ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2907/R/2009
Ședința publică din data de 15 decembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTORI: Cristina Mănăstireanu, Ioana Tripon Dana Gîrbovan
– –
– –
Grefier: – –
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D & F 2000 împotriva sentinței civile nr. 581 din 09 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr- privind și pe reclamanta ,având ca obiect contestație deciziei de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentnta pârâtei recurente, avocat cu împuternicire avocațială la dosar și reprezentanta reclamantei intimate, avocat cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare este realizată.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta pârâtei recurente face dovada datei de expediere a recursului prin cuponul de confirmare de primire depus la dosar fila 15.
La data de 17 noiembrie 2009, reclamanta intimată a depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței, întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului în baza motivelor arătate în scris prin întâmpinare, cu cheltuieli de judecată conform notei de cheltuieli pe care o depune la dosar ( fila 16 ).
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș sub dosar nr-, la data de 20.03.2009, contestatoarea a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata 2000 SRL, anularea deciziei nr. 1 din 17.02.2009 de ncetare a contractului individual de muncă, începând cu data de 18 martie 2009, reintegrarea în funcția deținută anterior emiterii deciziei contestate și obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că a fost angajata societății intimate, în funcția de director, conform contractului individual de muncă încheiat.
Prin decizia nr. 1 din data de 17 februarie 2009, în mod nelegal, administratorul societății a dispus concedierea contestatoarei, în baza art. 65 alin. 1 din Codul muncii, fără a se lua măsura reorganizării intimatei de către organul competent.
Administratorul societății, și contestatoarea sunt asociații intimatei, cu o cotă de participare de 50% fiecare.
S-a mai arătat că, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 31/1990, reorganizarea societății și desființarea efectivă a postului contestatoarei trebuia hotărâtă de adunarea generală a societății, care însă nu a fost convocată.
Motivele invocate în cuprinsul deciziei de concediere nu sunt reale și nici de natură a atrage concedierea contestatoarei, în sensul dispozițiilor art. 65 alin. 1 din Codul muncii.
Decizia atacată este lovită de nulitate absolută, preavizul fiind acordat salariatului, iar nu contestatoarei.
Intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației formulate ca fiind nefondată.
În motivarea întâmpinării intimata a arătat că măsura concedierii a fost luată, cu respectarea dispozițiilor legale privind dreptul de preaviz, ca urmare a reducerii numărului de comenzi pentru efectuarea de transporturi, pe care societatea le-a avut în ultima perioadă.
Pentru încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei nu era necesar ca intimata să fie în proces de reorganizare.
Potrivit art. 6 capitolul IV din actul constitutiv al societății intimate, asociatul este administratorul unic al acesteia, pe o perioadă nedeterminată de timp, cu puteri depline în relațiile cu terții, în gestionarea societății și în a angaja și salariza personalul necesar.
Intimata a mai arătat că, printre atribuțiile adunării generale a asociaților nu se regăsesc cele legate de angajarea și salarizarea personalului necesar societății.
În probațiune, au fost depuse la dosarul cauzei înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 581 din 09 iunie 2009, Tribunalul Maramureș a admis contestația formulată de contestatoarea, a dispus anularea deciziei nr. 1 din 17 februarie 2009 emisă de 2000 SRL, intimata fiind obligată la reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior emiterii deciziei și la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea dacă nu ar fi fost emisă decizia de concediere, începând cu data de 18 martie 2009 și până la reintegrarea efectivă în funcția deținută anterior.
Intimata a fost obligată și la plata către contestatoare a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 1 din data de 17.02.2009, administratorul societății intimate a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei, începând cu data de 18.03.2009, în baza dispozițiilor art. 65 alin. 1 din Codul muncii, ca urmare a reducerii comenzilor datorită situației economice de criză.
În conformitate cu dispozițiile art. 65 alin. 1 din Codul muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.
Desființarea locului de muncă trebuie să fieefectivăși să aibă ocauză reală și serioasă, astfel încât încetarea contractului individual de muncă prin voința unilaterală a angajatorului să nu intervină pentru motive invocate arbitrar sau în mod abuziv, îngrădindu-se exercițiul dreptului la muncă.
Desființarea este efectivă, atunci când locul de muncă este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai regăsește în organigrama acestuia ori în statul de funcții.
Cauza este reală, atunci când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăți economice sau transformări tehnologice, independente de buna sau reaua credință a angajatorului, și este serioasă, când se impune din necesități evidente privind îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.
Cauza serioasă este aceea care face imposibilă continuarea activității la un loc de muncă, fără pagube pentru angajator, excluzându-se însă plata salariului.
Analizând probele administrate în cauză, înscrisurile depuse la dosar, prima instanță a reținut că intimata nu a făcut dovada caracterului efectiv real și serios al desființării locului de muncă ocupat de contestatoare, cu toate că sarcina probei îi incumbă, potrivit art. 287 din Codul muncii.
