Contestație decizie de concediere. Decizia 356/2010. Curtea de Apel Oradea


ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 356/2010-

Ședința publică din 23 februarie 2010

PREȘEDINTE: Cigan Dana Popa Aurora vicepreședintele instanței

– – – judecător

– – – judecător

– – – grefier

Pe rol fiind soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuenta EUROPEAN FOOD cu sediul în, str. 13, jud. B, în contradictoriu cu intimatul din, str. -,. 10,. 40, jud. B, împotriva deciziei civile nr. 1834/2009-R din 09 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în dosar nr-, având ca obiect contestație decizie de concediere.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru revizuenta European Food SA., reprezentanta acesteia – în baza împuternicirii din 23.02.2010 și intimatul personal.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, după care:

Reprezentanta revizuentei depune la dosar dezvoltare a motivelor de revizuire și comunică cu intimatul un exemplar din acestea.

Nemaifiind probe sau cereri de formulat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de revizuire.

Reprezentanta revizuentei European Food SA. solicită admiterea cererii de revizuire, anularea deciziei atacate și menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond în sensul respingerii în totalitate a contestației și menținerii deciziei de concediere, fără cheltuieli de judecată. În motivare arată că, referitor la dispoziția privind drepturile salariale, instanța și-a depășit atribuțiile, acordând mai mult decât s-a cerut, astfel fiind încălcate prevederile art. 129 Cod procedură civilă. Învederează că, intimatul contestator nu a solicitat reactualizarea drepturilor salariale conform indicelui de inflație și nici un text de lege nu obligă angajatorii din sistemul privat să actualizeze salariile angajaților săi în raport de indicele de inflație.

Intimatul solicită respingerea cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă, arătând că în speță nu se poate vorbi despre încălcarea prevederilor art. 302 pct.2 Cod procedură civilă, fără cheltuieli de judecată. În motivare arată că a solicitat modificarea deciziei de concediere în sensul înlocuirii cu altă sancțiune.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 1834/2009-R din 09 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în dosar nr-, s-a dmis ca fondat recursul civil introdus de recurentul contestator, domiciliat în, str. – -,. 10,. 40, județul B, în contradictoriu cu intimata pârâtă EUROPEAN FOOD., cu sediul în, str. 15, județul B, împotriva sentinței civile nr. 747/LM din 13 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a modificat-o în sensul că:

A admis în parte contestația formulată de contestatorul:

S-a dispus anularea parțială a deciziei de sancționare nr. 3116/19.09.2008 emisă de intimată în ce privește sancțiunea aplicată contestatorului în sensul încetării contractului individual de muncă nr. -/2001 în temeiul art. 61 lit. a coroborat cu art. 264 lit. f din Legea nr. 53/2003, înlocuind această sancțiune cu sancțiunea “avertismentului scris” prevăzută de art. 264 al. 1 lit.”a” din Codul muncii.

A dispus reintegrarea contestatorului în funcția avută anterior și plata drepturilor salariale cuvenite acestuia, cu începere de la data emiterii deciziei până la reintegrarea efectivă, reactualizate conform indicelui de inflație; fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța în acest mod, instanța de recurs a reținut următoarele:

Contestatorului prin decizia nr. 3116/19.09.2008 i s-a desfăcut contractul colectiv de muncă în temeiul art. 61 lit. a coroborat cu art. 264 lit. f din Legea nr. 53/2003, reținându-se în sarcina sa săvârșirea mai multor abateri disciplinare grave constând în neurmărirea respectării dispoziției primite de la superiorul său în data de 15.05.2008 referitor la utilizarea dopurilor -flop, dispoziție pentru care a semnat de luare la cunoștință și nu a anunțat superiorul despre nerespectarea acestei dispoziții; a întocmit pontajul din data de 15.05.2008 cu date nereale (8 zile pentru numitul ); a absentat nemotivat de la locul de muncă pe data de 01.07.2008, neprezentarea la locul de muncă pe perioada 02.07.2008-30.08.2008 și neprezentarea la angajator a documentelor care să motiveze absențele pentru această perioadă.

S-a reținut astfel că prin faptele săvârșite s-au încălcat prevederile contractului individual de muncă nr.-/2001; art. 39 alin. 2 lit. a și b din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii; Fișa Postului.

