ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.375/R/2008
Ședința publică din data de 12 februarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Ștețca
JUDECĂTORI: Lucia Ștețca, Sergiu Diaconescu Adrian Repede
– –
GREFIER: – –
S-au luat spre examinare recursurile declarate de reclamantul și de pârâta împotriva sentinței civile nr. 2057 pronunțată de Tribunalul Cluj, la data de 22.10.2007, în dosarul nr. 2057/2007, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă recurentul-reclamant și reprezentantul recurentei-pârâte, , care depune delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și de timbrul judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-a depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței, la data de 30.01.2008, de către recurentul-reclamant, copii de pe Decizia nr. 1325/30.03.2006 și de pe Decizia nr. -/13.12.2007, eliberate de Casa Județeană de Pensii
Reprezentantul recurentei-pârâte depune la dosar întâmpinare în două exemplare, un exemplar comunicându-se în ședință recurentului-reclamant.
La întrebarea instanței, recurentul-reclamant învederează că a contesta decizia emisă de Casa Județeană de Pensii nu echivalează cu începerea unui proces împotriva societății pârâte, precum și că fiind în litigiu de muncă cu pârâta, aceasta nu avea dreptul de a-i desface contractul de muncă.
Recurentul-reclamant arată că în legătură cu nelegala desfacere a contractului de muncă lasă la aprecierea instanței stabilirea întinderii pretențiilor referitoare la salarii.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Recurentul-reclamant solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile atacate în sensul admiterii cererii introductive de instanță, susținând concis memoriul de recurs aflat la dosar.
Totodată, recurentul-reclamant solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâtă.
Reprezentantul recurentei-pârâte solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile atacate, în sensul obligării reclamantului la plata sumei de 1500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată la instanța de fond, pentru motivele arătate în memoriul depus la dosar și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în recurs, potrivit chitanțelor depuse la dosar.
Reprezentantul recurentei-pârâte solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamant.
CURTEA
Asupra recursurilor declarate reține:
Prin sentința civilă nr. 2057/22.10.2007 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr- s-a respins cererea reclamantului împotriva pârâtei SC SA Câmpia.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că reclamantul a fost angajatul societății din anul 1977, iar prin Decizia nr. 119/P din 28.11.2006 emisă de pârâtă s-a desfăcut contractul individual de muncă al acestuia, în temeiul art. 65 alin.1 din Codul muncii, determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, ca urmare a dificultăților economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activității.
Potrivit dispozițiilor ale art. 65 din Codul muncii, nu se pune problema unei selecții a salariaților după desființarea posturilor, ci se desființează tocmai funcția sau postul deținut de salariatul pe care consideră că se impune a-l concedia.
Art. 65 alin. 2 din Codul muncii enumeră explicit cerințele pretinse cumulativ în prezența cărora se poate desprinde caracterul legal al măsurii luate de angajator. Astfel, desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă a cauză reală și serioasă.
Prin caracterul efectiv al desființării locului de muncă se înțelege respectarea cerinței ca respectivul loc de muncă să fi fost suprimat din statutul de funcții sau din organigramă.
Prin Hotărârea Consiliului de Administrație al SA consemnată în procesul-verbal din data de 05.05.2006 s-a hotărât desființarea a șase posturi, printre care și cel al reclamantului.
Prin adresa nr. 2772/05.05.2006 a fost informat Sindicatul Liber SA de măsura luată și s-a consemnat la subsolul paginii că este de acord cu hotărârea Consiliului de Administrație, prin aceasta fiind respectate și prevederile art. 23 din CCM pe unitate.
La data de 09.05.2006, prin Comunicarea nr. 2845, reclamantul a fost informat de măsură și i s-a comunicat că începând cu data de 09.05.2006 se află în preavizul de 15 zile, urmând ca la expirarea acestuia să i se desfacă contractul individual de muncă.
Pentru a demonstra caracterul efectiv și definitiv al reducerii posturilor, pârâta a depus la dosar și deciziile de concediere a celorlalți angajați.
Din analiza organigramelor și statelor de funcțiuni la data de 31.07 2006, 31.10.2006 și 30.11.2006, rezultă în mod cert că postul reclamantului a fost desființat în mod definitiv.
Măsura luată de angajator trebuie să aibă o cauză reală, respectiv să fi fost determinată de dificultăți economice, transformări tehnologice sau reorganizarea activității și să fie serioasă, în sensul că mijloacele de realizare a scopului angajatorului să se bazeze pe o evaluare temeinică a situației economice prin care trece aceasta.
În cauză măsura a fost luată de Consiliul de Administrație al intimatei, soluția fiind reorganizarea organigramei în acord cu cerințele pieței, cu consecința reducerii a șase posturi.
Instanța a reținut că măsura de reorganizare a fost legală, în conformitate cu prevederile art. 65 alin. 1 și 2 din Codul muncii.
