Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 29/CM
Ședința publică din 18 Ianuarie 2010
Completul specializat pentru cauze privind
Conflictele de muncă și asigurări sociale:
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Răzvan Anghel
Grefier – –
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenta pârâtă SC & SRL, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr.422/27.03.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații – reclamanți:, cu domiciliul în C,-, cu domiciliul în C,-, domiciliat în C,-, domiciliat în C, str. – -, nr.12 bis și, cu domiciliul în C,-, -MN,.110, având ca obiect contestație decizie de concediere.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 12.01.2010, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu dispozițiile art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea asupra recursului la data de 14.01.2010, respectiv 18.01.2010, dată când a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Cu privire la recursul civil de față, Curtea reține următoarele:
1.Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanța sub nr-, reclamantul – a chemat în judecată pe pârâta & C, solicitând anularea deciziei de concediere nr. 11/18.02.2008, cu consecința reintegrării sale în muncă și plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat ca salariat.
A arătat că în perioada 5.05.2007 – 18.02.2008 a îndeplinit funcția de casier la stația nr. 27 C, aflată în administrarea societății pârâte.
La data de 17.01.2008, reclamantul a dat o declarație conducerii societății, prin care a făcut cunoscut faptul că există o lipsă în gestiune și că nu cunoaște cine, când și în ce împrejurări a fost sustrasă o anumită cantitate de cartoane de țigări, solicitând totodată să fie anunțată poliția; la 1.02.2008, salariații au fost înștiințați de către administrator că pe data de 2.02.2008 se va face un inventar, urmare acestor sesizări ale personalului privind lipsa cartoanelor de țigări din magazia stației.
Rezultatele acestei inventarieri efectuate de către o comisie la 2.02.2008 și ulterior la 7.02.2008 au condus la identificarea unei lipse la inventar de peste 17.000 lei, salariații fiind convocați la 11.02.2008 la Stația nr. 31 C, în scopul efectuării cercetării disciplinare și pentru notă explicativă.
Intrucât personalul stației a contestat atât suma stabilita ca fiind lipsă la inventar, cât și modalitatea defectuoasă în care s-a realizat acest inventar, s-a procedat la o nouă inventariere pe data de 9.02.2008, fiindu-le comunicat noul rezultat ca fiind de 11.000 lei, pentru care însă nu s-a mai efectuat nici o convocare și nu a mai fost dată vreo notă explicativă.
În aceste condiții reclamantul apreciază că măsura concedierii este nelegală, deoarece nu s-a realizat o cercetare disciplinară, nu i s-a comunicat pentru care faptă se face vinovat și împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, cât și gradul de vinovăție în,existența minusului din gestiunea colectivă.
Pentru aceste motive, s-a invocat nulitatea deciziei conf. dispozițiilor art. 267 Codul muncii, precum și art. 263, 266 și 268 alin. 5 Codul muncii.
2.Prin cererea înregistrata sub nr- reclamanta,a contestat decizia de concediere nr. 15/18.02.2008.
3.Cauza înregistrată sub nr- se refera la acțiunea reclamantului, prin care solicita anularea deciziei de concediere 13/18.02.2008.
4. Reclamanta a chemat în judecata & C pentru anularea deciziei de concediere nr. 26/15.04.2008 iar cererea acesteia a fost înregistrată sub nr-.
5.Prin cererea înregistrată sub nr-, reclamanta a solicitat anularea deciziei de desfacere disciplinară a contractului de muncă nr. 29/6.05.2008 și obligarea pârâtei la plata de daune morale dar la acest ultim capăt de cerere s-a renunțat ulterior.
