Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 293/CM
Ședința publică din data de 2 iunie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTORI: Mariana Bădulescu, Jelena Zalman Maria Apostol
– – –
Grefier – – –
S-a luat în examinare recursul civil formulat de pârâtaSC SA, cu sediul în C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 87 din 23 ianuarie 2009 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în T, str. – nr. 7, -. B, etaj 1,. 8, județul T, având ca obiect conflict de muncă – contestație decizie concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta pârâtă SC s SA C prin d-na avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 648-23798 din 5.05.2009, depusă la dosar și intimata reclamantă prin d-na avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 65 din 26.05.2009, depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat în termenul legal, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul intimatei reclamante depune întâmpinare la recurs și comunică un exemplar al acestei și apărătorului recurentei pârâte, învederând că pe calea întâmpinării nu a invocat excepții.
Apărătorul recurentei pârâte solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării comunicate la acest termen.
Instanța, pentru a-i da posibilitatea apărătorului recurentei pârâte să ia cunoștință de conținutul apărărilor formulate pe calea întâmpinării, lasă dosarul la a doua strigare.
La al doilea apel nominal efectuat în ședință publică se prezintă aceleași părți.
Apărătorul recurentei pârâte depune în susținerea recursului un set de înscrisuri ce ia-u fost comunicate în timpul ședinței de judecată. Înmânează un exemplar al acestor înscrisuri și apărătorului intimatei pârâte și învederează că înscrisurile depuse în instanță reprezintă două reclamații sosite la sediul societății în luna mai de la diferiți clienți ai acesteia.
Instanța, pentru a-i da posibilitatea apărătorului intimatei reclamante să ia cunoștință de conținutul înscrisurilor depuse la acest termen de către apărătorul recurentei pârâte, lasă cauza la a treia strigare.
La al treilea apel nominal făcut în ședință publică se prezintă aceleași părți.
Apărătorul intimatei reclamante, referitor la înscrisurile depuse la acest termen de către apărătorul recurentei pârâte, solicită ca instanța să nu le ia în considerare având în vedere că acestea nu au fost înregistrate la sediul societății, iar în ce privește sesizarea formulată de numita, aceasta nu este semnată iar din copia plicului de expediere prin poștă nu rezultă numele expeditorului.
Apărătorul recurentei pârâte depune la dosar originalele celor 2 sesizări, însoțite de plicurile cu care acestea au fost expediate prin poștă, că pe plicul cu care a fost expediată sesizarea formulată de numita este menționat și numele expeditorului.
Întrebate fiind, părțile arată că nu mai au alte acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța, luând act de declarațiile părților în sensul că nu mai au înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul recurentei pârâte, având cuvântul asupra recursului, critică hotărârea recurată învederând următoarele:
Referitor la cererea reconvențională formulată învederează că instanța de fond a respins în mod nelegal această cerere, arătând că instanța nu a menționat în motivarea hotărârii de existența acestei cereri reconvenționale și nici care au fost argumentele și considerentele pentru care a fost respinsă cererea. Mai arată că argumentele din cererea reconvențională nu erau aceleași cu cele din contestația formulată de reclamant. Cererea reconvențională viza anularea primei decizii, de încetare a contractului de muncă prin acordul părților, pentru viciu de consimțământ. La momentul emiterii deciziei de încetare prin acordul părților societatea s-a aflat în eroare, luând cunoștință mai târziu despre abaterile grave săvârșite de către intimata reclamantă. Instanța de fond nu a motivat înlăturarea apărărilor formulate pe calea cererii reconvenționale și nici nu a arătat motivele pentru care această cerere a fost respinsă, instanța de fond a încălcat și principiul disponibilității într-un proces civil, prin analizarea instituției revocării, total străină de pricină și fără a se pronunța asupra incidenței instituției anulării unui act juridic pentru vicii de consimțământ. Totodată, arată că instanța de fond a făcut grave confuzii între actele juridice analizate întrucât acțiunea formulată de către reclamantă viza nulitatea deciziei de sancționare iar cererea reconvențională viza anularea primei decizii de încetare a contractului prin acordul părților, pe motiv de viciu de consimțământ.