Este adevărat faptul că prin probațiunea administrată în cauză s-a confirmat săvârșirea de către contestator a primelor trei abateri disciplinare reținute în sarcina acestuia prin decizia contestată, singura abatere înlăturată fiind cea constând în neprezentarea la locul de muncă în perioada 02.07.2008-30.08.2008, sens în care temeinic a fost avută în vedere de către prima instanță sentința civilă nr. 434/LM/2009 a Tribunalului Bihor prin care intimata a fost obligată să ia în considerare concediile medicale prezentate de contestator pentru această perioadă.

În ceea ce privește celelalte abateri disciplinare s- precizat că deși corect s-a reținut săvârșirea acestora, prima instanță nu a procedat și la reindividualizarea sancțiunii aplicate așa încât acesta să respecte principiul legalității și criteriile generale de aplicare și anume: împrejurările în care fapta a fost săvârșită, gradul de vinovăție al salariatului, consecințele abaterii disciplinare, comportarea generală la serviciu și eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior.

Astfel în ceea ce privește prima abatere disciplinară constând în nerespectarea dispoziției primite de la superior în data de 15.05.2008 referitoare la utilizarea dopurilor -flop, a fost avută în vedere depoziția martorului, care confirmă susținerile contestatorului cum că nerespectarea obligațiilor primite cu privire la folosirea dopurilor -flop nu a produs nici un prejudiciu material societății.

De asemenea s-a luat în considerare și faptul că, contestatorul nu a săvârșit în mod repetat o astfel de abatere, încălcarea obligațiilor de serviciu rezumându-se doar la ziua de 15.05.2008.

Ori, potrivit art. 61 din Codul muncii concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului se poate dispune potrivit lit. a în situația în care salariatul a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern.

În ceea ce privește absențele contestatorului de la locul de muncă în perioada 02.09.2008-10.09.2008, s-a avut în vedere de asemenea împrejurările săvârșirii acestei fapte, respectiv împrejurarea că neprezentarea la locul de muncă în această perioadă s-a datorat faptului că, șeful de fabrică i-ar fi comunicat contestatorului că i s-a suspendat contractul de muncă până la data efectuării cercetării disciplinare, aspect confirmat de asemenea de depoziția martorului.

Este adevărat faptul că în sarcina contestatorului subzistă obligația prezentării la locul de muncă însă împrejurările în care s-a comis fapta, înlătură caracterul grav al acesteia, așa încât nici această abatere nu a fost de natură a atrage aplicarea celei mai grave dintre sancțiunile prevăzute de art. 264 Codul muncii.

De asemenea și în privința abaterii constând în pontarea numitului cu 8 ore recuperare, sancțiunea concedierii este disproporționată prin raportare la gradul de vinovăție al salariatului.

În concluzie constatându-se că abaterile disciplinare reținute în sarcina contestatorului au o gravitate mai redusă decât cea considerată de intimată și prima instanță, față de împrejurările în care faptele au fost comise și persoana contestatorului, instanța a apreciat că sancțiunea “avertismentului scris” prevăzut de art. 264 al. 1 lit. a din Codul muncii este suficientă, în vederea îndreptării contestatorului.

Împotriva acestei decizii, a formulat cerere de revizuire European Food SA. solicitând admiterea cererii de revizuire, anularea deciziei atacate și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de Tribunalul Bihor, în sensul respingerii în totalitate a contestației formulate de contestatorul, menținerea deciziei de concediere și repunerea părților în situația anterioară pronunțării acestei decizii.

În motivele de revizuire, revizuenta invocă faptul că instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut și s-a dat mai mult decât s-a cerut, motiv de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă.

Astfel, deși contestatorul a invocat doar nelegalitatea și netemeinicia deciziei de concediere, iar în recurs a solicitat casarea deciziei cu trimitere spre rejudecare în vederea admiterii contestației formulate și a cererilor accesorii, și deci nu a solicitat înlocuirea sancțiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă cu altă sancțiune, instanța de recurs a procedat la înlocuirea sancțiunii aplicate cu o alta.

De asemenea, revizuenta arată faptul că decizia instanței de recurs este nelegală și în ceea ce privește aprecierea abaterii grave sau repetate de la regulile de disciplină a muncii, care de fapt este atributul angajatorului și nu a instanței, care are doar rolul de a verifica legalitatea și temeinica deciziei de sancționare.

Un al doilea motiv de revizuire a deciziei întemeiat tot pe prevederile art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă, vizează faptul că instanța de recurs nu a ținut cont de prevederile art. 268 al. 1 Codul muncii, la înlocuirea sancțiunii disciplinare a desfacerii contractului de muncă cu sancțiunea avertismentului care prevede că aplicarea sancțiunii se poate face în termen de 30 de zile de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii dar nu mai târziu de 6 luni de la săvârșirea faptei.

