DECIZIA CIVILĂ NR. 435/R/2009
Ședința publică din 11 martie 2009
Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurenta reclamantă, domiciliată în S M,-/2, județul S în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ S M, cu sediul în S M,–5, județul S M împotriva sentinței civile nr. 1625/D din 12 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare; având ca obiect: contestație decizie de pensionare.
Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurenta reclamantă, domiciliată în S M,-/2, județul S în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ S M, cu sediul în S M,–5, județul S M împotriva sentinței civile nr. 1625/D din 12 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare; având ca obiect: contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că părțile prezente în ședința publică din 4 martie 2009 au pus concluzii asupra recursului consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când în vederea deliberării s-a amânat pronunțarea la data de 6 martie 2009, apoi 11 martie 2009, dată la care s-a pronunțat prezenta hotărâre, după care.
CURTEA DE APEL
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1625/D din 12 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare s-a respins acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ SMp entru constatarea nulității absolute a dispoziției nr.S/16022/I/3.03.2008, obligarea pârâtei la plata indemnizației de boală cu dobânzile legale aferente pentru perioada 1.03.2008-17.04.2008, plata contravalorii salariului pentru perioada 18.04. – 21.05.2008.
Din considerentele sentinței se reține că prin Ordinul nr.S/16022/I din 03.03.2008 al Inspectoratului pentru Situații de Urgență “” al județului SMs -a dispus încetarea contractului individual de muncă a reclamantei din inițiativa angajatorului, în baza art.61 lit.e Codul muncii, începând cu data de 1.03.2008.
Conform disp.art.61 lit.e Codul muncii, angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului în cazul în care salariatul îndeplinește condițiile de vârstă standard și stagiu de cotizare și nu a solicitat pensionarea în condițiile legii”.
Dreptul angajatorului de a dispune concedierea salariatului care îndeplinește condițiile de pensionare pentru limită de vârstă și care nu a solicitat el însuși pensionarea este susținut și prin disp.art.41 alin.5 din Lg.19/2000 – “Asigurații care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru obținerea unei pensii pentru limită de vârstă, cu excepția pensiei anticipate și a pensiei anticipate parțiale, își pot continua activitatea numai cu acordul angajatorului”.
Dispozițiile art.56 lit.d Codul muncii, invocate de reclamantă, nu sunt incidente în prezenta caută, întrucât vizează o situație diferită care se coroborează cu disp.art.41 alin.6 din Lg.19/2000. Astfe, în situația asiguraților care au depus cererea de pensionare, angajatorii nu pot dispune încetarea raporturilor de muncă în vederea pensionării decât după primirea deciziei de admitere a cererii de pensionare conform art.41 alin.6 din Lg.19/2000.
În consecință, la data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă, pensionare anticipată, pensionare anticipată parțială sau pensionare de invaliditate, contractul de muncă încetează de drept, conform art.56 lit.d Codul muncii.
Rezultă fără echivoc că reclamanta își întemeiază criticile pe disp.art.56 lit.d Codul muncii, care vizează încetarea de drept a contractului de muncă. Ori, în speță, obiectul contestației îl constituie o dispoziție de încetare a contractului de muncă din inițiativa unității în baza art.61 lit.e Codul muncii.
Reclamanta critică dispoziția de concediere și sub aspectul nerespectării art.60 lit.a Codul muncii, invocând că la data emiterii acesteia se afla în incapacitate temporară de muncă stabilită prin certificat medical.
S-a reținut că măsura concedierii a fost dispusă la data de 03.03.2008. Certificatul medical prezentat în apărarea sa de către reclamantă a fost eliberat la data de 27.02.2008 vizând perioada 01.03. – 10.03.2008.
Reclamanta nu a făcut dovada certă a comunicării certificatului medical unității prin înregistrarea unei cereri la unitate sau printr-o scrisoare recomandată cu confirmare de primire în situația unui eventual refuz de înregistrare a cererii sale.
Declarația martorului audiat în acest scop nu este relevantă, ilustrând efectuarea unei vizite private din 03.03.2008, discuții între soțul reclamantei și alte persoane privind certificatul medical care ar fi fost dus la unitate de către acesta în dimineața acelei zile de 03.03.
