Dosar nr- – cont. dec. de concediere –
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.354
Ședința publică din 26 martie 2009
PREȘEDINTE: Sas Laura
JUDECĂTOR 2: Apetroaie Eufrozina
JUDECĂTOR 3: Rață Gabriela
Grefier – –
Pe rol judecarea recursurilor declarate de contestatoarea (fostă ), cu domiciliul în municipiul B,-, județul B și în-,. B,. 28, județul B și intimatul de Spitalul Județean B, cu sediul în municipiul B,-, județul B, împotriva 1579 din 11 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani – secția civilă.
La apelul nominal s-au prezentat recurenta-intimată și , pentru intimatul-recurent.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care,
Instanța califică calea de atac promovată de intimatul recurent Spitalul Județean B ca fiind recurs potrivit dispozițiilor art. 79 alin.1 și 80 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă.
Consilier juridic pentru intimata recurentă arată că solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua cunoștință de întâmpinarea formulată de intimata recurentă, întrucât nu i-a fost comunicată o copie de pe această întâmpinare.
Intimata recurentă arată că nu este de acord cu acordarea unui nou termen de judecată în sensul solicitat de recurentul intimat.
Asupra cererii de acordare a unui nou termen de judecată instanța reține următoarele:
Recurenta intimată avea obligația să depună la dosar întâmpinarea cu cel puțin 5 zile înaintea termenului stabilit pentru judecata recursurilor așa cum dispune art.1141alin.2 Cod procedură civilă.
Primul termen de judecată a fost la data de 19.II.2009 iar întâmpinarea a fost depusă la dosar la data de 18.II.2009 așa cum rezultă din copia depusă la fila 20 dosar recurs, cu nerespectarea termenului impus de dispoziția legală mai sus arătată.
Văzând și dispozițiile art.103 alin.1 Cod procedură civilă potrivit cu care neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, instanța reține că recurenta intimată era decăzută din dreptul de a mai depune întâmpinare, astfel încât cererea pentru acordarea unui nou termen de judecată este nejustificată.
Constatând recursurile în stare de judecată dă cuvântul la dezbateri.
Recurenta intimată solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Referitor la recursul declarat de intimat a cerut a fi respins ca nefondat.
Reprezentantul intimatului recurent pune concluzii de admitere a recursului pe cale l-a formulat și solicită respingerea recursului declarat de recurenta intimată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Botoșani sub nr. 3329/40/11.07.2008 și precizată ulterior ( 11 și 56), contestatoarea (fostă ) a formulat în contradictoriu cu intimatul Spitalul Județean de Urgență “” B, contestație împotriva deciziei de concediere nr.264/11.06.2008, solicitând constatarea nulității absolute a deciziei pentru nerespectarea condițiilor de formă prevăzute de art.268 alin.2 din Codul Muncii, respectiv lipsa din cuprinsul acesteia a motivelor pentru care au fost înlăturate apărările formulate de către contestatoare.
În subsidiar, contestatoarea a solicitat anularea deciziei, ca netemeinică și nelegală, în temeiul art.78 din Codul Muncii și, în consecință:
-repunerea contestatoarei în situația avută anterior emiterii actului de concediere în temeiul art.78 alin.2 Codul muncii, în subsidiar, integrarea într-un post corespunzător pregătirii sale profesionale și stării de sănătate;
-obligarea angajatorului la plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, cu tichetele de masă și cu sporurile cuvenite începând cu data de 11.06.2008 și până la data primirii deciziei de șomaj;
– obligarea angajatorului la plata sumei de 5000 lei reprezentând daune morale pentru suferința provocată prin decizia de concediere, în temeiul art.269 Codul muncii;
– obligarea angajatorului la plata cheltuielilor de judecată în temeiul art.274 Cod procedură civilă.
În fapt contestatoarea a arătat că în perioada 1.04.206 – 20.03.2008 și-a desfășurat activitatea de îngrijitoare la blocul alimentar al Secției Boli Infecțioase din cadrul Spitalului județean de Urgență “”
De asemenea, că la solicitarea sa prin decizia nr.167/27.03.2008 i s-a suspendat contractul individual de muncă prin acordarea concediului fără plată, conform art.54 din Codul Muncii.
Întrucât în această perioadă a fost diagnosticată cu hepatita cu virus B, a solicitat angajatorului la data de 26.03.2008, redistribuirea sa pe un alt post corespunzător capacității sale de muncă. Astfel, din data de 15.04.2008 a început să-și desfășoare activitatea ca îngrijitor curățenie pe casa scării din Spitalul Județean B, însă la data de 16.04.2008 a suferit o criză de ficat, fiind nevoită să se adreseze unui medic de specialitate care i-a eliberat adeverința medicală pentru a motiva absența de la serviciu.