În ceea ce privește legalitatea deciziei de concediere nr. 105 din 20 mai 2008, apreciază că argumentele reținute de instanța de fond sunt nejustificate. Referitor la modalitatea de convocare a reclamantei pentru efectuarea cercetării disciplinare arată că, față de împrejurarea că intimata are domiciliul în T iar recurenta are sediul în C, intimatei i s-a dat posibilitatea de a se prezenta
oricând în intervalul săptămânal și orar precizat, între orele 7,30 – 16,00 de luni până vineri, în termen de 3 zile de la primirea convocatorului iar în data de 16 aprilie 2008 s-a desfășurat prima cercetare disciplinară în urma căreia părțile au stabilit că se impune o nouă convocare pentru finalizarea cercetărilor. La cea de-a doua convocare intimata nu s-a mai prezentat, astfel că s-a procedat la încheierea procesului-verbal din data de 20 mai 2008, după expirarea întregii perioade de timp puse la dispoziție intimatei reclamante pentru prezentarea la sediul societății, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 267 alin. 3 Codul muncii. Astfel, arată că cercetarea disciplinară nu s-a realizat din lipsa intimatei reclamante, convocarea pentru cercetarea disciplinară fiind legală.
Cu privire la data comunicării deciziei de concediere, învederează că această procedură s-a realizat prin poștă, decizia fiind expediată la data de 22 mai 2008, comunicarea deciziei fiind legală.
Referitor la aprecierea instanței cu privire la nerespectarea dispozițiilor art. 268 alin. Codul muncii, arată că instanța a reținut că termenul de 30 de zile a început să curgă de la data primelor reclamații din partea clienților, datate în cursul lunii martie 2008, motiv pentru care la data emiterii deciziei de concediere termenul de 30 de zile expirase. Instanța de fond, însă, nu a avut în vedere faptul că, în speță, este vorba de numeroase reclamații primite la sediul societății succesiv, pe parcursul mai multor luni, unele dintre acestea fiind comunicate în lunile aprilie și mai. Amploarea și gravitatea faptelor săvârșite de către intimata reclamantă a fost determinată de multitudinea acestor reclamații, fapt ce a determinat încadrarea faptelor în abateri grave de natură să ducă la desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
În ceea ce privește menționarea în decizia a unei alte date la care decizia produce efecte, această împrejurarea nu se sancționează cu nulitatea totală a actului, ci cu suspendarea efectelor acestuia până la comunicare.
Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris. Totodată, arată că nu solicită cheltuieli de judecată dar își rezervă dreptul de a solicita plata acestora pe calea unei acțiuni separate.
Apărătorul intimatei reclamante, având cuvântul asupra recursului, învederează că cererea formulată la instanța de fond viza constatarea nulității deciziei nr. 105/2008 de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă. Această decizie a fost emisă la data de 20 mai 2008, în condițiile în care raporturile dintre părți încetaseră încă din data de 1 martie 2008, în temeiul art. 55 lit. b Codul muncii, prin decizia nr. 48/2008. În cuprinsul deciziei contestate se menționează că se desface disciplinar contractul individual de muncă retroactiv, începând cu data de 1 martie 2008 în condițiile în care art. 268 alin. 3 Codul muncii prevede că decizia de sancționare se comunică salariatului și că aceasta își produce efectele de la data comunicării, la emiterea deciziei fiind încălcate prevederile legale.
Mai arată că decizia contestată a fost emisă și cu încălcarea dispozițiilor art. 263 – 268 Codul muncii cu privire la convocarea salariatului. Astfel, învederează că cele două acte de convocare a intimatei în vederea desfășurării cercetării disciplinare au fost întocmite fără respectarea dispozițiilor art. 267 alin. 2 Codul muncii, în sensul că nu se precizează concret ora și data
întrevederii. Intimata s-a prezentat la sediul societății la prima întrevedere, în data de 16 aprilie 2008, însă cercetarea disciplinară nu s-a putut finaliza întrucât reprezentanții recurentei au apreciat că nu este timp suficient pentru încheierea cercetării disciplinare și au dispus amânarea discuțiilor.
