ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 317
Ședința publică din data de 12 martie 2008
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Cristina
: –
Grefier:
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de pârâta SC Târgoviște SA, cu sediul în municipiul Târgoviște,–11, jud. D, împotriva sentinței civile nr. 53 din 16 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul reclamant, prin reprezentant legal Sindicatul Liber Independent Târgoviște, cu sediul în municipiul Târgoviște,–11, jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul reclamant personal, lipsind recurenta pârâtă SC Târgoviște SA.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
S- făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus o cerere înregistrată de compartimentul registratură al acestei instanțe sub numărul 2924 din 12 martie 2008, prin care recurenta pârâta SC Târgoviște SA solicită lăsarea cauzei la a doua strigare, întrucât, reprezentantul legal al societății va ajunge cu întârziere în instanță, datorită condițiilor de trafic.
Curtea lasă cauza la a doua strigare, pentru a da posibilitatea reprezentantului recurentei pârâte SC Târgoviște SA să se prezinte în instanță.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, au răspuns recurenta pârâtă SC Târgoviște SA, reprezentată de și intimatul reclamant personal.
Intimatul reclamant având cuvântul, solicită instanței să ia act că înțelege să nu mai continue procesul de față, renunțând astfel la acțiunea formulată pe fond, sens în care solicită admiterea recursului modificarea în tot a sentinței civile nr. 53 din 16 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, luându-se act de renunțarea sa la judecarea acțiunii.
Se legitimează în fața instanței cu carte de identitate Seria – nr. – eliberat la data de 9 martie 2006 de G, cu domiciliul în comuna, sat, jud.
Consilier juridic având cuvântul pentru recurenta pârâtă, arată că față de cererea formulată de intimatul reclamant, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile nr. 53 din 16 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, luându-se act de renunțarea la judecarea acțiunii.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată la ribunalul Dâmbovița sub nr. 5501/120/01.08.2007, Sindicatul Liber Independent Târgoviște, în numele reclamantului, a chemat în judecată pe pârâta SC Târgoviște SA, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se anuleze dispoziția nr. 2469/28.08.2007 emisă de pârâtă, prin care reclamantului i se desface contractul individual de muncă în urma desființării postului de sortator produse siderurgice din cadrul Secției de.
În motivarea cererii, s-a arătat că la emiterea dispoziției contestate societatea pârâtă a încălcat prevederile art. 102 alin. 1 din prin care aceasta era obligată să anunțe în scris despre situația apărută, numărul total al posturilor reduse și structura acestora cu 60 zile calendaristice înainte de preaviz.
Totodată, aceasta nu a respectat dispozițiile art. 2 alin. 2 din privind obligația colaborării cu sindicatul în vederea redistribuirii salariaților în cadrul unității, utilizării temporare a forței de muncă devenită disponibilă în alte activități, recalificării în alte meserii deficitare, diversificării producției și programului flexibil de salarizare.
La emiterea dispoziției, în opinia reclamantului, s-au încălcat și dispozițiile art. 74 din Codul Muncii privind conținutul deciziei de concediere, nefiind prezentate locurile de muncă disponibile, deși s-au făcut angajări, precum și dispozițiile art. 64 în sensul consultării Agenției teritoriale de muncă.
În consecință, s-a solicitat anularea dispoziției contestate, reintegrarea salariatului în funcția deținută anterior, cu acordarea drepturilor salariale aferente de la încetarea contractului individual de muncă și până la reintegrarea efectivă, precum și acordarea tichetelor de masă corespunzătoare în valoare nominală.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 283 alin. 1 și art. 76 din Codul Muncii.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, întrucât capitolul VI din reglementează procedura concedierii colective și nu cea a concedierii individuale, cum este speța de față, astfel că nu sunt aplicabile disp. art.102 alin.1 ci art.102 alin. 3 lit.
S-a mai arătat că din procesul verbal a Ședinței a 15-a de negocieri reiese că s-a stabilit de comun acord ca procedurile referitoare la concediere să fie cele consacrate de Codul Muncii, cu atât mai mult cu cât în există o procedură identică, însă valabilă numai în situația concedierilor colective.
Referitor la art.74 din Codul Munciis -a considerat că toate criticile sunt neîntemeiate, deoarece alineatul “d” face referire expresă la art. 64 din Codul Muncii, ce stabilește fără echivoc că obligativitatea ofertei de redistribuire subzistă numai în cazul concedierilor pentru inaptitudine fizică sau psihică, precum și în cazul concedierilor pentru necorespundere profesională ori salariatul nu se regăsește în niciuna dintre situațiile menționate, cu atât mai mult cu cât unitatea nu deținea la data concedierii locuri de muncă compatibile cu starea de sănătate a salariatului și calificarea sa profesională.
