Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 292/CM
Ședința publică din data de 2 iunie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTORI: Mariana Bădulescu, Jelena Zalman Maria Apostol
– – –
Grefier – – –
S-a luat în examinare recursul civil formulat de reclamantul, domiciliat în T,–5, -ervagromec,. B,. 7, județul T, împotriva sentinței civile nr. 216 din 11 februarie 2009 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtăSC SA, cu sediul în T,-, județul T, având ca obiect conflict de muncă – contestație decizie concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul reclamant prin dl. avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 195/2009, depusă la dosar și intimata pârâtă SC SA T prin dl. avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 37 din 21.04.2009, depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat în termenul legal, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Întrebate fiind, părțile arată că nu au acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța, luând act de declarațiile părților în sensul că nu au înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul recurentului reclamant, având cuvântul asupra recursului, apreciază că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală în raport de situația de fapt. Învederează că în anul 2001 recurentul reclamant a fost angajat în funcția de director general iar în anul 2007 acestuia i s-a redus salariul și i-a schimbat funcția fără să i se facă vreo comunicare în acest sens, astfel cum prevăd dispozițiile art. 74 Codul muncii, neopozabilitatea și netemeinicia acestei măsuri fiind constatată de către T prin doua adrese. Ulterior, prin decizia nr. 89/2008, care face obiectul cauzei de față, recurentul a fost concediat pentru
desființarea postului, această decizie fiind comunicată recurentului sub denumirea de decizie de concediere prin procesul-verbal din 23 ianuarie 2008 și a fost pusă în cu aceeași dată, astfel că recurentul nu a mai fost primit din acel moment la muncă și nu i s-a plătit salariul nici pentru perioada preavizului. Recurentul a contestat în instanță decizia de concediere nr. 89/2008 iar în timpul desfășurării acestui litigiu, după 42 de zile de la expirarea preavizului, intimata emite și decizia nr. 577/2008, prin care dispune încă odată încetarea aceluiași contract de muncă în baza aceluiași temei legal, respectiv art. 65 Codul muncii, decizie pe care o depune la dosar după aproximativ 1 an de zile dar care nu i-a fost comunicată recurentului. În cauză, nu s-a făcut dovada că decizia nr. 89/2008 ar fi fost revocată iar obiectul procesului a fost menținut ca fiind contestație la concediere.
Prin hotărârea recurată, instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 89/2009 s-a acordat termenul de preaviz, că această decizie a fost revocată prin decizia nr. 577/2008, prin această ultimă decizie încetând contractul de muncă al recurentului pentru desființarea efectivă a postului, decizie ce nu a fost contestată de către reclamant.
În raport de probele administrate și de normele legale incidente, apreciază că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală învederând că nu se poate reține de către instanță faptul că decizia nr. 89/2008 reprezintă o notificare a termenului de preaviz și că ea ar fi fost revocată prin decizia nr. 577/2008, în condițiile în care din conținutul ei rezultă obiectul acesteia este de concediere a recurentului.
Învederează că instanța de fond a greșit că a dat posibilitatea părții adverse să-l inducă în eroare pe recurentul reclamant cu vădită rea credință, emițând o decizie de concediere netemeinică și nelegală după o perioadă îndelungată, de aproximativ un an și a indus în eroare și instanța, afirmând că reclamantul nu ar fi contestat decizia nr. 577/2008. Susținerea intimatei că prin decizia nr. 89/2008 nu s-a dispus încetarea contractului de muncă deoarece în cuprinsul său se folosește o expresie la viitor, respectiv aceea că va înceta nu poate fi primită deoarece această mențiunea că va înceta este completată cu data de 22 februarie 2008, dată la care decizia și-a produs efectul așa cum a fost dată și executată.
Apreciază că decizia nr. 577/2008 nu a avut ca obiect desfacerea contractului individual de muncă al recurentului întrucât aceasta s-a realizat efectiv prin decizia nr. 89/2008. Instanța de fond trebuia să constate faptul că decizia nr. 577/2008 nu i-a fost comunicată recurentului, fiind astfel încălcată o normă imperativă de ordine publică. Nu se poate reține că decizia nr. 89/2008 ar fi fost revocată prin decizia nr. 577/2008, această ultimă decizie fiind un act subsecvent celui inițial.
Mai arată că desființarea postului nu a fost reală, efectivă, învederând că în termenul de preaviz, pe funcția deținută de către recurent, astfel cum aceasta a fost transformată, a fost încadrată o altă persoană cu încălcarea dispozițiilor art. 20 din contractul colectiv de muncă, prin care se prevede în mod expres faptul că angajatorul nu are voie să facă noi angajări timp de un an de zile de la desființare pentru funcții asemănătoare.
Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris. Totodată, solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Apărătorul intimatei pârâte, având cuvântul asupra recursului, referitor la decizia nr. 89/2008 învederează că instanța de fond a calificat în mod corect decizia contestată, în sensul că aceasta reprezintă actul prin care recurentului i s-a acordat termenul de preaviz. Faptul că această decizie nu reprezintă o decizie de concediere, așa cum susține recurentul, rezultă din mențiunea inserată în decizie la timpul viitor în sensul că va înceta contractul individual de muncă, precum și din conținutul deciziei nr. 577/2008, care face trimitere la decizia de acordare a preavizului.
Decizia nr. 577/2008 a fost menționată în carnetul de muncă iar recurentul nu a înțeles să conteste în instanță această decizie, astfel că obiectul litigiului a rămas decizia nr. 89/2008.
Referitor la critica recurentului legată de existența unui contract de muncă încheiat cu o altă persoană, care, în opinia recurentului, ar contravenit dispozițiilor art. 20 lit. c din contractul colectiv de muncă, arată că este neîntemeiată, întrucât angajarea acestui salariat s-a făcut pe un alt post decât cel deținut de către recurent anterior desfacerii contractului individual de muncă.
Apreciază că instanța de fond a calificat în mod corect actului juridic dedus judecății și a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care solicită respingerea recursului ca nefondat și depune concluzii scrise. Totodată, arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 216 din 11 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Tulceaa fost respinsă excepția inadmisibilității, ca nefondată.
A fost respinsă contestația formulată de reclamantul a fiind nefondată.
Au fost respinse celelalte capete de cerere, ca nefondate.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a formulat contestație împotriva deciziei nr.89/23.01.2008 emisă de SC SA T, solicitând: anularea deciziei, reîncadrarea în funcția de director al intimatei, majorarea salariului cu un coeficient de 2,1 ori cu începere de la 1.10.2007, plata diferenței dintre salariul plătit și cel majorat de 2,1 ori, pentru perioada 1.10.2007 – 22.02.2008, în cuantum de 26.320 lei, plata salariului majorat integral, cu începere de la 22.02.2008, până la reintegrarea în funcție și în subsidiar, contestatorul a solicitat ca în situația în care va fi menținută decizia nr. 89/2008, să fie obligată intimata să-i plătească 12 salarii de bază majorate de 2,1 ori, în sumă totală de 88.200 lei cu titlu de plată compensatorie, pe lângă majorările restante în sumă de 26.220 lei, în total 114.420 lei și cheltuieli de judecată.
În motivare, contestatorul a arătat că a fost salariatul intimatei de peste 33 ani și a îndeplinit mai multe funcții tehnice și de conducere iar prin hotărârea nr. 71/27.09.2007 a fost discriminat în sensul că s- dispus ca atribuțiile personalului disponibilizat să fie preluate de acesta și alte două colege.
Prin aceeași hotărâre s-a majorat salariul cu procentul de 2,1 ani numai celorlalte două salariate, fără să fie majorat și salariul său.
A invocat și nelegalitatea deciziei nr. 89/2008, precizând că nu există hotărârea nr. 1828/17.12.2007 a Consiliului de administrație în baza căreia se susține că i s-a desfăcut contractul de muncă.
Un alt motiv de nelegalitate rezultă din aceia că prin decizia contestată s-a desființat un post de “delegat administrativ al directorului general, funcție care nu există și pe care nu a avut-o niciodată. De asemenea, se invoca încălcarea flagrantă a dispozițiilor art. 81 alin. 2 lit. a din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 – 2010 și dispozițiile art. 81 alin. 2 lit. a din același contract colectiv de muncă unic. S-au încălcat și dispozițiile art. 2 lit. c din precum și dispozițiile art. 65 (2) din Codul muncii. În ceea ce privește plata compensatorie a 12 salarii majorate, contestatorul menționează că pe lângă criteriul discriminării evocat anterior invocă și alte norme legale după cum urmează: art. 67, art. 45 alin. 4 din, încheiat la nivelul societății, art. 80 alin. 3 din la nivel național, art.42 (1) din nr.OUG 98/1999.
Intimata a solicitat respingerea contestației ca nefondată dar a invocat excepția inadmisibilității contestației, referitor la capetele 2, 3 și 6 din contestație.
Excepția inadmisibilității, a fost respinsa de instanță reținând dreptul contestatorului de a contesta decizia emisă de societatea intimată.
Pe fondul cauzei s-a constatat ca cererea contestatorului este nefondată, având în vedere următoarele:
Prin emiterea deciziei nr. 89 din 23.01.2008, intimata i-a acordat contestatorului preaviz pentru perioada 25.01.2009 – 21.02.2008, urmând ca după aceea să-i desfacă acestuia contractul individual de muncă potrivit art. 65 din Codul muncii.
