Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 294/CM
Ședința publică din data de 2 iunie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTORI: Mariana Bădulescu, Jelena Zalman Maria Apostol
– – –
Grefier – – –
S-a luat în examinare recursul civil formulat de pârâtaSC SA, cu sediul în C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 157 din 4 februarie 2009 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în T,-, bloc 13,. C,. 2, județul T, având ca obiect conflict de muncă – contestație decizie concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta pârâtă SC SA C prin d-na avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 662-63312 din 1.06.2009, depusă la dosar și intimatul reclamant prin dl. avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 38 din 28.05.2009, depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat în termenul legal, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul intimatului reclamant depune întâmpinare la recurs și comunică un exemplar al acesteia și apărătorului recurentei pârâte.
Apărătorul recurentei pârâte solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a lua cunoștință de conținutul apărătorilor formulate pe calea întâmpinării.
Instanța, pentru a-i da posibilitatea apărătorului recurentei pârâte să ia cunoștință de conținutul întâmpinării, lasă cauza la a doua strigare.
La al doilea apel nominal făcut în ședință se prezintă aceleași părți.
Apărătorul recurentei pârâte depune în susținerea motivelor de recurs două sesizări primite prin poștă de la diverși clienți ai societății, însoțite de copia plicurilor de expediere. Totodată, învederează că aceste înscrisuri i-au fost prezentate și apărătorului intimatului reclamant.
Apărătorul intimatului reclamant arată că în timpul ședinței a luat cunoștință de conținutul înscrisurilor depuse la dosar de către apărătorul recurentei pârâte.
Întrebate fiind, părțile arată că nu mai au alte acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța, luând act că nu mai sunt înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul recurentei pârâte, având cuvântul asupra recursului, apreciază că soluția pronunțată de instanța de fond în temeiul excepției tardivității emiterii deciziei de concediere a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 268 alin. 1 Codul muncii. Învederează că prima instanță a reținut greșit că termenul de 30 de zile a început să curgă de la data primelor reclamanții din partea clienților, datate în cursul lunii martie 2008. în speță, este vorba despre numeroase reclamanții primite succesiv la sediul societății, pe parcursul mai multor luni de zile, dintre acestea fiind comunicate și în lunile aprilie și mai 2008. Amploarea și gravitatea faptelor săvârșite de către intimatul reclamant a fost determinată de multitudinea acestor reclamații, fapt ce a determinat încadrarea faptelor la abateri grave și emiterea deciziei de concediere. Reclamațiile au continuat pe tot parcursul anului 2008, astfel că termenul în care societatea putea dispune desfacerea contractului individual de muncă este îndeplinit având în vedere că și la data emiterii deciziei de concediere reclamațiile din partea clienților continuau să se înregistreze la sediul societății.
În ceea ce privește menționarea în decizie a unei alte date de la care decizia își produce efectele, această împrejurare nu se sancționează cu nulitatea totală a actului, ci cu suspendarea efectelor până la comunicare.
Pentru motivele susținute oral și dezvoltate pe larg în scris, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatului reclamant, având cuvântul asupra recursului, apreciază că recursul este pur formal, pârâta nemotivând în drept recursul.
Pe fondul cauzei, învederează că prin decizia de concediere emisă la data de 23 iunie 2008, intimatului i se aplică sancțiunea disciplinară a desfacerii contractului de muncă începând cu 4 martie 2008, dată la care intimatul era salariatul altei unități întrucât începând cu data de 4 martie 2008, potrivit deciziei nr. 61, încetase raportul de muncă pe care l-a avut cu societatea recurentă pentru motive care nu țin de persoana intimatului și depune copia deciziei nr. 61 din 4 martie 2008. Referitor la reclamanții sosite la sediul societății de la anumiți clienți, arată că acestea nu atestă vinovăția intimatului reclamant. De asemenea, mai arată că prin probele administrate în cauză nu s-a făcut dovada prejudiciilor suferite de către recurentă și nici care este cuantumul acestor prejudicii.
