Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 377/CM
Ședința publică din data de 23 iunie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Răzvan Anghel
JUDECĂTORI: Răzvan Anghel, Maria Apostol Jelena Zalman
– –
– –
Grefier – – –
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul reclamant, domiciliat în C,-, – 19,. B,. 22, județul C, împotriva sentinței civile nr. 116/28.01.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă ” ROMÂNIA”, cu sediul în nr. 1 B, Zona Liberă C, județul C, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru intimata pârâtă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. – din 11.05.2009, depusă la dosar, lipsind recurentul reclamant.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța lasă cauza la a doua strigare, în vederea prezentării recurentului reclamant.
La reapelarea cauzei, se prezintă pentru recurentul reclamant, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/27.05.2009, depusă la dosar și pentru intimata pârâtă, se prezintă avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/11.05.2009, depusă la dosar.
Întrebate fiind, părțile susțin că nu mai au acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța, luând act de susținerile acestora, în sensul că nu au înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul recurentului reclamant, având cuvântul, solicită admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii contestației, cu cheltuieli de judecată în sumă de 800 lei. Totodată, arată că va depune chitanța pentru cheltuielile de judecată până la sfârșitul ședinței de judecată. Arată că în
cursul cercetării disciplinare contestatorul nu a invocat aspecte noi, iar în cursul judecății nu i-au fost admise probele solicitate, respectiv proba cu martori. Apreciază că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, întrucât în ceea ce privește prima faptă, din data de 4.06.2008, decizia de sancționare trebuia să cuprindă, în mod obligatoriu, sub sancțiunea nulității absolute, descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, iar în cuprinsul noțiunii de descriere a faptei era necesar să se menționeze un element esențial și anume ora la care a fost săvârșită, așa cum este prevăzut în art. 268 Codul muncii. Din examinarea actelor depuse de intimată la dosar rezultă că ora săvârșirii faptei nu este trecută în decizia de sancționare, nici în convocare, nici în declarațiile martorilor și nici în întrebările adresate contestatorului cu prilejul cercetării disciplinare. Mai arată că în raportul înregistrat sub nr. 1583/16.06.2008 este trecută ora 15.00 sau 12.10, cu scris de mână și nu mecanic, așa cum a fost redactat conținutul raportului. Precizează că menționarea orei era esențială, deoarece la ora 15.00, când se pretinde că s-a găsit utilajul nesupravegheat, contestatorul nu mai lucra pe acest utilaj, fiind solicitat prin stație să efectueze alte activități în 119, pe un alt utilaj, la manipulare role de tablă. Arată că a depus la dosar declarație notarială a colegului său, în care s-a precizat că în ziua respectivă acesta a efectuat o manevră cu utilajul pe care contestatorul lucrase până la orele 10.00. Mai arată că nu există dovezi că la ora 15.00 contestatorul a lăsat utilajul nesupravegheat. Totodată, arată că raportul de constatare a faptei a fost înregistrat la două săptămâni după comiterea abaterii, respectiv la data de 16.06.2008 și din conținutul acestuia nu rezultă nominal persoana sau persoanele care l-au întocmit, semnatar al acestui raport fiind trecut reprezentantul serviciului extern, dar nu este semnat de această persoană, ci de alte două persoane, cu semnături indescifrabile. Învederează că toate actele au fost confecționate după data de 7.06.2008, când contestatorul a fost ales ca reprezentant sindical în societate. În ce privește cea de-a doua faptă din data de 5.06.2008, respectiv că din neglijența contestatorului s-a încărcat greșit un alt container, arată că aprecierea instanței de fond, în sensul că era singurul vinovat, este nefondată. Apreciază că încărcarea greșită a containerului nu a creat prin ea însăși un prejudiciu societății, contestatorul neavând cum să verifice conformitatea numărului containerului cu cel trecut în documente, deoarece nu au avut niciun document în acest sens, toate documentele fiind la operatorul de circulație mișcare. Precizează că intimata invocă ca temei al răspunderii disciplinare, încălcarea unei dispoziții din contractul colectiv de muncă, Regulamentul intern, care însă nu au fost aduse la cunoștința salariaților niciodată. Mai arată că modul defectuos prin care societatea pârâtă și-a îndeplinit atribuțiile și obligațiile în domeniul sănătății și securității în muncă rezultă și din adresa nr. 221/7.01.2009 emisă de Inspectoratul Teritorial d e Muncă C din care rezultă că societatea a fost sancționată contravențional cu trei avertismente și două amenzi pentru neîndeplinirea obligațiilor legale privind sănătatea, securitatea și protecția muncii.
Apărătorul intimatei pârâte, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, așa cum a arătat pe larg prin întâmpinarea depusă la dosar, fără cheltuieli de judecată. Arată că prima faptă reținută în decizia de concediere,
respectiv lăsarea stivuitorului în aer fără a fi supravegheat, a fost adusă la cunoștința conducerii societății prin mail la data de 4.06.2008, iar un raport detaliat a fost întocmit la data de 16.06.2008 de reprezentanții serviciului extern. Învederează că salariatul a arătat că nu cunoaște Regulamentul, dar apreciază că instanța de fond în mod corect a constatat că atât Regulamentul intern, cât și contractul colectiv de muncă au fost aduse la cunoștința salariaților, sub semnătură. Precizează că martorul, prin declarația notarială, susține că nu ar fi lucrat în data de 4.06.2008 pe stivuitorul 22, acesta din urmă desfășurându-și activitatea după ora 10 pe alt utilaj și că mutarea stivuitorului ar fi fost efectuată de martor. Consideră că această declarație notarială nu corespunde adevărului, întrucât cu înscrisurile depuse la dosar: bonul de alimentare cu motorină a stivuitorului 22 din data de 4.06.2008 și registrul stivuitorului, în care fiecare salariat trece data, numele, semnătura, numărul de ore funcționare la preluate și predare, a făcut dovada că pe aceste înscrisuri se află semnătura contestatorului și nu a martorului. În ce privește a doua faptă reținută în decizia de concediere, respectiv nerespectarea verificărilor necesare în timpul desfășurării operațiunii de încărcare a unui container plin, permițând încărcarea greșită a unui alt container, aceasta a fost săvârșită de contestator la 5.06.2008, împreună cu un alt salariat, prin neconlucrarea între cei doi salariați, acest incident ducând la amendarea societății.
Instanța rămâne în pronunțare asupra cauzei.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanța sub nr-, la data de 07.08.2008, reclamantul a contestat decizia nr. 12/03.07.2008 emisă de ROMANIA C, prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului său individual de muncă, solicitând anularea acestei decizii ca netemeinică și nelegală, precum și reîncadrarea sa în funcția deținută la momentul emiterii deciziei de concediere.
S-a solicitat, totodată, plata drepturilor bănești ( în fapt, despăgubiri conform art. 78 Codul muncii ) începând cu 07.07.2008 până la momentul reîncadrării efective, precum și a sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale pentru prejudiciul de imagine suferit în calitate de salariat, cât și ca persoană aleasă într-o funcție de conducere sindicală; cu cheltuielile de judecată ocazionate de acest proces.