Referitor la petitul privind plata sumelor din plus profitul realizat, potrivit art. 56 din Regulamentul Intern al pârâtei, aceste sume se acordă unora dintre salariați, în baza repartizărilor făcute de conducătorii de departamente. Conducătorii departamentelor își asumă întreaga răspundere pentru repartizările făcute salariaților, ei fiind singurii în măsură să aprecieze aportul fiecărui subaltern la realizarea plus profitului obținut de departamentele pe care le conduc.
În mod corect pârâta, în baza actelor contabile, a comunicat periodic subunităților care au realizat plus profit cuantumul acestuia și a solicitat șefului subunității să prezinte lista cu angajații care beneficiază de aceste “stimulente”.
În temeiul art. 56 din Regulamentul Intern pârâta a emis note interne de comunicare subunităților prin care comunica cuantumul plus profitului realizat, periodic și solicita conducerii subunităților prezentarea listei cu salariații care beneficiau de acest stimulent, iar conducerea subunităților a prezentat listele cu salariații beneficiari. Având în vedere că în conformitate cu aceleași prevederi ale Regulamentului Intern, conducătorii departamentelor își asumă întreaga răspundere pentru repartizările făcute salariaților, ei fiind singurii în măsură să aprecieze aportul fiecărui subaltern la realizarea plus profitului obținut de departamentele pe care le conduc, instanța a reținut că pârâta a procedat corect și a calculat corect sumele aferente reclamantului.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamantul și pârâta.
În recursul său reclamantul a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
În motivele de recurs se invocă nelegalitatea și netemeinicia sentinței. Decizia de desfacere a contractului individual de muncă este nelegală, întrucât a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 23 din contractul colectiv de muncă 2005-2006.
Deși reclamantul și-a depus dosarul de pentru limită de vârstă, la data de 30.05.2006, cererea i-a fost inițial respinsă și s-a aflat în proces cu Casa Județeană de Pensii Pe durata procesului care este apreciat de recurent ca fiind un conflict în legătură cu munca, intimata nu-i putea desface contractul individual de muncă.
Recurentul afirmă că nu erau îndeplinite cerințele art. 65 alin. 1 Codul muncii, respectiv nu se impunea desființarea locului său de muncă, întrucât subunitatea la care lucra se afla în profit, pierderile înregistrându-se la alte subunități.
Pârâta cunoștea că reclamantului i-a fost respins dosarul de pensie, situație în care ar fi trebuit să-i ofere un alt loc de muncă până la soluționarea litigiului. Desfacerea contractului de muncă a fost una abuzivă.
Prin sentință s-a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 43 lit. c din contractul colectiv de muncă, în privința acordării plus-profitului. În opinia recurentului prevederile regulamentului intern nu-i sunt aplicabile iar dispozițiile contractului colectiv de muncă îi dădeau dreptul la plata de către intimată a plus-profitului pe anul 2005-2006.
În concluzie, reclamantul solicită constatarea nulității deciziei nr. 119/28.11.2006, reintegrarea sa pe postul avut anterior, obligarea pârâtei la plata salariului pe perioada 28.11.2006 până la reintegrarea efectivă, suma actualizată cu rata inflației și obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând plus-profit, respectiv la diferența dintre suma acordată și cea datorată în cuantum de 7.107 lei, cu cheltuieli de judecată.
În recursul său, pârâta SC SA solicită trimiterea dosarului instanței competente să soluționeze prezenta cerere; modificarea sentinței atacate în sensul obligării reclamantului la plata sumei de 1.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
În motivare, arată că prin contractul de asistență juridică nr. 34/01.03.2007 depus la dosar se stipulează că: onorariul se fixează în cuantum de 1.500 RON.
Prin sentința atacată instanța de judecată a respins cererea reclamantului, omițând să îl oblige pe acesta la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1.500 RON, suportate de pârâtă. Aceste cheltuieli de judecată trebuie să fie suportate de către reclamant conform art. 274 din Codul d e procedură civilă, care prevede că: “Partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.”
Recursul declarat de reclamant nu este fondat.
Nelegalitatea deciziei de desfacere a contractului individual de muncă s-a invocat pentru încălcarea dispozițiilor art. 23 lit. c din contractul colectiv de muncă pe anii 2005-2006, conform cărora contractele individuale de muncă pe perioadă nedeterminată pot fi desfăcute pentru motive neimputabile salariaților, numai cu acordul sindicatelor sau ale reprezentanților salariaților, pentru salariații care mai au cel mult trei ani până la pensionare la cererea lor.
Desființarea postului ocupat de reclamant reprezintă un motiv de desfacere a contractului individual de muncă, neimputabil salariatului, însă, intimata SC SA Câmpia, a procedat legal, obținând avizul sindicatului anterior deciziei de desfacere a contractului individual de muncă al reclamantului ( 22 dosar tribunal).
Faptul că inițial cererea de pensionare formulată de reclamant i-a fost respinsă, iar reclamantul a purtat un proces cu Casa Județeană de Pensii nu are nici o consecință asupra condițiilor desfacerii contractului de muncă, câtă vreme temeiul desfacerii l-a constituit desființarea locului de muncă.
Prima instanță din analiza organigramelor și a statelor de funcțiuni a tras o justă concluzie în sensul că desființarea locului de muncă a fost efectivă și a avut o cauză reală și serioasă, în sensul dispozițiilor art. 65 Codul muncii.
