DECIZIA CIVILĂ NR. 342/2009-
Ședința publică din data de 27 februarie 2009
Pe rol fiind pronunțarea recursului civil declarat de recurenta intimată -, cu sediul în B,-, județul B, în contradictoriu cu intimatul contestator, domiciliat în, nr. 60, județul B, împotriva sentinței civile nr. 389/LM din 23 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: litigiu de muncă.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni, părțile fiind lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 25 februarie 2009, când părțile au pus concluzii în recurs, concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheierea făcând parte integrantă din prezenta hotărâre și când în vederea deliberării s-a amânat pronunțarea acesteia pentru data de 27 februarie 2009.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 389/LM din 23 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a admis contestația formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata – SRL și, în consecință:
S-a dispus anularea deciziei de concediere nr. 4/04.04.2007 emisă de intimată pe seama contestatorului și reintegrarea acestuia pe postul deținut anterior.
Intimata a fost obligată în favoarea contestatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta începând cu data de 28.02.2007 și până la reintegrarea efectivă.
De asemenea, intimata a fost obligată în favoarea contestatorului la plata sumei de 150 lei titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a reținut următoarele aspecte:
Contestatorul a fost angajat al unității intimate pe postul de muncitor necalificat cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată.
Prin decizia nr.4/04.04.2007 acesta a fost concediat în temeiul art.65 alin.1 din Codul muncii.
La baza emiterii deciziei de concediere au stat Hotărârea nr.2/15.02.2007 și Referatul nr.3/30.02.2007.
Pentru ca reducerea personalului în urma reorganizării activității să fie legală, s-a apreciat că trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să fie reală,efectivă și definitivă.
Astfel unitatea angajatoare, în speță intimata, avea obligația în temeiul art.287 din Codul muncii ca până la prima zi de înfățișare să facă dovada că efectiv avut loc o reorganizare și o restrângere de activitate a unității, iar acestea corespund unei nevoi reale, impuse de necesitățile acesteia.
Reducerea activității s-a apreciat că nu poate fi doar un pretext pentru îndepărtarea unui salariat, urmată de încadrarea altuia, din afara unității, din declarația martorului rezultând împrejurarea că ulterior concedierii contestatorului unitatea intimata intenționa sa facă noi angajări pe postul de muncitor necalificat.
În lumina tuturor acestor considerente tribunalul în temeiul art.287 coroborat cu art.288 din Codul munciia dispus anularea deciziei de concediere nr.4/04.04.2007 emisă de intimată pe seama contestatorului și reintegrarea acestuia pe postul deținut anterior.
În conformitate cu dispozițiile art.78 din Codul muncii instanța a obligat intimata în favoarea contestatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta începând cu data de 28.02.2007, data încetării raporturilor de muncă dintre părți, și până la reintegrarea efectivă.
Întrucât intimata s-a aflat în culpă procesuală instanța în temeiul art.274 din Codul d e procedură civilă a obligat-o în favoarea contestatorului la plata sumei de 150 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurenta, în termenul legal și scutit de taxă de timbru, solicitând admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței recurate în sensul respingerii contestației și menținerii deciziei de concediere nr.4/04.04.2007 cu obligarea contestatorului intimat la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare recurenta susține că sentința pronunțată de prima instanță este nelegală și netemeinică, în condițiile în care, la baza desfacerii contractului de muncă al contestatorului s-a aflat împrejurarea că societatea a întâmpinat grave probleme financiare care au dus la încetarea activității, și mai mult, din cauza datoriilor curente autoritățile fiscale au demarat procedura prealabilă executării silite și deschiderii procedurii insolvenței.
Mai arată că, date fiind problemele economice întâmpinate societatea și-a concediat toți angajații și nu au fost angajate alte persoane pe postul contestatorului sau pe vreun alt post, fiind astfel evident că, în privința contestatorului au fost incidente dispozițiile art. 65 alin. 2 din Codul muncii, desființarea locului de muncă fiind efectivă și reală iar concedierea a fost dispusă cu respectarea întocmai a formalităților prevăzute de Codul muncii.
În ce privește capătul de cerere privind reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior, menționează că acest lucru este imposibil de realizat dat fiind că postul este desființat iar societatea a încetat orice activitate economică.
În drept sunt invocate prevederile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă art. 65 și următoarele din Codul muncii.
Legal citat intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea în totalitate a sentinței recurate, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
În apărare arată că susținerile recurentei privind gravele probleme financiare care au determinat concedierea sa și care au dus la încetarea activității, sunt contrazise de probațiunea administrată în cauză, invocând în acest sens declarația martorului audiat în instanța și faptul că, până în prezent nu există vreun dosar având ca obiect procedura insolvenței privind societatea recurentă. Astfel, reducerea activității -pretinsă de recurentă- nu poate constitui un pretext pentru îndepărtarea unui salariat iar înscrisurile anexate de recurentă, cererii de recurs, respectiv balanțe de verificare până la 31.01.2007 și state de plată pentru salariații permanenți, nu fac dovada pe deplin că a avut loc o reorgani are a activității, reală, efectivă și definitivă.