În ce privește decizia de desfacere a contractului individual de muncă, arată că aceasta nu poate retroactiva și nu este posibilă suspendarea contractului de muncă deoarece acesta nu mai exista, fiind reziliat prin decizia nr. 61 din 4 martie 2008.
Mai arată că la instanța de fond a invocat atât excepția tardivității emiterii deciziei de concediere, cât și nulitatea deciziei de concediere, însă, instanța a rămas în pronunțare asupra excepției tardivității.
Apreciază că motivele de recurs sunt neîntemeiate și, având în vedere apărările formulate oral și dezvoltate pe larg pe calea întâmpinării depuse la dosar, solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. totodată, solicită ca la pronunțarea hotărârii instanța să aprecieze și asupra tardivității formulării recursului, în raport de data comunicării hotărârii la instanța de fond.
Apărătorul recurentei pârâte, referitor la termenul de declarare a recursului, arată că acesta a fost expediat prin poștă la data de 6 aprilie 2009 și, în raport de data comunicării hotărârii recurate, recursul a fost formulat în termenul legal.
Apărătorul intimatului reclamant, având în vedere că cererea de recurs a fost expediată prin poștă, arată că nu mai înțelege să susțină excepția tardivității declarării recursului, solicitând ca instanța să se pronunțe pe fondul cauzei.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată sub nr-, reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC SA a solicitat:
– anularea deciziei nr. 121 din 23 iunie 2008, prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă începând cu data de 4 martie 2008;
– anularea deciziei nr. 120 din 23 iunie 2008, prin care se suspendă contractul individual de muncă în perioada 4 martie 2008 – 23 mai 2008;
– obligarea pârâtei la restituirea garanției materiale reținute pe perioada cât a fost angajatul societății;
– obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a fost angajatul societății pârâte, în baza contractului individual de muncă nr. 180 din 1 ianuarie 2007, în calitate de “șef punct de lucru”, începând cu data de 1 ianuarie 2007.
Pârâta a preluat prin contract activitatea de administrare a cimitirului ortodox “Eternitatea” și “Eternitatea nou”, stabilindu-și punct de lucru la T, reclamantul având calitatea de șef punct de lucru, cu atribuțiile stabilite prin fișa postului.
Prin actului adițional nr. 3 încheiat între Consiliul Local T și societatea pârâtă s-a stabilit rezilierea contractului de delegare a gestiunii nr. 7824 din 21 decembrie 2006, având ca obiect administrarea cimitirului, situație în care evident urma să înceteze și activitatea reclamantului, nemaiexistând obiectul muncii.
Așa fiind, în data de 4 februarie 2008 reclamantului i s-a înmânat preaviz de 30 de zile, în care i se notifica încetarea contractului de muncă nr. – din 8 ianuarie 2007, conform art. 65 alin. 1 din Codul muncii, pentru desființarea locului de muncă.
Prin decizia nr. 61 din 4 martie 2008, emisă de pârâtă, se dispune “concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului”, în baza art. 65 alin. 1 din Codul muncii, ca urmare a desființării locului de muncă, determinat de desființarea punctului de lucru.
Începând cu data de 4 martie 2008, reclamantul a devenit salariatul Direcției Întreținere Administrare Patrimoniu T, având funcția de inspector I – șef serviciu, conform contractului individual de muncă nr. 1454 din 4 februarie 2008.
De la data de 4 martie 2008 orice relație contractuală de muncă a încetat, reclamantul devenind salariatul altei instituții.
Pârâta pornește împotriva reclamantului o procedură de cercetare disciplinară în condițiile în care el nu mai era salariatul societății respective.
În această procedură este convocat, șicanat, imputându-i-se o serie de abateri care nu aveau nicio legătură cu fișa postului, toate acestea constituindu-se într-un abuz contra intereselor persoanei.
Într-un total dispreț față de lege se emite decizia nr. 120 din 23 iunie 2008, prin care se dispune suspendarea contractului, începând cu 4 martie 2008 până în 23 mai 2008.
Procedând de aceeași manieră, se emite decizia nr. 121 din 23 iunie 2008, prin care se aplică reclamantului sancțiunea desfacerii contractului de muncă începând cu data de 4 martie 2008.