S-au anexat în copie: dispoziția contestată, organigrama, extras, extras, proces-verbal de control nr.14075/27.07.2007 încheiat de ITM
Prin sentința civilă nr.53 din 16.01.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovițas -a admis acțiunea formulată de reclamantul, prin reprezentant Sindicatul Liber Independent Târgoviște, în contradictoriu cu pârâta SC Târgoviște SA, s-a constatat nulitatea dispoziției nr. 2469/28.08.2007 emisă de pârâtă, s-a dispus reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior și a obligat pârâta la plata drepturilor salariale conform art.78 Codul Muncii și a tichetelor de masă în valoare nominală.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Prin dispoziția contestată s-a dispus de către pârâtă încetarea contractului individual de muncă al salariatului în temeiul art.65 din Codul Muncii și 56 din, ca urmare a desființării postului ocupat de aceasta, concedierea fiind individuală, împrejurare cu care ambele părți au fost de acord.
Prin contestație s-a susținut de sindicat că s-au încălcat prevederile art.102 alin.1 și alin. 2 din cu privire la concedierea salariaților, precum și dispozițiile art.74 din Codul Muncii cu privire la conținutul deciziei de concediere.
A apreciat instanța de fond ca fiind întemeiată contestația, întrucât dispozițiile art.102 alin.1 din prevăd că, în situația în care unitatea este nevoită a efectua o reducere de personal ca urmare a restrângerii activității ori reorganizării procesului de producție ce ar determina desfaceri de contracte de muncă, angajatorul este obligat să anunțe în scris sindicatul despre situația apărută și numărul total al posturilor ce ar urma să fie reduse precum și structura acestora.
În speță, s-a considerat de către angajator că textul nu vizează doar concedierea colectivă și din acest motiv nu a anunțat în scris sindicatul în acest sens. Tot din acest motiv angajatorul nu a îndeplinit nici obligațiile prevăzute în art.102 alin.2 din care impun angajatorului să întreprindă în colaborare cu sindicatul măsuri pentru diminuarea în plan social a efectelor concedierii.
Susținerea angajatorului în sensul că art.102 alin.1 și 102 alin.2 lit.a sunt aplicabile strict în cazul concedierilor colective și nu a celor individuale, că referitor la această din urmă modalitate de concediere s-a convenit cu sindicatul la negocierea în anul 2004, că rămân aplicabile prevederile Codului Muncii, nu a fost găsită ca întemeiată.
Potrivit procesului-verbal încheiat la 02.08.2004, cu ocazia rundei a 15-a de negocieri, articolele care se referă la concedierea din motive care nu țin de persoana salariatului vor fi luate din Codul Muncii iar secțiunea IV din.
Art.70 din prevede măsuri de protecție a salariaților identice cu cele ale art.102 din.
S-a mai reținut de către instanța de fond că în ceea ce privește susținerea că nu s-au precizat în dispoziția de concediere locurile de muncă disponibile și că nu a fost consultată Agenția teritorială de muncă D precum și că nu s-au respectat reglementările privind suspendarea curgerii preavizului pe perioada suspendării contractului individual de muncă, aceasta nu poate fi reținută ca întemeiată întrucât în societate nu au existat locuri de muncă disponibile, iar consultarea ITM se impunea doar în cazul concedierilor colective. De asemenea, din probele administrate nu rezultă că a avut loc o suspendare a contractului de muncă pentru a suspenda termenul de preaviz.
S-a concluzionat de instanța de fond că pârâta nu a îndeplinit obligațiile prevăzute în referitoare la concedierea individuală iar potrivit art.76 din Codul Muncii concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzută de lege este lovită de nulitate absolută, cu aplicarea dispozițiilor art.78 din Codul Muncii referitoare la obligarea angajatorului la reintegrarea salariatei în funcția avută anterior și acordarea drepturilor salariale de la încetarea contractului individual de muncă până la reintegrarea efectivă, inclusiv a tichetelor de masă.
Tot în cadrul sentinței civile nr.53 pronunțată la data de 16.01.2008 în dosarul nr- de Tribunalul Dâmbovița, domnul asistent judiciar și-a exprimat opinia separată în sensul respingerii cererii formulate de Târgoviște în numele salariatului pentru care solicită anularea dispoziției de concediere, reintegrarea salariatului în funcția avută anterior, acordarea drepturilor salariale aferente de la încetarea contractului de muncă și până la reintegrarea efectivă, precum și acordarea tichetelor de masă corespunzătoare în valoare nominală.
În motivarea opiniei separate s-a reținut că Târgoviște a introdus acțiunea în baza art. 28 alin. 2 din Legea nr. 54/2003 iar pentru respectarea acestor dispoziții imperative era obligatorie introducerea în cauză a salariatului în calitate de reclamant. Dovada că acest lucru nu s-a realizat, sunt citațiile emise pe adresa Târgoviște. Chiar dacă se prezumă că sindicatul putea să formuleze acțiune în numele salariatului, instanța nu putea trece peste dispozițiile art.28 (2) din Legea nr.54/2003 atâta timp cât salariatul nu a știut de proces.
Referitor la art. 102 din prin care unitatea era obligată să anunțe în scris despre situația apărută, numărul total de posturi reduse, structura acestora și obligația colaborării cu sindicatul în vederea diminuării efectelor sociale, pârâta nu era ținută de respectarea acestui articol în vederea concedierii întrucât art.102 din este în concordanță cu art.70 din care arată procedura legală de concediere colectivă. S-a considerat că unitatea pârâtă a efectuat în mod corect o concediere individuală ( raportându-se la numărul de angajați și cei disponibilizați) prevăzută de art. 65 din Codul Muncii, conform negocierii din runda a 15-a (punctul 14) din 02.08.2004 în care părțile au stabilit de comun acord că articolele care se referă la concediere care nu țin de persoana salariatului vor fi luate din Codul Muncii – Secțiunea 1,2 și 3 iar Secțiunea 4 va fi ca la la nivel de ramură.
