Contestație decizie de concediere. Decizia 466/2008. Curtea de Apel Constanta


Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.466/CM

Ședința publică din data de 3 iunie 2008

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale

PREȘEDINTE: Maria Apostol

JUDECĂTORI: Maria Apostol, Vanghelița Tase Paulina Georgescu

– – –

Grefier – – –

S-a luat în examinare recursul civil formulat de reclamanta, domiciliată în C,-, -. A,. 15, județul C, împotriva sentinței civile nr. 2143 din 30 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtăSC SA, cu sediul în B,-, sector 1, având ca obiect conflict de muncă – contestație decizie concediere.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta reclamantă, personal și asistată de d-na avocat în baza delegației nr.68/21.04.2008 și intimata pârâtă SC SA B prin dl. avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. – din 14.04.2008, depusă la dosar.

Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

Recursul este declarat în termenul legal, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la data de 30 mai 2008 prin serviciul registratură, recurenta reclamantă a depus la dosar precizări.

Întrebate fiind părțile, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau acte noi de depus.

Instanța luând act de declarația părților, că nu mai sunt alte înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Apărătoarea recurentei reclamante, având cuvântul susține că prin decizia nr.1079/17.08.2007 angajatorul a dispus sancționarea disciplinară a reclamantei cu desfacerea controlului individual de muncă, reținând comiterea de abateri disciplinare grave, reprezentate de încălcarea Regulamentului intern sub aspectul comportamentului la locul de muncă și a modului în care și-a îndeplinit îndatoririle de serviciu. Recurenta a fost acuzată de comportament necolegial, însă acest lucru nu s-a întâmplat în realitate, în perioada 2004 – 2007 fiind victima colegilor de serviciu care i-au blocat calculatorul, au refuzat să-i furnizeze informații utile, au format o atitudine ostilă în jurul ei, fapte ce au culminat cu un raport comun trimis conducerii, în care se reclama neîndeplinirea sarcinilor de serviciu.

Instanța de fond la pronunțarea hotărârii nu a făcut referire la disp. art.268 codul muncii, iar decizia s-a emis de către pârâtă pentru fapte comise în anul 2004, cu toate că, caracterizările depuse la dosarul cauzei sunt favorabile reclamantei, de asemeni și evaluările profesionale – aceasta beneficiind și de creșteri salariale.

Pentru toate aceste motive, se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțate de instanțe de fond și rejudecând, să se admită contestația, să fie anulată decizia emisă de pârâtă, cu consecința reintegrării în funcția deținută anterior, cu obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite, precum și la plata daunelor morale.

Apărătorul intimatei pârâte, având cuvântul susține că sub aspect procedural unitatea a respectat dispozițiile Codului muncii, anume dreptul salariatului de a fi asistat la convocare, sancțiunea aplicată a fost dispusă după 29 de zile – prevăzut de lege. Din actele depuse la dosar, a rezultat că abaterile reținute în sarcina recurentei au fost dovedite: nu a respectat ordinea, disciplina la locul de muncă și nu și-a îndeplinit toate atribuțiile și sarcinile de serviciu ce îi reveneau potrivit fișei postului și contractului individual de muncă, iar declarația colegilor de serviciu a fost colectivă. Solicită respingerea recursului de față ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA:

Curtea, cu privire la recursul civil de față;

a declarat recurs la 30 ianuarie 2008 împotriva sentinței civile nr.2143/30.10.2007 a Tribunalului Constanța, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În fapt:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la 03.09.2007, reclamanta a chemat în judecată SA. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea deciziei nr. 1079/17.08.2007, reintegrarea în funcția avută anterior, obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești de la emiterea deciziei până la reintegrarea efectivă, daune morale cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii sale, reclamantul arată că, prin decizia nr. 1079/17.08.2007 angajatorul a dispus sancțiunea sa disciplinară cu desfacerea contractului individual de muncă reținând comiterea de abateri disciplinare grave reprezentate de încălcarea Regulamentului intern, sub aspectul comportamentului la locul de muncă și a modului în care și-a îndeplinit îndatoririle de serviciu.

Decizia este netemeinică și nelegală cuprinzând o înșiruire de generalități și texte de lege, dar care nu există în realitate, nu se menționează nici un fapt concret, nici o cauză acuză nu poartă dată certă, nu se arată în ce constau abaterile disciplinare și nerealizările profesionale.