Contestatorul a arătat că înțelege să invoce nulitatea deciziei emise de angajator la 03.12.2007 prin care s-a dispus sancționarea sa disciplinară cu reținerea a 10% din salariu pe trei luni, solicitând returnarea sumelor reținute.
În considerente, contestatorul a menționat că în ziua de 18.06.2008 a fost convocat în vederea efectuării cercetării disciplinare pentru săvârșirea unor fapte
imputate, respectiv,părăsirea stivuitorului de containere nr. 22 cu un container ridicat în spreader în zona de stivuire a containerelor și,neefectuarea verificărilor necesare în timpul desfășurării operațiunii de încărcare a unui container plin, permițând încărcarea greșită a containerului -.
Contestatorul a susținut, în raport de prima faptă imputată, că aceasta nu a fost săvârșită, societatea angajatoare neputând demonstra veridicitatea acesteia în cadrul cercetării disciplinare.
S-a arătat că la solicitarea reprezentantului Sindicatului Portul de a fi aduse la cunoștință dovezile în susținerea acestei acuzații, reprezentanții societății nu au procedat la îndeplinirea acestei solicitări, singurele argumente aduse fiind cele consemnate într-un raport întocmit de angajați ai altei societăți.
Contestatorul a precizat că nu îi poate fi imputată o asemenea faptă întrucât, chiar dacă s-ar reține săvârșirea ei, salariatul nu a fost instruit în acest sens și nu a cunoscut prevederile despre care se face vorbire în cuprinsul deciziei.
În legătură cu cea de-a doua faptă, contestatorul a menționat că nu avea nici o responsabilitate în a proceda la efectuarea verificărilor pe timpul desfășurării operațiunii de încărcare a containerelor în mijloacele de transport.
S-a arătat că sarcinile sale de serviciu în legătură cu încărcarea containerelor pe autocamioanele de transport erau de a încărca acele containere cu seria, numărul și poziția comunicate de către compartimentul expediție. S-a susținut că în această modalitate a procedat și în fapta reținută ca imputată, iar dacă au fost indicate eronat datele de identificare ale containerului de către compartimentul de specialitate, fapta nu îi este imputabilă.
Contestatorul a arătat, totodată, că decizia de sancționare cu 10% din salariu pe o perioadă de 3 luni nu i-a fost niciodată comunicată. S-a arătat că fapta descrisă – pătrunderea în incinta societății fără acordul directorului și efectuarea de lucrări ce nu intrau în atribuțiile de serviciu – nici nu putea fi realizată având în vedere că în cadrul societății nu există un program de lucru, singura modalitate prin care conducerea o folosește fiind anunțarea prin SMS a salariaților pentru a rămâne la domiciliu sau pentru a se prezenta la serviciu.
Contestatorul a susținut că motivul real pentru care s-a procedat la desfacerea disciplinară a contractului său de muncă îl constituie apartenența sa la Sindicatul Portul și ocuparea unei funcții de conducere în cadrul organului de conducere al sindicatului.
În acest sens, s-a apreciat că patronatul nu a agreat înscrierea salariaților în sindicat, ducând permanent o politică antisindicală și urmărind să-i determine pe angajați să se retragă din această structură.
Contestatorul a menționat că în fața comisiei de cercetare disciplinară i
s-ar fi spus, de față cu reprezentantul sindicatului, că,toate acestea nu s-ar fi întâmplat dacă te retrăgeai din sindicat.
S-a precizat că din perspectiva funcției deținute de reclamant – lider de grupă sindicală – era interzisă desfacerea contractului individual de muncă în timpul mandatului, precum și timp de 2 ani de la încetarea lui, cu excepția motivelor imputabile salariatului, astfel că desfacerea contractului său de muncă este ilegală și abuzivă.
Prin întâmpinare, intimata ROMANIA C, prin reprezentant legal, a solicitat respingerea acțiunii.
Societatea a arătat că la 04.06.2008 salariatul – angajat în funcția de automacaragiu – a părăsit stivuitorul de containere cu containerul seria – – ridicat în spreader, suspendat la cca. 7 metri, pe calea de acces, faptă adusă la cunoștința angajatorului conform raportului nr. 1583/06.06.2008 al reprezentanților serviciului extern, și. S-a menționat că această faptă a expus la pericol de accidentare sau la îmbolnăvire profesională pe salariați, iar în urma convocării și efectuării cercetării disciplinare, comisia a constatat că este cel culpabil de producerea situației invocate.
Cu ocazia verificării dosarului de personal al acestuia, comisia a constatat că salariatul a mai primit anterior o sancțiune disciplinară, pentru pătrunderea în incinta societății în afara programului de lucru fără acordul prealabil al directorului de departament și pentru efectuarea de lucrări care nu intrau în atribuțiile de serviciu; astfel, acesta a pătruns la acea dată în zona de lucru și s-a implicat în operațiunea de încărcare a autovehiculului ce aparținea firmei Trans.
S-a arătat că susținerile lui, în sensul că nu a fost instruit în acest sens și că nu cunoaște prevederile invocate de societate în cuprinsul deciziei de concediere nu pot fi apreciate ca fondate, întrucât contestatorul este salariatul societății încă din anul 2003, fiind imposibil să nu fi fost instruit și să nu cunoască procedurile de operare, iar Regulamentul Intern și Contractul Colectiv de Muncă au fost făcute cunoscute tuturor salariaților.
Cu privire la cea de-a doua faptă imputată, societatea intimată a menționat că aceasta a fost sesizată de – director operare și a constat în încărcarea greșită a containerului – în locul celui – pe camionul cu nr. de înmatriculare B 57, în data de 05.06.2008.
S-a arătat că acest incident a generat sancționarea societății cu o amendă de 25.256 lei de către Biroul Vamal C Sud.
Încărcarea containerului s-a realizat de către contestator la solicitarea lui – Operator Circulație, ambii încălcând procedura internă de încărcare a containerelor pline.
Comisia de cercetare numită printr-o nouă decizie ( 10/16.06.2008 ) a constatat, cu ocazia audierii, faptul că salariatul invocă necunoașterea procedurilor de operare și că se consideră nevinovat de producerea acestui incident.
Societatea intimată a invocat, în legătură cu cea de-a doua decizie contestată, tardivitatea promovării contestației prin raportare la prevederile art. 268 alin. 5 Codul muncii, având în vedere că decizia de sancționare i-a fost comunicată reclamantului la 07.12.2007.
S-a solicitat să se înlăture apărările referitoare la calitatea de membru al organului de conducere al Sindicatului Portul, întrucât această situație a fost făcută cunoscută angajatorului după emiterea deciziei nr. 12/03.07.2008 de desfacere a contractului individual de muncă, cu toate că un reprezentant al sindicatului a participat la lucrările comisiei de cercetare disciplinară.
Prin sentința civilă nr. 116/28.01.2009 pronunțată de Tribunalul Constanțas -a respins contestația formulată împotriva deciziei nr. 12/03.07.2008, ca neîntemeiată și s-a respins contestația împotriva deciziei nr. 37/03.12.2007, ca tardiv formulată.
