15 zile, aferente anului 2008, decontarea contravalorii transportului T – C-N pe ultimii 3 ani, până la 01.08.2008, acordarea sporului de 20% până la data de 14.10.2008, plata sumei de 6.500 lei cu titlu de primă, conform art. 56 lit.a) din Contractul colectiv de muncă.
Reclamantul a mai solicitat și obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de prejudiciu moral și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că a fost angajat la intimată de peste 15 ani, inițial în funcția de conducător auto, iar apoi ca administrator patrimoniu la Sucursala C, perioadă în care nu a fost sancționat disciplinar, iar respectiva decizie de concediere nu relevă fapte ale căror gravitate să ducă la concedierea disciplinară.
Referitor la delegația contestatorului din data de 25.06.2008, contestatorul a arătat că în data de 25.06.2008 a efectuat mai multe curse în municipiul C, astfel că seara a ajuns la Pitești, unde a înnoptat. A doua zi s-a îndreptat spre B și seara a înnoptat din nou la Pitești. Datorită traficului aglomerat ce a îngreunat parcursul, reîntoarcerea s-a efectuat în data de 27.06.2008, seara.
Contestatorul a mai susținut că doar faptul că sunt interzise convorbirile telefonice la telefon explică refuzul de a răspunde șefului său ierarhic.
Referitor la părăsirea nejustificată a locului de muncă din data de 29.09.2008, contestatorul a arătat că s-a învoit de la șeful său și că a efectuat multe ore suplimentare.
Cu privire la utilizarea unui limbaj injurios, contestatorul a susținut că a avut discuții contradictorii cu persoana menționată, dar nu a avut un limbaj nepotrivit.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat instanței respingerea contestației ca netemeinică și nelegală, arătând că contestatorul a fost concediat conform prevederilor art. 61 lit. a din Codul muncii, decizia având la bază referatul întocmit de Șeful Serviciului nr. 10.130/29.10.2008. Respectivul referat informează conducerea intimatei despre faptul că delegația contestatorului din data de 25.06.2008 a durat până în seara de 27.06.2008, fără a exista motive întemeiate pentru prelungirea acesteia, iar încercarea de contactare telefonică a eșuat datorită refuzului contestatorului de a răspunde. S-a mai invocat și părăsirea nejustificată a locului de muncă în data de 29.09.2008, fără a exista acordul șefului direct și folosirea unui limbaj injurios în relația cu colegii de serviciu, cu colaboratorii dar și cu șefii săi direcți. S-a mai imputat contestatorului atitudinea nesinceră a acestuia cu privire la orele suplimentare, existând neconcordanțe între orele suplimentare solicitate și orele la care acesta alimenta cu carburant autoturismul de serviciu.
Intimata a mai susținut că delegația contestatorului din data de 25.06.2008 a durat până în seara de 27.06.2008, cu toate că a înnoptat în prima seară la Pitești, fiind programat pentru ridicarea echipamentului informatic în dimineața zilei de joi, 26.06.2008, astfel că acesta avea destul timp pentru reîntoarcerea la C în aceeași zi, termenul de 2 zile fiind suficient pentru această deplasare. Contestatorul și-a depășit șederea cu o zi fără a informa conducerea de eventualele probleme apărute.
Când a fost sunat a treia zi de către șeful său, contestatorul i-a spus să-l lase în, iar apoi și-a închis telefonul.
S-a mai arătat că, prin întârzierea produsă, s-a perturbat grav activitatea de alimentare a bancomatelor.
Referitor la atitudinea fostului salariat, intimata a arătat că, prin decizia nr. 481/10.09.2007 acestuia i s-au adăugat la fișa postului și atribuții privind gestiunea magaziei de materiale, cu recepționare și distribuirea lor către toate unitățile și compartimentele Grupului, atribuții pe care acesta le-a ignorat, recunoscând acest fapt în cadrul cercetării disciplinare.
La data de 17.09.2008 contestatorul a refuzat să dea explicații cu privire la neconcordanțele dintre orele înscrise în foile de parcurs și orele de alimentare a autovehiculelor, atitudinea având un caracter de repetabilitate.