Reorganizarea activității intimatei datorată dificultăților economice, a fost examinată de consiliul de administrație la nivelul întregii societăți, iar nu pe subunități. De fapt, prin înseși motivele de recurs, reclamantul arată că anumite subunități ale societății au suferit pierderi.
Măsura desființării unui număr de 6 locuri de muncă la nivel de societate a avut în vedere eficientizarea situației financiare de ansamblu a societății, astfel că este irelevant că subunitatea unde lucra efectiv reclamantul nu a suferit pierderi.
Cauza desfacerii contractului de muncă al reclamantului nu obliga angajatorul să-i ofere acestuia un alt loc de muncă până la soluționarea procesului purtat cu Casa Județeană de Pensii
De altfel, este de observat că reclamantul a luat la cunoștință la data de 5 mai 2006 că urmează a-i fi desfăcut contractul individual de muncă datorită desființării locului de muncă, că beneficiază de un preaviz de 15 zile începând cu data de 5 mai 2006, și cu toate acestea, decizia a fost emisă abia la 28 noiembrie 2006.
Pe de altă parte, urmare a contestării deciziei prin care i-a fost respins dosarul de pensie, drepturile sale la au fost stabilite începând cu data de 31 martie 2006, conform sentinței civile nr. 976/2007 a Tribunalului Cluj, ce constituie baza emiterii deciziei nr. -/2007 ( 17).
Sunt nefondate criticile vizând modul de soluționare a petitului având ca obiect acordarea plus-profitului.
Art. 43 din contractul colectiv de muncă pe anul 2005-2006 reglementează formele de salarizare iar în favoarea sa reclamantul a invocat dispozițiile alin. 1 lit. c, conform cărora personalul beneficiază de salariul de încadrare plus 30% din depășirea profitului din ofertă.
Din însuși conținutul acestor dispoziții rezultă că punerea lor în practică obligă angajatorul la stabilirea existenței profitului și la repartizarea acestuia în favoarea salariaților, potențial beneficiari.
Modul de în practică a prevederilor contractului colectiv de muncă este reglementat de Regulamentul intern al SC SA, care la art. 56 prevede că sumele provenite din plus-profitul realizat vor fi acordate unora dintre salariați, în baza repartizărilor făcute de conducătorii de departamente.
De fapt, diferența de plus-profit solicitată de reclamant, privește suma aferentă anului 2005 pentru care reclamantul a încasat, fără obiecțiuni la data respectivă, 3.658 RON. Abia la momentul la care s-a comunicat că urmează a-i fi desfăcut contractul de muncă, respectiv 9 mai 2006, reclamantul a afirmat că suma ce i-a fost plătită ar fi mai mică decât cea datorată ( 11), ceea ce duce la concluzia că nemulțumirile reclamantului privind cuantumul sumei ce i s-a plătit sunt legat de fapt de desfacerea contractului de muncă.
Criticile aduse sentinței nefiind întemeiate, Curtea, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1.pr.civ. urmează a respinge recursul declarat de reclamant.
Recursul declarat de pârâtă este întemeiat.
Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. 1.pr.civ. partea căzută în pretențiile sale va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta a fost apărată prin avocat, a depus la dosarul cauzei contractul de asistență juridică, chitanța privind plata onorariului ( 48-49) și a solicitat obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Nefiind acordate cheltuielile de judecată legal datorate de reclamant și dovedite de pârâtă, recursul apare ca întemeiat, urmând a fi admis în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1-3.pr.civ. și a se modifica în parte sentința, în sensul obligării reclamantului să plătească pârâtei suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată în fața primei instanțe.
Recursul reclamantului fiind respins, iar recursul pârâtei fiind admis, reclamantul datorează și în această fază procesuală cheltuieli de judecată, tot întemeiat pe dispozițiile art. 274 alin. 1.pr.civ.
Reclamantul va fi obligat să plătească pârâtei suma de 250 lei cheltuieli de judecată în recurs.
În baza dispozițiilor art. 274 alin. 3.pr.civ. instanța a procedat la micșorarea onorariului avocațial de la suma de 2.500 lei la 250 lei, apreciind că onorariul stabilit este prea mare în raport de înfăptuită de avocat, care a constat în motivarea recursului pârâtei asupra unei chestiuni lipsite de complexitate (neacordarea cheltuielilor de judecată), formularea apărării față de recursul reclamantului, care reiterează notele de ședință de la fond și prezența la un singur termen de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SA CÂMPIA împotriva sentinței civile nr. 2057 din 22 octombrie 2007 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în parte în sensul că obligă reclamantul să plătească pârâtei suma de 1500 lei cheltuieli de judecată la fond.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Respinge ca nefondat recursul reclamantului împotriva aceleiași sentințe.
Obligă reclamantul să plătească pârâtei suma de 250 lei, cheltuieli de judecată în recurs, onorariu avocațial micșorat.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
– – – – – – – -.
Red.SL/dact.
3 ex./19.03.2008
Jud.primă instanță: /