Cercetarea disciplinară vizează perioada mai și iunie 2008, iar contractul de muncă este desfăcut la data de 4 martie 2008, deci, mai întâi se desface contractul de muncă și apoi se face cercetarea disciplinară.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației.
În motivare a arătat că în luna ianuarie 2008 s-a hotărât întreruperea relațiilor contractuale cu Municipiul T în ceea ce privește concesionarea cimitirului Eternitatea din
Având în vedere acest aspect, s-a solicitat reclamantului, în calitatea lui de șef compartiment, să coordoneze terminarea lucrărilor de punere în operă a tuturor pieselor trimise de la C și contractate cu persoanele beneficiare ale contractelor de concesiune a locurilor de veci, din cimitirul Eternitatea din
La data de 4 martie 2008, fiind asigurați de reclamant și de d-na, ca fiind finalizate toate lucrările contractate, s-a dispus desfacerea contractului de muncă al reclamantului, în conformitate cu art. 65 alin. 1 Codul muncii.
În data de 14 martie reclamantul face referat către Primarul Municipiului T, sesizând faptul că cetățenii ce au avut contracte cu societatea pârâtă sunt foarte revoltați că nu li se finalizează lucrările începute (referatul înregistrat sub nr. 1743 din 14 martie 2008).
În acest referat reclamantul recunoaște că el era responsabil cu efectuarea lucrărilor contractate, făcând afirmația că “el nu vrea să încheie aceste lucrări deoarece nu mai este salariatul societății”.
În această situație reclamantul a fost convocat la data de 11 iunie 2008 pentru a da explicații cu privire la neîndeplinirea sarcinilor de serviciu pe perioada cât a funcționat ca șef de punct T, ce au cauzat prejudicii materiale și de imagine societății.
să se prezinte, s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Această măsură constituie o revocare implicită a deciziei de desfacere a contractului de muncă pentru motive neimputabile.
Prin sentința civilă nr. 157 din 4 februarie 2009, Tribunalul Tulceaa admis contestația formulată.
A admis excepția tardivității emiterii deciziei de concediere.
A anulat decizia de concediere nr. 121 din 23 iunie 2008 emisă de pârâta SA C, ca fiind tardiv emisă.
A anulat decizia de suspendare a contractului de muncă nr. 120 din 23 iunie 2008 emisă de C, ca netemeinică și nelegală.
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1.583 lei, reprezentând garanții materiale reținute.
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1.040 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Față de excepția tardivității emiterii deciziei de concediere;
Prin emiterea deciziei nr. 121 din 23 iunie 2008, intimata l-a concediat pe contestator potrivit art. 61 lit. a din Codul muncii începând cu data de 4 martie 2008.
Pentru a fi legală, concedierea trebuie să intervină în anumite termene, prevăzute expres de Codul muncii; astfel, în cazul concedierii disciplinare, angajatorul poate lua această măsură în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii ei (art. 268 alin. 1 Codul muncii ).
Primăria Municipiului T, prin adresa înregistrată sub nr. 11520 din 19 martie 2008, transmis C, petițiile formulate de către persoanele fizice ce au încheiat contracte de prestări servicii cu această societate și care erau nemulțumite de modul de îndeplinire a obligațiilor contractuale asumate de către
Prin adresa nr. 13395/G/2262 din 3 aprilie 2008, Primăria Municipiului T i-a adus la cunoștință societății SC C nemulțumirea clienților săi cu privire la efectuarea lucrărilor funerare contractate.
Odată cu această adresă, Primăria Municipiului T i-a comunicat intimatei petițiile adresate Primarului Municipiului T și Direcției de Întreținere și Administrare a T și o copie a scrisorii transmise
de către Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorului T, privind petițiile primite de la clienții C cu privire la efectuarea lucrărilor funerare.
Și prin adresa nr. 14123/G 2430 din 10 aprilie 2008 Primăria Municipiului Taa dus la cunoștință intimatei faptul că locuitorii municipiului T care au încheiat contracte de prestări servicii pentru lucrări funerare sunt mulțumiți de modul în care sunt executate aceste contracte.