Totodată, învederează că decizia de sancționare disciplinară a fost emisă cu încălcarea termenului prevăzut de art. 268 alin. 1 Codul muncii, respectiv de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare. Arată că toate reclamațiile de care se prevalează recurenta datează din lunile martie și aprilie 2008 iar comisia disciplinară s-a constituit la data de 10 aprilie 2008, respectiv după data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii. În situația în care instanța va avea în vedere doar acest moment, se va constata că decizia a fost emisă cu depășirea termenului legal de 30 de zile. De asemenea, mai arată că prin motivele de recurs se invocă faptul că au existat mai multe plângeri pe parcursul lunilor aprilie și mai. Chiar și în această situație, termenul de 30 de zile calendaristice curge de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare la data primei reclamații.
Referitor la comunicarea deciziei de sancționare, învederează că acesta a fost comunicată cu depășirea termenului legal de 5 zile prevăzut de art. 268 alin. 3 Codul muncii.
Cu privire la cererea reconvențională, prin care recurenta a solicitat anularea deciziei nr. 48/2008, privind desfacerea contractului individual de muncă în temeiul art. 55 lit. b Corul muncii, arată că în mod corect instanța de fond a respins această cerere ca nefondată în condițiile în care decizia nr. 48/2008 a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale și a produs efecte de la data comunicării. Totodată, învederează că în cuprinsul hotărârii instanța de fond a arătat motivul pentru care a fost respinsă cererea reconvențională ca nefondată, respectiv a avut în vedere că s-a dispus admiterea contestației formulate împotriva deciziei nr. 105 din 20 mai 2008 pentru considerentele expuse în hotărâre.
Pentru motivele susținute oral și dezvoltate pe larg pe calea întâmpinării depuse la dosar, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca fiind legală și temeinică. Totodată, arată că nu solicită cheltuieli de judecată dar își rezervă dreptul de a cere plata acestora pe cale separată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Contestatoarea a investit Tribunalul Tulcea cu cererea având ca obiect anularea deciziei nr. 105/20.05.2008 emisă SC s SA C arătând că a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor legale.
Prin cererea precizatoare a solicitat a se constata că prin emiterea deciziei nr. 105/20.05.2008, intimata a încălcat următoarele dispoziții legale: art. 62 alin. 1 indice 1 din Codul muncii, raportat la art. 263-268 din Codul muncii, art. 62 alin. 2 din Codul muncii, art. 63 alin. 1 din Codul muncii, art. 77 din Codul
muncii, art. 267 alin. 2 din Codul muncii, art. 268 din Codul muncii, art. 283 alin. 1 lit. a din Codul muncii, art. 284 alin. 2 din Codul muncii, coroborat cu art. 2 alin. 1 lit. c Cod procedură civilă.
Astfel, s-a menționat că decizia contestată a fost emisă de către intimată, în condițiile în care raporturile dintre părți încetaseră în baza art. 55 lit. b încă de la data de 1.03.2008, în baza deciziei nr. 48/3.03.2008, comunicată contestatoarei și înregistrată la. C sub nr. -/4.03.2008.
A mai precizat ca aceasta decizie unilaterală a intimatei, prin care a fost anulată decizia nr. 48/2008 nu i-a fost niciodată comunicată contestatoarei.
În aceste condiții, intimata a emis două decizii succesive, total contradictorii și ilegale iar aplicarea sancțiunii disciplinare din decizia contestată s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 263-268 din Codul muncii.
În acest sens, s-a arătat că cele două convocări ale sale, în vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, au fost emise fără a se preciza concret data și ora întrevederii.
De asemenea, decizia contestată a fost emisă după expirarea termenului de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință de către conducerea intimatei despre săvârșirea faptei disciplinare.
S-a mai arătat că decizia este nulă absolut deoarece în cuprinsul său nu este menționată descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, nu sunt menționate motivele pentru care au fost înlăturate apărările pe care le-a formulat în cursul cercetării disciplinare și nu este menționată instanța competentă la care poate fi contestată decizia.
Prin sentința civilă nr. 87 din 23 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Tulceaa fost admisă în parte contestația formulată.
A fost anulată decizia nr. 105 din 20 mai 2008 emisă de SC progres SA C, ca nelegală.
A fost obligată pârâta să restituie contestatoarei garanția materială reținută.
A fost respinsă cererea reconvențională, ca nefondată.
A fost obligată pârâta la plata sumei de 2.318 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către contestatoare.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele aspecte:
Între părți, au existat raporturi de muncă stabilite în baza contractului individual de muncă, înregistrat sub nr. -/8.01.2007.