La data de 3.04.2008 intimata a emis decizia nr. 577, prin care i-a desfăcut contestatorului contractul individual de muncă potrivit art. 65 din Codul muncii, începând cu data de 22.02.2008, ca urmare a încetării perioadei de preaviz de 20 zile ce i-a fost acordat prin decizia nr. 89/2008.
Decizia nr. 577 din 3.04.2008 revocă implicit decizia nr. 89/2008.
Întrucât contractul individual de muncă al contestatorului a încetat potrivit deciziei nr. 577/3.04.2008 iar acesta nu a contestat decizia de concediere și s-a dovedit că efectiv a avut loc o restrângere reală impusă de nevoile societății, desființarea postului fiind efectivă, având o cauză reală și serioasă, instanța a respins contestația ca nefondată.
S-au respins ca nefondate și capetele de cerere privind reintegrarea în funcția de director al SC și obligarea pârâtei la plata salariului majorat integral, cu începere de la 22.02.2008 până la reintegrarea în funcție ca efect al respingerii contestației.
Capătul de cerere privind majorarea salariului cu un coeficient de 2,1 ori (210%), cu începere de la 1.10.2007, a fost respins, având în vedere că din
probele depuse la dosarul cauzei nu rezultă că prin hotărâre a Consiliului de administrație sau printr-o altă decizie emisă de intimată s-ar fi dispus majorarea salariului contestatorului.
Hotărârea nr. 71/2007 emisă de Consiliul de administrație și la care face referire contestatorul, privește alte două salariate ale intimatei și nu pe contestator.
Întrucât este nefondat capătul de cerere privind majorarea salariului cu coeficientul de 2,1 ori, cu începere de la 1.10.2007, instanța a constat ca fiind nefondat și capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata diferenței dintre salariul plătit și cel majorat de 2,1 ori pentru perioada 1.10.2007 – 22.02.2008.
În ce privește cererea subsidiară, instanța a reținut:
Prin decizia nr. 577/2008 contestatorul a fost concediat potrivit art. 65 din Codul muncii.
Ori, față de contestator, s-a aplicat măsura concedierii individuale și nu colective.
Prin contestația formulată, a menționat că art. 42 (1) din nr.OUG 98/1999 referitoare la măsurile de protecție socială, prevede că “angajatorii care efectuează disponibilizări pot acorda din sume proprii o compensație de minimum șase salarii de bază, dar art. 32 alin. 1 lit. e din același act normativ prevede că suma de bani acordată cu titlu de plată compensatorie se stabilește pentru fiecare persoană diferențiat în raport de vechime, precizându-se în mod expres că, pentru o vechime în muncă de peste 15 ani, se vor acorda 12 salarii de bază.
Potrivit art. 1 din nr.OUG 98/1999, “Măsurile de protecție socială prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, se aplică salariaților încadrați cu contract individual de muncă, pe durată nedeterminată și care sunt disponibilizați prin concedieri colective, efectuate în procesele de restructurare, reorganizare, închidere operațională parțială sau totală a activității, privatizare sau lichidare, de către societăți comerciale, companii naționale, societăți naționale, precum și regii autonome, societăți comerciale ori alte unități aflate sub autoritatea administrației publice centrale sau locale, unități și instituții finanțate din fonduri bugetare și extrabugetare, denumite în continuare angajatori.
Întrucât contestatorului nu-i sunt aplicabile prevederile nr.OUG 98/1999, instanța a respins ca nefondat și capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata a 12 salarii de bază majorate de 2,1 ori în sumă totală de 88.200 lei cu titlu de plată compensatorie.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul care a formulat critici întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului a formulat următoarele critici:
Obiectul cererii introductive a fost și a rămas contestația la concediere conform art. 65 Codul muncii, atât înainte, cât și după depunere la dosar a deciziei nr. 577.
Decizia nr. 577 este un act subsecvent deciziei 89 deoarece are ca temei de fapt chiar această decizie, fiind depusă în contestația la decizia principală.
Susținerea că “decizia 577 revocat decizia 89” nu poate fi primită mai ales că nu este fundamentată cu nicio motivare logică și rațională. Este o simplă afirmație a intimatei pe care instanța de fond a preluat-o ca atare în mod automat fără nicio analiză sau raționament juridic și fără a înlătura în niciun mod argumentele contrare ale contestatorului.
Temeiul de fapt al concedierii contestatorului este desființarea postului său iar revocarea desființării postului lasă fără temei concedierea, care nu mai poate fi menținută pe cale de consecință.
Prin urmare, dacă instanța de fond a reținut că decizia 89 fost revocată, trebuia să admită contestația și nu să o respingă.
Susținerea că “s-a dovedit că desființarea postului a fost efectivă” nu corespunde realității deoarece la dosarul cauzei este depus chiar contractul individual de muncă al domnului, care a fost angajat la 15 februarie 2008 – înainte de expirarea termenului de preaviz al contestatorului, în funcția de asistent director general, cu studii superioare.