S-a mai susținut faptul că contestatorul a mai fost sancționat disciplinar, fapt recunoscut de acesta la cercetarea disciplinară prealabilă efectuată în cauză, iar la ultimele evaluări a obținut calificative slabe tocmai pentru atitudinea acestuia.
Cu privire la capătul de cerere privind plata orelor suplimentare, intimata a arătat că efectuarea de ore suplimentare este supusă unor condiții și restricții introduse prin art. 34 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Bancă pe anul 2008.
S-a mai arătat că disconfortul creat prin desele deplasări în interes de serviciu era compensat prin sporul de 20% primit de contestator pe întreaga perioadă de activitate, sporul fiind suprimat în urma modificării programului de lucru, prin renunțarea la prestarea de activitate în zilele de sâmbătă și duminică.
Cu privire la concediul de odihnă pe anul 2008, intimata a arătat că reclamantul a beneficiat de concediu pe perioada 11.08.2008 – 29.08.2008, respectiv 15 zile de concediu, iar restul de 7 zile au fost compensate în bani, astfel că se solicită respingerea acestui petit.
Cu privire la petitul privind decontarea contravalorii transportului T – C-N pe ultimii 3 ani până la 01.08.2008, intimata a arătat că, potrivit prevederilor art. 53 lit. b din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Bancă pe anul 2008 (CCM), decontul se face în baza documentelor de călătorie valabile sau a bonurilor de combustibil prezentate, astfel că acestea au fost decontate de fiecare dată când salariatul a prezentat documente valabile.
Referitor la sporul de 20%, s-a susținut că acest spor a fost primit de contestator pe întreaga perioadă de activitate până la data de 14.10.2008, fiind suprimat în urma modificării programului de lucru, prin renunțarea la prestarea de activitate în zilele de sâmbătă și duminică.
Cu privire la plata sumei de 6.500 lei cu titlu de primă, prevăzută de art. 56 lit. a) din Contractul colectiv de muncă, intimata a invocat prevederea aceluiași articol (alin. 5), care dispune că salariaților care beneficiată de decontarea cheltuielilor de transport nu li se cuvine această primă. Mai mult chiar, cum locul de muncă al contestatorului a fost schimbat în anul 2002, intimata a invocat prescrierea dreptului la acțiune, dar și faptul că la acea dată nu erau în vigoare prevederile respective.
Prin sentința civilă nr. 2307 din 28 august 2009, Tribunalul Cluja respins excepția nulității absolute a deciziei de concediere formulată de contestatorul împotriva deciziei de concediere nr. 1050 din 06.11.2008 emisă de intimata BRD GENERALE – GRUP C și în consecință, a respins contestația formulată de contestatorul
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Contestatorul a fost angajatul intimatei până la data de 06.11.2008, când, prin decizia nr. 10501, fost concediat în temeiul art. 61 lit. a) din Codul muncii. Conform doctrinei de specialitate, contractul individual de muncă se caracterizează prin următoarele elemente: prestarea muncii, salariul și subordonarea angajatului față de angajator (patron), neexistând contract individual de muncă fără unul dintre aceste elemente. Disciplina muncii este o condiție obiectivă, necesară și indispensabilă desfășurării activității fiecărui angajator. Este absolut necesar ca toți angajații să respecte ordinea și mai ales disciplina muncii, pentru a se putea asigura un climat propice desfășurării procesului de producție.
În conformitate cu art. 263 alin. 1 din Codul muncii, angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară.
Codul muncii definește abaterea disciplinară ca fiind o faptă, în legătură cu munca, care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici (art. 263 alin. 2 din Codul muncii ).
În virtutea raportului de subordonare, angajatul este obligat să respecte atât obligațiile prevăzute expres prin actele normative, regulamente de ordine interioară, contractul colectiv de muncă și cel individual, dar și dispozițiile date de angajator prin decizii, ordine scrise sau verbale în exercitarea atribuțiilor de coordonare, îndrumare și control.
Din textele legale amintite rezultă că elementele esențiale definitorii ale răspunderii disciplinare, fără a căror existență cumulativă nu poate exista răspundere, sunt: calitatea de salariat, existența unei fapte ilicite, săvârșirea unei fapte cu vinovăție și rezultatul dăunător.