Instanța de fond a apreciat ca se impune conexarea acestor cauze în vederea unei mai bune administrări a probelor și în vederea soluționării unitare a litigiilor având aceeași cauză juridică astfel ca cererile au fost conexate la cererea mai întâi înregistrată, respectiv la -.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii arătând că pentru lipsurile semnalate s-a făcut inventarierea stocului de mai multe ori, la cererea salariaților, dar aceștia nu au înțeles să-și însușească lipsurile constatate, iar urmare nemulțumirilor, au solicitat conducerii să trimită un reprezentant pentru a reface calculele; inventarul realizat în perioada 13.02.2008 – 14.02.2008 a evidențiat de asemenea un minus în gestiune de 42.010,73 lei. Pârâta a arătat că la solicitarea salariaților conducerea a procedat la efectuarea unei noi inventarieri, finalizate prin procesul-verbal datat 08.02.2008, în urma căreia a rezultat un minus de 42.689,30 lei și o lipsă de numerar de 2.650 lei, numerarul lipsă fiind însușit de șefa de stație, care a depus această sumă la casierie, conform chitanței.
În aceste condiții s-a procedat la măsura desfacerii disciplinare a contractelor de muncă ale reclamanților, susținându-se că prevederile art. 267 Codul muncii nu sunt încălcate, câtă vreme salariații au fost convocați la cercetare disciplinară prealabilă dar aceștia nu s-au prezentat.
Angajatorul a mai apreciat că această lipsă din gestiunea colectivă a fost cauzată de nerespectarea atribuțiilor de serviciu (Legea nr. 22/1969), potrivit fișei postului și contractului de muncă încheiat cu fiecare dintre reclamanți iar pentru prejudiciul înregistrat a fost formulată și o plângere penală la data de 15.02.2008.
Prin încheierea de ședință din 09.05.2008Tribunalul Constanțaa analizând excepția nulității deciziilor de desfacere a contractelor individuale de muncă prin prisma dispozițiilor art. 267 și art. 268 alin. 2 lit. a, și c Codul muncii, a respins-o ca nefondată, reținând că s-a făcut dovada convocării reclamanților la cercetare prealabilă și prin decizia contestată s-a făcut trimitere la fapta reținută, prin procesul-verbal de finalizare a inventarierii din 11.02.2008, cât și la faptul că reclamanții au refuzat să dea note explicative în cursul cercetării prealabile.
Prin sentința civilă nr.422/27.03.2008, cu opinie majoritară, Tribunalul Constanțaa admis acțiunile conexe formulate de reclamanți, a anulat deciziile nr. 11/18.02.2008, nr. 15/18.02.2008, nr. 29/06.05.2008, nr. 13/18.02.2008 și nr. 26/15.04.2008 de desfacere disciplinară a contractelor individuale de muncă și a dispus reintegrarea reclamanților în funcțiile deținute anterior emiterii acestor decizii.
A fost obligată pârâta către fiecare reclamant, la plata de despăgubiri egale cu salariile, precum și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii și până la reintegrarea în funcție.
Pârâta a fost obligată la plata, către reclamanții, și, a câte 300 lei, onorariu avocat.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
În urma unor sesizări ale furnizorului de țigări, angajatorul & C – administratorul Stației nr. 27, efectuat mai multe inventarieri succesive ( respectiv, în 2.02. 8.02.2008 și, în prezența reprezentanților, la 13-14.02.2008 ) care au dovedit de fiecare dată că există lipsuri în gestiunea colectivă, generată de prejudiciul produs prin lipsa unor cantități de țigări și de cartele telefonice.
Salariații au fost convocați în vederea cercetării disciplinare prealabile, însă aceștia nu au dat curs invitației, motiv pentru care la 18.02.2008 au fost desfăcute disciplinar contractele de muncă la 7 din cei 13 angajați ai stației, pentru lipsa din gestiunea colectivă.
Motivația în fapt a măsurii concedierii pe considerente disciplinare a condus la administrarea în speță a expertizei contabile judiciare, pentru a se identifica prejudiciul produs în patrimoniul angajatorului iar experții s-au raportat la dispozițiile art. 27 alin. 2 din Legea nr. 22/1969.
Pentru soluționarea cauzei instanța de fond nu a urmărit cuantificarea unui anumit prejudiciu, motivat de faptul ca litigiul nu a vizat angajarea răspunderii patrimoniale a salariaților, ci existența elementului de vinovăție care fundamentează măsura de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă.