Pentru a pronunța aceasta soluție prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 12/03.07.2008 emisă de ROMANIA a fost dispusă desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al salariatului, fiind reținute în sarcina acestuia încălcarea unor dispoziții din Regulamentul de ordine interioară, din fișa postului, ale procedurii interne de încărcare a containerelor pline, precum și din Legea nr. și Instrucțiunile de sănătate și securitate în muncă.
1. Astfel, în sarcina salariatului s-a reținut săvârșirea faptei de lăsare a stivuitorului necontrolat, cu un container suspendat în aer, expunând la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională atât propria persoană, cât și pe altele.
Această faptă culpabilă a fost reținută în sarcina contestatorului conform raportului nr. 1668/26.06.2008 al Comisiei de cercetare disciplinară și s-a fundamentat pe raportul datat 16.06.2008 și înregistrat la societatea intimată sub nr. 1583, prin care un reprezentant al serviciului extern a comunicat că în ziua de 04.06.2008, în jurul orelor 15,00, a fost identificat stivuitorul de containere pline nr. 22 ( ) cu containerul ridicat în spreader pe calea de acces, în zona de stivuire a containerelor, operatorul neaflându-se în cabină ( fila 40 ).
S-a menționat în raport că acest lucru contravine nr.HG 1091/2006 privind cerințele minime de amenajare a locurilor de muncă, cap. – de acces și evacuare, precum și Legii nr. 319/2006 a sănătății și securității în muncă, în sensul că fiecare lucrător trebuie să își desfășoare activitatea în așa fel încât să nu expună la pericol de accidentare atât persoana proprie cât și pe celelalte persoane participante la procesul de muncă.
Sub aspectul normelor interne, persoana de control a menționat că au fost încălcate prevederile punctului 4 al Cap. 3,Reguli specificedin Instrucțiunile proprii de sănătate și securitate în muncă pentru stivuitorist, anume, de a nu se lăsa niciodată containerele suspendate în aer dacă nu se află sub controlul salariatului, cât și cele ale punctului 5, privitoare la oprirea stivuitorului.
S-a consemnat în raport că salariatul vinovat a luat la cunoștință de aceste reguli în luna aprilie 2008, prin semnarea în fișa de protecția muncii.
Raportul numitului din cadrul – HR
( agent economic cu care intimata are un contract de prestări servicii pe linie de sănătate și securitate în muncă, și mediu – filele 154-160 ) a fost înaintat cu planșele fotografice efectuate ( filele 41-42 ), precum și cu propunere de penalizare a salariatului culpabil.
Prin decizia nr. 9/16.06.2008 a fost constituită comisia de cercetare disciplinară a acestei fapte ( fila 39 ), iar la 18.06.2008 a fost emisă convocarea nr. 1594, în condițiile art. 267 alin. 2 Codul muncii ( filele 37 – 38 ).
Salariatul a fost interogat, la 26.06.2008, cu privire la contextul în care a fost săvârșită fapta imputată, iar apărările formulate în raport de disp. art. 264 alin. 4 Codul munciis -au raportat la lipsa unor instrucțiuni și proceduri aduse la
cunoștința sa, sub semnătură, fiind invocată în acest sens fișa de instruire individuală privind securitatea și sănătatea în muncă ( filele 34 – 35 ).
Cu toate că în cursul cercetării disciplinare, contestatorul nu a infirmat operarea stivuitorului la data și ora precizate, în cursul judecății s-a încercat acreditarea ideii că nu acesta ar fi lucrat pe utilaj și că, în fapt, o altă persoană ar fi vinovată de situația imputată.
O asemenea apărare nu a fost, însă, apreciată ca întemeiată, fiind respinsă proba testimonială propusă de contestator în dovedirea acestor susțineri, întrucât toate celelalte probe contrazic această ipoteză conturată exclusiv în fața instanței.
Astfel, declarațiile înregistrate sub nr. 1584 și 1585/16.06.2008 la Romania în cursul cercetării disciplinare, date de responsabilul G și dispecer (filele 43 și 44), cât și consemnările din registrul de evidență al serviciului pe stivuitorul 22
(filele 215 – 218), dar și semnarea bonului de consum de combustibil pentru data de 04.06.2008 pentru acest utilaj (fila 219) confirmă faptul că în ziua de 04.06.2008 utilajul s-a aflat în operarea contestatorului, ca de altfel și în zilele de 03 și 05 iunie 2008.
Declarația notarială dată de numitul nu este de altfel, relevantă, întrucât respectivul salariat nu confirmă susținerile reclamantului referitoare la lăsarea utilajului cu containerul suspendat de către persoana sa, ci susține că a observat că,nimeni nu luase containerul la reparat, că a luat utilajul ( fără să spună de unde și de ce acesta se afla fără manevrant ) și a deplasat,containerul la hală pentru reparații.
Aceste apărări nemenționate în cursul cercetării disciplinare nu pot forma o altă opinie, în sensul lipsei de vinovăție a contestatorului și, implicit, vinovăția ( neasumată ) a altei persoane, știut fiind că angajatorul nu ar mai fi îndrituit să exercite acțiunea disciplinară pentru aceeași faptă, față de o altă persoană, fiind inadmisibilă și inacceptabilă o asemenea denaturare a cercetării disciplinare pentru ca fapta să rămână în final nesancționată.
Nu vor fi avute în vedere, prin urmare, susținerile cuprinse în notele depuse la termenul din 03.10.2008 referitoare la menționarea olografă, în raportul serviciului extern, a orei la care a fost constatată situația menționată și nici împrejurarea că declarațiile salariaților și sunt înregistrate cu numere imediat următoare celui dat raportului nr. 1583/16.06.2008, câtă vreme aceste documente conturează activitatea comisiei de cercetare disciplinară, iar contestatorul nu a susținut nici un moment în fața acestei comisii că nu el a generat prezumtiva situație de pericol, ci un alt salariat.
S-a apreciat ca irelevantă, în ansamblul probator, și cererea de depunere la dosar a documentației ce viza înregistrarea video a abaterii, la 04.06.2008, precum și a originalelor tuturor fișelor privind instructajele efectuate în domeniul securității și sănătății în muncă ale celorlalți salariați, precum și a originalului registrului de intrare-ieșire documente. Pe aceleași considerente a fost respinsă și proba testimonială prin care se tindea la a se dovedi că nu au fost semnate de salariați fișe de instructaj (în speță interesând exclusiv situația contestatorului), cât
și pe cea propusă de intimată în ce privește audierea acelor salariați care au observat utilajul cu chei în contact, având în vedere că această situație nici nu a fost contestată.
În egală măsură, nu a fost apreciată ca relevantă susținerea reclamantului privitoare la înlocuirea uzuală salariaților firmei de pe un utilaj pe altul fără consemnări clare în acest sens, câtă vreme societatea intimată a dovedit că pentru stivuitorul în discuție există un registru de evidență a salariaților, pe etape de lucru. Contestatorul nu va putea invoca, așadar, cutume și practici care nu își găsesc fundamentul în ordine scrise ale conducătorului unității, iar declarațiile autentificate depuse la dosar privesc o situație cu caracter general, fără relevanță cât privește situația reținută în data de 04.06.2008.