Art. 73 din Codul muncii dispune că persoanele concediate din motive care nu țin de persoana lor au dreptul la un preaviz care nu poate fi mai mic de 15 zile lucrătoare, iar contractul colectiv de muncă unic la nivel național prevede un preaviz minim de 20 de zile lucrătoare.
Din cuprinsul deciziei de concediere rezultă că preavizul de 30 zile lucrătoare a fost acordat salariatului, iar nu contestatoarei, intimata nefăcând dovada faptului că a acordat efectiv acesteia din urmă preavizul legal (contractual).
Potrivit art. 76 din Codul muncii, concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută.
Pentru aceste motive, prima instanță a admis contestația formulată, a dispus anularea deciziei nr. 1 din 17 februarie 2009 emisă de intimată și în baza art. 78 din Codul muncii, a obligat intimata la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea dacă nu ar fi fost emisă decizia de concediere.
În baza disp.art. 274 alin. 1 Cod proc. civilă, intimata a fost obligată și la plata către contestatoare a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs 2000 SRL, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:
Astfel cum rezultă din actul constitutiv al societății recurente, obiectul de activitate este reprezentat de transporturi terestre interne și internaționale și transporturi rutiere de mărfuri, intimata neavând la data desființării raportului de muncă al contestatoarei un alt loc de muncă pe care aceasta să poată fi încadrată.
Se mai susține că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că numărul de comenzi pentru efectuare transport pe care societatea le-a avut în ultima perioadă a fost în scădere, aceeași evoluție având-o și veniturile realizate de societate în perioada 01.10.2008-31.03.2009.
Recurenta mai arată că această reducere a volumului de activitate și, implicit, a veniturilor obținute, este urmarea situației economice generale.
Prin urmare, angajatorul susține că desființarea postului contestatoarei a fost efectivă și a avut o cauză reală și serioasă, motivele pentru care a fost luată această decizie nefiind invocate în mod arbitrar sau abuziv.
Se mai susține că în mod greșit instanța de fond a reținut că angajatorul nu ar fi făcut dovada acordării efective a preavizului contestatoarei, deși din cuprinsul deciziei rezultă îndeplinirea acestei obligații.
Prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.
Analizând recursul formulat de 2000 SRL, prin prisma motivleor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr.1/17.02.2009 emisă de intimată s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei în temeiul dispozițiilor art. 65 din Codul muncii, ca urmare a desființării locului de muncă ocupat datorită reducerii comenzilor societății.
Potrivit disp. art. 65 alin. 1 Codul muncii, “concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia”, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, “desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă”.
Conform disp. art. 287 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
În speță, astfel cum a reținut și prima instanță, recurenta, căreia îi revenea sarcina probei, nu a făcut dovada desființării efective a postului ocupat de contestatoare, respectiv nu a depus la dosarul cauzei organigramele din care să rezulte că acest post a fost efectiv suprimat din structura sa.
Curtea reține în acest sens că singura organigramă depusă la fila nr.39 dosar de fond, nu cuprinde mențiunea înregistrării acesteia la societate, pentru a se verifica, în raport de această dată, dacă măsura desființării postului intimatei a fost anterioară emiterii deciziei contestate în cauză.
Se mai constată că situația privind variația veniturilor obținute din activitatea curentă în perioada 01.10.2008-31.03.2009, depusă de către recurentă la fila nr.27 dosar de fond, este întocmită la data de 05.05.2009, cu mult după emiterea deciziei de concediere, astfel încât acest înscris nu poate fi reținut de către instanță ca o probă a cauzei reale și serioase a desființării locului de muncă al intimatei, întrucât angajatorul nu-și putea fundamenta decizia de încetare a contractului de muncă pe dovezi ce nu existau la momentul actului decizional.
Curtea mai reține că, pentru aceleași considerente, nu poate fi reținută ca o probă concludentă a legalității și temeiniciei măsurii luate, situația comenzilor de transport pe ultimele 6 luni, întocmită de către angajator la data de 08.05.2009, în cursul soluționării contestației.
Având în vedere faptul că recurenta nu a reușit să probeze în cauză că desființarea locului de muncă al intimatei a fost efectivă și a avut un caracter real și serios, Curtea constată că în mod corect prima instanță a anulat decizia de concediere contestată în cauză, urmând să se respingă recursul formulat de 2000 SRL și să se mențină sentința pronunțată de către prima instanță.
În temeiul disp.art.274 din Codul d e procedură civilă, recurenta, aflată în culpă procesuală, va fi obligată să plătească intimatei suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta ” 2000″ împotriva sentinței civile nr. 581 din 09 iunie 2009 Tribunalului Maramureș pronunțată în dosarul nr-, pe care o menține.
Obligă recurenta să plătească intimatei – suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 15 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Cristina Mănăstireanu, Ioana Tripon Dana Gîrbovan
– – – – – – –
GREFIER
Red./Tehnored.:;
2 ex.- 21.01.2010;
Jud.fond:- Tribunalul Maramureș:-;
-.