Prin decizia nr. 105/20.05.2008, emisă de intimată, s-a dispus desfacerea disciplinară, în baza art. 61 lit. a din Codul muncii, a contractului individual de muncă al contestatoarei.
În preambulul deciziei contestate, intimata a reținut neîndeplinirea de către contestatoare a sarcinilor de serviciu, prevăzute în fișa postului, fapt care a condus la provocarea de pagube importante materiale și financiare societății.
De asemenea, s-a reținut că, în drept, faptele săvârșite de către contestatoare constituie încălcări ale art. 33 lit. k din pe societate încheiat la data de 8.05.2007.
Din înscrisurile aflate la dosar, instanța a constatat că decizia contestată a fost emisă de către intimată, în condițiile în care raporturile de muncă
dintre părți încetaseră deja încă din data de 1.03.2008, în baza art. 55 lit. b din Codul muncii, urmare emiterii deciziei nr. 48/3.03.2008 de către societatea intimată, decizie comunicată contestatoarei și înregistrată la. C sub nr. -/4.03.2008, conform adresei nr. 568/15.05.2008 a C( filele 7, 8) din dosarul nr- al Tribunalului Constanța, iar aceasta decizie nu a fost revocată.
Cu toate ca decizia nr. 105 fost emisă la data de 20.05.2008, aceasta menționează desfacerea contractului individual de muncă al contestatoarei retroactiv, respectiv începând cu data de 1 martie 2008, deși conform art. 268 alin. 3 din Codul muncii: “Decizia de sancționare se comunică salariatului – și produce efecte de la data comunicării”.
Analizând cele două acte de convocare emise de intimată, în raport de prevederile art. 267 alin. 2 din Codul muncii – în vederea desfășurării cercetării disciplinare a contestatoarei, instanța a constat că acestea au fost emise de către intimată fără respectarea prevederilor legale în sensul că nu se precizează în mod concret data și ora întrevederii, acestea precizând de o manieră generală invitația contestatoarei de a fi prezentă la societate “între orele 7,30 – 16,00, de luni până vineri, -, în termen de 3 zile de la primirea convocatorului.”, fără a preciza însă o dată și o oră anume la care urma să aibă loc cercetarea disciplinară prealabilă a contestatoarei.
Potrivit art. 268 alin. 1 din Codul muncii “Angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei”.
Reclamațiile depuse la dosar de către intimată, prin care aceasta înțelege să dovedească în ce a constat neîndeplinirea sarcinilor prevăzute în fișa postului de către contestatoare datează din cursul lunii martie 2008, ele fiind comunicate intimatei la data de 19.03.2008, așa după cum rezultă din adresa Consiliului Local T – Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu, nr. 1789/17.03.2008. Cum intimata a emis decizia de desfacere a contractului de muncă al contestatoarei abia la data de 20.05.2008, s- constatat că aceasta a încălcat prevederile imperative ale legii mai sus citate, cu privire la termenul de emitere a deciziei contestate.
S-a mai constatat că în decizie fapta care constituie abatere disciplinară nu este descrisă conform art. 268 alin. 2 din Codul muncii, intimata limitându-se la a preciza de o manieră lacunară “neîndeplinirea sarcinilor de serviciu prevăzute în fișa postului.”, în ceea ce o privește pe contestatoare.
In raport de aceste aspecte, instanța a anulat decizia nr. 105/20 mai 2008 emisă de SC SA C, ca nelegală.
Constatând că pe durata derulării contractului de muncă al contestatoarei la intimată, aceasta i-a reținut cu titlu de garanție 1/10 din salariul brut lunar și că nu s-a depus nicio probă din care să rezulte că intimata i-a achitat contestatoarei contravaloarea garanției reținute sau motivul pentru care nu i-a restituit această garanție, instanța a obligat pârâta să restituie contestatoarei garanția materială reținută.
În ceea ce priveștecererea reconvenționalăprin care intimata a solicitat anularea deciziei nr. 48/3.03.2008, respingerea contestației formulate de contestatoare, ca neîntemeiată și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin consemnarea în carnetul de muncă al contestatoarei a mențiunii de încetarea activității sale, în temeiul art. 55 lit. b din Codul muncii, însăși intimata a recunoscut, de altfel, legalitatea și efectele produse de decizia nr. 48 din 3.03.2008, pe care a emis-o pentru contestatoare.