În drept sunt invocate prevederile art. 312 Cod procedură civilă.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu precum și prin raportare la probele administrate în cauză, inclusiv în recurs, instanța o apreciază ca legală și temeinică, urmând a respinge recursul ca nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Astfel cum rezultă din actele dosarului contestatorul a fost angajat al unității recurente pe postul de muncitor necalificat, cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, iar prin decizia nr. 4/04.04.2007 acesta a fost concediat, în temeiul art. 65 alin. 1 din Codul muncii
Condiția indispensabilă pentru luarea măsurii încetării raporturilor de muncă în temeiul art. 65 din Codul muncii este ca reducerea de personal să fie efectivă, reală și definitivă și să corespundă unei nevoi a societății.
Martorul, audiat în primă instanță, a arătat că în luna februarie 2008 s-a prezentat la sediul pârâtei recurente în vederea angajării sale pe postul de muncitor necalificat, ocazie cu care a purtat discuții cu unul dintre directorii societății, oferindu-i-se un salariu de 7.000.000 lei ROL. Martorul mai arată că la data respectivă unitatea desfășura activitate și că mai avea angajați. Deși recurenta contestă veridicitatea declarației martorului aceasta nu a adus nici o dovadă în acest sens, cu atât mai mult cu cât declarația martorului se coroborează și cu celelalte probe administrate în cauză.
Susținerile recurentei în sensul că dispoziția de concediere este temeinică, fiind justificată de dificultățile materiale ale societății, dificultăți care au determinat deschiderea procedurii insolvenței datorită imposibilității plății datoriilor sunt nefondate, în acest sens fiind depus la dosar certificatul de grefă emis de Tribunalul Bihor potrivit căruia nu există înregistrat pe rolul acestei instanțe dosar având ca obiect procedura insolvenței privind societatea recurentă.
Procesul-verbal de adjudecare depus la dosar de către recurentă nu conduce la dovedirea susținerilor acesteia privind reorganizarea efectivă a activității.
Din probatoriul administrat în recurs, respectiv deciziile de încetare ale contractelor individuale de muncă privind alți salariați ai recurentei: decizia nr. 163/2006, decizia nr.- 159/2006 etc. -filele 65-111, rezultă că încetarea raporturilor de muncă a acestora a avut loc ca urmare a voinței ambelor părți contractuale sau ca urmare a expirării perioadei pentru care s-a încheiat contractul individual de muncă și nicidecum ca urmare a reorganizării activității. Ba mai mult, încetarea raporturilor de muncă a altor salariați, din voința părților a avut loc și ulterior deciziei de desfacere a contractului de muncă al intimatului, respectiv la data de 28.02.2007 -fila 66 din dosar recurs, nefiind astfel pertinentă apărarea recurentei cu privire la existența unei reorganizări pe o perioadă mai îndelungată. de verificare, statele de plată și deciziile de încetare a raporturilor de muncă ale salariaților, depuse de recurentă nu fac dovada unei reduceri efective și reale a activității, caracterul efectiv, real și serios al desființării locului de muncă ocupat de intimat putând rezulta, eventual, dintr-un program de reorganizare și restructurare a societății, din organigramele și statele de funcții anterioare și ulterioare concedierii după cum nu fac nici dovada faptului că postul pe care era angajat contestatorul nu mai există. În mod corect a reținut astfel, instanța de fond că reducerea activității nu poate fi doar un pretext pentru îndepărtarea unui salariat urmată de încadrarea altuia, din afară unității, din declarația martorului audiat în cauză rezultând, astfel cum mai sus s-a reținut că ulterior concedierii intimatului recurenta intenționa să facă noi angajări pe postul de muncitor necalificat, împrejurări care nu au fost combătute prin actele depuse de angajator.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 312 Cod procedură civil instanța va respinge ca nefondat recursul formulat de recurentă și va menține în totalitate sentința recurată ca legală și temeinică.
Întrucât recurenta este în culpă procesuală, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă va fi obligată aceasta să-i plătească intimatului suma de 200 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurenta intimată – SRL, cu sediul în B,-, județul B, în contradictoriu cu intimatul contestator, domiciliat în, nr. 60, județul B, împotriva sentinței civile nr. 389/LM din 23 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă partea recurentă – SRL să plătească părții intimate suma de 200 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 27 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
– – – – – – – –
– judecători fond –
– redactat decizie – judecător – 25.03.2009
– dactilografiat grefier -25.03.2009-2 ex.