S-a apreciat că proba nu este concludentă.
Față de probele administrate s-a apreciat ca legală dispoziția de concediere, iar raportat la acest fapt – ca nejustificate cererile de acordare a indemnizației de concediu medical pentru perioada 01.03.-17.04.2008, salariului pentru perioada 18.04.-21.05.2008.
În virtutea considerentelor expuse, s-a apreciat acțiunea reclamantei ca neîntemeiată, urmând a fi respinsă.
Împotrivaacestei hotărâri a declarat recurs reclamanta solicitând admiterea acțiunii, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de recurs arată recurenta că instanța de fond a omis a avea în vedere dispozițiile imperative ale codului muncii cu privire la încetarea raporturilor de muncă ale salariaților.
În acest sens subliniază că intimata nu a respectat dispoziția imperativă a cărei încălcare se sancționează cu nulitatea actului, prev. de art. 62 alin 1 din codul muncii potrivit căreia concedierea se dispune prin decizie și nu prin ordin secret.
De asemenea, arată că intimata încălcat și dispozițiile art. 62/2 codul muncii, care stabilește că decizia, sub sancțiunea nulității absolute trebuie motivată în fapt și în drept și să cuprindă precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată, precum și instanța la care se contestă.
Subliniază, în continuare, recurenta că un alt motiv de nulitate absolută a ordinului secret de concediere este încălcarea dispozițiilor art. 60 alin 1 lit a din codul muncii care interzice concedierea salariatului pe durata incapacității temporare de muncă, stabilită prin certificat medico legal potrivit legii.
Arată aceasta că a făcut dovada depunerii în termen certificatului medico legal, cu martorul audiat în cauză.
În cele din urmă arată recurenta că instanța de fond și-a însușit fără a discerne toate apărările intimatei, încălcând dispozițiile art. 62 alin 1, 62 alin 2 și 60 alin 1 lit a din codul muncii.
Mai arată că instanța de fond, în mod eronat și-a întemeiat sentința pe dispozițiile art. 41 alin 6 din Legea nr. 19/2000, întrucât acest text reglementează condițiile de formă ale concedierii, condiții care au fost încălcate de către intimată.
Prin întâmpinare, intimata Inspectoratul pentru Situații de Urgență “” a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate.
Acesta arată că potrivit dispozițiilor art. 16 lit e angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului în cazul în care salariatul îndeplinește condițiile de vârstă standard și stagiul de cotizare și nu a solicitat pensionarea în condițiile legii.
Aceste dispoziții se completează cu cele ale art. 41 alin 5 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări de sociale potrivit căruia asigurații care nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru obținerea unei pensii pentru limită de vârstă, cu excepția pensiei anticipate și a pensiei anticipate parțiale își pot continua activitatea numai cu acordul angajatorului.
Consideră intimata, astfel că angajatorul are dreptul de a dispune concedierea salariatului care îndeplinește condițiile de pensionare pentru limită de vârstă, respectiv vârsta standard și stagiul de cotizare și nu a solicitat el însuși pensionarea.
Analizând recursul formulat prin prisma criticilor invocate instanța constată următoarele:
Concedierea recurentei s-a făcut în baza Ordinului inspectorului șef al intimatei nr. S/16022/I din 3 martie 2008 în care se menționează că începând cu data de 1 martie 2008 îi încetează contractul individual de muncă din inițiativa angajatorului.
Analizând măsura concedierii dispusă prin ordinul mai sus, instanța apreciază că aceasta este nulă întrucât conform art. 60 alin 1 lit a din codul muncii concedierea angajaților nu poate fi dispusă pe durata incapacității temporare de muncă stabilită prin certificat medical, conform legii.
Din actele și lucrările dosarului, rezultă că la momentul concedierii recurentei, aceasta se afla în concediu medical, contractul său individual de muncă fiind prin urmare suspendat, așa încât a devenit operantă interdicția evocată.