Cu privire la comportamentul necolegial de care este acuzată, reclamanta a arătat că aceasta nu s-a întâmplat în realitate, în perioada 2004-2007 fiind victima colegilor care i-au blocat sistematic calculatorul, au refuzat să-i furnizeze informații utile, au format o atitudine ostilă în jurul ei, fapte ce au culminat cu un raport comun trimis conducerii în care se reclama neîndeplinirea sarcinilor de serviciu.

Reclamanta a solicitat plata de daune morale, având în vedere că, pentru a-și desfășura activitatea a fost nevoită să suporte umilințe din partea superiorilor, a fost hărțuită în mod continuu și marginalizată pe nedrept.

S-a solicitat judecarea cauzei chiar și în lipsă; nu s-a motivat în fapt și în drept.

Pentru dovedirea contestației s-a solicitat proba cu înscrisuri, interogatorii și orice alte mijloace de probă.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.

În apărare, s-a arătat că prin decizia contestată s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al salariatei, pentru comiterea de abateri disciplinare grave.

Măsura a fost dispusă cu respectarea prevederilor art. 267, 268 respectiv 263 și 266 codul muncii, avându-se în vedere referatul nr. 973/19.07.2007 și plângerea colectivă a colegilor de la locul de muncă, prin care sesiza o serie de manifestări comportamentale ce vizau în mod direct activitatea acesteia.

Cercetarea disciplinară efectuată în perioada 02-16.08.2007 a dus la concluziile că salariata a încălcat cu vinovăție atribuțiile și obligațiile de serviciu, normele de comportare, obligațiile legate de prestarea muncii conform contractului individual de muncă, contractului colectiv de muncă și regulamentului intern, nu a respectat ordinea și disciplina la locul de muncă, nu a executat întocmai și la timp sarcinile ce-i revin, nu a folosit integral și cu maximă eficientă timpul de lucru, a părăsit în mod constant și repetat locul de muncă.

La termenul din 02.11.2007 reclamanta a indicat cuantumul daunelor morale ca fiind suma de 50.000 lei.

Prin sentința civilă nr.2143 din 30 noiembrie 2007, Tribunalul Constanțaa respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Începând cu 26.03.2002 reclamanta a fost angajata de în funcția de consultant informatică, având ca responsabilități principale implementarea sistemelor informatice de afaceri conduse în cadrul companiei pentru clienții interni sau externi în etapele specifice: analiză, construcție, instruire utilizatori, transfer date, dare în producție, eliberarea de documente privind sistemele implementate, studiul documentației actualizate cu însușirea cunoștințelor și testarea noilor versiuni ale aplicației, etc.

Conform fișei postului, adusă la cunoștință salariatei la 31.05.2004, reclamanta avea să se subordoneze directorului de programe.

La 12.07.2007, persoana care coordona activitatea reclamantei a sesizat conducerea cu privire la comportamentul neprofesional și necolegial al salariatei.

Astfel, se indică faptul că reclamanta pretindea, în numeroase rânduri că nu poate lucra din cauza unor probleme cu calculatorul dar, din verificările personale, a constatat că acesta funcționa în parametri normali; de asemenea, cu altă ocazie când a acuzat defectarea calculatorului, salariata a refuzat să permită persoanei care verifica starea calculatorului, prin necomunicarea parolei de acces în sistem.

La 10.07.2007, un grup format din 9 salariați alcătuind colectivul de aplicații informatice a sesizat conducerii comportamentul reclamantei care nu a rezolvat nici unservice call, iar cele cu soluția rezolvat/în curs cuprindeau soluții greșite; spunea în fiecare zi că este sabotată și îi schimba setările calculatorului; are comportament ciudat: sughite într-una, vorbește singură, încearcă să-i provoace cu fiecare ocazie, intră și iese din birou în mod repetat trântind ușa.

Cercetarea disciplinară, desfășurată în perioada 02-16.08.2007 cu participarea salariatei, a confirmat sesizările astfel încât, prin decizie nr. 1079/17.08.2007 s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al salariatei pentru comiterea de abateri disciplinare grave reprezentate de încălcarea prevederilor Regulamentului intern sub aspectul comportamentului la locul de muncă și al îndeplinirii îndatoririlor de serviciu.

Decizia a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 268 al. 2 codul muncii privind conținutul actului de concediere, acesta cuprinzând: descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat; motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea; temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică; termenul în care sancțiunea poate fi contestată; instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.

Contestația reclamantei, astfel cum a fost formulată apare ca neîntemeiată în lumina materialului probator și urmează a fi respinsă ca atare.