Cum aceasta este chiar funcția pe care era considerat angajat contestatorul înainte de a i se comunica decizia 89, afirmația primei instanțe că desființarea postului său a fost efectivă este greșită, cunoscut fiind faptul că cea mai simplă dovadă în acest sens este angajarea altei persoane pe același post.
Prima instanță nu a acordat nicio atenție numeroaselor apărări pe care contestatorul le consideră esențiale și a preluat în general toate susținerile intimatei, fără nicio raportare la existența unor probe și, de cele mai multe ori, în contradicție cu probele administrate în cauză, ceea ce în opinia recurentului echivalează cu o nejudecare a fondului.
Față de motivele invocate, recurentul solicită, în principal, casarea cu trimitere la prima instanță spre a rejudeca dosarul pe baza întregului material probator existent la dosar, a tuturor actelor deținute de intimată, cum și a tuturor apărărilor contestatorului și a normelor legale invocate, despre care instanța nici nu amintește nimic, astfel cum sunt cele referitoare la obligația comunicării deciziei, anularea deciziei de concediere și reintegrarea în funcție cu plata tuturor drepturilor cuvenite.
Analizând sentința recurată în raport de materialul probator administrat și de criticile formulate, Curtea constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, care atrag casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Instanța de fond a analizat în considerentele sentinței numai decizia nr. 577 din 3.04.2008 prin care s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al contestatorului și a apreciat că în condițiile în care această decizie nu a fost contestată, urmează a-și produce efectele cu atât mai mult cu cât s-a probat că a avut loc o desființare efectivă a postului ocupat de contestator.
S-a mai făcut, de asemenea, referire la împrejurarea că prin emiterea deciziei nr. 577 din 03.04.2008, a avut loc o revocare implicită a deciziei nr. 89 din 23.01.2008 emisă anterior, prin care s-a acordat preaviz.
Curtea apreciază că în mod greșit s-a trecut la analizarea ultimei decizii fără să se analizeze prima decizie din perspectiva efectelor pe care le-a avut această decizie asupra raporturilor de muncă ale contestatorului.
Astfel, greșit s-a apreciat că prin această decizie s-a acordat numai un “preaviz”, în condițiile în care se menționează în mod explicit că, urmare desființării postului de delegat administrativ al directorului general,contractul individual de muncă al contestatorului încetează începând cu data de 22.02.2008.
Această decizie urma să-și producă efectele după expirarea termenului de 30 de zile pentru formularea contestației, iar acest termen se calculează de la data comunicării deciziei astfel cum prevede art. 268 alin. 5 din Codul muncii.
În condițiile în care prin această decizie încetau raporturile de muncă dintre părți iar contestatorul ataca această decizie din perspectiva nelegalității și netemeiniciei, instanța avea obligația să o analizeze și, în special, să verifice dacă după data de22.02.2008,contestatorul a continuat să lucreze, pe ce funcție și dacă era în termen să conteste aceasta decizie.
Trebuie, de asemenea, lămurit aspectul referitor la postul ocupat de contestator la data emiterii deciziei, pentru a stabili dacă a avut loc o restrângere a activității și, implicit, o desființare a postului.
Astfel, în decizia nr. 89 din 23.01.2008 se face referire la desființarea postului de “delegat administrativ al directorului general“, iar in contractul individual de muncă încheiat la15.02.2008(înainte de a înceta contractul de muncă inițial) se face angajarea contestatorului pe un alt post, de “asistent director general“.
De asemenea, decizia analizată de instanța de fond și înregistrată sub nr. 577 din 03.04.2008, face referire la funcția ocupată de contestator, de “secretar administrativ”.
În condițiile în care în fiecare dintre aceste decizii se face referire la o altă funcție, instanța de fond trebuia mai întâi să verifice care era postul real ocupat de contestator pentru ca, ulterior, să analizeze dacă a operat o restrângere a activității.
Pentru a lamuri toate aceste aspecte, precum și pentru analizarea temeiniciei și legalității deciziei nr. 89 din 23.01.2008, cu care instanța de fond a fost investită, Curtea apreciază că sunt incidente dispozițiile art. 312 alin. 5 din Codul d e procedură civilă, astfel că va fi casată sentința și trimisă spre rejudecare cauza la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de reclamantul, domiciliat în T,–5, -ervagromec,. B,. 7, județul T, împotriva sentinței civile nr. 216 din 11 februarie 2009 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtăSC SA, cu sediul în T,-, județul
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 iunie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Mariana Bădulescu, Jelena Zalman Maria Apostol
– – – –
– –
– –
Grefier,
Jud. fond – Șt.,
Red. dec. jud. -/2.07.2009
gref. –
4 ex./3.07.2009