În mod cu totul eronat tribunalul a înlăturat apărarea reclamantei legată de concedierea sa pe perioada în care se afla în concediu medical doar pe considerentul că aceasta nu a făcut dovada certă a comunicării certificatului medical unității, din moment ce textul nu face nici o distincție în acest sens, ceea ce înseamnă că interdicția se aplică chiar dacă angajatorul nu a fost încunoștințat despre situația intervenită.
Date fiind rațiunile care justifică reglementările cuprinse în art. 60 alin 1 din codul muncii, în care concedierea salariaților este interzisă, angajatorului îi revine obligația de a revoca unilateral decizia de concediere a salariatului, de îndată ce a luat cunoștință de existența unuia dintre cazurile stabilite de art. 60, iar după încetarea temeiul respectiv, acesta este în drept să emită o nouă decizie de concediere.
Constatându-se, așadar, caracterul nelegal al măsurii concedierii dispuse față de reclamantă, apare ca fondat și capătul de cerere prin care s-a solicitat acordarea indemnizației de concediu medical pentru perioada 1 martie – 17 aprilie 2008 și a salariului pe perioada 18 aprilie 2008- 21 mai 2008.
Față de cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 cod procedură civilă va fi admis recursul, sentința recurată urmând a fi modificată în parte conform dispozitivului prezentei.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul dispozițiilor art. 274 cod procedură civilă, intimata va fi obligată la 1422 lei cheltuieli de judecată în fond și recurs, în favoarea recurentei, sumă ce reprezintă onorariul avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat recursul civil declarat de recurenta reclamantă, domiciliată în S M,-/2, județul S în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ S M, cu sediul în S M,–5, județul S M împotriva sentinței civile nr. 1625/D din 12 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o modifică în sensul că:
ADMITE acțiunea precizată formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ S M și în consecință:
ANULEAZĂ dispoziția nr. S/16022/1 din 3 martie 2008 privind încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei.
CONSTATĂ că, contractul de muncă al contestatoarei a încetat la data de 21 mai 2008 urmare a emiterii deciziei de pensionare nr. – din 29 august 2008.
OBLIGĂ pe intimată la plata contravalorii concediului medical aferentă perioadei 1 martie 2008- 17 aprilie 2008, respectiv la plata contravalorii salariului pentru intervalul 18 aprilie 2008- 21 mai 2008 în favoarea reclamantei.
IA că reclamanta a renunțat la judecarea capătului de cerere privind plata despăgubirilor morale.
OBLIGĂ intimata să-i plătească reclamantei suma de 1422 lei cheltuieli de judecată în primă instanță și în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 11 martie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
– – – – – – – –
– – – – – – – –
– – – – – – – –
Red dcz
3.04.2009
Jud fond,
Dact IC
2ex/10.04.2009
ÎNCHEIERE
ÎNCHEIERE
Ședința publică din 4 martie 2009
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta reclamantă, personal și asistată deAv.,în baza împuternicirii avocațiale nr. 4 din 18 februarie 2009 emisă de Baroul Bihor – Cabinet Individual, în reprezentarea intimatului pârât,,în baza delegației nr. – emisă de intimată.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru; la dosar a parvenit prin Serviciul Registratură la data de 27 februarie 2009 întâmpinare, după care:
Instanța comunică 1 exemplar al întâmpinării cu reprezentantul recurentei care arată că nu solicită acordarea unui nou termen pentru a lua cunoștință despre conținutul acesteia.
Nefiind alte cereri de formular sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii contestației astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 1422 lei, la fond și în recurs, reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a da posibilitate părților de a depune concluzii scrise și în vederea deliberării,
DISPUNE:
DISPUNE:
Amână pronunțarea la data de6 martie 2009, cam. 39, ora 9.00
Pentru când părțile au termen în cunoștință.
Pentru când părțile au termen în cunoștință.
Dată în ședința publică din 4 martie 2009.
Ședința publică din 6 martie 2009
Instanța formată din același complet de judecată și,
pentru aceleași motive
Amână pronunțarea la data de11 martie 2009, cam. 39, ora 9.00
Dată în ședința publică din 6 martie 2009.