Articolul 70 din la nivel de ramură a fost negociat de părți și ca urmare a respectării și implementării atât în Codul Muncii cât și în contractele colective de muncă dintre membrii sociali a Direcției Consiliului nr.98/59/CE din 20 iulie 1998 care reglementează armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la concedierile colective și nu individuale.
În aceste împrejurări pârâta a respectat condițiile de legalitate impuse de lege și anume că desființarea locurilor de muncă să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă (art.65 (2) Codul Muncii ).
Pârâta a dovedit această stare de lucruri prin suprimarea efectivă a locurilor de muncă din structura acesteia. Aceste locuri de muncă din sectorul întreținere a căror eficiență era foarte scăzută și neeconomicoasă au fost desființate de către pârâtă în urma unor analize serioase, ele nemaigăsindu-se în organigrama societății nr. 0120/5061/01.08.2007.
Mai mult, datorită apariției acestei situații ITM D prin procesul-verbal de control nr.14075/27.07.2007 pune în vedere părților să negocieze art.102 din (tipul concedierii), cum de altfel s-a procedat și la negocierea 2004-2008 privind concedierile colective (art.70).
În ceea ce privește faptul că nu au fost prezentate locurile de muncă disponibile, pârâta a făcut mențiunea în decizia de concediere că unitatea nu deținea la data concedierii locuri de muncă vacante, compatibile cu starea de sănătate a salariatului și calificarea sa profesională.
Solicitarea tichetelor de masă nu a fost susținută de nicio prevedere legală sau contractuală în baza căreia pârâta trebuia obligată la acordarea acestora.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC Târgoviște SA conform art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A arătat recurenta, în esență, că nerespectarea disp. art. 102 alin. 1 din, respectiv nerespectarea obligației de a informa sindicatul în privința concedierilor individuale cu 60 de zile înainte de efectuarea acestora, nu poate conduce decât la obligarea societății la plata către fiecare salariat a salariului de bază pentru cele 60 de zile, așa cum prevăd disp. art. 102 (3) din și nu reprezintă, așa cum în mod greșit a reținut prima instanță, o clauză de nulitate deciziei de concediere.
O altă critică adusă sentinței vizează neintroducerea în cauză a salariatului care nu a avut cunoștință de proces și care nu a avut posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la acest proces.
A mai arătat recurenta, că probatoriul administrat confirmă faptul că desființarea posturilor a fost efectivă și serioasă, că la desfacerea contractului individual de muncă societatea a respectat procedura prevăzută de lege, astfel că nu se poate reține incidența în cauză a disp. art. 74 Codul Muncii privind nulitatea absolută a deciziei de concediere.
S-a mai arătat de recurentă, că art. 105 din nu este aplicabil concedierilor individuale, motivat de faptul că formularea acestui articol este luată din – art.70 – negocierile referindu-se la aplicarea acestei proceduri numai la concedierile colective.
Salariatul trebuia introdus în cauză de către instanța de fond deoarece acesta avea posibilitatea legală să renunțe sau să nu dorească continuarea judecății, a susținut recurenta.
Un ultim motiv de recurs vizează greșita acordare a tichetelor de masă pentru perioada în care salariatul s-a aflat sub efectele deciziei de concediere. S- arătat că tichetele de masă se acordă strict pentru zilele în care salariatul se află prezent la locul de muncă în cadrul programului normal de lucru.
Pentru aceste considerentele, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea contestației ca neîntemeiată.
În recurs au fost depuse la dosar acte.
Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare la recurs solicitând respingerea acestuia ca nefondat.
La termenul de judecată din data de 12.03.2008, reclamantul, reprezentat de Sindicatul Liber Independent Târgoviște a fost prezent în instanță și a învederat că renunță la judecata acțiunii solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul de a se lua act de renunțarea sa.
În consecință, luând și concluziile părților, Curtea va admite recursul în baza art. 312 rap. la art. 246 Cod procedură civilă, va modifica în tot sentința recurată și va lua act de renunțarea reclamantului la judecata acțiunii.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC Târgoviște SA, cu sediul în municipiul Târgoviște,–11, jud. D, împotriva sentinței civile nr. 53 din 16 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul reclamant, prin reprezentant legal Sindicatul Liber Independent Târgoviște, cu sediul în municipiul Târgoviște,–11, jud.
Modifică în parte sentința în sensul că ia act de renunțarea reclamantului la judecata acțiunii conform art. 246 Cod procedură civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 12 martie 2008.
Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Cristina
— – – – –
Grefier
Red.
Tehnored.
3 ex./20.03.2008
dosar fond – – Tribunalul Dâmbovița
judecători fond –
–
Operator de date cu caracter personal
Număr notificare 3120