ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR. 4391,- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 369
Ședința publică din data de 25 februarie 2010
PREȘEDINTE: Traian Logojan
JUDECĂTORI: Traian Logojan, Ioana Cristina Țolu Cristina
–
Grefier –
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare a deciziei nr. 140 din 28 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, formulată de contestatorii – cu domiciliul ales în B, sector 6,-, -.A,. 17 și, domiciliat în Târgoviște, Bd. -,. 8..9,. 39, județul D, în contradictoriu cu intimata SC SA cu sediul în comuna, sat, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare, au răspuns contestatorii -, personal, personal, și intimata SC SA, reprezentată de avocat, potrivit împuternicirii avocațiale nr. 3863/12.02.2010.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus întâmpinare formulată de intimata SC SA.
Contestatorul -, depune la dosar precizare la contestația în anulare, arătând că înțelege să conteste și decizia nr. 140/28.01.2010, la care s-au anexat acte, respectiv: adresa nr. 3942/10.02.2010 emisă de AJOFM B și situația privind locurile de muncă vacante.
Curtea înmânează părții adverse copie de pe precizarea la contestația în anulare și lasă cauza la a doua strigare pentru a da posibilitatea intimatei SC SA să ia cunoștință de aceasta.
La a doua strigare a cauzei au răspuns contestatorii -, personal, personal, și intimata SC SA, reprezentată de avocat.
Părțile având pe rând cuvântul arată că nu mai au cereri noi de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Contestatorul, având cuvântul solicită admiterea contestației în anulare, anularea deciziei instanței de recurs nr. 2242/19.11.2009 și rejudecarea recursului, invocând patru motive de nulitate absolută a deciziei contestate menționate la pagina 2 din precizarea la contestația în anulare, respectiv faptul că în deciziile de concediere nu este trecută în clar instanța competentă să soluționeze contestația; deciziile contestate nu sunt motivate conform art. 74 alin.1 lit.a din Codul muncii; în deciziile de concediere nu este trecută durata preavizului de 20 zile lucrătoare potrivit art. 76 CCM și nu s-a studiat dosarul cauzei.
Totodată, precizează că înțelege să conteste și decizia nr. 140/28.01.2010, față de împrejurarea că s-a omis a se cerceta forma și conținutul procedurii prevăzute de Codul muncii în concedierea individuală pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, situație față de care nerespectarea procedurii prevăzută de lege duce la nulitatea absolută a deciziilor de concediere.
De asemenea, invocă excepția tardivității prevăzută de art. 78 alin. 2 din Legea nr. 168/1999 în care este prevăzut termenul de recurs de 10 zile de la comunicarea hotărârii, motiv pentru care cererea de completare dispozitiv formulată de societate nu se mai încadrează în termenul de recurs stabilit în materie de conflicte de muncă, situație față de care solicită și desființarea hotărârii nr. 140/2010 conform art. 3041Cod pr.civilă.
Avocat, pentru intimata SC SA, având cuvântul arată că cererea de completare dispozitiv soluționată prin decizia nr. 140/2010 este formulată împotriva unei decizii irevocabile, astfel că nu se impune admiterea excepției de tardivitate.
Cu privire la motivul invocat de contestatori în temeiul art. 318 Cod pr.civilă în sensul că instanța ar fi omis să cerceteze motivul de recurs referitor la art. 304 alin.7 Cod pr.civilă, față de faptul că hotărârea instanței de recurs nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau ar cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, menționează că în contestația în anulare nu sunt aduse argumente sau probe care să sprijine această susținere, însă din conținutul deciziei nr. 2242/2009 reiese clar modul în care instanța a examinat considerentele care au stat la baza soluționării recursului și în mod corect s-au aplicat prevederile legale în materie.
Referitor la excepțiile de nulitate absolută invocate de contestatori, conform art. 74 lit. a, b din Codul muncii, precizează că instanța de recurs a apreciat corect că deciziile de concediere nu sunt lovite de nulitate absolută întrucât conțin toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de dispozițiile art. 74 din Codul muncii pentru acest tip de concediere, respectiv motivele care determină concedierea, durata preavizului și faptul că deciziile pot fi contestate în termen de 30 de zile.
Având în vedere motivul de nulitate în sensul că instanța competentă material și teritorial nu a fost trecută în clar potrivit disp.art. 62 alin.2 Codul muncii, se învederează că acest motiv se referă doar la concedierile pentru motive care țin de persoana salariatului, reglementate de Secțiunea a 3-a, art. 61-64 Codul muncii, așa încât dispozițiile art. 62 alin.2 nu sunt incidente în cauză.
Față de motivul invocat în sensul că nu s-a studiat dosarul cauzei, mai arată că acest motiv nu se încadrează în prevederile art. 317 și 318 Cod pr.civilă prevăzute limitativ pentru contestația în anulare.
Pentru toate aceste considerente, solicită respingerea ca neîntemeiată a contestației în anulare și menținerea deciziei nr. 2242/19.11.2009 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Cu cheltuieli de judecată, conform facturii fiscale din data de 16.02.2010.
CURTEA
Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată.
Contestatorii și – au solicitat anularea deciziilor de concediere nr. 79 și 78 emise la 22 februarie 2008 de către intimata SC SA, județul B, cu obligarea acesteia la treptele salariale actualizate în raport de inflație până la data reintegrării efective, acordarea tichetelor de masă până la aceeași dată, plata indemnizației pentru concediu de odihnă și a compensației de 1400 lei, prevăzută de art. 78 alin.2 din Contractul de muncă pe unitate pentru perioada 2007-2010, precum și obligarea intimatei la plata către bugetele speciale de stat a obligațiilor datorate de către aceasta și de către contestator.
