ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.40
Ședința publică din data de 15 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Dan Andrei Enescu
JUDECĂTORI: Dan Andrei Enescu, Vera Andrea Popescu
: –
Grefier: –
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de reclamantul, domiciliat în comuna, sat, județul B și pârâta SC ” ” SA, prin reprezentant legal, cu sediul în B,-, județul B, împotriva sentinței civile nr.1120 din 7 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: pentru recurenta-pârâtă SC ” ” SA, avocat din Baroul Buzău, potrivit contractului de asistență juridică nr.7/01.11.2007, recurentul-reclamant, personal și asistat de avocat din Baroul Buzău, potrivit împuternicirii avocațiale nr.6/2009.
Procedura legal îndeplinită,
Se referă instanței de grefierul de ședință că recursurile sunt declarate și motivate în termen, scutite de plata taxei de timbru, iar recurenta-pârâtă, prin cererea formulată, a solicitat și suspendarea executării sentinței instanței de fond până la soluționarea recursului.
Avocat pentru recurenta-pârâtă SC ” “SA declară că a luat cunoștință de motivele de recurs formulate de reclamant și precizează că în considerentele sentinței recurate s-a precizat o altă dată de desfacere a contractului de muncă decât cea reținută în decizia de desfacere a contractului de muncă. Arată că nu mai insistă în cererea de suspendare a executării sentinței, întrucât această cerere a fost soluționată anterior pe cale separată și depune extras din carnetul de muncă al reclamantului. Declară că nu mai are alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului în fond.
Avocat pentru recurentul-reclamant depune la dosar înscrisuri, în copie, respectiv: certificatul de grefă eliberat de Tribunalul Buzău în dosarul nr- – în dublu exemplar, adresele nr.5794/23.12.2008, nr.5704/16.12.2008, nr.5143/20.11.2008, nr.3921/03.09.2008, nr.4398/03.10.2008, nr.4366/02.10.2008 emise de SC ” ” SA, adresa eliberată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă B și înregistrată la SC ” ” SA B la nr.3914/02.09.2008, cererea de pensionare a reclamantului adresată societății angajatoare. Declară că alte cereri nu mai are de formulat și solicită acordarea cuvântului în fond.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului, având în vedere declarația părților că nu mai au cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Având cuvântul în fond pentru recurenta-pârâtă SC ” ” SA, avocat declară că vina în neîncadrare aparține reclamantului, care a refuzat de a ocupa o altă funcție decât cea de șef de coloană sau să participe la selecția pentru posturile scoase la concurs. Precizează că i-au fost oferite reclamantului alte posturi, fără a-i fi diminuat salariul.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței, iar pe fond respingerea contestației formulate, cu consecința menținerii deciziei de concediere.
Având cuvântul în fond pentru recurentul-reclamant, avocat arată că s-a încercat punerea în a sentinței, existând la dosar un act doveditor. Apreciază că s-a făcut dovada că reclamantului, care avea și calitatea de lider de sindicat, i-a fost afectat prestigiul, fapt ce poate atrage răspunderea angajatorului pentru prejudicii morale.
Doctrina juridică apreciază că daunele morale reprezintă acea formă a răspunderii civile delictuale care intervine atunci când, prin intermediul unei fapte ilicite săvârșite cu vinovăție, nu este diminuat patrimoniul, ci sunt lezate valorile morale ale unei persoane, lezare care duce la acordarea de către instanțe a unor compensații bănești evaluate în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte.
Solicită admiterea recursului, obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 10.000 lei, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de apărător și cheltuieli de transport, potrivit înscrisurilor doveditoare depuse la dosar. Depune la dosar concluzii scrise. În ceea ce privește recursul pârâtei, solicită respingerea acestuia ca nefondat.
