Dosar nr- – contestație decizie de concediere –
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 321
Ședința publică din 24 martie 2009
PREȘEDINTE: Andrianu Virgil
JUDECĂTOR 2: Gheorghiu Nicolae
JUDECĂTOR 3: Surdu Oana
Grefier: – –
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de reclamantul, domiciliat în comuna Sadova, județul S și de pârâtaPrimăria municipiului C- Mprin primar -, cu sediul în municipiul C- M,-, județul S, împotriva sentinței nr.267din10 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal s-a prezentat reclamantul recurent, lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent Municipiul Câmpulung
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând că în cauză nu sunt chestiuni prealabile, recursul fiind în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.
Reclamantul recurent, reiterând motivele precizate în scris la dosar, a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul obligării pârâtei Primăria municipiului Câmpulung M la acordarea cheltuielilor de judecată, în sumă totală de 558 RON.
Față de recursul declarat de pârâtul Municipiul Câmpulung M, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată că prin cererea adresată Tribunalului Suceava și înregistrată sub nr. 7301/86/17.10.2008, reclamantul a chemat în judecată pe intimata Primăria municipiului Câmpulung M, prin primar, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună anularea deciziei de concediere nr. 939/03.10.2008 emisă de intimată, reintegrarea sa în funcția avută anterior, precum și obligarea intimatului să-i plătească despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate sau recalculate de la data emiterii deciziei de concediere și până la reintegrarea sa în funcție, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că decizia de concediere nr. 939/03.10.2008 a fost emisă de intimat fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile. De asemenea, arată contestatorul că, nu au fost respectate nici prevederile art. 263 – 266 din Codul muncii privind criteriile de stabilire a abaterii disciplinare și a sancțiunii disciplinare.
A mai arătat contestatorul că măsura luată împotriva sa nu este nici temeinică, întrucât nu a săvârșit abaterile de care este acuzat.
Legal citată, intimata Primăria municipiului C- Mad epus la dosar întâmpinare, arătând că solicită respingerea contestației ca neîntemeiată.
În susținerea întâmpinării, intimatul a arătat că decizia de concediere ca sancțiune disciplinară a petentului a fost dispusă potrivit prevederilor legale și după efectuarea cercetării prealabile.
A mai precizat intimata că decizia contestată conține toate elementele legale de fond și de formă.
Intimata a mai arătat că petentul a săvârșit abateri repetate, constând în neîndeplinirea sarcinilor de serviciu, a părăsit incinta locului de muncă, a permis intrarea persoanelor străine în incinta centralei electro-termică, a scos din incintă documente de serviciu, a consumat băuturi alcoolice în timpul serviciului la un bar, unde a provocat o situație conflictuală.
Prin sentința civilă nr. 267/10.02.2009, Tribunalul Suceava – Secția civilă a admis contestația formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata Primăria municipiului Câmpulung M; a anulat dispoziția nr. 939/03.10.2008 emisă de intimată și a dispus reintegrarea contestatorului în funcția avută anterior emiterii dispoziției anulate; a obligat intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate sau recalculate de care acesta ar fi beneficiat de la data emiterii dispoziției anulate și până la reintegrarea efectivă în funcție.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că decizia de concediere a reclamantului nu a fost emisă cu respectarea tuturor dispozițiilor prevăzute imperativ de Codul muncii în ART. 268 alin. 2, împrejurare de natură să atragă incidența dispozițiilor ART. 76 și 78 din același act normativ, referitoare la anularea deciziei și reintegrarea reclamantului în funcție, cu plata în favoarea acestuia a drepturilor salariale aferente și că reclamantul nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată avansate cu ocazia derulării procesului.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs ambele părți.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul Municipiul Câmpulung M – prin primar a arătat, în esență, că în speță nu sunt incidente prevederile ART. 268 alin. 2 litera “c” din Codul muncii, referitoare la sancțiunea nulității deciziei atacate pentru neindicarea motivelor pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile, în condițiile în care, în preambulul dispoziției s-au stipulat concluziile cercetării preliminare, critici ce se încadrează în prevederile ART. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
Motivându-și la rândul său recursul, care în drept se întemeiază pe dispozițiile ART. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, reclamantul a arătat că în mod nelegal prima instanță a procedat la respingerea cererii sale privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în condițiile în care este în măsură a face dovada suportării acestora cu chitanțele depuse în original la dosarul cauzei.
Criticile pârâtului nu sunt întemeiate, urmând a fi înlăturate pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 268 alin. 2 lit. c din Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, decizia scrisă prin care angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare, va cuprinde în mod obligatoriu și “motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la ART. 267 alin. 3, nu a fost efectuată cercetarea”.