Analizând decizia de concediere contestată, prima instanță a constatat că aceasta respectă prevederile art. 268 alin. 1-5 din Codul muncii.
Astfel, prin decizia nr. 10288/28.10.2008, a fost numită comisia de cercetare disciplinară prealabilă.
Prima instanță a mai reținut că excepția nulității absolute a deciziei de concediere este nefondată, contestatorul fiind convocat la cercetarea disciplinară prealabilă, în urma căreia a fost încheiat procesul-verbal nr. 10/06.11.2008.
Acest proces-verbal arată faptul că contestatorul s-a prezentat la cercetare și a răspuns la întrebările formulate în scris de comisie. Nu se pot reține aspectele invocate de acesta cu privire la convocator, atâta timp cât a fost prezent la cercetare și a răspuns la întrebările formulate de comisie.
De asemenea, instanța de fond a constatat că intimata a respectat prevederile art. 268 pct. 2, din Codul muncii care dispun că decizia de concediere trebuie să conțină obligatoriu, sub sancțiunea nulității absolute: descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile, temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică, termenul în care sancțiunea poate fi contestată și instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Cu privire la aspectele disciplinare reținute, instanța a constatat că acestea sunt fondate, contestatorul având un comportament care nu se încadrează în cel normal, cu un limbaj neadecvat față de șefii superiori, dar și față de colegi.
Astfel, referitor la delegația din data de 25.06.2008, care a durat până în seara de 27.06.2008, termenul de 2 zile fiind suficient pentru această deplasare, instanța a reținut că contestatorul și-a depășit abuziv șederea cu o zi, fără a informa conducerea de eventualele probleme apărute care să fi motivat întârzierea.
De asemenea, când a fost sunat a treia zi de către șeful său, faptul că contestatorul i-a spus să-l lase în, iar apoi și-a închis telefonul, este o gravă încălcare atribuțiilor de serviciu.
Prin decizia nr. 481/10.09.2007, acestuia i s-au adăugat la fișa postului și atribuții privind gestiunea magaziei de materiale, recepționarea și distribuirea lor către toate unitățile și compartimentele Grupului, atribuții pe care acesta le-a ignorat, recunoscând acest fapt în cadrul cercetării disciplinare.
Aceste fapte reținute sunt aspecte disciplinare care au condus în mod legal și motivat la sancționarea contestatorului.
Cu privire la capătul de cerere privind plata orelor suplimentare, instanța a reținut că efectuarea de ore suplimentare este supusă unor condiții și restricții introduse prin art. 34 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de bancă pe anul 2008.
În alin. 2 al acestui articol se menționează să salariații pot fi chemați să presteze ore suplimentare numai cu consimțământul lor, la solicitarea scrisă a șefilor ierarhici.
În lipsa acestei solicitări, în ziua imediat următoare a zilei în care au fost efectuate orele suplimentare, salariatul va informa în scris șeful ierarhic și consilierul de resurse umane din cadrul Grupului, asupra numărului de ore suplimentare efectuate, salariatului fiindu-i comunicată în scris hotărârea superiorului ierarhic cu privire la aprobarea/neaprobarea orelor suplimentare. Din actele depuse la dosar reiese că contestatorului i s-au plătit un număr de ore suplimentare
Din analiza statelor de plată depuse de intimată se poate constata că contestatorului i s-a plătit un anumit număr de ore suplimentare. Deoarece acesta nu a cuantificat exact orele suplimentare neplătite și nici nu a făcut dovada că a respectat procedura pentru plata acestora, instanța a constat ca fiind nefundat acest petit.
Cu privire la petitul privind concediul de odihnă pe anul 2008, contestatorul a solicitat, prin cererea de concediu de odihnă, efectuarea a 15 zile și a beneficiat de concediu pe perioada 11.08.2008 – 29.08.2008, acesta fiindu-i plătit la timp, iar restul de 7 zile au fost compensate în bani, astfel că instanța va respinge această cerere.