Ca urmare a recomandării medicului de a schimba locul de muncă, la data de 17.04.2008 a solicitat în scris să fie redistribuită pe un post corespunzător stării sale de sănătate, iar în lipsa unui post vacant, să se procedeze potrivit dispozițiilor art 64 din Codul Muncii.
Contestatoarea susține că în loc să primească răspuns la această cerere, a fost convocată pentru cercetare disciplinară prealabilă și, deși s-a prezentat și a explicat situația sa, anexând și adeverințe medicale, intimatul a emis decizia contestată prin care i s-a aplicat sancțiunea disciplinară prevăzută de art.264 alin.1 lit. f din Codul Muncii.
Contestatoarea apreciază că această decizie este nelegală și netemeinică, întrucât nu a săvârșit nici o abatere disciplinară, neprezentarea sa la serviciu datorându-se unei situații mai presus de voința ei, respectiv starea de sănătate care nu i-a mai permis să-și desfășoare activitatea ca îngrijitoare curățenie.
Întrucât nu a mai fost niciodată sancționată disciplinar, contestatoarea apreciază și că aplicarea celei mai grave sancțiuni disciplinare nu este justificată. Totodată, arată că toată această situație de fapt i-a creat o dispoziție depresivă, pierderea poftei de mâncare, insomnii, senzație de sufocare, palpitații, amețeli.
Pentru susținerea nelegalității deciziei de concediere, contestatoarea a invocat și excepția tardivității emiterii acesteia în raport cu dispozițiile art.268 alin.1 din Codul Muncii, arătând că, deși angajatorul a luat la cunoștință de faptul că nu s-a prezentat la serviciu la data de 16.04.2008 a emis decizia la data de 11.06.2008, deci după împlinirea termenului de 30 de zile prevăzut de textul legal indicat.
Intimatul Spitalul județean de Urgență “” Baf ormulat întâmpinare la contestație (13 – 14 și 57), solicitând respingerea acesteia ca nefondată.
În apărare, intimatul a arătat că nu există motive de nulitate absolută a deciziei, deoarece apărările invocate de contestatoare au fost analizate de comisia de disciplină, care a constatat că nu poate fi acceptată cererea acesteia de a pleca în șomaj și că există deja o ofertă a conducerii unității pentru schimbarea locului de muncă. În cuprinsul deciziei, susține intimatul, au fost menționate motivele pentru care au fost înlăturate apărările contestatoarei și anume “nerespectarea hotărârii Comisiei de disciplină întrunită pe data de 4.06.2008, ora 13, pentru cercetarea prealabilă, care i-a acordat o șansă de a se prezenta la serviciu imediat”.
Intimatul a arătat și că decizia nu a fost emisă cu încălcarea termenului de 30 zile prevăzut de art.268 alin.1 din Codul Muncii, întrucât acest termen a început să curgă la data de 4.06.2008, când angajatorul a luat la cunoștință că nu sunt documente justificative pentru absențele nemotivate ale contestatoarei, stabilindu-se abaterea disciplinară.
Cu privire la temeinicia deciziei, intimatul a precizat că, urmare a cererii contestatoarei, prin actul adițional la contractul individual de muncă nr.1/16.04.2008, i-a schimbat locul de muncă de la Secția Boli Infecțioase – bucătărie la Serviciul, cu respectarea calificării de îngrijitoare. Deoarece nu s-a prezentat la serviciu, prin adresa nr.9325/8.05.2008 a fost înștiințată să-și justifice absențele iar apoi, prin adresa nr.10256/21.05.2008, a fost chemată în fața comisiei pentru cercetare prealabilă. Contestatoarea a solicitat acordarea șomajului, însă comisia nu i-a putut aproba o asemenea cerere deoarece presupunea restructurarea postului – lucru care nu se justifica din punctul de vedere al necesității acestuia. Drept urmare, i s-a pus în vedere contestatoarei să se prezinte la noul loc de muncă însă, întrucât în perioada 4.06. – 11.06. 2008 aceasta nu a fost la serviciu, s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului său de muncă.
Referitor la conduita profesională a contestatoarei,intimatul a arătat că, anterior emiterii deciziei nr.264/2008, acesteia i s-au mai aplicat alte sancțiuni, inclusiv desfacerea contractului de muncă.