S-a apreciat ca, deși s-a dovedit existența unui prejudiciu cert în patrimoniul societății pârâte, aspectul vinovăției nu a fost probat cu certitudine iar acesta nu poate fi prezumat prin simpla raportare la calitatea de gestionari a reclamanților în condițiile Legii nr. 22/1969.
Făcând trimitere la literatura juridica în domeniu, Tribunalul reținut că între răspunderea disciplinară și răspunderea penală a salariatului nu există posibilitatea cumulului întrucât, în situația în care angajatorul uzează de dreptul său de a formula plângere penală împotriva salariatului, contractul individual de muncă poate fi – conform art. 52 alin. 1 lit. c Codul muncii – doar suspendat pe acest temei, iar nu și încetat prin manifestarea unilaterală a angajatorului.
Astfel, inițierea procedurii penale reprezintă un obstacol în emiterea deciziei de concediere în condițiile art. 55 lit. c Codul muncii și nici măcar nu poate permite declanșarea procedurii disciplinare prealabile, deoarece existența unei culpe a salariatului este indisolubil legată de începerea sau nu a urmăririi penale. Aceasta deoarece, în urma cercetării penale se poate da o soluție de neîncepere a urmăririi penale pentru inexistența faptei (art.10 al.1 lit.a pr.pen.) ori pentru că fapta nu a fost săvârșită de către învinuit sau inculpat (art.10 al.1 lit.c pr.pen. ).
Fără a se constata mai întâi vinovăția salariatului care a produs prejudiciul, nu este posibilă răspunderea patrimonială astfel că, angajatorul nu are posibilitatea de a opta intre răspunderea civilă contractuală și cea delictuală, anume, salariatul care a determinat producerea unui prejudiciu printr-o faptă penală nu poate să răspundă pentru aceeași faptă în condițiile dreptului comun.
Este exclusă posibilitatea ca în situația formulării plângerii penale împotriva salariatului sau dacă acesta a fost trimis în judecată pentru fapte incompatibile cu funcția deținută, angajatorul să ia o altă măsură decât cea a suspendării contractului individual de muncă – apreciată ca una care respectă prezumția de nevinovăție ce operează până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și, deopotrivă, interesele rezonabile ale angajatorului.
Angajatorul a uzat de dreptul de a sesiza organele de cercetare penală în legătură cu prejudiciul suferit, formulând înainte de desfacerea disciplinară a contractelor individuale de muncă, o plângere penală împotriva propriilor salariați astfel ca, acesta nu mai avea dreptul de a dispune asupra încetării raporturilor de muncă pe temei disciplinar, ci doar suspendarea contractelor până la definitivarea actelor de cercetare penală.
Instanța a mai avut în vedere împrejurarea că salariații înșiși au reclamat lipsa din gestiune, solicitând la rândul lor sesizarea organelor de anchetă, cât și faptul că în gestiunea colectivă fuseseră incluși și angajați cu contracte pe perioade de timp relativ scurte, pentru care nu s-au încheiat, cu ocazia încetării raporturilor de muncă procese-verbale de inventariere.
S-a apreciat ca este justificata stoparea procedurilor de drept comun față de cea penală, de o posibilă soluționare în favoarea salariaților reclamanți a plângerii penale, în sensul identificării altor persoane culpabile de producerea faptei ilicite, situație care ar lăsa fără justificare obiectivă și fără fundament concedierea realizată înainte de finalizarea cercetărilor.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta parata SC & SRL care a formulat următoarele critici:
– Cu toate că instanța de fond a constatat existenta prejudiciului precum și legătură de cauzalitate dintre fapta și prejudiciu, în mod eronat se susține că vinovăția reclamanților nu se poate dovedi prin simpla raportare la calitatea acestora de gestionari știut fiind că, în condițiile Legii nr. 22/1969 operează răspunderea patrimoniala solidară a angajaților coroborat cu sarcinile din fișa postului.