S-a apreciat, însă, ca relevantă, prin prisma apărărilor ridicate în fața comisiei de cercetare disciplinară de către contestator, existența fișelor de instructaj semnate de către salariat, având în vedere că din documentația prezentată rezultă că această activitate a fost externalizată. Astfel, la termenul din 14.11.2008 au fost prezentate listele privitoare la instructajul periodic de protecția muncii efectuat contestatorului ( filele 184 – 192 ), din care reiese că în 22.04.2008 s-a realizat instruirea acestui salariat în ce privește regulile specifice de utilizare a stivuitoarelor: Capitolul 3 din Instrucțiuni proprii de protecția muncii pentru stivuitorist ( filele 109 – 111 ) și Cap. I, Cap. II, Cap. III (art. 11) și Anexa 2 din nr.HG 1091/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru locul de muncă – fila 192.
Potrivit normelor cuprinse în capitolul 3 din Instrucțiunile proprii de protecția muncii pentru stivuitorist ( filele 110 – 111 ), lucrătorul trebuie să respecte o serie de reguli specifice impuse de operarea și manevrarea acestui utilaj, fiind interzisă lăsarea stivuitorului cu containere suspendate în aer, fără controlul angajatului, ori transportarea acestora pe deasupra personalului; de asemenea, parcarea stivuitorului trebuie realizată în zonele alocate, cu brațul coborât și depărtat de cabină.
Prevederile art. 8 din nr.HG 1091/2006 stabilesc că salariații trebuie să păstreze în permanență libere căile de acces ce conduc spre ieșirile de urgență și ieșirile propriu-zise.
Aceste prevederi au fost comunicate salariatului contestator, sub semnătură, astfel cum reiese din fișa de instructaj privind protecția muncii, astfel că nu se poate invoca necunoașterea lor.
Se va reține, așadar, că în această situație, contestatorul nu a respectat normele generale de protecția muncii, precum și cele specifice manevrării unui utilaj de natura celui cu care a lucrat în data de 04.06.2008, generând o situație de pericol grav și iminent de accidentare, astfel cum este reglementat prin Legea nr. 319/2006.
2. Cu privire la cea de-a doua faptă imputată contestatorului, se reține că
sesizarea angajatorului s-a realizat prin adresa înregistrată sub nr. 1501/09.06.2008, urmare notei întocmite de Directorul, care a relatat situația generată de încărcarea greșită, în data de 05.06.2008 a containerului – în locul celui cu datele de identificare – ( filele 83 – 84 ).
Conform acestei note, în seara zilei de 05.06.2008 a fost primită comanda de încărcare pe auto a containerelor – și -, însă datorită neatenției salariatului contestator, în locul ultimului container a fost încărcat pe autovehicul un alt container ( – ).
S-a arătat că după prezentarea conducătorului autovehiculului la departamentul expediție au fost completate acestuia actele de plecare, fără ca angajatul de la acest compartiment să verifice personal corespondența de date din documente.
Autovehiculul a părăsit terminalul, nefiind oprit de controlorii vamali, însă a doua zi la destinație, clientul a sesizat după deschiderea containerului neconformitatea între produse; în aceste condiții a fost sesizat, salariatul societății, instrucționând întoarcerea containerului la terminal. Pe drumul de întoarcere, camionul a suferit o avarie prin explozia unui, iar containerele pe care le transporta s-au răsturnat pe carosabil; macaraua sosită la fața locului nu a putut ridica, datorită sarcinii scăzute, containerul cu pricina, motiv pentru care s-a trecut la transferul mărfii într-un container gol. în Port prin Poarta 10, containerele nu au fost primite în Port de către organele vamale, întrucât nu aveau documente conforme.
Nota menționează că această situație a afectat grav imaginea societății și că vinovați de generarea acestei situații sunt – Operator Circulație și – șofer automacaragiu.
Prin decizia nr. 10/16.06.2008 se constituie din nou comisie de cercetare disciplinară, în vederea efectuării verificărilor pe acest aspecte ( fila 82 ), iar la 18.06.2008 se emite convocarea 1595 ( filele 80 – 81 ).
La 27.06.2008 are loc cercetarea disciplinară, salariatul răspunzând la întrebările puse de comisie ( filele 76-79 ).
Contestatorul a arătat, cu această ocazie, că a respectat procedurile de lucru la încărcarea containerelor pe mijloace auto, că nu își poate explica respectiva confuzie intervenită și că vina exclusivă aparține superiorului său, care i-a comunicat date eronate în legătură cu operațiunea.
Salariatul a arătat, totodată, că va respecta pe viitor procedurile care îi vor fi aduse la cunoștință.
Principala apărare în proces în legătură cu această situație s-a raportat la lipsa oricărei vinovății a salariatului contestator, care conform susținerilor sale nu are nici o atribuție în a verifica corespondența datelor existente pe ordinul de încărcare cu cele comunicate de compartimentul operare.
Aceste apărări nu pot fi, însă, reținute.
Conform Procedurii de Standard ( filele 85 – 86 ), șoferul automacaragiu primește de la Operatorul Circulație ordinul de încărcare pe mașină, în care îi este adus la cunoștință numărul mașinii, numărul containerului și poziția acestuia în stivă; după finalizarea operațiunilor ( care poate include mai multe manipulări pentru eliberarea containerului de încărcat, ce trebuie comunicate cu detalii ), șoferul automacaragiu confirmă încărcarea containerului pe mașina clientului.,Dacă șoferul automacaragiu nu este sigur de corectitudinea datelor primite de la operatorul departamentului expediții, nu va proceda la încărcarea containerului pe camion.
Conform declarațiilor olografe luate în data de 16.06.2008 mai multor salariați a societății cu aceeași funcție, aceleași instrucțiuni sunt cunoscute și aplicate în practică ( filele 88-90 ).
Contestatorul nu poate susține că nu a cunoscut aceste proceduri, întrucât este evident că nu a comunicat Circulație datele de identificare a containerelor încărcate, spre confirmare și nici nu a verificat aceste date potrivit ordinului de încărcare, fiind lipsită de seriozitate motivația conform căreia doar operatorul de mișcare ar trebui să verifice ( deci, după încărcarea pe mijlocul de transport ) corectitudinea acestor date. De altfel, contestatorul a precizat, prin răspunsurile date în cursul cercetării disciplinare, că operarea containerului s-a realizat într-un loc slab iluminat, iar nu că a verificat numărul containerului conform procedurilor.
Împrejurarea că nu au fost confirmate în timpul și ulterior operării containerului greșit încărcat, datele de identificare corectă a acestuia este atestată și prin declarația șoferului autocamionului, care a consemnat că atât el, cât și lucrătorii nu au observat neconcordanța dintre unul dintre containere și datele din declarația vamală finală – filele 91 – 92.
Independent de culpa ori sancțiunea aplicată celuilalt salariat considerat a fi responsabil în generarea situației create, este incontestabil că în speță avea obligația să verifice datele primite și să le certifice după efectuarea operațiunilor, iar diferența mare între numărul containerului încărcat și cel ce urma a fi operat atestă neglijența gravă a salariatului, iar nu o simplă eroare scuzabilă.