Ori, având în vedere că unitatea intimată avea cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare a contestatorului încă din luna martie 2008, iar decizia de concediere a emis-o la data de 23 iunie 2008, văzând și dispozițiile art. 268 alin. 1 Codul muncii, instanța de fond a admis excepția tardivității emiterii deciziei de concediere și a anulat decizia de concediere nr. 121 din 23 iunie 2008 emisă de pârâta C, ca tardiv emisă.
Prin emiterea deciziei nr. 120 din 23 iunie 2008, intimata i-a suspendat contestatorului contractul individual de muncă pe durata cercetării disciplinare prealabile, potrivit art. 52 alin. 1 lit. a din Codul muncii.
Articolul 52 alin. 1 lit. a din Codul muncii prevede că, contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului pe durata cercetării disciplinare prealabile.
Ori, având în vedere că prin decizia nr. 61 din 4 martie 2008, intimata a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului potrivit art. 65 alin. 1 din Codul muncii începând cu data de 4 martie 2008, întrucât contestatorul nu mai avea calitatea de angajat al intimatei din data de 4 martie 2008, societatea intimată nu avea cum să suspende la data de 23 iunie 2008 un contract de muncă ce a încetat să-și mai producă efectele.
Față de aceste considerente, instanța de fond a anulat decizia de suspendare a contractului de muncă nr. 120 din 23 iunie 2008 emisă de pârâta C ca netemeinică și nelegală.
În ceea ce privește capătul de cerere privind restituirea garanției materiale, instanța de fond a obligat intimata să plătească contestatorului suma de 1.583 lei reprezentând garanții materiale reținute, având în vedere că intimata a recunoscut că i-a reținut contestatorului garanția materială, iar la dosarul cauzei nu s-au depus probe care să dovedească împrejurarea că reclamantul ar fi adus prejudicii materiale societății.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC SA
În motivarea recursului a formulat, în esență, următoarele critici:
În ce privește tardivitatea emiterii deciziei de concediere nr. 121 din 23 iunie 2008, recurenta apreciază că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 268 alin. 1 Codul muncii, potrivit cărora: “angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de șase luni de la data săvârșirii faptei”.
Prima instanță a reținut că termenul de 30 de zile a început să curgă de la data primelor reclamații din partea clienților, datate în cursul lunii martie
2008, motiv pentru care la data emiterii deciziei de concediere nr. 121 din 23 iunie 2008, termenul de 30 de zile expirase.
În speță, însă, este vorba despre numeroase reclamații primite la sediul societății succesiv, pe parcursul mai multor luni de zile, unele dintre acestea fiind comunicate la sediul societății în lunile aprilie și mai. Amploarea și gravitatea faptelor săvârșite de către contestator a fost determinată de multitudinea acestor reclamații, fapt ce a determinat încadrarea faptelor la “abateri grave”. Astfel, se poate constata că decizia de concediere nr. 121 fost emisă în termen la data de 23 iunie 2008.
În ceea ce privește suspendarea și desfacerea contractului de muncă retroactiv, în aplicarea dispozițiilor legale și fără a contraveni acestora, decizia de suspendare nr. 120 din 23 iunie 2008 și decizia de sancționare nr. 121 din 23 iunie 2008 produc efecte de la data comunicării și vor fi considerate ca atare.
Cu privire la restituirea garanției materiale reținute de către angajator, recurenta arată că instanța de fond nu a ținut seama de întreg materialul probator administrat și a dispus restituirea garanției pe motiv că la dosarul cauzei nu s-au depus probe care să dovedească faptul că reclamantul ar fi adus prejudicii materiale societății.
Însăși instanța, în considerentele hotărârii de admitere a excepției tardivității emiterii deciziei de concediere, a menționat, în detaliu, toate sesizările și plângerile primite de societatea recurentă de la persoanele fizice cărora nu le-au fost finalizate lucrările funerare contractate, numeroși clienți refuzând plata ratelor restante și solicitând restituirea ratelor deja achitate.
