Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.318/CM
Ședința publică din 22 Aprilie 2008
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Jelena Zalman
Grefier – –
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenta pârâtă UNIVERSITATEA “”, cu sediul în C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr.34 din 21 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, cu domiciliul în C, str.- nr.2A, -.114,.303, județul C, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurenta pârâtă în baza delegației nr. 3791/22.04.2008 depusă la dosar, iar pentru intimata reclamantă se prezintă avocat, în baza împuternicirii avocațiale seria – nr. 08086/21.04.2008 depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art.87 și următoarele cod procedură civilă.
Întrebate fiind părțile, arată că nu mai au acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța, luând act de declarația acesteia, în sensul că nu are înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentei pârâte solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, menținerea deciziei nr.290/01.11.2007 emisă de Universitatea “” În susținere recursului arată că decizia de încetare a contractului individual de muncă emisă de pârâtă este întemeiată, întrucât a fost emisă în conformitate cu prevederile art.60 alin.2 din Codul muncii. Faptul că reclamanta s-a prevalat de existența adresei 8835/4.10.2007 prin care a adus la cunoștința angajatorului starea sa de graviditate nu prezintă relevanță, deoarece, angajatorul dispusese la 3.10.2007, anterior acestei înștiințări, încetarea raporturilor de muncă, neavând cunoștință de acest aspect.
De asemeni, mai susține că la instanța de fond pârâta a solicitat administrarea probei cu interogatoriul, însă reclamanta nu s-a prezentat și deși a insistat în administrarea acestei probe, aceasta nu s-a efectuat.
Apărătorul intimate reclamante, solicită respingerea recursului declarat de pârâtă, cu cheltuieli de judecată. Referitor la criticile invocate de pârâtă susține că măsura concedierii reclamantei a fost dispusă începând cu data de 22 noiembrie 2007, dată la care potrivit certificatului medical atașat la dosar cu nr.-, salariata era în concediu medical. De asemeni susținerile pârâtei referitoare la faptul că nu avea cunoștință de existența cazului de interdicție, această situație fiind cunoscută ulterior, sunt irelevante, deoarece într-o asemenea împrejurare, angajatorul trebuia să procedeze la revocarea deciziei de concediere. Cu privire la interogatoriul ce nu s-a efectuat la instanța de fond, reclamanta, datorită stării de sănătate nu s-a putut prezenta și s-a făcut dovada acestui lucru cu actele medicale atașate la dosarul de fond ( filele 61 și 62).
CURTEA:
Curtea cu privire la recursul civil de față;
Universitatea “”C a declarat recurs la 10 martie 2008 împotriva sentinței civile nr. 34/21.01.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanta sub nr- reclamanta în contradictoriu cu pârâta Universitatea Cas olicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea deciziei nr.290/01.11.2007, reîncadrarea în funcția deținută anterior încetării raporturilor de muncă și obligarea pârâtei la plata despăgubirilor constând în drepturi salariale cuvenite de la data încetării contractului de muncă și până la efectiva reintegrare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în baza contractului nr.1616/01.03.2000 a fost încadrată pe postul de asistent universitar la Facultatea de Psihologie si Stiințele Educației din cadrul Universității “”
La data de 08.11.2007 i s-a comunicat decizia nr. 290/01.11.2007 prin care pârâta a dispus unilateral încetarea contractului individual de muncă, în temeiul dispozițiilor art.58 și 65 din Legea nr.53/2003, deși conducerea universității avea cunoștință de faptul că se afla în concediu medical.
De altfel, starea sa precară de sănătate a fost adusă la cunoștința angajatorului anterior emiterii deciziei contestate, prin cererea înregistrată sub nr.8835/04.10.2007 care atesta împrejurarea că este însărcinată în săptămâna 5-6, ulterior fiind depuse și certificatele medicale nr.-/0110.2007 și nr.-/10.11.2007.
Potrivit art.60 lit. “a” și “c” din Codul muncii concedierea nu poate fi dispusă pe durata incapacității temporare de muncă stabilită prin certificatul medical și pe durata în care femeia salariată este gravidă.
Față de cele arătate s-a apreciat că măsura dispusă de către angajator este nelegală.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Prin sentința civilă nr.34 din 21 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Universitatea C și s-a anulat decizia nr. 290/01.11.2007 emisă de pârâtă.