3. Cât privește necomunicarea către contestator a Contractului Colectiv de Muncă la nivel de unitate, precum și a Regulamentului de ordine interioară:
Fără a exista o prevedere expresă referitoare la obligația angajatorului de
comunica fiecărui salariat contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, știut fiind faptul că acest contract este rezultatul negocierii părților semnatare în numele patronatului și salariaților, angajații au însă dreptul la informare și consultare.
Pe de altă parte, pentru a pretinde salariaților respectarea sarcinilor de serviciu și a prevederilor cuprinse în Regulamentul intern și în CCM, angajatorul trebuie să facă dovada înștiințării lor asupra principalelor norme și reglementări cuprinse în aceste acte interne, în considerarea obligațiilor impuse prin art. 39 alin. 2 și art. 40 alin. 2 lit. a Codul muncii, precum și a dreptului recunoscut prin art. 40 alin. 1 lit. b și e Codul muncii.
Prin înscrisurile prezentate la termenul din 14.11.2008, ROMANIA a probat aducerea la cunoștința salariaților
( între care și – poz. 5 tabel fila 201 ) a Contractului Colectiv de Muncă la nivel de unitate și a Regulamentului de Ordine Interioară, precum și a contractelor individuale, împreună cu fișa postului și Regulamentul de Ordine Interioară ( poz. 16 fila 212 ). Aceste înscrisuri, prezentate în original, au fost confruntate cu copiile aflate la dosar, iar contestatorul nu a contestat existența semnăturilor proprii pe aceste acte. Sub acest aspect sunt irelevante declarațiile notariale ale unor salariați conform cu care nu le-au fost comunicate aceste înscrisuri. Pe de altă parte, este de neconceput ca un lider sindical să nu solicite și
să nu cunoască prevederile minimale impuse de Regulamentul de ordine interioară și de contractul colectiv de muncă aplicabil.
Conform art. V art. 1.17 din,Măsuri de securitate, conducătorii de utilaje nu au voie să părăsească utilajele pe care le conduc fără să anunțe și fără a avea încuviințarea superiorului direct cu privire la acțiunea pe care intenționează să o desfășoare. Înainte de a face acest lucru el trebuie să se asigure că parchează utilajul în conformitate cu prevederile art. 1.16. – fila 125
Conform cap. VI art. 1.17 din, salariații au obligația de a respecta obligațiile ce-i revin potrivit contractului individual de muncă, a fișei postului, a dispozițiilor de lucru date de către societatea angajatoare, a prezentului regulament, a contractului colectiv de muncă aplicabil, a tuturor procedurilor interne și a dispozițiilor legale în vigoare – fila 128.
Art. 1.16. menționat dispune în sensul că, parcarea autovehiculelor și a utilajelor este permisă numai în locuri special desemnate, respectiv parcarea amenajată și/sau în imediata vecinătate/în interiorul atelierului de reparații, halei de inspecții sau în cazuri excepționale, într-o zonă ferită și sigură, aflată în afara fluxului operațional care se desfășoară în acel moment în interiorul terminalului – fila 128.
Fișa postului contestatorului ( filele 45 – 48 ) consemnează, la rândul său, că salariatul, angajat ca șofer automacaragiu, are obligația de a lua cunoștință de regulamentele și procedurile interne ale societății, respecta prevederile Regulamentului Intern, a procedurilor interne, a notelor și circularelor cu caracter intern.
Constatând, așadar, că faptele pentru care a fost reținută culpa salariatului sunt reale, de gravitate sporită față de pericolul iminent al primei abateri și respectiv, față de consecințele deosebite ale celei de-a doua, se va reține că în speță contestatorul nu se poate apăra în sensul inexistenței vinovăției sale.
Aspectele relatate, referitoare la aplicarea acestei sancțiuni în urma legăturii salariatului cu activitatea sindicală nu pot fi reținute, întrucât din cuprinsul proceselor-verbale de cercetare disciplinară datate 26.06.2008 ( filele 27-32 ) și respectiv, 27.06.2008 ( filele 72 – 75 ) nu reiese că s-ar fi pus în discuție – inclusiv de către reprezentantul sindical participant – calitatea de membru în organele de conducere sindicale.
Dimpotrivă, societatea a demonstrat că această calitate a fost relevată prin adresa nr. 039/04.07.2008 a Sindicatului Portul, către patronat, deci, ulterior emiterii deciziei de concediere ( fila 161 ).
4. În ce privește decizia nr. 37/03.12.2007, se va reține că sesizarea instanței în vederea verificării legalității și temeiniciei acesteia este prescrisă, în acord cu prevederile art. 283 alin. 1 lit. b Codul muncii, întrucât angajatorul a făcut dovada atât a derulării unei proceduri distincte de cercetare disciplinară la data reținerii abaterii disciplinare ( filele 95 – 108 ), salariatul fiind de altfel supus cercetării disciplinare și întrebărilor comisiei, cât și a comunicării sub semnătură a acestei decizii, contestatorului – fila 100.
Astfel, în conformitate cu disp. art. 175 cod proc. civilă, s-a dispus prezentarea în original a înscrisului aflat la filele 98 – 100; acesta a fost prezentat
instanței și confruntat cu copia aflată la dosar, iar contestatorul, întrebat fiind, a precizat că nu contestă semnătura sa de pe actul prezentat.
Cum unica apărare a contestatorului s-a fundamentat pe inexistența unei comunicări a acestui act, au fost apreciate ca incidente disp. art. 283 alin. 1 lit. b Codul muncii, în sensul că decizia nr. 37/03.12.2007 prin care s-a aplicat salariatului sancțiunea reducerii salariului de bază cu 10% pe o durată de trei luni, nu va mai putea fi supusă controlului jurisdicțional.