– Greșit s-a apreciat că nu poate fi cumulată răspunderea disciplinară cu răspunderea penală a angajaților făcându-se trimitere la literatura juridica deși aceasta nu reprezintă izvor de drept.
Recurenta consideră ca este posibilă cumularea răspunderii penale cu cea disciplinară, dacă se dovedește că angajatul, în exercitarea atribuțiilor de serviciu săvârșește o faptă care constituie în același timp și abatere disciplinară și infracțiune.
Angajatorul nu poate fi obligat să mențină contractul de muncă al salariatului sau să-i aplice o sancțiune disciplinară mai puțin drastică până la finalizarea cercetării penale, deoarece atâta vreme cât există fapta ilicită, prejudiciu și legătură de cauzalitate, aceste elemente sunt suficiente pentru angajarea răspunderii disciplinare a salariatului.
Susținând posibilitatea cumulului răspunderii, recurenta mai arată că lipsa în gestiune poate fi consecința unei fapte ilicite ca urmare a nerespectării atribuțiilor de serviciu, dar care exclude aplicarea unei sancțiuni penale. Prin urmare, singurul element care trebuie analizat este acela al vinovăției reclamanților pentru lipsurile constatate în gestiunea colectivă, iar această vinovăție a fost dovedită.
Pentru aceste considerente, recurenta solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunilor formulate de reclamanți.
Prin întâmpinare, intimații reclamanți au solicitat respingerea recursului ca nefondat deoarece, așa cum a reținut și instanța de fond, vinovăția acestora – ca element de baza al aplicării sancțiunii disciplinare – nu a fost dovedită cu certitudine, iar acesta nu poate fi prezumat prin simpla raportare la calitatea de gestionari.
Din moment ce recurenta a solicitat antrenarea răspunderii penale a salariaților, aceasta avea obligația să suspende contractele de muncă ale acestora și nicidecum să dispună desfacerea contractelor de muncă.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, Curtea constata ca în cauza sunt incidente dispozițiile art. 312 alin. 5 cod procedură civilă care conduc la casarea sentinței recurate.
Potrivit art. 263 alin. 2 din Codul muncii abaterea disciplinară este acea faptă săvârșită de angajat în legătură cu și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Abaterea disciplinară constituie premisa exercitării prerogativei disciplinare de către angajator, iar odată dovedită, acesta din urmă are dreptul de a stabili sancțiunea, în corelare cu gravitatea faptei și cu consecințele acesteia.
Instanța de fond a constatat că în cauză erau aplicabile disp. art. 52 lit c Codul muncii, potrivit cu care angajatorul trebuia să suspende contractele de muncă ale angajaților până la finalizarea cercetării penale declanșate în baza plângerii penale formulată de același angajator.
În legătură cu măsura suspendării contractului individual de muncă, s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 24/2003 în care se arată că și în situația în carefaptapentru care s-a formulat plângere penală ori s-a dispus trimiterea în judecata nu va atrage răspunderea penală, aceasta poate constitui abatere disciplinară care poate constitui temei al desfacerii contractului de muncă.
Astfel, instituția suspendării contractului de muncă reprezintă o măsură de protecție a angajatului, al cărui contract de muncă nu poate fi desfăcut până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.
Raportându-ne la speța dedusă judecății, constatăm că recurenta a formulat și plângere penală și a dispus și desfacerea contractelor de muncă fără a aștepta finalizarea cercetărilor penale.
Art. 52 lit.c Codul muncii, dispune: “Contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului în cazul în care a formulat plângere penală împotriva salariatului”
Așadar, textul nu obligă la suspendare, ci lasă la latitudinea angajatorului luarea acestei masuri.
Recurenta nu a înțeles să suspende contractele de muncă ale reclamanților, ci a dispus desfacerea disciplinară a acestor contracte, fundamentată pe aceeași faptă care a făcut obiectul plângerii penale.