În drept, invocă art. 322 pct.1 și 2, art. 323, 324 și 325 Cod procedură civilă.

De menționat că revizuenta a formulat și o cerere de suspendare a executării hotărârii, la care însă a renunțat, instanța luând act de renunțare în baza art. 246 Cod procedură civilă.

Examinând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate, instanța reține următoarele:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare care poate fi exercitată împotriva hotărârilor definitive, numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege, iar prin intermediul acesteia, nu poate fi criticată hotărârea în raport de probele dosarului existente la data pronunțării acelei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi necunoscute de instanță la data pronunțării.

Motivele invocate de revizuent nu se circumscriu prevederilor art. 322 pct. 1 și 2 Cod procedură civilă, invocate de către acesta.

Astfel, recurentul invocă faptul că instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut și s-a dat mai mult decât s-a cerut, conform art. 322 pct.2 Cod procedură civilă, în sensul că contestatorul a solicitat anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă emisă de intimata revizuentă și nu înlocuirea acestei sancțiunii cu sancțiunea avertismentului, astfel cum a acordat instanța de recurs.

Motivul nu este întemeiat, întrucât în cauză nu este vorba de o ingerință a instanței în atribuțiile conducerii unității ci de o verificare practic asupra încadrării faptei în temeiul de drept în virtutea căruia i se aplică sancțiunea.

În ceea ce privește faptele care au atras răspunderea disciplinară în speță, latura obiectivă și subiectivă a acestora, nu s-au încadrat corect în faptele exemplificate ca abateri deosebit de grave înserate în decizia de sancționare.

Instanța, în limita principiului disponibilității este în măsură să verifice legalitatea și temeinicia deciziei de sancționare și sub aspectul aplicării sancțiunii, ajungând așadar să poată dispune chiar înlocuirea sancțiunii disciplinare aplicată de angajator salariatului cu una mai ușoară în sensul art. 264 – 266 din Codul muncii, în situația în care decizia de sancționare este nelegală sub aspectul individualizării sancțiunii aplicate. Așadar, nu se poate reține că instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, sau a acordat mai mult decât s-a cerut, prin prisma celor mai sus enunțate; de altfel câtă vreme contestatorul a solicitat anularea practic a sancțiunii desfacerii contractului de muncă care este cea mai gravă sancțiune, iar instanța a apreciat că i se cuvine una mai puțin gravă față de faptele săvârșite, respectiv avertismentul, ori având în vedere și principiul“qui potest plus, potest minus” (cine poate mai mult poate și mai puțin),nu se poate reține critica formulată de revizuentă.

De altfel, conform principiului mai sus enunțat, se poate și extinde aplicarea unei norme edictate pentru anumită situație, la un caz nereglementat expres, că rațiunile care au fost avute în vedere la adoptarea respectivei norme se regăsesc și mai evident în cazul dat.

În ceea ce privește motivul invocat de revizuentă privind aplicarea art. 268 al.1 Codul muncii, este de remarcat că aceasta privește obligația angajatorului de a dispune aplicarea sancțiunii într-un anumit termen și nicidecum obligația instanței judecătorești în acest sens.

Revizuenta invocă ca temei de drept și art. 322 pct. 1 Cod procedură civilă, care face trimitere la dispoziții potrivnice ce nu se pot duce la îndeplinire, ori, din verificarea hotărârii atacate nu rezultă acest aspect, de altfel nici nu a fost motivat în fapt de către revizuentă.

Față de cele ce preced, nefiind incidente în cauză dispozițiile de art. 322 al.1 pct. 1 și 2 Cod procedură civilă, urmează a fi respinsă ca nefondată cererea de revizuire, cu respectarea art. 323 al. 1 și 326 Cod procedură civilă.

Se constată că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuenta EUROPEAN FOOD cu sediul în, str. 13, jud. B, în contradictoriu cu intimatul din, str. -,. 10,. 40, jud. B, împotriva deciziei civile nr. 1834 din 09 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 23 februarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

– – – – – – – –

Red.dec.- /19.03.2010

Jud.recurs: – –

Dact./19.03.2010

Ex.2

2 com./

1. revizuenta EUROPEAN FOOD cu sediul în, str. 13, jud. B,

2. intimatul din, str. -,. 10,. 40, jud.