Față de toate aceste considerente, constatând că în ce privește faptele reținute prin decizia nr. 12/03.07.2008 angajatorul a uzat în mod corect de prerogativa disciplinară, aplicând gradual și în raport de riscuri și de consecințe sancțiunea desfacerii contractului individual de muncă ( după ce anterior mai aplicase aceluiași salariat o sancțiune mai redusă și care nu a fost contestată în termenul legal ), contestația formulată față de această decizie va fi respinsă ca neîntemeiată, cu consecința respingerii în aceeași modalitate a capetelor de cerere subsidiare, privitoare la repunerea în situația anterioară și la plata de daune.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs reclamantul. Recursul a vizat numai soluția de respingere a contestației formulate împotriva deciziei nr. 12/03.07.2008. În motivarea recursului, acesta a arătat următoarele: abaterea disciplinară imputată, din 04.06.2008, nu a fost comisă de recurent; în privința acestei fapte, decizia este nulă pentru că nu conține descrierea faptei, sub aspectul indicării orei la care ar fi fost săvârșită, aspect esențial deoarece la ora 15 când se pretinde că a fost constatată, recurentul nu mai opera utilajul respectiv, fiind solicitat să efectueze activități în 119 pe alt utilaj; în același sens s-a arătat că numitul a efectuat și el o manevră cu utilajul folosit de recurent până la ora 10; nefiind indicată ora, nu a putut formula apărări în cursul cercetării disciplinare; instanța avea îndatorirea de a verifica aceste aspecte pentru a afla adevărul; în condițiile în care și pretinde că operațiunea a fost efectuată în jurul orelor 12:30 – 13:00, ora 15 menționată în raport nu este reală; raportul e constatare este întocmit după 12 zile; raportul este semnat de persoane neidentificate; actele au fost întocmite după data la care a fost ales ca reprezentant sindical în societate; În referire la a doua faptă imputată, s-a arătat că situația creată a fost determinată de mai multe persoane, iar contribuția sa nu este cea mai gravă; în acest sens s-a arătat că principala cauză a prejudiciului a fost expedierea containerului fără ca operatorul de circulație-mișcare să verifice conformitatea documentelor de transport și fără a inspecta fizic containerul; încărcarea greșită a containerului nu a creat prin ea însăși un prejudiciu, acesta fiind determinat de operatorul de circulație-mișcare; recurentul a încărcat containerul de la poziția, și rândul indicat prin stația radio de către operatorul de circulație-mișcare iar dacă datele au fost greșite nu are nici o culpă; nu avea cum să verifice conformitatea numărului cu cel din documente deoarece nu intră în posesia documentelor în cursul operațiunilor efectuate; s-a urmărit în realitate de angajator imputarea mai multor abateri pentru a justifica concedierea sa; s-a mai arătat că prevederile contractului colectiv de muncă aplicabil și ale Regulamentului de ordine interioară, care se susține că ar fi fost încălcate, nu au fost niciodată aduse la cunoștință angajaților, tabelul prezentat nefiind înregistrat iar antetul fiind adăugat; s-a mai arătat că în anul 2006 nici nu exista un astfel de
regulament, iar persoanele care l-au semnat au fost desemnate ca reprezentanți ai salariaților abia în anul 2007; s-a mai susținut că nici în anul 2008 contractul colectiv de muncă și regulamentul intern nu au fost afișate, comunicându-se doar că acestea pot fi citite prin grija unei persoane de contact; recurentul a fost ales ca reprezentant sindical abia în 07.06.2008 astfel încât este nesusținută aprecierea instanței de fond că este de neconceput ca recurentul să nu fi cunoscut prevederile regulamentului intern și ale contractului colectiv de muncă; pârâta a fost sancționată în mai multe rânduri pentru modul defectuos în care și-a îndeplinit obligațiile în domeniul sănătății și securității în muncă.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului. În acest sens, a arătat că recurentul a încălcat prevederile contractului colectiv de muncă și ale regulamentului intern precum și cele din fișa postului, care i-au fost aduse la cunoștință; fiecare salariat care folosește motostivuitorul este înregistrat într-un registru special, nerezultând că în ziua respectivă ar mai fi folosit altă persoană motostivuitorul; în ceea ce privește a doua faptă,s-a arătat că recurentului i s-a adus la cunoștință numărul containerului, însă acesta nu a verificat acest număr; calitatea de membru în organul de conducere al sindicatului a fost adusă la cunoștință numai după data emiterii deciziei nr.12/03.07.2008; recurentul nu este pentru prima oară sancționat, făcându-se referire la decizia nr. 37/03.12.2007.
În recurs nu s-au mai administrat probe.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041Cod.pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
1. Aspecte generale:
Potrivit art.263 (2) din Codul muncii, abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Așadar, reținerea în sarcina unui salariat a săvârșirii unei abateri disciplinare și aplicarea unei sancțiuni disciplinare este condiționată de reținerea vinovăției acestuia, sub forma intenției sau culpei.
Pentru a se reține însă vinovăția angajatului însă, o condiție esențială pentru determinarea poziției sale subiective față de fapta săvârșită sau omisiunea comisă și față de consecințele acesteia, este aceea de a fi fost încunoștințat cu privire la prevederile a căror încălcare i se impută și să fi cunoscut că acea conduită a sa este prohibită de lege sau alte norme aplicabile. Dacă este vorba despre acte normative sau contracte colective de muncă, această probă este mai facilă pentru angajator, acesta putându-se prevala de publicarea acestora în monitorul oficial, rămânând angajatului sarcina de a proba existența unor cauze care înlătură în cazul său vinovăția. În cazul în care, însă, este vorba despre încălcarea unor prevederi din regulamentul intern, contractul individual de muncă, a ordinele și dispozițiilor legale ale conducătorilor ierarhici, angajatorul trebuie să dovedească faptul că a informat angajatul, în acest sens fiind și prevederile art. 17 din Codul muncii.
În această privință are relevanță jurisprudența comunitară. Astfel, cu privire la conținutul alineatului 2 al articolului 2 din Directiva 91/533/CEE privind obligația angajatorului de a informa lucrătorii asupra condițiilor aplicabile contractului sau raportului de muncă, s-a apreciat că angajatorul nu trebuie în virtutea art.2 al.2 din Directivă să aducă la cunoștința angajatului de exemplu obligația de a-și îndeplini îndatoririle de serviciu cu conștiinciozitate întrucât nici articolul 2 nici alte prevederi ale Directivei nu impun în mod expres angajatorului să informeze angajatul în această privință și, oricum, o astfel de obligație privind conduita angajatului constituie un element fundamental al principiului executării cu bună credință a contractelor, și în particular a contractelor de muncă, principiu comun legislației marii majorități a statelor membre; având în vedere importanța sa fundamentală, este evident că apare aplicabil, chiar în absența unei prevederi exprese ( Tribunalul d e primă instanță – hotărârea din 18.10.2001 în cauza T-333/99, X împotriva European Central Bank, paragraful 76, 82, 83).
Chiar dacă situația din cauza de față nu este similară, trebuie reținut totuși că angajatorul nu este obligat a comunica în mod expres angajatului obligația de a-și desfășura activitatea cu conștiinciozitate, adică cu preocupare pentru calitatea activității, cu diligența obișnuită necesară pentru a nu comite erori în activitate și cu preocupare pentru protejarea vieții și sănătății persoanelor, elemente fundamentale și care sunt implicite și acceptate de orice persoană cu discernământ.
De asemenea, art.17 alin.2 litera l) din Codul muncii se referă la indicarea contractului colectiv de muncă ce reglementează condițiile de muncă ale salariatului, în acest caz informarea făcându-se prin trimitere la actul aplicabil care determină și obligațiile angajatului.
De aceea, obligația unui salariat de a acționa utilajele pe care le operează astfel încât să nu pună în pericol viața, sănătatea și integritatea corporală a altor persoane, este o obligație comună, aferentă oricărei activități umane, impusă chiar și de Codul penal, care sancționează vătămarea corporală și uciderea din chiar și din culpă.
O astfel de obligație în principiu nu trebuie indicată în mod expres salariatului.
Este adevărat că art.259(1) din Codul muncii stabilește că Regulamentul intern se aduce la cunoștință salariaților prin grija angajatorului și își produce efectele față de salariați din momentul încunoștințării acestora.