A fost obligată pârâta la reîncadrarea reclamantei în muncă și la plata către aceasta a despăgubirilor constând în drepturi salariale cuvenite de la data încetării raporturilor de muncă și până la efectiva reintegrare.
A fost obligată pârâta către reclamantă la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia nr.290/01.11.2007 pârâta a dispus în temeiul art.58 coroborat cu art.65 din Legea nr.53/2003 încetarea contractului individual de muncă nr.1616/01.03.2000 în baza căruia reclamanta a ocupat postul de asistent universitar la Facultatea de Psihologie și Științele Educației.
Potrivit art. 65. alin. 1 din Codul muncii ” concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă, determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăților economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activității.
În conformitate cu prevederile art.60 alin.1 lit. “a” din Legea nr.53/2003 ” concedierea salariaților nu poate fi dispusă pe durata incapacității temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii.”
Prin această dispoziție legală, legiuitorul a instituit, pentru situațiile expres reglementate, interdicția temporară a concedierii salariaților, iar nu înlăturarea temporară a producerii acestora.
Ca atare, angajatorul nu poate dispune concedierea dacă s-a produs unul din cazurile respective, până la încetarea cauzei ce a determinat interdicția.
În cauza dedusă judecății, măsura concedierii a fost dispusă începând cu data de 22.11.2007, dată la care potrivit certificatului medical nr.-, atașat în dosar la fila 16, salariata era în concediu medical.
Raportând prevederile legale enunțate la această situație de fapt, și luând în considerare împrejurarea că actul medical care atestă incapacitatea temporară de muncă a reclamantei, la data încetării contractului individual de muncă, nu a fost contestat de către angajator, prezumându-se că acesta a fost legal emis, se reține, că decizia contestată a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor legale privind interzicerea concedierii pe perioada incapacității temporare de muncă.
Apărările pârâtei prin care se arată că la momentul dispunerii concedierii angajatorul nu avea cunoștință de existența cazului de interdicție, această situație fiind cunoscută ulterior, sunt irelevante în cauză, întrucât, într-o atare împrejurare, angajatorul trebuia să procedeze la revocarea deciziei de concediere. Prin urmare, sub acest aspect, pârâta nu putea invoca în apărare propria culpă.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat în esență următoarele:
În mod greșit a reținut instanța de fond că la data dispunerii măsurii concedierii – 22.11.2007 – salariata era în concediu medical potrivit certificatului medical nr.-. Singurele acte medicale depuse de reclamantă la angajatorul pârât anterior emiterii deciziei de concediere sunt certificatele nr.- pentru perioada 03.-15.10.2007, nr.- pentru perioada 16-31.10.2007 și nr.- pentru perioada 01-16.11.2007.
Instanța a reținut culpa angajatorului pârât în mod eronat, având în vedere condițiile în care acesta a luat cunoștință de identitatea salariatei care formulase înștiințarea nr.8835/04.10.2007.
A arătat instanței că la data înregistrării adresei cu numărul de mai sus de către reclamantă în evidențele angajatorului pârât, aceasta era înregistrată sub numele dinaintea căsătoriei, respectiv, iar angajatorul nu avea cunoștință de identitatea salariate cu numele de după căsătorie, decât de la data de 04.10.2007.
Instanța de fond a omis să facă aplicarea dispozițiilor art.60 alin.2 din Legea nr.53/2003, care instituie excepția de la regula prev. de art.60 alin.1 deși Universitatea “” se afla în reorganizare prin incidența art.16 alin.1 din Legea nr.288/2004.
Nu s-a analizat apărarea formulată în sensul de a fi depus diligențele de a găsi salariatei concediate un alt post compatibil cu pregătirea sa profesională deși această obligație nu îi incumba, fiind instituită de Legea nr.53/2003 numai pentru motivele prevăzute la art.61 lit.c și d și art.56 lit.
Instanța de fond nu a analizat apărările recurentei referitoare la reaua credință a contestatoarei care nu și- îndeplinit obligația de a aduce la cunoștința angajatorului, de îndată, modificările care apar în privința datelor personale de identificare.
Hotărârea instanței de fond privind reîncadrarea în muncă a contestatoarei nu poate fi pusă în aplicare în fapt, deoarece Colegiile universitare din cadrul angajatorului pârât au fost lichidate, încetându-și activitatea definitiv începând cu anul universitar 2007 – 2008, iar postul ocupat de reclamantă în cadrul acestei entități lichidate s-a desființat în mod real și din statele de funcțiuni ale Facultății de Psihologie și Științe al Educației.