Avocat pentru recurenta-pârâtă SC ” ” SA apreciază că reclamantul nu a făcut dovada că se pot acorda daune morale.Faptul că s-a depus un bilet de ieșire din spital nu face dovada existenței legăturii de cauzalitate între afecțiunea suferită de reclamant și prejudiciul cauzat de angajator. Solicită respingerea recursului reclamantului. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Avocat pentru recurentul-reclamant consideră că s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate și arată că nu există niciun temei legal de a se prezenta la vreun examen, iar din statul de funcțiuni rezultă că acestuia i s-ar fi diminuat salariul dacă ar fi ocupat un alt post.
CURTEA:
Deliberând asupra recursurilor civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Buzău, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA B, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr.60 din 28.08.2008, prin care a fost concediat, reintegrarea în funcția deținută, plata drepturilor bănești pe perioada cuprinsă între data concedierii și data reintegrării efective, plata de daune morale în valoare de 10.000 lei, precum și cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul arătat că decizia de concediere este nulă absolut întrucât la emiterea sa pârâta nu a respectat condițiile de fond și de formă, lipsind temeiul de drept, în sensul că articolul invocat -64 pct.4 din Codul Muncii nu este prevăzut ca temei al desfacerii contractului de muncă.
A mai susținut reclamantul că din cuprinsul deciziei de concediere reiese că pârâta a adoptat o nouă organigramă și un nou stat de funcții prin care nu se desființează posturi, ci se “transformă”, termen inexistent în legislația muncii.
S-a mai precizat că sindicatele din unitate au atacat Hotărârea Consiliului local al Municipiului B nr.183/2008 invocată în cuprinsul deciziei de concediere, pe calea contenciosului administrativ apreciindu-se de către reclamant că situația sa trebuie încadrată ca o reorganizare sau restructurare a societății și nicidecum o concediere imputabilă, prin care a fost privat de o serie de drepturi bănești.
Reclamantul a mai invocat nulitatea deciziei întrucât nu este motivată în fapt, în sensul că tot raționamentul din preambulul deciziei nu face decât să arate faptul că societatea trece printr-un proces de reorganizare, fiind inexistent în normele legale “testul profesional la concediere”, test pe care pârâta l-a dispus pentru păstrarea unui singur post din cele trei, de șefi coloană.
S-a mai susținut că decizia contestată este nulă întrucât a fost emisă și începe să-și producă efectele când reclamantul se afla în incapacitate temporară de muncă, încălcându-se disp.art.60 lit.h Codul Muncii.
În continuare, reclamantul a arătat că problemele sale au început din momentul schimbării conducerii societății, care nu a agreat ideea negocierii și a concilierii, iar în calitatea sa de lider de sindicat trebuia să atenționeze de fiecare dată conducerea când constata o încălcare a contractului colectiv de muncă, astfel încât în scurt timp, a căzut în dizgrația directorilor. Reclamantul a învederat că inițial, i-a fost desființat postul de revizor pe care-l îl ocupa, fiind trecut șef de coloană și a acceptat modificarea, ulterior a fost sancționat cu avertisment-ce a fost anulat de instanță și apoi, cu reținerea din salariu a 10% pe 3 luni, decizie pe care a contestat-
A mai susținut reclamantul că, în calitate de lider de sindicat, beneficiază de protecția legii potrivit art.223 al.2 Codul Muncii, în sensul că nu poate fi concediat pe durata exercitării mandatului și pe o durată de 2 ani de la încetarea acestuia, pentru motive care nu țin de persoana sa, pentru necorespundere profesională și pentru motive ce țin de îndeplinirea mandatului și cu toate acestea, asupra sa s-au exercitat în mod continuu presiuni, fiindu-i afectată sănătatea, ceea ce justifică acordarea de daune morale.
Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii pe motiv că decizia contestată este legală și temeinică.
Astfel, s-a arătat că prin Hotărârea 183 din 31.07.2008, Consiliul Local al Municipiului Baa probat modificarea structurii organizatorice și a statului de funcții ale societății, iar la data de 01.08.2008 pârâta a înaintat adresa nr.3437 reclamantului, prin care îl informa că două posturi de șef coloană din cele trei existente urmau să fie desființate și în locul lor să se înființeze două posturi de șofer de autobuz. Reclamantul a fost invitat să participe la concursul de selecție și i s-a pus în vedere că în caz de neparticipare sau nereușită i se oferă postul de șofer de autobuz, adresa reprezentând și un preaviz privind concedierea în cazul în care acesta refuza încadrarea pe postul oferit.