Dar, în analiza existenței abaterii disciplinare trebuie analizat dacă angajatul cunoștea obligațiile pe care este acuzat că le-a încălcat, situație în care, dacă aceste obligații sunt cuprinse în alte reglementări sau în fișa postului și rezultă a fi fost cunoscute, nu are relevanță dacă regulamentul de ordine interioară nu a fost adus la cunoștința angajatului câtă vreme acesta reiterează doar acele obligații, preluându-le din alte izvoare, iar acele obligații nu sunt instituite exclusiv prin acel regulament.
2. Cu privire la prima faptă imputată:
Împrejurarea că raportul de constatare este semnat de persoane neidentificate nu are relevanță nici asupra existenței faptei în sine nici din punct de vedere procedural, Codul muncii neimpunând nici o condiționare cu privire la sesizarea unei abateri disciplinare organelor de conducere ale angajatorului.
Esențială în cazul răspunderii disciplinare este realizarea procedurii cercetării disciplinare care s-a realizat în cauză. Comisia de cercetare disciplinară a întocmit un raport (nr.1668/26.06.2008) care a avut la bază raportul întocmit de (referat nr. 1501/09.06.2008) și raportul întocmit de și (nr. 1583/16.06.2008).
De asemenea, faptul că actele ar fi fost întocmite după data la care a fost ales ca reprezentant sindical în societate nu are relevanță. Astfel, recurentul nu a probat în nici un fel faptul că sancțiunea disciplinară ar fi fost în realitate un act de natură a împiedica sau descuraja activitatea sa sindicală.
Pe de altă parte, față de termenele prevăzute de art. 268 din Codul muncii este evident că procedurile disciplinare se pot realiza în interiorul acelor termene, la un anumit interval de timp după săvârșirea abaterii disciplinare, astfel încât, această împrejurare, în sine, nu poate conduce la concluzia că aplicarea sancțiunii disciplinare ar fi avut drept cauză ilicită încercarea de a bloca activitatea sindicală a recurentului.
Faptul că în documentele cercetării disciplinare și în decizia contestată nu s-a indicat ora săvârșirii faptei nu este de natură a atrage nulitatea deciziei și nici de a încălca dreptul la apărare al reclamantului, întrucât nu este un aspect esențial, astfel cum se va arăta în continuare.
Mai trebuie avut în vedere că în condițiile în care își desfășura activitatea recurentul, pârâta nici nu avea cum să determine ora exactă a săvârșirii faptei, căci aceasta ar fi presupus ca reclamantul să fie permanent supravegheat, ceea ce nu este posibil.
În mod normal, în raportul de constatare nr. 1583/16.06.2008 s-a reținut ora la care s-a constat fapta, respectiv ora 15 în data de 16.06.2008. Aceasta este ora constatării faptei iar nu cea a părăsirii utilajului cum susține recurentul și nu există date că nu ar fi reală. Nu rezultă nici faptul că raportul ar fi fost întocmit după 12 zile. El a fost numai înregistrat în registrul societății după 12 zile. Oricum, față de prevederile art. 268 din Codul muncii abaterea disciplinară poate fi constată și ulterior, în termenul prevăzut de acest text legal. Ca urmare, această împrejurare în sine nu are relevanță și nu poate constitui un element care, singur, să conducă la concluzia că raportul nu este real.
Este de reținut că abaterea disciplinară imputată recurentului, prin conținutul său constitutiv, are un caracter continuu, în sensul că efectele părăsirii stivuitorului au continuat în timp, de la momentul părăsirii până la momentul constatării, acesta rămânând nesupravegheat în toată această perioadă și punând în pericol viața și integritatea corporală a altor persoane prin aceea că menținea suspendat un container. Ca urmare, abaterea disciplinară nu s-a epuizat la ora părăsirii utilajului ci a continuat până la momentul constatării.
Recurentul nu contestă în sine constatările pârâtei, în sensul că în data de 04.06.2008 a fost găsit stivuitorul de containere pline nr. 22 cu un container ridicat în spreader pe calea de acces în zona de stivuire a containerelor fără ca operatorul să se afle în cabină.
Recurentul susține însă că abaterea disciplinară imputată, din 04.06.2008, nu a fost comisă de acesta deoarece la ora 15 când se pretinde că a fost constatată, recurentul nu mai opera utilajul respectiv, fiind solicitat să efectueze activități în
119 pe alt utilaj, în același sens arătându-se că numitul a efectuat și el o manevră cu utilajul folosit de recurent până la ora 10.
Aceste aspecte nu au însă relevanță întrucât părăsirea în sine a utilajului contravine obligațiilor recurentului cuprinse în fișa postului.
Astfel, din copia registrului depusă la dosar, copie necontestată de recurent, rezultă că în data de 04.06.2008 acesta a preluat utilajul pentru exploatare, aflându-se în custodia sa pentru 7 ore. Nici un alt angajat nu rezultă a fi preluat același utilaj în ziua respectivă, în ziua următoare fiind exploatat tot de recurent care a semnat în rubricile corespunzătoare în registru.
Rezultă astfel că, în mod evident, recurentul cunoștea procedura de preluare și predare a utilajului și necesitatea înregistrării acestei operațiuni în evidențele societății, aplicând această procedură în mod curent. Din această perspectivă nu are relevanță dacă această procedură îi fusese făcută cunoscută anterior în mod formal, de vreme ce ea era deja aplicată de recurent la data constatării abaterii disciplinare.
Aplicând el însuși această procedură, este evident că recurentul realiza faptul că nu poate preda utilajul altui angajat decât dacă acesta îl preia sub semnătură în registrul special de evidență.
În mod evident, recurentul putea și trebuia să înțeleagă în continuare că până nu este preluat de alt angajat în această procedură sau până nu predă utilajul la locul de garare, stivuitorul se află în paza și în responsabilitatea sa, neputând să îl abandoneze sau să îl predea altui angajat.
Ca urmare, părăsirea utilajului sau predarea acestuia în afara procedurii stabilite de angajator, chiar dacă ar fi fost determinată de chemarea recurentului pentru alte activități de alți angajați, nu este justificată și chiar dacă lăsarea utilajului astfel cum a fost el găsit ulterior s-a făcut de către alt angajat, fapta recurentului se înscrie în lanțul cauzal de fapte care au condus la rezultatul constând în punerea în pericol a altor persoane.
Recurentul avea obligația de a nu părăsi utilajul decât predându-l altui angajat conform procedurii stabilite la nivelul societății și pe care recurentul a aplicat-o în alte situații. Faptul că ar fi fost solicitat să efectueze alte activități nu pot justifica părăsirea utilajului, având în vedere pericolul pe care îl presupune această atitudine.
Trebuie avut în vedere în acest sens că în chiar fișa postului, semnată pentru primire, necontestată de recurent, este prevăzut că acesta “răspunde de mijloacele și echipamentele de lucru aflate în dotare”. Apoi, tot în fișa postului se prevede că “respectă prevederile regulamentului intern, a procedurilor interne, a notelor și circularelor cu caracter intern” precum și faptul că trebuie să conducă “utilajul în condiții de maximă siguranță, în conformitate cu regulile cu privire la protecția muncii și și cu respectarea regulamentelor și procedurilor în vigoare”.