Cu privire la petitul privind decontarea contravalorii transportului T-C-N pe ultimii 3 ani, până la 01.08.2008, instanța a constatat că, potrivit prevederilor art. 53 lit. b) din Contractul colectiv de muncă la nivel de bancă pe anul 2008, decontul se face în baza documentelor de călătorie valabile sau a bonurilor de combustibil prezentate. Contestatorul nu a făcut dovada că a prezentat documentele necesare și nu i s-a decontat.
Instanța de fond a mai reținut că disconfortul creat prin desele deplasări în interes de serviciu era compensat prin sporul de 20%, spor solicitat de contestator prin acțiune și care a fost primit de contestator pe întreaga perioadă de activitate, sporul fiind suprimat în urma modificării programului de lucru, prin renunțarea la prestarea de activitate în zilele de sâmbătă și duminică.
Cu privire la plata sumei de 6500 lei cu titlu de primă, prevăzută de art. 56 lit. a) din Contractul colectiv de muncă, instanța a reținut că, prin art. 56 alin. 5, s-a dispus ca salariaților care beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport să nu li se plătească această primă.
Mai mult chiar, cum locul de muncă al contestatorului a fost schimbat în anul 2002, instanța de fond a constatat prescrierea dreptului la acțiune cu privire la acest drept.
Referitor la petitul prin care reclamantul a solicitat suma de 50.000 lei cu titlu de daune morale, instanța a reținut că pentru acordarea acestora este necesară administrarea unor probe corespunzătoare care să contureze dimensiunea suferințelor, întinderea prejudiciului moral la care contestatorul a fost supus. Prejudiciul moral trebuie probat cu declarații de martori, acte medicale, etc. care să dovedească daunele-morale suferite. Numai în funcție de importanța valorii lezate și a probelor depuse, instanța poate aprecia importanța prejudiciului moral cauzat. În cauză contestatorul nu a probat existența unui prejudiciu moral cauzat de intimată, astfel că instanța va respinge acest petit ca nedovedit.
Împotriva acestei sentința civile a formulat recurs reclamantul, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
În considerentele hotărârii, prima instanță s-a pronunțat asupra acțiunii numai în parte, în timp ce prin dispozitivul hotărârii nu se menționează absolut nimic cu privire la aceasta.
Se mai susține că, în considerentele hotărârii, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra petitelor privind decontarea contravalorii transportului și privind acordarea sporului de 20%.
Recurentul mai arată că instanța a respins excepția nulității absolute a deciziei de concediere, apreciind în mod nefondat că a fost convocat în mod legal cu ocazia cercetării disciplinare prealabile, că cercetarea disciplinară propriu-zisă a respectat condițiile legale și că procesul-verbal de cercetare este un act legal.
Se arată în acest sens că scrisoarea de convocare din 29.01.2008 nu menționează în concret care sunt faptele imputate și în ce constau abaterile disciplinare, sintagma încălcării programului de lucru și a regulilor de comportament fiind o formulare prea generală.
Cercetarea disciplinară propriu-zisă a constat într-un chestionar cu 45 de întrebări la care recurentul nu a avut acces, având obligația de a răspunde separat la întrebările adresate oral și pe care să le noteze cu răspunsuri doar de da sau nu, unele răspunsuri fiind completate în grabă, angajatorul nedându-i posibilitatea de a da răspunsuri complete.
Se invocă în acest sens și art.75 alin.4 din Contractul colectiv de muncă la nivel național.
Recurentul mai arată că, verificând chestionarul cu întrebările rezultă clar că dreptul la apărare a fost în mod flagrant încălcat, nu i s-a dat posibilitatea de a răspunde la fiecare întrebare detaliat și în final, când a solicitat verificarea foilor de parcurs, a foilor de transport valori și a borderourilor de ridicare valori, această apărare a fost ignorată total, fapt rezultat din procesul-verbal nr.10 din 06.11.2008 întocmit de comisia de cercetare disciplinară.
S-a mai arătat că decizia de concediere a fost emisă tot la data de 06.11.2008, comisia neavând timpul fizic pentru a verifica apărările recurentului formulate în timpul cercetării disciplinare ce a avut loc în aceeași zi.
Pentru aceste motive, recurentul arată că i-a fost în mod flagrant încălcat dreptul la apărare, nerespectându-se disp.art.267 alin.4 din Codul muncii.