În drept, recursul a fost motivat pe dispozițiile art.304 poct.8 și 9 Cod procedură civilă, Legea nr.53/2003, Legea nr.288/2004, nr.OUG96/2003, nr.HG537/2004, Legea nr.128/1997.
Recursul nu este fondat.
Curtea analizând sentința atacată și perspectiva criticilor formulate și având în vedere textele de lege incidente în cauză va respinge recursul pentru următoarele considerente de fapt și de drept.
În baza contractului individual de muncă nr.1616/01.03.2000 intimata contestatoare a fost angajată ca asistent universitar la Facultatea de Psihilogie și Științele Educației din cadrul Universității “”
Contractul s-a încheiat între intimata în calitate de salariat și Universitatea “” C în calitate de angajator având ca loc de muncă “Colegiul Universitar de Institutori”.
Prin decizia nr.290/01.11.2007, Rectorul Universității “” Cad ecis ca începând cu data de 22.11.2007 să înceteze contractul de muncă nr.1616/01.03.2000 în baza art.58 coroborat cu art.65 din Legea nr.53/2003.
Atât la data emiterii (01.11.2007) acestei decizii, cât și la momentul de la care începe să-și producă efectele (22.11.2007), contestatoarea se află în concediu medical fapt dovedit cu certificatele medicale depuse în copie la instanța de fond (pag.8, 16).
Temeiurile ce au stat la baza încetării contractului individual de muncă sunt disp. art.58 și art.65 din Codul muncii.
Art.58 cuprinde definiția și modalitățile concedierii, iar art.65 cuprinde cazurile de concediere pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
Prin motivele de recurs, angajatorul aduce în discuție un temei noi ca motiv al concedierii, respectiv art.60(2) din Codul muncii.
Hotărârea instanței de fond nu este criticabilă din această perspectivă pe de o parte pentru faptul că acest temei nu a fost avut în vedere la momentul emiterii deciziei de concediere, iar pe de altă parte, textul de lege indicat constituie o excepție de la interdicțiile de concediere cu caracter temporar, în cazul concedierii pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizării judiciare sau a falimentului angajatorului, în condițiile legii.
Legea la care face trimitere art. 60(2) din Codul muncii este fără îndoială Legea nr.85/2006 privind “procedura insolvenței” și nu Legea nr.288/2004 privind “organizarea studiilor universitare”
Prin emiterea deciziei de încetare a contractului individual de muncă angajatorul Universitatea “” a încălcat norma imperativă cuprinsă în art.60(1) din Codul muncii care prevede cazurile de interdicție temporară la concediere, încălcare care a fost sancționată în mod corespunzător de către instanța de fond prin admiterea contestației.
Toate criticile recurentei referitoare la schimbarea numelui de familie a contestatoarei sunt lipsite de substanță și nu pot determina reformarea sentinței pronunțate de instanța de fond, întrucât toate înscrisurile depuse la instanța de fond atestă fără putință de tăgadă că nu a fost vorba de nici o eroare cu privire la identitatea salariatei concediate care era identificată și prin poziția pe care o ocupa în cadrul Catedrei de Pedagogie din cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației.
Mai mult, din cuprinsul procesului verbal încheiat la 28.09.2007, cu ocazia desfășurării ședinței Consiliului Facultății de Psihologie și Științele Educației, s-a hotărât scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar, așa cum s-a stabilit de către conducerea Universității “” C, cu conducerea Facultății și nu încetarea contractului de muncă al contestatoarei intimate.
În fine, apărarea recurentei cu privire la imposibilitatea practică de punere în aplicare a sentinței instanței de fond nu poate fi primită, angajatorul fiind obligat la emiterea unei dispoziții de încetare a contractului de muncă cu respectarea dispozițiilor legale cuprinse în Codul muncii.
Prin urmare, curtea găsind toate criticile neîntemeiate va respinge recursul în baza art.312 Cod procedură civilă, hotărârea atacată fiind legală și judicios pronunțată.
În baza art.274 Cod procedură civilă va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurenta pârâtă UNIVERSITATEA “”, cu sediul în C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr.34 din 21 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, cu domiciliul în C, str.- nr.2A, -.114,.303, județul
Obligă recurenta la 500 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 aprilie 2008.
Președinte, Judecători,
– – – –
– –
– –
Grefier,
Jud.fond:
Red.dec.Jud.-/2ex.
Tehnored./05.05.2008