A mai susținut pârâta că reclamantul a refuzat să primească această adresă, fiind întocmit un proces verbal în acest sens, iar adresa afișată a fost trimisă salariatului și prin poștă cu confirmare de primire, la data de 11.08.2008 fiind publicat anunțul conform căruia pe data de 14.08.2008 are loc testarea profesională a șefilor de coloană, iar reclamantul nu s-a prezentat la testul profesional, astfel încât prin adresa nr.3704 din 15.08.2008 i s-a oferit încadrarea pe postul de șofer autobuz, adresă trimisă și prin poștă cu confirmare de primire.
În condițiile în care reclamantul nu și-a exprimat consimțământul pentru unul din posturile oferite, la data de 28.08.2008 s-a emis decizia nr.60 prin care acesta era concediat, în temeiul art. 64 al.4 Codul Muncii, decizie apreciată de societate ca legală.
Pe baza probatoriilor administrate, cu înscrisuri, prin sentința civilă nr.1120 din 7 noiembrie 2008, Tribunalul Buzăua admis în parte contestația formulată și a dispus anularea deciziei nr. 60/28.08.2008 emisă de pârâtă, cu reintegrarea reclamantului în funcția avută anterior, aceea de șef coloană și obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data desfacerii contractului de muncă și până la reîncadrarea efectivă.
Prin aceeași sentință, a fost respinsă cererea reclamantului privind daunele morale.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că pârâta a adoptat o noua organigramă și un nou stat de funcții, ce au fost aprobate prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului B nr. 183/31.07.2008, iar noua organigramă transforma unele posturi- precum cel deținut de contestator, de șef de coloană, în altele pentru care este necesară o pregătire inferioară -șofer, casier-încasator.
În atare situație, instanța reținut că societatea pârâtă se găsea intr-un proces de restructurare și reorganizare potrivit prevederilor art. 65. muncii.
S-a mai arătat că prin decizia nr. 60 din 28.08.2008 reclamantul a fost concediat începând cu data de 30.08.2008, în temeiul art. 64 (4) din Codul Muncii, pentru neexprimarea consimțământului privind încadrarea pe postul de șofer sau casier – încasator în termenul de trei zile acordat de unitate, iar înainte de aplicarea noii organigrame, reclamantul ocupa unul din cele trei posturi de șef de coloană.
Totodată, s-a arătat că societatea a ales ca mod de selecție testul profesional deși practica și doctrina recomandă stabilirea unor criterii de disponibilizare în funcție de realizările profesionale, experiență, situație socială, etc.
În raport de dispozițiile constituționale și ale Codului Muncii, la care s-a făcut referire, prima instanță a concluzionat că reclamantul nu putea fi obligat sa participe la un test pe care l-a susținut la angajare și nici nu putea fi obligat să accepte un post sub pregătirea sa profesională potrivit actelor de la dosar, și anume certificatului de competențe profesionale nr. 144/29.07.2004 și neoptând pentru posturile oferite legal, trebuia sa fie concediat potrivit art 65 din Codul Muncii.
De asemenea, s-a arătat că prevederile art. 64 din Codul Muncii se aplică în cazuri limitativ prevăzute de lege, și anume:În cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute la art. 61 lit. c) si d), precum și în cazul în care contractul individual de muncă a încetat de drept în temeiul art. 56 lit. f), angajatorul având obligația de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau, după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicină a muncii.
Așadar, s-a reținut că doar în cazul inaptitudinii fizice și/ sau psihice a salariatului, precum și în cazul necorespunderii profesionale sau în cazul în care a fost admisă cererea de reintegrare exista obligația angajatorului de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau cu capacitatea de muncă și în situația în care unitatea nu dispune de locuri de muncă vacante, acesta are obligația de a solicita sprijinul agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă în vederea redistribuirii salariatului corespunzător pregătirii profesionale.