În motivarea contestației s-a susținut că cei doi contestatori au fost angajați la intimată, având contractul individual de muncă pe durată nedeterminată începând cu 3 septembrie 2007 urmare promovării unui concurs, iar la data de 1 februarie 2008 i s-a adus la cunoștință că locurile lor de muncă au fost desființate începând cu data de 1 februarie 2008 ca urmare a dificultăților economice cu care s-a confruntat intimata, acordându-li-se preaviz, decizii care sunt nelegale, desființarea locurilor de muncă nefiind efectivă și neavând la bază o cauză reală și serioasă, în condițiile în care pe posturile lor au fost angajate ulterior alte persoane.
Tribunalul Brăila, care a fost inițial sesizat a disjuns contestația la data de 22 mai 2008, fiind formate dosarele nr- și -, iar prin admiterea excepției necompetenței teritoriale a acestui tribunal conform sentințelor civile nr. 458/30 iunie 2008 și 465/30 iunie 2008 competența de soluționare a fost declinată în favoarea Tribunalului Dâmbovița, unde s-au format dosarele nr- privind pe contestatorul și nr. 439- privind pe contestatorul, cauze care au fost conexate la 11 noiembrie 2008.
După administrarea probelor cu înscrisuri și interogatoriu, Tribunalul Dâmbovița prin sentința civilă nr. 879 din 7 aprilie 2009 a respins excepția nulității deciziilor invocate de către contestator, ca și a contestațiilor, astfel cum au fost precizate, reținând că scrisoarea de autorizare și procesul verbal din 25 ianuarie 2008 a Adunării Generale a Acționarilor nu este lovit de nulitate absolută, nesubzistând nicio cauză de această natură, iar pe fond a reținut prima instanță că desființarea locurilor de muncă ale contestatorilor s-a făcut cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în materie și a subzistat o cauză reală și serioasă pentru această măsură.
Prin sentința civilă nr. 879 din 7 aprilie 2009, Tribunalul Dâmbovițaa admis cererea de completare a dispozitivului sentinței nr. 361 din 12 februarie 2009 în sensul obligării contestatorilor către intimată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5660,95 lei.
Recursul declarat de către contestatori împotriva sentințelor nr. 361 din 12 februarie 2009 și 879 din 7 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovițaa fost respins ca nefondat, procesul verbal al Adunării generale a acționarilor fiind întocmit cu respectarea condițiilor legale, iar pe fond deciziile de încetare ale contractelor individuale de muncă din inițiativa angajatorului în temeiul art. 65 din Codul muncii au avut la bază o cauză reală și serioasă, fiind respectate, de asemenea, toate condițiile legale sub acest aspect, în condițiile în care desființarea locurilor de muncă ale contestatorilor a fost efectivă deoarece în organigrama pe anul 2008 nu mai subzistă decât un singur post de agent vânzări față de cele trei existente în anul 2007, iar persoana încadrată pe acest post, are alte condiții de studii și altă funcție decât contestatorii și de natura celor desființate.
Împotriva acestei decizii, contestatorii și au formulat contestație în anulare, solicitând anularea hotărârii atacate, deoarece instanța de recurs a omis să cerceteze motivul de recurs vizat de art. 304 alin.7 Cod pr.civilă și să cerceteze excepțiile de nulitate absolută ce au fost invocate, respectiv cele prevăzute de art. 74 lit. (a) și (b) din Codul muncii, iar dosarul nu a fost studiat în ansamblul său, temeiul de drept al contestației fiind dispozițiile art. 318 Cod pr.civilă.
Curtea, analizând motivele contestației în anulare de față, actele și lucrările dosarului, în ansamblul său, constată că această contestație este nefondată.
Printre motivele de recurs s-a invocat și cele prevăzute de art. 304 pct. 7 Cod pr.civilă în care contestatorii au susținut că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină și care au format convingerea instanței pentru înlăturarea cererilor părților.
Examinând decizia recurată, instanța reține că toate motivele de recurs formulate de contestatori au fost analizate în mod concret și detaliat, făcându-se o amplă argumentare a soluției pronunțate în recurs, în legătură cu aceste motive, precum și în raport de ansamblul probator administrat în cauză, inclusiv cu privire la pretinsul motiv de recurs omis a fi analizat referitor la nulitatea absolută vizată de art. 74 lit.a și b din Codul muncii, Curtea analizând și astfel de aspecte, toate acestea demonstrând până la evidență inconsistența argumentării din contestația în anulare a faptului că nu au fost studiate dosarele componente ale cauzei soluționate în recurs.
Prin aceste motive ale contestației în anulare s-a tins la reluarea judecării cauzei pe fond, ceea ce este inadmisibil față de prezenta cauză care constituie o cauză extraordinară de atac pentru motive expres și limitativ prevăzute de art. 317 și 318 Cod pr.civilă, motive care în speță nu se regăsesc.
Pentru considerentele expuse, Curtea va respinge contestația în anulare ca nefondat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondată, contestația în anulare a deciziei nr. 140 din 28 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, formulată de contestatorii – cu domiciliul ales în B, sector 6,-, -.A,. 17 și, domiciliat în Târgoviște, Bd. -,. 8..9,. 39, județul D, în contradictoriu cu intimata SC SA cu sediul în comuna, sat, județul
Obligă contestatorii la 500 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Traian Logojan, Ioana Cristina Țolu Cristina
– – — – –
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Tehnored. TL/SȘ
5 ex./23.03.2010