Intimata avea doar posibilitatearevocăriiacestei decizii, în condițiile în care ar fi constatat, din proprie inițiativă, netemeinicia sau nelegalitatea acesteia, comunicându-i prin adresă scrisă, cu dovadă de luare la cunoștință și contestatoarei, despre luarea unei asemenea măsuri împotriva deciziei nr. 48/3.03.2008.
A apreciat instanța de fond că intimata nu se poate adresa instanței, solicitând anularea acestei decizii, pe care ea însăși a emis-o, în condițiile în care, dreptul de a contesta o decizie de sancționare și de a solicita, pe cale de consecință, anularea ei în instanță, aparține prin excelență doar salariatului.
Având în vedere că s-a dispus admiterea contestației formulate de contestatoare împotriva deciziei nr. 105/20.05.2008 s-a respins cererea reconvențională, ca nefondată.
Potrivit art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, fost obligată pârâta la plata sumei de 2.318 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către contestatoare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, care a formulat următoarele critici:
– În mod nelegal a respins instanța cererea reconvențională, schimbând nepermis obiectul cererii de chemare în judecata, fără a analiza temeinicia pretențiilor și fără a soluționa pe fond această cerere.
– Instanța de fond a încălcat și principiul disponibilității într-un proces civil, prin analizarea instituției revocării, total străină de pricină și fără a se pronunța asupra incidenței instituției anulării unui act juridic pentru vicii de consimțământ.
Nu este indicat nici temeiul legal în baza căruia recurenta ar fi putut proceda la revocarea deciziei de încetare a contractului de muncă prin acordul părților.
– Instanța conferă unor fapte juridice efecte pe care nicio normă legală nu le recunoaște: se apreciază că prin consemnarea în carnetul de muncă al contestatoarei a mențiunii încetării activității prin acordul părților, “însăși intimata a recunoscut de altfel legalitatea și efectele produse de decizia nr. 48 din 3 martie 2008”, dar instanța de fond dreptul recurentei de acces la instanță, statuând complet în afara legii (inclusiv a Convenției Europene a Drepturilor Omului – art. 6), faptul că un act juridic bilateral (decizia de încetare prin acordul părților a contractului de muncă) nu poate fi sub nicio formă contestat în instanță de către una din părți (în speță, angajatorul).
– În ceea ce privește legalitatea deciziei de concediere nr. 105 din 20 mai 2008, se solicită înlăturarea criticilor aduse de prima instanță modului de întocmire a celor 2 adrese de convocare la cercetarea disciplinară, în sensul că nu
ar fi emise cu respectarea prevederilor legale, prevăzute de art. 267 alin. 1 Codul muncii: “salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și colul întrevederii”.
Consideră recurenta că prevederile invocate au fost pe deplin respectate, salariatului convocat la cercetare dându-i-se posibilitatea de a se prezenta pentru efectuarea cercetării disciplinare oricând în intervalul săptămânal și orar precizat “între orele 7,30-16,00, de luni până vineri, în termen de 3 zile de la primirea convocatorului”, lucru sare s-a și întâmplat, scopul reglementării legale fiind atins.
– Recurenta solicită instanței de recurs să constate legalitatea deciziei nr. 105 din 20 iunie 2008 de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă, faptele săvârșire de contestatoare încadrându-se la “abateri grave” conform art. 33 lit. k din contractul colectiv de muncă la nivelul societății. Consideră recurenta că în mod eronat prima instanță a apreciat insuficientă descrierea faptei în conținutul deciziei, fiind concludent că abaterea a constat în producerea de pagube materiale și financiare unității.
– În ceea ce privește aprecierea primei instanțe cu privire la nerespectarea art. 268 alin. 1 Codul muncii, trebuia observat că este vorba despre numeroase reclamații primite la sediul societății succesiv, pe parcursul mai multor luni de zile, unele dintre aceste fiindu-i comunicate recurentei în lunile aprilie și mai. Amploarea și gravitatea faptelor săvârșite de către contestatoare a fost determinată de multitudinea acestor reclamații, fapt ce a determinat încadrarea faptelor la “abateri grave”, astfel că decizia de concediere nr. 105 fost emisă în termen la data de 20 mai 2008.