A fost depusă și fișa postului reclamantului, din care rezultă atribuțiile sale, încălcate prin faptele reclamate de clienți: neurmărirea executării lucrărilor funerare contractate, efectuarea de lucrări de slabă calitate sau incomplete, precum și neîntocmirea proceselor-verbale de recepție la terminarea lucrărilor.
Instanța de fond a refuzat să dea acestor probe efectele legale și, contrar chiar concluziilor sale anterioare, a dispus restituirea garanției materiale pe motiv că nu s-a dovedit prejudicierea societății.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepția tardivității emiterii deciziei de concediere;
Prin decizia nr. 121 din 23 iunie 2008 s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al contestatorului, începând cu data de 4 martie 2008, în temeiul art. 61 lit. a din Codul muncii, pentru neîndeplinirea sarcinilor de serviciu prevăzute în fișa postului, fapt care a condus la provocarea de pagube importante materiale și financiare societății.
Potrivit art. 268 alin. 1 din Codul muncii, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Termenul de 30 de zile curge de la data la care reprezentantul angajatorului abilitat să aplice sancțiuni disciplinare a luat cunoștință despre săvârșirea abaterii.
Primăria Municipiului T, prin adresa nr. 11520 din 19 martie 2008, adus la cunoștință intimatei SC SA C petițiile formulate de către persoanele fizice ce au încheiat contracte de prestări servicii cu această societate și care erau nemulțumite de modul de îndeplinire a obligațiilor contractuale asumate de către SC SA
Cu toate că intimata a avut la cunoștință de aceste nemulțumiri ale persoanelor cu care avea încheiate contracte de prestări servicii încă din martie 2008, aceasta a emis decizia de sancționare disciplinară la data de 23 iunie 2008, cu depășirea termenului legal de 30 de zile, în condițiile în care contractul de muncă al contestatorului fusese desfăcut încă din data de 4 martie 2008, în temeiul dispozițiilor art. 65 alin. 1 din Codul muncii, ca urmare a desființării locului de muncă ocupat de salariat.
Termenele de aplicare a sancțiunilor disciplinare constituie garanții indispensabile ale derulării contractului de muncă.
Autorul unei eventuale abateri disciplinare trebuie să știe, la împlinirea unui termen determinat, ce drepturi are și în ce măsură acestea îi sunt afectate pentru ca aceste drepturi să nu fie marcate de incertitudine.
Nu mai are importanță că ulterior s-au mai formulat și alte petiții cu același conținut în condițiile în care angajatorul avea cunoștință de aceste abateri încă din luna martie 2008 și în condițiile în care aceste petiții erau ulterioare concedierii contestatorului pentru motive care nu țin de persoana salariatului ca urmare a desființării locului de muncă ocupat de salariat.
Decizia de sancționare disciplinară fiind tardiv formulată, în mod corect prima instanță a dispus și anularea deciziei de suspendare a contractului de muncă nr. 120 din 23 iunie 2008 având în vedere și decizia nr. 61 din 4 martie 2008, prin care intimata a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului potrivit art. 65 alin. 1 din Codul muncii, începând cu 4 martie 2008.
În ceea ce privește garanția materială, în mod corect prima instanță a dispus restituirea acesteia către contestator.
Potrivit art. 164 alin. 2 Codul muncii, reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, situație care nu se regăsește în speță.
În situația în care angajatorul consideră că salariatul datorează sume de bani rezultate din executarea contractului individual de muncă, acesta are la îndemână o acțiune în răspundere contractuală în condițiile prevăzute de contract și a dovedirii celorlalte elemente ale răspunderii prevăzute de art. 270 din Codul muncii.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat și a menținut sentința recurată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil formulat de pârâtaSC SA, cu sediul în C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 157 din 4 februarie 2009 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în T,-, bloc 13,. C,. 2, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 iunie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Mariana Bădulescu, Jelena Zalman Maria Apostol
– – – –
– –
– –
Grefier,
Jud. fond – Șt.,
Red. dec. jud. -/2.07.2009
gref. –
2 ex./2.07.2009