În analiza acestor decizii, instanța de fond trebuia să procedeze la cercetarea abaterilor disciplinare reținute în sarcinafiecărui angajat, vinovăția acestora și oportunitatea acestei masuri în raport de fapta fiecăruia în parte și sarcinile atribuite acestora prin fișa postului corespunzător postului ocupat de fiecare dintre aceștia.
Instanța de fond a apreciat legalitatea deciziilor doar prin raportare la disp. art. 52 lit “c” Codul muncii deși acest text de lege nu sancționează cu nulitatea acele decizii emise de angajator înainte de finalizarea cercetării penale demarate la inițiativa sa.
În situația în care se aprecia că pentru o bună soluționare a cauzei este utilă cercetarea efectuată de organele de urmărire penală, instanța de fond avea posibilitatea să facă aplicarea disp. art. 244 alin. 1 pct. 2 cod procedură civilă și să suspende judecata cauzei până la soluționarea plângerii penale.
Ori instanța a dispus anularea deciziilor ca lipsite de fundament în lipsa unei cercetări penale și nu a analizat abaterea disciplinară ca atare.
În aceste condiții, Curtea apreciază că soluția a fost pronunțată fără a se intra în cercetarea fondului, nu s-au administrat probe în legătură cu abaterile disciplinare reținute fiecăruia dintre reclamanți și nu s-a făcut distincție între gradul de vinovăție al reclamanților cu atât mai mult cu cât, răspunderea gestionarilor deși este colectivă, ea este proporțională cu contribuția fiecărui gestionar la producerea prejudiciului.
Trebuia de asemenea să se aibă în vedere și împrejurarea ca doi dintre reclamanți, respectiv și, nu aveau împlinită vârsta de 21 de ani și prin urmare nu puteau avea calitatea de gestionari în conformitate cu dispozițiile art. 3 din Legea nr. 22/1969, iar fapta reținută în sarcina acestuia pentru desfacerea contractului de muncă, este “minusul în gestiunea colectivă”.
Aceasta situație de fapt necesită administrarea unor probatorii din care să rezulte modalitatea în care acești salariați și-au încălcat sarcinile de serviciu astfel cum erau prevăzute în fișa postului sau în contractul individual de muncă și dacă aceste abateri justificau măsura concedierii disciplinare.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 cod procedură civilă va fi admis recursul și va fi casată sentința recurată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta pârâtă SC & SRL, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr.422/27.03.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații – reclamanți:, cu domiciliul în C,-, cu domiciliul în C,-, domiciliat în C,-, domiciliat în C, str. – -, nr.12 bis și, cu domiciliul în C,-, -MN,.110.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Constanța.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.01.2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
– – – – – –
Grefier,
– –
Jud.fond:;
Tehnored.dec.Jud./21.01.2010
Tehnored.disp.gref.RD/4ex/ 21.01.2010
OMÂNIA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
C,-, județ C, cod poștal – -,
.0241–/ 0241–; fax: 0241–
————————————————————————————————-
Dosar nr. –
Emisă la data de 22.01.2010
CĂTRE,
TRIBUNALUL CONSTANȚA
– Secția civilă
Vă înaintăm alăturat dosarul nr- al Curții de APEL CONSTANȚA privind pe recurenta pârâtă SC & SRL, și intimații – reclamanți:, întrucât prindecizia civilă nr. 29/CM/18.01.2010, Curtea a admis recursul declarat de recurenta pârâtă SC & SRL, a casat sentința recurată nr. 422/27.03.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța și a dispus trimite cauzei spre rejudecare la Tribunalul Constanța.
Dosarul conține un nr. ______de file și are atașate: dosar: – al Tribunalului Constanța conținând 244 file; dosar nr- al Tribunalului Constanța conținând 87 file; dosar nr- al Tribunalului Constanța conținând 133 file; dosar nr- al Tribunalului Constanța conținând 89 file; dosar nr- al Tribunalului Constanța conținând 183 file.
Președinte de complet, Grefier,
– – – –