Prin sentința civilă nr.1579 din 11.XI.2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr- a fost admisă în parte contestația formulată de contestatoarea (fostă ), împotriva deciziei nr.264/11.06.2008 emisă de intimatul Spitalul județean de Urgență “” B, cu sediul în-;
– fost constatată nulitatea absolută a deciziei susmenționate;
– a fost obligat pârâtul să plătească contestatoarei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în perioada 11.06.2008 – 11.11.2008;
– s-a constatat renunțarea contestatoarei la cererea de reintegrare în postul avut anterior încetării drepturilor de muncă;
– au fost respinse ca nefondate capetele de cerere privind obligarea intimatei la plata de daune morale, a cheltuielilor de judecată și a despăgubirilor pentru perioada ulterioară datei de 11.11.2008.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Așa cum rezultă din procesul verbal din 4.06.2008 încheiat de comisia de disciplină cu ocazia cercetării disciplinare prealabile a contestatoarei (19 – 20), aceasta a motivat lipsa de la serviciu pentru perioada 16.04.2008 – 4.06.2008 (data cercetării) prin depunerea unei cereri la angajator pentru acordarea șomajului (de fapt pentru concediere întemeiate pe dispozițiile art. 61 lit. d din Codul Muncii – pentru motive de necorespundere profesională 31 dosar), sau a unui loc de muncă “mai lejer”, justificată prin motive de sănătate.
Cu toate acestea, în cuprinsul deciziei nr.264/11.06.2008 nu se regăsesc motivele pentru care această apărare a contestatoarei a fost considerată nejustificată, neputându-se reține așa cum susține intimatul că mențiunea din decizie privind “nerespectarea hotărârii Comisiei de disciplină întrunită pe data de 4.06.2008, ora 13, pentru cercetare prealabilă, care i-a acordat o șansă de a se prezenta la serviciu imediat “satisface cerințele art.268alin.2 lit. c din Codul muncii.
Drept urmare, reținând nerespectarea de către intimat a dispozițiilor art.268 alin.2 lit. c din Codul muncii, tribunalul în baza acestui text de lege a constatat nulitatea absolută a deciziei nr.264/11.06.20008emisă de intimatul Spitalul Județean de Urgență “”
Potrivit art.78 alin.2 din Codul muncii, numai ” la solicitarea salariatului instanța care a dispus anularea concedierii va repune părțile în situația anterioară emiterii actului de concediere.
Drept urmare, întrucât prin concluziile orale asupra contestației din ședința publică din 5.11.2008 contestatoarea a renunțat la cererea de reintegrare, instanța a luat act de poziția procesuală exprimată de salariată cu privire la acest petit din contestație.
Potrivit art. 78 alin.1 din Codul muncii “în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul”.
Drept urmare, în baza acestui text de lege, tribunalul a obligat intimatul să plătească contestatoarei o despăgubire egală cu salariile indexate majorate și reactualizate, acestea incluzând în mod evident și sporurile primite de salariată până la data concedierii, precum și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, inclusiv tichetele de masă, pentru perioada 11.06.2008 – 11.11.2008 (respectiv de la data concedierii până la data pronunțării prezentei sentințe).
Tribunalul a respins ca nefondate, despăgubirile solicitate de contestatoare pentru intervalul 12.11.2008 – data primirii deciziei de șomaj, întrucât obligația acordării șomajului nu revine angajatorului și, în plus, acesta nu poate fi obligat, în lipsa îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege, să înceteze raporturile de muncă cu salariata pentru ca aceasta să beneficieze de șomaj.
Tot ca nefondată a fost respinsă cererea contestatoarei de obligare a intimatului la plata de daune morale de 5000 lei, întrucât nu a dovedit legătura de cauzalitate dintre deteriorarea stării de sănătate și fapta culpabilă a angajatorului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie motivat de faptul că trebuia obligată intimata la plata cheltuielilor morale și a indemnizației de șomaj.
A arătat recurenta că a depus la dosar toate dovezile cu care a făcut dovada prejudiciului suferit.
Cererea de recurs nu a fost motivată în drept.
Cererea de recurs nu a fost motivată în drept.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și intimatul Spitalul Județean de Urgență B arătând că nu a formulat contestatoarea nici o apărare în fața comisiei de disciplină, motiv pentru care în decizia de concediere disciplinară nu s-au trecut motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de parte, ea nefiind sancționată pentru lipsa de la serviciu nemotivat în perioada 16.04.2008 – 4.06.2008, ci pentru faptul că deși i s-au explicat cauzele legale pentru care unitatea nu poate să restructureze funcția deținută pentru a putea beneficia de șomaj, condiție cerută de art.65 alin.1 Codul Muncii, aceasta nu s-a prezentat la serviciu după data de 4.06.2008.
