Dosar nr- – Contestație decizie de concediere —
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 296
Ședința publică din 18 martie 2008
PREȘEDINTE: Andrianu Virgil
JUDECĂTOR 2: Gheorghiu Neculai
JUDECĂTOR 3: Apetroaie Eufrosina
Grefier – –
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta B, cu sediul în B, sector 1,–9, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 1448 din 5 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Suceava – secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal s-au prezentat avocat, pentru pârâta recurentă și avocat, pentru reclamanta intimată, lipsă fiind aceasta.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care, apărătorul reclamantei intimate a depus la dosar întâmpinare, în două exemplare, din care unul a fost înaintat apărătorului pârâtei recurente.
Din oficiu, instanța a pus în discuția părților excepția de tardivitate a emiterii deciziei în cadrul termenului legal de 30 de zile, prev. de disp. art. 268 al. 1 din Codul muncii, având în vedere faptul că referatul privind abaterea disciplinară a fost înregistrat sub nr. 74/23.07.2007, iar decizia de concediere a fost emisă la data de 5 septembrie 2007.
Apărătorul recurentei a arătat că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției, precizând că problema este discutabilă.
Apărătorul intimatei a solicitat admiterea excepției.
Instanța, constatând că recursul se află în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru pârâta recurentă, reiterând motivele invocate în scris, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. A arătat că hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost dată cu încălcarea principiilor elementare privind procesul civil, că în mod nelegal, prima instanță, după închiderea dezbaterilor, a primit înscrisuri la dosar, fără a da posibilitatea părții adverse de a lua cunoștință despre acestea. A mai arătat că abia la ultimul termen de judecată reclamanta a afirmat că se afla în concediu medical la data emiterii deciziei și că s-a prevalat de un act depus după închiderea dezbaterilor. A solicitat obligarea reclamantei intimate la plata cheltuielilor de judecată din toate instanțele.
Avocat, pentru reclamanta intimată, reiterând motivele expuse în întâmpinare, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul Suceava, ca fiind temeinică și legală și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, precizând că decizia a fost emisă în timp ce reclamanta se afla în concediu medical, cu depășirea termenului legal de 30 de zile, ceea ce atrage nulitatea absolută a acesteia.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava, înregistrată sub nr. 6088/86 din 8.10.2007, reclamanta a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu intimata B, să se dispună anularea deciziei nr. 30 din 5.09.2007, reîncadrarea în funcția deținută anterior, plata drepturilor salariale egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, conform art. 78 din Codul muncii și plata cheltuielilor de judecată aferente.
Motivând contestația, s-a arătat că a fost salariata societății intimate în funcția de lucrător comercial, iar prin decizia contestată i s-a desfăcut contractul de muncă pentru săvârșirea unor abateri disciplinare, respectiv părăsirea locului de muncă, în timpul programului, fără aprobarea șefului direct și defăimarea și calomnierea societății prin aducerea de injurii.
A susținut că nu se face vinovată de săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa întrucât, în ziua de 19.07.2007, fiind o zi caniculară la locul de muncă, și-a anunțat telefonic șeful la ora 16.30 că merge acasă să facă un duș, după care a revenit la punctul de lucru la ora 17.00.
În legătură cu cea de-a doua faptă, a arătat că nu a adus nici un fel de injurii șefului direct sau societății și că nu i s-a adus la cunoștință conținutul referatului nr. 74/23.07.2007.
A mai arătat că sancțiunea disciplinară a desfacerii contractului de muncă s-a dispus în perioada cât era în concediu medical și de care conducerea societății avea cunoștință.
Societatea intimată, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea contestației, susținând legalitatea măsurii dispuse pentru abaterile disciplinare săvârșite, faptul că aceste fapte au fost săvârșite în mod repetat, la data de 22 februarie 2007, reclamantei fiindu-i întocmit un avertisment scris pe motiv de insubordonare și nerespectare a programului de lucru.
Tribunalul Suceava, prin sentința civilă nr. 1448 din 5.12.2007, a dispus următoarele:
– a admis contestația având ca obiect “conflict de drepturi” privind pe reclamanta în contradictoriu cu pârâta B;
– a dispus anularea deciziei nr. 30/5.09.2007, emisă de intimată, prin reprezentanții legali;
– a obligat intimata să-i plătească contestatoarei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea, în calitate de salariată;
– a dispus reîncadrarea contestatoarei în funcția avută anterior;
– a respins cererea privind plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Suceavaa reținut că reclamanta a fost angajata societății pârâte în funcția de lucrător comercial, dar prin decizia nr. 30 din 5.09.2007, angajatorul a dispus desfacerea contractului individual de muncă, conform art. 61 lit. a din Codul muncii, reținând săvârșirea unor abateri de la disciplina muncii, constând în părăsirea locului de muncă în timpul programului de lucru, fără aprobarea șefului direct și defăimarea și calomnierea directă și indirectă a societății prin aducerea de injurii atât a șefului direct, cât și societății, de față cu terțe persoane.