Textul legal citat reglementează printr-o normă imperativă, de strictă interpretare și aplicare, obligația angajatorului de motivare detaliată a deciziei de sancționare a salariatului, respectiv de indicare a temeiurilor pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare, prealabile. Cerința legii este îndeplinită atunci când decizia cuprinde răspunsuri raportate direct și concret la apărările salariatului, la argumentele aduse de acesta în susținerea poziției și a pretențiilor sale. În caz contrar, ar fi practic imposibilă exercitarea controlului legalității și temeiniciei deciziei contestate, nemotivarea sau motivarea sumară și confuză echivalând în fapt cu o lipsă a cercetării disciplinare prealabile, obligatorie față de prevederile ART. 267 alin. 1 din Codul muncii. De asemenea, nemotivarea deciziei de sancționare atrage și caracterul derizoriu al dreptului salariatului, prevăzut imperativ de dispozițiile ART. 267 alin. 4 din Codul muncii, privind formularea și susținerea apărărilor în favoarea sa, precum și oferirea tuturor probelor și motivațiilor pe care le consideră necesare, împrejurare ce echivalează practic cu o încălcare a dreptului la apărare, ceea ce contravine legii fundamentale, precum și spiritului Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Cum, în speță, reclamantul a răspuns punctual și detaliat întrebărilor adresate de angajator în cursul cercetării disciplinare prealabile după cum rezultă fără echivoc din cuprinsul notei explicative depusă la filele 32 – 37 dosar fond, fără ca aceste argumente să fie înlăturate clar și explicit în cuprinsul deciziei de sancționare (fila 5 dosar fond), care este redactată în termeni formali, generici, fără arătarea motivelor de fapt și de drept care justifică luarea măsurii disciplinare și înlăturarea apărărilor formulate, în mod corect tribunalul a constatat incidența în cauză a prevederilor art. 268 alin. 2 lit. c din Codul muncii, privind nulitatea absolută a deciziei contestate, argumentele aduse de pârât în susținerea recursului neavând acoperire în cuprinsul acesteia.
În schimb, recursul reclamantului se dovedește a fi întemeiat pentru următoarele considerente:
Potrivit ART. 274 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, “partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.
Textul legal statuează asupra obligației părții care a pierdut procesul și în sarcina căreia se reține ideea de culpă procesuală, de a suporta cheltuielile avansate de partea ale cărei pretenții au fost recunoscute de instanță, la cererea expresă a acesteia din urmă și cu respectarea principiului prevăzut de ART. 1169 potrivit căruia, “cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească”.
Deși în speță reclamantul a formulat o astfel de cerere cu ocazia dezbaterilor asupra fondului cauzei, aspect consemnat în încheierea de ședință de la acea dată (fila 74 dosar fond), depunând în dovedire copiile xerox ale chitanțelor de justificare a pretenției formulate (filele 72 – 73 dosar fond), în mod greșit tribunalul a apreciat-o ca fiind neîntemeiată în condițiile în care primind la dosar respectivele copii nu a pus în vedere părții că îi revine obligația de a depune respectivele înscrisuri doveditoare în original, în aplicarea principiului rolului activ al judecătorului prevăzut de ART. 129 din Codul d e procedură civilă.
Cum în această fază procesuală s-a făcut dovada cuantumului sumei pretinse reprezentând onorariu avocat și tichete transport la sediul instanței, prin depunerea în original a chitanțelor justificative (filele 6 – 11 dosar recurs), nelegalitatea urmează a fi îndreptată prin admiterea recursului reclamantului.
Față de cele ce preced, constatând că motivele de nelegalitate invocate de pârât nu sunt date și că nici din oficiu nu există motive de casare, Curtea, în temeiul ART. 312 alin. 1 – 3, respingând recursul pârâtului, va admite recursul reclamantului, cu consecința modificării sentinței exclusiv sub aspectul menționat.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată din recurs,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr. 267 din 10 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția civilă, în dosarul nr-, pe care o modifică în parte, în sensul că:
Menținând dispozițiile de admitere a contestației, de anulare a dispoziției nr. 939/3.10.2008 emisă de pârâta Primăria municipiului Câmpulung M prin primar, de reintegrare a contestatorului în funcția avută anterior emiterii dispoziției anulate și de obligare a pârâtei la plata către contestator a despăgubirilor.
Obligă pârâta Primăria municipiului Câmpulung M să plătească contestatorului suma de 558 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Câmpulung împotriva aceleiași sentințe.
Ia act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată din recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24 martie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
Jud.fond:;
Ex.2 / 23.04.2009