În ceea ce privește faptele reținute ca abateri disciplinare, se arată că prima instanță a preluat pur și simplu, fără nicio probă, susținerea intimatei în sensul că delegația din data de 25.06.2008 a fost prelungită în mod neîntemeiat, fără a informa conducerea unității de eventualele probleme apărute, care să fi motivat întârzierea.
Recurentul mai susține că prima instanță nu a luat în considerare foile de parcurs și fișele zilnice pentru efectuarea transportului de valori.
Se mai susține că în mod greșit prima instanță a reținut că recurentului, deși i s-a adus la cunoștință decizia nr.481/2007 prin care se adăugau la fișa postului atribuții suplimentare privind gestiunea magaziei de materiale, ar fi ignorat aceste atribuții, recunoscând acest fapt în timpul cercetării disciplinare.
În realitate, recurentul arată că aceste atribuții suplimentare au fost îndeplinite, unele doar au fost îndeplinite cu întârziere, datorită volumului prea mare de sarcini.
Recurentul mai susține că nu i s-a predat niciodată gestiunea magaziei de materiale, în schimb, trebuia să întocmească calculul fișelor zilnice de consum la peste 40 de autoturisme BRD
Se mai susține că martorii și nu au putut declara nimic în sensul celor reținute de către angajator prin decizia de concediere.
Recurentul mai invocă faptul că în mod greșit instanța de fond a respins cererea sa privind obligarea pârâtei la plata orelor suplimentare.
În acest sens, se arată că la termenul de judecată din 18.05.2009 s-a depus precizare la contestație, prin care s-a arătat că se solicită plata a 3000 de ore suplimentare realizate în perioada 01.12.2005-06.11.2008, cuantumul acestora neputând fi precizat întrucât statele de plată și carnetul de muncă sunt în posesia angajatorului.
Pe de altă parte, această procedură pentru plata orelor suplimentare avea în vedere aducerea la cunoștința șefului ierarhic a acestora și aprobarea în vederea plății, ori din analiza fișelor zilnice privind efectuarea transportului de valori și a foilor de parcurs rezultă că programul de lucru și orele suplimentare erau aprobate de responsabilul compartiment logistică, purtând totodată semnătura echipajului format din trei membri care asigură transportul de valori.
Se mai susține că acest petit a fost respins în pofida declarațiilor martorilor și, care au arătat că cele două blindate lucrau două săptămâni pe lună, plus zilele de sâmbătă și sărbători legale, de la ora 8 și până la ora 21,30, program în care se acumulau suficiente ore suplimentare pentru cei doi angajați care deserveau cele două blindate.
În ceea ce privește concediul de odihnă, recurentul arată că, în temeiul disp.art.41 din contractul colectiv de muncă, are dreptul la un număr de 27 de zile lucrătoare concediu de odihnă, astfel încât raportat la considerentele sentinței tot ar mai fi un număr de 5 zile de concediu neefectuat, motiv pentru care petitul privind plata acestor zile de concediu se impunea a fi admis în parte.
Recurentul mai arată că suma de 26400 lei cu titlu de transport de la domiciliu la serviciu, respectiv din T în C-N este aferentă perioadei 2005-2008, aceasta fiind media calcului benzinei achitate în ultima perioadă de către pârâtă conform documentului depus la dosar chiar de acesta.
Se mai arată că, pentru justificarea decontării acestui drept, conform contractului colectiv de muncă, a fost depus extrasul bancar aferent perioadei 01.01.2007- octombrie 2008.
Recurentul mai susține că intimata a refuzat să preia bonurile de alimentare cu benzină.
Prin întâmpinarea formulată, GENERALE B în numele GENERALE – GRUP Cas olicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.
Analizând recursul declarat de reclamantul, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
În mod greșit prima instanță a reținut că în cauză s-a respectat de către angajator întreaga procedură de concediere prevăzută de lege.
Astfel, se rețin ca fiind fondate motivele de recurs privind nelegalitatea cercetării disciplinare efectuate în cauză.
Potrivit disp.art.267 din Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, nicio măsură, cu excepția avertismentului scris, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea cercetării disciplinare prealabile. În vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii.