De aceea, nu au relevanță apărările recurentului în acest sens iar instanța nu avea îndatorirea de a verifica suplimentar aceste aspecte.
Pe de altă parte, se constată că prevederile cuprinse în Regulamentul de ordine interioară indicate în decizia nr. 12/03.07.2008 fac în realitate trimitere la fișa postului și la normele de protecție a muncii.
Astfel, art. 1.17 din cap. VI subcapitolul 1 prevede obligația de a respecta fișa postului și contractul colectiv de muncă; pct. 3.1 din cap.V sub.capitolul 3 face trimitere la normele de protecția muncii.
Or, fișa postului a fost comunicată recurentului, iar din fișa privind instructajul de protecția muncii rezultă că reclamantul a fost instruit periodic, ultima înregistrare datând din 14.03.2008. De asemenea, din fișa de instructaj privind securitatea și sănătatea în muncă rezultă instruirea periodică, ultima înregistrare datând din 19.06.2008. Or, în instrucțiunile de sănătate și securitate în muncă se prevede la cap.3 pct. 4 că nu se lasă containerele suspendate dacă nu se află sub controlul stivutoristului.
Așadar, chiar acceptând teza propusă de recurent că nu i-au fost aduse la cunoștință prevederile regulamentului de ordine interioară și ale contractului colectiv de muncă, se constată că această împrejurare nu are efect exonerator de răspundere întrucât aceste prevederi invocate de angajator, făceau trimitere în realitate la fișa postului și instrucțiunile privind protecția, sănătatea și securitatea muncii, cunoscute recurentului.
Apoi, prevederile cap.V, subcap.1 art.1.16 și 1.17 care se referă la părăsirea și parcarea utilajelor, rezultă a fi reguli implicite ale procedurii de predare – primire a utilajului pe care așa cum s-a arătat rezultă că recurentul o cunoștea, și rezultă și din fișa postului, care se referă la responsabilitatea cu privire la utilajul primit în exploatare.
Prevederile cap.VI din regulament sunt prevederi care preiau sau aplică prevederile legale referitoare la răspunderea disciplinară, nefiind din categoria celor care stabilesc obligații concrete de serviciu.
Așadar, chiar dacă se reține că acest regulament nu ar fi fost comunicat recurentului, nu se poate reține că acesta nu ar fi cunoscut obligațiile de serviciu a căror încălcare i se impută și în consecință nu se poate reține lipsa vinovăției sale.
De aceea, argumentele referitoare la faptul că nu i-ar fi fost comunicat Regulamentul de ordine interioară și contractul colectiv de muncă aplicabil, pe care le invocă recurentul, nu au relevanță și nu este necesar a fi analizate.
2. Cu privire la a doua faptă imputată:
Se constată că, deși susține că a executat întocmai indicațiile operatorului care i-a comunicat ce container să încarce, recurentul nu exclude totuși orice posibilitate de a fi comis o eroare în această privință, susținând totuși că vina sa nu este cea mai mare și nici fapta sa determinantă în lanțul cauzal. Astfel, în cursul cercetării disciplinare reclamantul a arătat că respectivul container se afla într-un loc slab iluminat și “în spatele magaziei “, ceea ce presupune implicit o justificare a unei eventuale erori în opinia reclamantului.
Pe de altă parte, în cererea de probatorii formulate, astfel cum s-a consemnat în încheierea din 31.10.2008 la Tribunalul Constanța, reclamantul nu a solicitat audierea operatorului de circulație-mișcare pentru a proba că acesta i-ar fi indicat un alt număr al containerului decât cel corect, de vreme ce recunoaște în cursul cercetării disciplinare că se primește seria containerului. Recurentul, de altfel, nu a susținut niciodată că ar fi verificat numărul identificare sau seria containerului astfel cum i-a fost indicat și că acesta ar fi corespuns cu cel indicat de operatorul de circulație-mișcare.
Pe de altă parte, de vreme ce containerele sunt identificate printr-un număr sau serie de înregistrare, pentru orice persoană diligentă, cu atât mai mult pentru o persoană care are o profesie ce implică operarea containerelor într-o zonă portuară, este elementar să realizeze o identificare a containerului folosind acest număr de identificare și să verifice totodată concordanța dintre numărul containerului preluat și cel al containerului care trebui predat pentru transport. Indiferent de existența și cunoașterea unor proceduri interne o astfel de diligență minimă este implicită pentru a asigura calitatea lucrărilor realizate, astfel cum impune chiar fișa postului. Mai mult, tot potrivit fișei postului reclamantul avea obligația de a își însuși procedurile în domeniul său de activitate, ceea ce presupune o anumită preocupare în acest sens și ca urmare, în cazul în care ar fi existat nelămuriri, reclamantul însuși ar fi trebuit să solicite informații privind procedurile aplicabile. Chiar dacă aceste proceduri nu i-ar fi fost comunicate, astfel cum susține, preluarea și încărcarea containerelor fără a verifica elementul esențial și universal de identificare al acestora constituie cel puțin o neglijență semnificativă în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Ca urmare, reclamantul nu poate susține că nu a avut cunoștință și nu a realizat că trebuie să opereze containerele manifestând atenție pentru identificarea exactă a acestora.
În privința culpei altor angajați, chiar dacă se reține și aceasta, o astfel de împrejurare nu exonerează reclamantul de o astfel de culpă iar fapta sa se înscrie în mod evident în lanțul cauzal care a condus la efectele indicate de intimată – sancționarea contravențională și lezarea reputației sale comerciale.
Desigur, într-un astfel de caz s-ar pune problema individualizării sancțiunii, respectiv dacă o astfel de faptă, singură, ar fi justificat desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Dar, se are în vedere că reclamantul a mai săvârșit și abaterea disciplinară constând în părăsirea stivuitorului și că anterior a mai fost sancționat prin decizia nr. 37/03.12.2007.
Ca urmare, față de criteriile 266 din Codul muncii, având în vedere și gravitatea faptelor și starea de pericol creată prin prima faptă precum și rezultatul material produs prin a doua faptă, se constată că sancțiunea a fost corect individualizată de angajator.
Față de cele expuse deja, susținerile recurentului în sensul că pârâta a fost sancționată în mai multe rânduri pentru modul defectuos în care și-a îndeplinit obligațiile în domeniul sănătății și securității în muncă și restul argumentelor nu mai au relevanță și nu au a fi analizate de
Ca urmare, în temeiul art. 312 Cod.pr.civ. se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurentul reclamant, domiciliat în C,-, – 19,. B,. 22, județul C, împotriva sentinței civile nr. 116/28.01.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă ” ROMÂNIA”, cu sediul în nr. 1 B, Zona Liberă C, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23.06.2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Răzvan Anghel, Maria Apostol Jelena Zalman
Pt.
aflată în concediu legal de odihnă
aflată în concediu legal de odihnă
potrivit dispozițiilor art. 261 alin. 2
potrivit dispozițiilor art. 261 alin. 2
Cod procedură civilă, semnează
Cod procedură civilă, semnează
Președintele instanței,
Pt. Grefier,
Grefier șef secție,
Jud. fond -,
jud. /23.07.2009
dispozitiv gref.
2 ex./23.07.2009