De asemenea a mai arătat recurentul că deși din susținerile reprezentantului său în fața primei instanțe rezultă motivele pentru care au fost înlăturate apărările neexistente ale contestatoarei, prima instanță nu a ținut cont de acestea.
A mai arătat intimatul că a fost obligat să plătească contestatoarei drepturi salariale pentru perioada 11.06.2008 – 11.XI.2008, deși aceasta nu a prestat muncă în favoarea recurentului în această perioadă.
Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererilor de recurs, instanța reține următoarele:
Prin decizia nr.264 din 11.06.2008 emisă de intimatul recurent s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei, în temeiul dispozițiilor art.61 lit. a din legea nr. 53/2003, începând cu data de 11.06.2008.
Principalul motiv care a determinat această concediere disciplinară a fost neprezentarea la serviciu a salariatei începând cu data de 16.04.2008, după expirarea perioadei pentru care a fost aprobat concediul fără plată.
Toate celelalte temeiuri de fapt care au dus la încetarea disciplinară a contractului individual de muncă, menționate în cuprinsul deciziei, decurg din motivul mai sus indicat.
Astfel curtea nu poate reține apărările recurentului intimat, în sensul că nu lipsa nemotivată de la serviciu în perioada 16.04.2008 – 4.06.2008 a fost motivul concedierii, întrucât acesta este menționat în mod clar și neechivoc în cuprinsul deciziei.
Art.77 din Codul muncii dispune că, în caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în fața instanței alt motiv de fapt decât cel prevăzut în decizia de concediere.
Motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile, trebuie înscrise, conform art. 268 alin. 2 lit. c, în cazul concedierii disciplinare.
Așa fiind, în decizie urmează să se precizeze de ce au fost înlăturate apărările salariatului, ce motive au fost avute în vedere.
Or, contestatoarea a motivat lipsa de la serviciu pe motive de sănătate, solicitând practic încetarea contractului de muncă pentru necorespundere profesională sau ocuparea unui loc de muncă “mai lejer”.
Motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat trebuie să fie indicate, sub sancțiunea nulității absolute, în cuprinsul deciziei, așa cum impune art. 268 alin. 2 lit. c din Codul Muncii.
Susținerea acestor motive în fața instanței, într-un litigiu de muncă, nu înlătură sancțiunea nulității absolute exprese prevăzute de dispoziția legală mai sus arătată.
În cazul anulării concedierii, în oricare din situații, instanța va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul (art.78 alin.1 Codul muncii ).
Astfel, nu are nici o importanță că în perioada pentru care se acordă aceste drepturi salariale salariatul nu a prestat muncă, acest fapt neputând profita angajatorului aflat în culpă.
Art.38 alin.1 lit. a din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, stabilește că indemnizația de șomaj se acordă la cerere, de la data încetării raporturilor de muncă.
În acest sens sunt și dispozițiile art.38 alin.2 și 3 din același act normativ.
Or, în condițiile în care raporturile de muncă dintre părți nu au încetat, instanța dispunând anularea concedierii nelegale, contestatoarea nu poate beneficia de plata indemnizației de șomaj.
De asemenea, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, obligația de plată a indemnizației de șomaj nu revine angajatorului.
Fiind vorba de o desfacere abuzivă a contractului de muncă, acordarea daunelor morale, admisibilă în principiu, trebuie să-și găsească suport în prejudiciul moral suferit de salariata contestatoare.
Aceasta presupune în primul rând probațiunea existenței unui prejudiciu moral adus salariatei, prejudiciu a cărui întindere, de o anumită gravitate, să fie probată sau prezumată și în legătură cu care reparația patrimonială să fie de natură a-l acoperi total sau parțial.
Cererea de acordare a daunelor morale ar putea fi admisibilă dacă încălcarea obligațiilor de către angajator în momentul luării măsurii unilaterale are caracter abuziv, dobândind natura unui delict civil.
În această ipoteză contestatoarei îi revenea sarcina probării existenței raportului de cauzalitate între fapta angajatorului și deteriorarea stării de sănătate dovadă pe care nu a făcut-
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă și al dispozițiilor legale mai sus arătate, urmează ca instanța să respingă recursurile ca nefondate.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de contestatoarea (fostă ), cu domiciliul în municipiul B,-, județul B și în-,. B,. 28, județul B și de către intimatul Spitalul Județean “” B, cu sediul în municipiul B,-, județul B, împotriva 1579 din 11 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani – secția civilă – în dosar nr-, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 26 martie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.fond:
Jud:
Asist.jud. E și
Tehnored. ex.2/14.04.2009