Raportat la certificatul de concediu medical existent la fila 13 dosar, instanța de fond a reținut că la data de 5.09.2007, reclamanta se afla în concediu medical, contrar dispozițiilor art. 60 alin. 1 din Codul muncii, conform căruia, concedierea nu poate fi dispusă pe durata incapacității temporare de muncă, raporturile de muncă fiind suspendate de drept.
Drept consecință, a fost admisă contestația, dispunându-se repunerea părților în situația anterioară, cu plata drepturilor salariale, conform art. 78 alin. 1 și 2 din Codul muncii.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs societatea intimată, criticând-o pentru nelegalitate, susținând că în mod nelegal a fost admisă contestația, întrucât reclamanta doar a afirmat că este în concediu medical, dar nu a făcut dovada înștiințării societății. Totodată, a susținut că în mod greșit, după închiderea dezbaterilor, au fost depuse înscrisuri la dosar, pe care instanța nu le-a pus în discuția părților, impunându-se admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru cercetarea fondului.
Recursul, nemotivat în drept, dar care poate fi încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9. pr. civ. este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din verificarea actelor existente la dosarul cauzei, se constată că reclamanta a fost angajata societății intimate în funcția de lucrător comercial, conform contractului individual de muncă nr. 5390 din 5.09.2007, dar prin decizia contestată nr. 30 din 5.09.2007 s-a desfăcut disciplinar raporturile de muncă începând cu data de 6.09.2007, invocându-se ca temei legal dispozițiile art. 61 lit. a din Codul muncii, pentru abaterile disciplinare constând în părăsirea locului de muncă în timpul programului, fără aprobarea șefului direct, precum și defăimarea și calomnierea directă și indirectă a societății, prin aducerea de injurii atât șefului direct, cât și societății, cu mențiunea că anterior, la data de 22.02.2006 a mai fost sancționată cu avertisment scris.
Deși în cuprinsul deciziei nu se specifică dată săvârșirii abaterilor disciplinare, deși ar fi trebuit să cuprindă și acest element, cerința de bază a motivării în fapt a deciziei prevăzută sub sancțiunea nulității absolute, conform art. 268 alin. 2 lit. a din Codul muncii, această situație rezultă din documentația depusă de unitate, în conformitate cu dispozițiile art. 287 din Codul muncii.
Astfel, prin înștiințarea înregistrată sub nr. 90 din 20.08.2007 privind convocarea în vederea cercetării disciplinare se face referire la părăsirea locului de muncă la data de 19.07.2007, precum și aducerea de injurii șefului direct, săvârșită la data de 23.07.2007, abateri reținute prin referatul înregistrat sub nr. 74 din 23.07.2007 (fila 14 dosar), depus de unitate la fila 40 dosar.
Ori, în raport de data sesizării conducerii societății, raportul fiind înregistrat sub nr. 74 din 23.07.2007, decizia de desfacere a contractului individual de muncă nr. 30 din 5.09.2007 a fost tardiv emisă, cu depășirea termenului legal de 30 de zile, stabilit prin art. 268 alin. 1 din Codul muncii.
Dispozițiile art. 61 lit. a din Codul muncii, care prevede că angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului în cazul în care salariatul a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă sau regulamentul intern trebuiesc analizate în corelație cu art. 268 din Codul muncii.
Ori, prin alin. 1 al acestui articol, legiuitorul a prevăzut că angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai mult de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Termenul de 30 de zile se calculează în conformitate cu dispozițiile art. 101 alin. 1. pr. civ. pe zile libere, de la data la care angajatorul abilitat să aplice sancțiuni disciplinare a luat cunoștință despre abaterea săvârșită printr-un act de constatare, cu data certă, iar depășirea acestui termen atrage prescrierea dreptului angajatorului de a mai aplica sancțiunea disciplinară.
Cum excepția privind tardivitatea emiterii deciziei de desfacere disciplinară contractului individual de muncă, ca sancțiune disciplinară a contractului individual de muncă ca sancțiune disciplinară a fost invocată și prin contestația formulată, ea trebuie reținută în raport de prevederile art. 268 alin. 1 din Codul muncii, dar și dispozițiile art. 137. pr. civ.
Față de cele reținute, excepția de tardivitate fiind o excepție care face de prisos analiza legalității deciziei emise (pentru care în mod corect tribunalul a reținut că a fost emisă în perioada concediului medical, conform înscrisurilor de la filele 12-13 dosar, pentru care nu s-a solicitat înscrierea în fals), dar și a fondului cauzei, în raport de motivele de recurs formulate, constatând că nu sunt date motive de nelegalitate sau motive de casare de ordine publică, în temeiul art. 312 alin. 1. pr. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
În temeiul art. 274. pr.civ. unitatea recurentă va fi obligată să plătească intimatei suma de 550 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorar avocat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B, împotriva sentinței nr. 1448 din 5 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Suceava – secția civilă (dosar nr-).
Obligă recurenta B să plătească intimatei suma de 550 lei, cheltuieli de judecată din recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 martie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2
Jud.fond:
11.04.2008