În aceste cazuri, refuzul salariatului de a-și exprima consimțământul este prevăzut de legiuitor prin concediere în conformitate cu prevederile art. 64 alin 4..
A mai reținut instanța de fond că potrivit actelor depuse la dosar reclamantul este liderul Sindicatului Liber, iar conform art. 60 alin 1 lit. Codul Muncii nu poate fi dispusă concedierea salariaților pe durata exercitării unei funcții eligibile într-un organism sindical, cu excepția situației în care concedierea este dispusă pentru o abatere disciplinara gravă sau pentru abateri disciplinare repetate, săvârșite de către acel salariat.
Ca lider de sindicat, a arătat instanța, reclamantul beneficia de protecția legii și potrivit art. 223 alin.2 Codul Muncii neputând fi concediat ” pe toată durata exercitării mandatului, precum si pe o perioada de 2 ani de la încetarea acestuia pentru motive care nu țin de persoana salariatului, pentru necorespundere profesională sau pentru motive ce țin de îndeplinirea mandatului”, iar unitatea nu a făcut dovada ca reclamantul ar fi săvârșit abateri grave sau repetate, ci doar că nu s-a prezentat la un test profesional, obligație inexistentă în vreo prevedere legală.
În consecință, instanța a apreciat că și din acest punct de vedere decizia nr. 60/28.08.2008 este nelegală.
În al treilea rând, s-a arătat că decizia de concediere a fost emisă în timp ce reclamantul se afla în incapacitate temporara de muncă stabilită prin certificat medical din data de 26.08.2008, pentru perioada 27. 08 – 31.08.2008.
Chiar dacă art. 3 din Decizia nr. 60/28.08.2008 prevede că “în situația în care dl. se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, perioada de preaviz se suspendă cu numărul de zile aferente concediului respectiv, caz în care data concedierii efective devine prima zi de după expirarea concediului menționat.”, s-a arătat că doctrina și practica sunt unanime în a aprecia că data concedierii trebuie să fie certă și nu trebuie supusă anumitor condiții.
În carnetul de muncă al reclamantului este trecută data de 28.08.2008 ca zi de concediere, dată la care acesta se afla în concediu de incapacitate temporară de muncă, fapt interzis cu desăvârșire de prevederile art 60 alin.1 lit.a.
În ceea ce privește capetele de cerere privind daunele morale și cheltuielile de judecată, acestea au fost respinse ca nedovedite.
Împotriva acestei sentințe au declarat în termen legal recurs atât reclamantul, cât și pârâta.
În recursul său, pârâta a criticat hotărârea primei instanțe ca nelegală și netemeinică, susținând că în mod greșit a concluzionat instanța de fond că unitatea-recurentă a apreciat neprezentarea intimatului la testul profesional ca o abatere disciplinară, în cuprinsul deciziei specificându-se în mod clar că s-a dispus concedierea întrucât reclamantul a refuzat să-și exprime consimțământul în scris privind încadrarea pe postul de șofer de autobuz sau de casier-încasator, în termen de 3 zile lucrătoare.
Prin urmare, arată recurenta, încetarea contractului de muncă nu s-a făcut pentru abatere disciplinară gravă sau pentru abateri disciplinare repetate, ci pentru că prin hotărârea nr.183/31.07.2008, Consiliul Local al Municipiului Baa probat modificarea structurii organizatorice și a statului de funcții al societății, fiind desființate două posturi de șef coloană din totalul de trei.
Se mai susține că reclamantul, șef de coloană în cadrul societății, a fost invitat să participe la un concurs de selecție pentru rămânerea în funcție, concurs necesar pentru că existau în unitate trei salariați cu aceeași funcție, aflându-se pe poziții egale, testarea impunându-se pentru realiza o departajare corectă, toți cei trei salariați având competențe și drepturi egale, reclamantul neputând avea întâietate prin faptul că era lider de sindicat.
