Dosar nr- – Contestație decizie de concediere –
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 293
Ședința publică din 18 martie 2008
PREȘEDINTE: Andrianu Virgil
JUDECĂTOR 2: Gheorghiu Neculai
JUDECĂTOR 3: Apetroaie Eufrosina
Grefier – –
Pe rol se află judecarea recursului declarat de B, cu sediul în municipiul B,-, județul B, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 1114 din 24 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Botoșani – secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentantul recurentei și contestatoarea intimată.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând că recursul se află în stare de judecată, a rămas în pronunțarea cu privire la acesta.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani la data de 09.02.2007, contestatoarea a solicitat anularea deciziei nr. 20 din 22.01.2007, prin care i-a fost desfăcut disciplinar contractul de muncă, decizie emisă de intimata “”
De asemenea, a mai solicitat reintegrarea pe postul deținut anterior, precum și “plata drepturilor salariale, cu toate indemnizațiile și sporurile, de la data desfacerii contractului de muncă până în prezent.
În motivare, a argumentat că decizia ar fi fost emisă cu încălcarea dispozițiilor imperative ale Codului muncii prevăzute de art. 63 și 267, neefectuându-se cercetarea disciplinară prealabilă, sens în care înțelege să invoce nulitatea absolută a deciziei. A mai arătat că măsura desfacerii contractului de muncă ar fi fost dispusă “de persoane fără calitate de reprezentanți legali ai societății, aceștia neavând mandatul din partea Consiliului de Administrație al societății înscriși în Registrul Comerțului B”.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea contestației ca nefondată și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată. A arătat că decizia nr. 20 din 22 ianuarie 2007 ar fi fost emisă cu respectarea strictă a dispozițiilor prevăzute de art. 263 – 268 din Codul muncii și că aplicarea sancțiunii disciplinare ar fi fost determinată de atitudinea contestatoarei care, începând cu data de 8 ianuarie 2007, nu s-ar mai prezentat la serviciu, participând “la manifestații în fața sediului “” B, încercând să schimbe prin violență Consiliul de Administrație al societății.
De asemenea, intimata a mai arătat că noul Consiliu de Administrație a fost înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului B și confirmat prin hotărâri judecătorești, având deci competența să emită decizii de desfacere a contractelor de muncă.
La data de 11 aprilie 2007, intimata a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 62 al. 2, art. 267 și 268 din Codul muncii, iar instanța, prin încheierea din aceeași dată, în temeiul art. 29 al.4 din Legea nr. 47/1992 – republicată, a dispus sesizarea Curții Constituționale și, în baza art. 29 al. 5 din același act normativ, a suspendat judecarea cauzei până la soluționarea excepției.
Prin decizia nr. 608 din 19.06.2007, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 62 al. 2, art. 267 și 268 din Codul muncii, excepție invocată de “”
Tribunalul Botoșani – secția civilă – prin sentința nr. 1114 din 24 octombrie 2007, admis contestația formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata () B; a admis excepția nulității absolute a deciziei nr. 20 din 22 ianuarie 2007 emisă de intimată; a anulat decizia nr. 20 din 22 ianuarie 2007 și a obligat intimata să reintegreze contestatoarea pe postul deținut anterior; a obligat intimata să-i plătească contestatoarei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea, începând cu 22 ianuarie 2007 până la data reintegrării efective pe post.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs “” (“”)
Criticile sale se referă la împrejurarea că, în cauză, s-a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă și, deci, sub acest aspect, soluția instanței este greșită. Celelalte critici se referă la chestiuni de fond și la “modul în care a fost realizată cercetarea judecătorească”.
Recursul unității intimate care, în drept, poate fi încadrat în art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, este nefondat.
Potrivit art. 267 din Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsură, cu excepția avertismentului scris, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
În vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii.
În speță, contestatoarea n-a fost convocată în scris, sub semnătură, de la domiciliu, pentru a i se lua notă explicativă și a i se examina apărările formulate.
din ziar, de la radio, de la postul local de televiziune ori de la sediul unității nu constituie o convocare în scris, în sensul art. 267 alin. 2 din Codul muncii.
Încălcarea acestei prevederi, cu consecința încălcării dreptului la apărare, atrage nulitatea absolută a deciziei respective.
, în această decizie nu se precizează prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă, care se pretinde că au fost încălcate de salariat și care constituie o altă cauză de nulitate, potrivit art. 268 alin. 2 lit. b din Codul muncii.
Cum în cauză au fost încălcate prevederile legale menționate, recursul “” () B, nefiind fondat, în temeiul art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează, din considerentele arătate, să fie respins.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de “” B, împotriva sentinței nr. 1114 din 24 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Botoșani – secția civilă – în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 martie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
Jud.fond:;
Ex. 2/24.03.2008