În speță, se reține că, prin scrisoarea de convocare din data de 29.10.2008, recurentul a fost invitat să se prezinte la sediul societății, în data de 06.11.2008, ora 10.00. În ceea ce privește obiectul convocării, s-a precizat doar că: “În cadrul întrevederii organizate în conformitate cu prevederile art.267 din Codul muncii, vă vom expune motivele pentru care ați fost convocat și vom lămuri circumstanțele în care în perioada iunie-octombrie 2008 ați încălcat în mod repetat atât programul de lucru cât și o serie de reguli comportamentale și vom asculta și explicațiile dvs.”
Curtea reține că prevederea disp.alin. 2 din art.267 din Codul muncii, referitoare la comunicarea obiectului pentru care salariatul va fi cercetat disciplinar, respectiv a faptelor pe care angajatorul le consideră abateri disciplinare și pentru care s-a dispus cercetarea, nu reprezintă un simplu aspect formal prevăzut de către legiuitor, ci constituie o garanție esențială a respectării dreptului salariatului la apărare, o măsură de protecție împotriva posibilelor acte abuzive ale angajatorului, strict necesară datorită raportului de subordonare în care se află salariatul față de angajator, ce caracterizează relațiile de muncă.
Angajatul poate fi să-și formuleze și să susțină toate apărările în cunoștință de cauză și să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele și motivațiile pe care le consideră necesare, bucurându-se de toate garanțiile alin.4 al aceluiași articol, doar în situația în care prin convocare angajatorul îi comunică în concret care sunt faptele pentru care va fi cercetat.
Curtea reține că această cerință imperativă a legii este realizată și în condițiile în care angajatorul îi comunică salariatului, odată cu convocatorul și referatul superiorului ierarhic sau actul de control din care rezultă faptele ce i se impută angajatului și pentru care acesta va fi cercetat.
În speță însă, angajatorul intimat nu a precizat în convocator în concret faptele pentru care salariatul va fi cercetat, precizând doar că se vor lămuri circumstanțele în care în perioada iunie-octombrie 2008 acesta ar fi încălcat în mod repetat atât programul de lucru, cât și o serie de reguli comportamentale și nici nu a făcut dovada că, odată cu actul de convocare, ar fi comunicat acestuia și referatul din data de 27.10.2008 a Șefului Serviciului logistică, din care să rezulte faptele pretins a fi săvârșite la datele de 25.06.2008, 17.09.2008, 29.09.2008, 13.10.2008 și14.10.2008.
Având în vedere tocmai faptul că în sarcina salariatului au fost reținute mai multe abateri, unele pretins a fi săvârșite cu mult timp înainte de data cercetării disciplinare, se reține că recurentul nu a putut răspunde în cunoștință de cauză la cele 45 de întrebări din nota explicativă cerută în timpul cercetării disciplinare, fiindu-i astfel încălcat dreptul la apărare.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.267 și 62 alin.11, 63 alin.1 și 76 din Codul muncii, se reține ca fiind lovită de nulitate absolută măsura concedierii dispusă de către angajator în prezenta cauză, cu încălcarea dispozițiilor imperative privind efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.78 din Codul muncii, se va constata nulitatea absolută a deciziei de concediere, se va dispune reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior concedierii, pârâtă fiind obligată să plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și celelalte drepturi ce i se cuveneau în calitate de salariat începând cu data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrarea efectivă.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea reține ca fiind de prisos analizarea motivelor de recurs referitoare la netemeinicia deciziei de concediere.
În ceea ce privește plata celor 3000 de ore suplimentare efectuate în perioada anilor 2005-2008, Curtea reține următoarele:
Prin declarațiile martorilor și, precum, foile de parcurs și fișa zilnică privind efectuarea transportului de valori depuse la dosar, recurentul a dovedit efectuarea unor ore suplimentare, însă, cu statele de plată depuse la dosar, angajatorul a probat plata unui număr de ore suplimentare prestate de către reclamant.
Curtea mai reține că, potrivit disp.art.118 alin.1 din Codul muncii, salariații pot efectua muncă suplimentară, care să fie supusă dispozițiilor art.118-120 din Codul muncii, doar la solicitarea angajatorului și cu respectarea limitei stabilite potrivit prevederilor art.111 sau 112 din Codul muncii.