Se arată, în continuare, că unitatea a procedat corect și deși reclamantul nu s-a prezentat la concurs, i s-a oferit acestuia încadrarea pe unul din posturile libere în societate, de șofer autobuz sau casier-încasator, fără o diminuare a salariului, solicitându-i-se să își exprime în scris consimțământul și întrucât reclamantul nu și-a exprimat consimțământul, societatea a solicitat și AJOFM sprijin pentru găsirea unui loc de muncă reclamantului, corespunzător pregătirii sale iar, ulterior, s-a emis decizia nr.60/28.08.2008 în temeiul art.64 alin.4 Codul Muncii, societatea neavând nicio culpă.
Mai susține recurenta că salariatul a acționat în deplină cunoștință de cauză, cunoscând consecințele la care se expune și despre care a fost informat și, în plus, deși inițial acesta a atacat hotărârea Consiliului local la Tribunalul Buzău, în calitate de reprezentant al reclamantei din acea cerere, a renunțat la judecată, acceptând desființarea celor două posturi de șef coloană și dându-și consimțământul la desfacerea contractului de muncă.
Un alt aspect cuprins în sentința atacată și contestat de recurentă este afirmația potrivit căreia în carnetul de muncă al reclamantului este trecută data de 28.08.2008 ca zi de concediere, când în realitate, data care apare în carnetul de muncă este 16.09.2008, dată la care reclamantul nu se mai afla în incapacitate temporară de muncă.
În legătură cu temeiul juridic al desfacerii contractului de muncă prevăzut în decizia de concediere, respectiv art. 64 alin.4 Codul Muncii, se arată de către recurentă că a apelat la acest temei întrucât legislația muncii nu reglementează suficient de clar situația salariatului ce are calitate de lider de sindicat și căruia nu i se poate desface contractul de muncă în condițiile prev. de art. 60 alin.1 lit.h Codul Muncii apreciindu-se de către recurentă că se încadrează în prevederile art. 64 alin. 4, mai ales că salariatul, prin conduita acestuia și-a dat acordul tacit pentru concedierea sa.
De asemenea, se arată că este eronată hotărârea instanței de a dispune reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior în condițiile în care postul de șef coloană nu mai există în societate ca urmare a Hotărârii nr. 183/31.07.2008 a Consiliului local al Municipiului B fiind nelegal ca recurenta să desfacă contractul de muncă persoanei ce a ocupat prin concurs postul disponibil și care era unul din cei trei șefi de coloană, situație în care instanța nu mai putea dispune reintegrarea, textul art. 78 alin. 2 din Codul Muncii fiind criticat și în doctrina de specialitate, invocându-se și dreptul comparat.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea sentinței, iar pe fond respingerea contestației.
Reclamantul a criticat la rândul său hotărârea instanței de fond susținând că în mod greșit nu i-au fost acordate daunele morale cerute având în vedere suferințele îndurate, noile modificări ale Codului Muncii, precum și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, se arată că prin Legea nr. 237/2007 a fost modificat art. 269 alin. 1 din Codul Muncii în sensul că se acordă salariaților și despăgubiri pentru pagubele morale, apariția legii nefăcând altceva decât să dea conținut noțiunii de demnitate în muncă, repararea daunelor morale ținând de demnitatea umană, invocându-se disp.art. 1 alin. 3 din Constituția României și art. 39 alin.1 lit. e din Codul Muncii, susținându-se că suferința psihică, morală a unui salariat, ca urmare a gesturilor angajatorului intră în noțiunea de demnitate în muncă, care are două părți: respectarea individului și despăgubiri pentru atingerile aduse acestuia, angajatorul trebuind să se abțină de la orice gest care ar putea să încalce demnitatea salariatului și, în măsura în care un gest al său a adus atingere integrității morale, psihice a salariatului, are obligația de a-l despăgubi.