– Referitor la desfacerea contractului de muncă retroactiv, în aplicarea dispozițiilor legale și fără a contraveni acestora, decizia de sancționare nr. 105 din 20 mai 2008 produce efecte de la data comunicării și va fi considerată ca atare iar menționarea în decizie a unei alte date de la care decizia produce efecte nu se sancționează cu nulitatea totală a actului, ci cu suspendarea efectelor acestuia până la comunicare.
Pentru toate aceste considerente se solicită reanalizarea probelor administrate la dosarul cauzei și să se admită recursul astfel cum a fost formulat.
Intimata și-a precizat poziția procesuală atât prin întâmpinare cât și cu ocazia închiderii dezbaterilor, în sensul respingerii recursului ca nefondat.
Analizând sentința recurată în raport de materialul probator administrat Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. 48/03.03.2008, raporturile de muncă dintre părți au încetat în temeiul art. 55 pct. b Codul muncii, respectiv prin acordul părților.
Textul de lege mai sus indicat arată că acordul de voință al părților trebuie să se refere și la data la care urmează a înceta contractul de muncă, ceea ce înseamnă că urmare acestui acord intervenit între părți, contractul de muncă al reclamantei a încetat la 01.03.2008.
Aceasta decizie a fost comunicata salariatului și a fost înaintată și Inspectoratului Teritorial d e Muncă unde a fost înregistrată sub nr. – din 04.03.2008.
Rezultă, astfel, că după data de 01.03.2008, reclamanta nu mai era salariatul pârâtei și nu se mai putea lua nicio măsură cu privire la contractul ce era încheiat.
În lipsa unor raporturi de muncă, societatea emite o altă decizie, la un interval de 2 luni de la prima decizie, prin care înțelege să desfacă disciplinar un contract de muncă ce nu mai era în ființă, deoarece până la acea dată decizia anterioară nu a fost nici revocată și nici anulată de către instanță.
Consimțământul părților cu privire la încetarea contractului de muncă trebuie să fie serios și explicit, să excludă orice echivoc și să fie exprimat înainte sau la momentul semnării actului.
Prin urmare, niciuna dintre părți nu mai poate invoca ulterior, după ce a semnat convenția de încetare a contractului prin acordul părților fără nicio obiecție, vicierea consimțământului.
De altfel, societatea nu a fost împiedicată de salariat să facă cercetările ce se cuveneau cu privire la activitatea desfășurată de aceasta, mai ales că în cererea reconvenționala se face referire la “neexecutarea lucrărilor contractate” ceea ce presupunea un control din partea angajatorului pe parcursul derulării respectivelor lucrări.
Așadar, presupusele abateri ale contestatoarei nu mai puteau face obiectul cercetării disciplinare și nici al deciziei de desfacere a contractului de muncă deoarece la acea data nu mai era salariatul unității.
Nu este vorba de o negare a dreptului societății la instanță ci de momentul la care aceasta societate înțelege să conteste actul juridic sau să revoce actul în discuție.
Din acest punct de vedere a fost analizată contestația dar criticile recurentei nu au in vedere aceste considerente ale sentinței.
Desigur ca instanța de fond a analizat decizia contestată și din perspectiva respectării dispozițiilor art. 267 Codul muncii, fiind investita în acest sens.
În mod corect s-a reținut că, în speță, a fost depășit termenul de 30 de zile pentru emiterea deciziei, termen care se calculează de la data la care conducerea unității a luat cunoștință de abateri iar recurenta nu a putut dovedi cauza emiterii cu întârziere a deciziei după cum nu s-au dovedit nici motivele pentru care în decizie nu a fost descrisă fapta pentru care se face vinovat salariatul deși legea prevede în mod clar acest lucru, tocmai pentru a da posibilitatea parților să producă probe în raport de faptele imputate la momentul cercetării disciplinare.
Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, urmând a fi menținută prin respingerea recursului ca nefondat în temeiul art. 312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil formulat de pârâtaSC SA, cu sediul în C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 87 din 23 ianuarie 2009 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în T, str. – nr. 7, -. B, etaj 1,. 8, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 iunie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Mariana Bădulescu, Jelena Zalman Maria Apostol
– – – –
– –
– –
Grefier,
Jud. fond -,
Red. dec. jud. -/2.07.2009
gref. –
2 ex./3.07.2009