Având în vedere faptul că angajatorul a probat în cauză orele de muncă prestate de către salariatul-reclamant, conform evidenței deținute, precum și plata acestora, iar recurentul nu a dovedit că cele 3000 de ore, a căror plată a solicitat-o, constituie ore suplimentare, care să respecte dispozițiile art.111, 112 și 118 din Codul muncii și că toate aceste ore sunt neplătite, se reține că în mod corect prima instanță a respins acest capăt de cerere.
Curtea mai reține că în acest sens sunt și dispozițiile art.34 din Contractul colectiv de muncă la nivel de Bancă pe 2008, care prevedeau o anumită procedură pe care salariații trebuiau să o urmeze pentru aprobarea plății orelor suplimentare, procedură pe care reclamantul nu a dovedit că ar fi respectat-
Recurentul a mai solicitat plata contravalorii concediului de odihnă pe 15 zile aferente anului 2008, conform disp.art.42 alin.4 din Contractul colectiv de muncă la nivel de Bancă pe 2008, care prevede compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat.
Luând în considerare faptul că, potrivit acestor dispoziții contractuale, dar și a disp.art.141 alin.4 din Codul muncii, această compensare este permisă doar în cazul încetării contractului colectiv de muncă, ori, în cauză, pentru considerentele expuse anterior, s-a constatat nulitatea deciziei de concediere emise de către intimată, ceea ce atrage consecința repunerii salariatului-recurent în situația anterioară, ca și cum contractul individual de muncă nu ar fi încetat niciodată, Curtea reține ca fiind nefondat acest capăt de cerere formulat în cauză.
Se reține ca fiind nefondat și motivul de recurs privind nedecontarea de către angajator a sumei de 26400 lei pentru perioada 2005-2008, în temeiul disp.art.53 alin.2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de Bancă.
Curtea constată că decontarea acestor cheltuieli zilnice de transport la și de la locul de muncă al salariaților care își desfășoară activitatea în altă localitate decât cea de domiciliu, se face potrivit acelorași dispoziții contractuale, doar în baza documentelor de călătorie valabile sau a bonurilor de combustibil prezentate.
În speță, astfel cum a reținut și prima instanță, recurentul nu a dovedit că ar fi prezentat băncii documente de călătorie valabile sau bonurile de combustibil și că acestea nu ar fi fost decontate potrivit prevederilor contractului colectiv de muncă.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.2 din codul d e procedură civilă, se va admite recursul declarat de reclamantul, se va modifica în parte sentința pronunțată de prima instanță, în sensul de a se admite contestația formulată de reclamantul, se va anula decizia de concediere nr. 10.501 din 6 noiembrie 2008 emisă de pârâtă și se va dispune reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior concedierii, cu obligarea pârâtei să plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și celelalte drepturi ce i se cuveneau în calitate de salariat începând cu data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrarea efectivă.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate privind respingerea celorlalte petite.
În temeiul disp.art.274 din Codul d e procedură civilă, intimata BRD GRUPE GENERAL -GRUP C, aflată în culpă procesuală, va fi obligată să plătească reclamantului-recurent suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată în recurs și la fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2.307 din 28 august 2009 Tribunalului Cluj pronunțată în dosarul nr- pe care o modifică în parte, în sensul că admite contestația formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta BRD GRUPE GENERAL – GRUP C, împotriva deciziei de concediere nr. 10.501 din 6 noiembrie 2008 emisă de pârâtă, pe care o anulează.
Dispune reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior concedierii.
Obligă pe pârâtă să plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și celelalte drepturi ce i se cuveneau în calitate de salariat începând cu data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrarea efectivă.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate privind respingerea celorlalte petite.
Obligă pe intimata BRD GRUPE GENERAL – GRUP C să plătească reclamantului-recurent suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată în recurs și la fond.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 15 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
– – – – – –
GREFIER
Red./Tehnored.:;
2 ex.- 25.01.2010;
Jud.fond:- Tribunalul Cluj:-;
-.