Mai susține recurentul că a fost șicanat cu diferite decizii de sancționare și umilit cu concedierea dispusă, fiind afectat de tratamentul aplicat de conducere, atașând și studii și practică judiciară în legătură cu acordarea daunelor morale, învederându-se că pentru acordarea acestora este necesar a se face dovada existenței faptei ilicite a angajatorului, a prejudicierii de ordin moral a angajatului, a legăturii între fapta ilicită a angajatorului și prejudiciului moral cauzat angajatului și a vinovăției angajatorului..
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței în sensul acordării daunelor morale cerute în sumă de 10.000 lei, depunându-se la dosar și concluzii scrise.
În recurs s-au depus o serie de înscrisuri, în copie, din partea ambelor părți.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în cele două recursuri, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în cauză, Curtea constată că sunt nefondate, potrivit considerentelor de urmează.
În ceea ce privește recursul pârâtei SC SA, se reține că recurentul-reclamant este liderul Sindicatului liber, împrejurare necontestată de recurenta-pârâtă, iar în conformitate cu disp. art.60 alin.1 lit.h Codul Muncii, este interzisă concedierea salariaților pe durata exercitării unei funcții eligibile într-un organism sindical, cu excepția situației în care concedierea este dispusă pentru o abatere disciplinară gravă sau pentru abateri disciplinare repetate, săvârșite de acel salariat.
De asemenea, potrivit art.223 alin.2 Codul Muncii, pe toată durata exercitării mandatului, precum și pe o perioadă de 2 ani de la încetarea acestuia, reprezentanții aleși în organele de conducere ale sindicatelor nu pot fi concediați pentru motive care nu țin de persoana salariatului, pentru necorespundere profesională sau pentru motive ce țin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariații din unitate.
Însăși recurenta-pârâtă a arătat, de altfel, prin motivele de recurs, că salariatului, care are calitatea de lider de sindicat, nu i se poate desface contractul individual de muncă decât în condițiile prev. de art.60 alin.1 lit.h Codul Muncii.
Or, câtă vreme nu s-a dispus concedierea reclamantului pentru vreo abatere disciplinară gravă sau pentru abateri disciplinare repetate și, având în vedere dispozițiile legale mai sus enunțate, societatea-recurentă nu putea proceda la desfacerea contractului de muncă al recurentului-reclamant, acesta fiind un argument suficient pentru admiterea contestației și anularea deciziei de concediere, conform art.78 Codul Muncii, în sensul celor dispuse de prima instanță.
Pe de altă parte, s-a reținut în mod just de către instanța de fond că recurentul-reclamant nu putea fi obligat să participe la un test profesional, pe care l-a susținut la angajare, obligație ce nu este prevăzută în vreo dispoziție legală și nici să accepte un post sub pregătirea sa profesională.
Totodată, s-a arătat în mod corect că disp.art.64 Codul muncii vizează situațiile în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute la art.61 lit.c și d Codul Muncii, precum și în cazul în care contractul individual de muncă a încetat de drept în temeiul art.56 lit.f Codul Muncii, angajatorul având obligația în aceste cazuri de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau, după caz, capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicina muncii.
Prin urmare, numai în situația inaptitudinii fizice și/sau psihice a salariatului, precum și în cazul în care acesta nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat sau în cazul în care a fost admisă cererea de reintegrare în funcția ocupată de salariat a unei persoane concediate nelegal sau pentru motive neîntemeiate, angajatorul are obligația de a propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau cu capacitatea de muncă, iar în situația în care unitatea nu dispune de locuri de muncă vacante, aceasta are obligația de a solicita sprijinul agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă în vederea redistribuirii salariatului, corespunzător pregătirii profesionale sau, după caz, capacității de muncă stabilite de medicul de medicina muncii.
În cazurile sus-menționate, dacă salariatul nu-și manifestă expres consimțământul în termenul prevăzut la art.64 alin.3 Codul Muncii și după notificarea cazului către agenția teritorială de ocupare a forței de muncă, angajatorul poate dispune concedierea salariatului, potrivit art.64 alin.4 Codul Muncii, temei de drept indicat de recurenta-pârâtă în cuprinsul deciziei de concediere, care nu putea fi incident însă în cauză.
Într-adevăr, neprezentarea recurentului-reclamant la testul profesional și neexprimarea în scris a consimțământului acestuia privind ocuparea altor posturi nu au fost apreciate de către unitate ca o abatere disciplinară, iar potrivit înscrierilor din carnetul de muncă al recurentului-reclamant, data la care acesta apare concediat este data de 16.09.2008 și nu data de 28.08.2008, așa cum a reținut prima instanță însă, în raport de considerentele mai sus arătate, aceste împrejurări nu pot justifica admiterea recursului în sensul celor solicitate de recurenta-pârâtă.
De asemenea, pentru aceleași considerente, apare ca nerelevantă și împrejurarea că în dosarul Tribunalului Buzău având nr-, înregistrat la Secția comercială și de administrativ, reclamantul, ca reprezentant al Sindicatului Liber B, a renunțat la judecata acțiunii prin care se contestase hotărârea Consiliului Local al Municipiului B având nr.183 din 31.07.2008.
În conformitate cu disp.art.78 alin.1 Codul Muncii, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, iar potrivit alin.2 al art.78, la solicitarea salariatului, instanța care a dispus anularea concedierii, va repune părțile în situația anterioară emiterii actului de concediere.
Așa fiind, făcând în mod corect aplicarea dispozițiilor legale mai sus enunțate, instanța de fond, care a anulat decizia nr.60/28.08.2008 emisă de recurenta-pârâtă, a dispus reintegrarea reclamantului în funcția avută anterior, cu obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrarea efectivă.
Concluzionând, pentru considerentele mai sus arătate, Curtea privește recursul pârâtei ca nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge ca atare.
De menționat, că prin cererea de recurs recurenta pârâtă a solicitat și suspendarea executării silite a sentinței atacate până la soluționarea recursului, cerere cu privire la care nu a mai stăruit în ședința publică din 15.01.2009, când s-au pus concluzii de către părți soluționându-se ambele recursuri pe fond.
În ceea ce privește recursul reclamantului, Curtea reține că este neîntemeiată critica acestuia prin care se susține, în esență, că în mod greșit i-a fost respinsă cererea privind acordarea de daune morale.
Într-adevăr, potrivit art.269 alin.1 Codul Muncii, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.237/2007, angajatorii pot fi obligați, în temeiul normelor și răspunderii civile contractuale, să-l despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
În cauza de față, nu s-a făcut însă dovada de către recurentul-reclamant a existenței unui prejudiciu moral rezultat din încălcarea unui drept nepatrimonial al acestuia de către pârâtă, simplul fapt că s-a anulat de către instanța de fond decizia de concediere a reclamantului, neconstituind un argument suficient pentru acordarea către acesta și a daunelor morale solicitate, apreciate ca fiind la suma de 10.000 lei.
Practica Curții Europene a Drepturilor Omului, invocată de recurentul-reclamant, prin care s-a constatat, în spețele respective, că a avut loc încălcarea art.6 din Convenție, iar Statul Român-pârât a fost obligat să plătească reclamanților din acele cauze, printre altele, și daune morale, nu poate justifica admiterea recursului în sensul celor solicitate de reclamant, câtă vreme aceste daune se acordă în raport de situația specifică din fiecare speță dedusă judecății, reținută și în deciziile pronunțate în acele pricini, iar în prezenta cauză, raportat la probatoriile administrate, nu se poate reține și existența unui prejudiciu moral suportat de reclamant.
Față de cele de preced, Curtea privește și recursul reclamantului ca nefondat, motiv pentru care în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge ca atare.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile formulate de reclamantul domiciliat în comuna, sat, județul B și de pârâta SC SA cu sediul în municipiul B,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 1120 din 7 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 15 ianuarie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Dan Andrei Enescu, Vera Andrea Popescu
— – — – –
Grefier
–
–
/VS
2 ex.12.02.2009
f–Trib.
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3120