Astfel faptele reținute în sarcina salariatei:

1) a încălcat cu vinovăție atribuțiile și obligațiile de serviciu, normele de comportare, precum și obligațiile legate de prestarea muncii în cadrul societății, prevăzute de lege, de contractul individual de muncă, de contractul colectiv de muncă precum și de regulamentul intern;

2) nu a respectat ordinea, disciplina la locul de muncă și nu și-a îndeplinit toate atribuțiile și sarcinile de serviciu ce-i reveneau potrivit fișei postului și contractului individual de muncă;

3) nu execută întocmai și la timp sarcinile ce îi revin conform funcției pe care o îndeplinește;

4) nu folosește integral și cu maximă eficiență timpul lucrat pentru efectuarea unor servicii de calitate în scopul satisfacerii clienților interni și externi;

5) părăsește în mod constant și repetat locul de muncă fără aprobarea supervizorului direct și fără a avea motivație fondată.

Declarațiile tuturor colegilor compartimentul în care reclamanta activa (din care 2 s-au prezentat și în fața instanței) converg spre concluzia că reclamanta avea un comportament neadecvat la locul de muncă față de colegi și nu își îndeplinea îndatoririle ce îi reveneau.

Reclamanta practic nu mai stătea în birou ci în parcare sau în alte departamente, părăsind postul de lucru cu orice ocazie; pretindea permanent că este sabotată de colegi și că nu îi merge calculatorul, dar verificările făcute de departamentul tehnic infirmau zilnic aceste susțineri.

Reclamanta nu a rezolvat nici una dintre sarcinile care îi reveneau și, datorită faptului că aplicația pe care o rulează permite înregistrarea riguroasă a timpilor de lucru, se poate aprecia că, în ultimele 2 luni, reclamanta nu a lucrat nimic cât timp a sta la locul de muncă, (martorul declarațiile salariatului -fila 28, declarația salariatului -fila 31, declarația lui -fila 34).

Refuzul executării îndatoririlor de serviciu a continuat și în cursul cercetării disciplinare, în zilele de 15 și 16.08.2007, reclamanta refuzând să ia cunoștință de dispozițiile de lucru pentru zilele respective; evident, acele dispoziții nu au fost îndeplinite astfel încât cum ele au fost stabilite de coordonator.

Drept consecință, s-au încheiat 2 procese-verbale (filele 24 și 26) în care s-a consemnat refuzul salariatei de a primi dispozițiile de lucru, într-unul dintre ele menționându-se și faptul că de la ora 1050la ora 14 reclamanta a lipsit din birou.

Astfel, este evident că reclamanta nu a executat obligațiile ce îi reveneau, încălcând prevederile art. 152 din Regulamentul intern potrivit căruia salariatul trebuie să îndeplinească toate atribuțiile și sarcinile de serviciu ce-i revin potrivit celor prevăzute în fișa postului, contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă sau regulament; să execute întocmai și la timp sarcinile ce-i revin conform funcției, să folosească integral și cu maximă eficiență timpul de lucru (astfel cum s-a reținut și în decizie).

În privința relațiilor cu ceilalți colegi de muncă, instanța constată că există o unanimitate de opinie (declarațiile filele 28-36) în poziția din care reiese că reclamanta avea un comportament necorespunzător: trântește obiecte, vorbește singură, își imită colegii, încearcă să-i provoace etc.

Potrivit art. 263 al.2 codul muncii, abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.

Din această definiție reies elementele esențiale ale răspunderii disciplinare: calitatea de salariat, existența faptei ilicite, rezultatul dăunător și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și rezultatul dăunător.

Din materialul probator administrat, a reieșit clar încălcarea obligațiilor de serviciu și săvârșirea acestora, precum și urmarea dăunătoare în privința atmosferei de lucru din cadrul compartimentului, dar și a faptului că sarcinile reclamantei au fost îndeplinite de ceilalți salariați care au trebuit să presteze ore suplimentare (declarația martor ).

Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat în esență următoarele:

Instanța de fond nu a reținut în întregime situația de fapt și anume: nu s-a analizat invitația din 6 mai 2004 la B la sediul companiei unde i-a fost solicitată demisia și a refuzat, e-mailul din 20 mai 2004 prin care i se propune un compromis, e-mailul lui, prin care se arată că este disciplinată, aprecierile pozitive de la persoanele cu care a colaborat și anume ing., inginer, ing., nu s-a analizat de asemenea atitudinea lui, care o controla în permanență, inclusiv să nu depășească timpul alocat de 10 minute pentru a se duce la baie.

A susținut totodată, că prin e-mailul din 22 iulie 2004, și le-a comunicat că avocat i-a spus cu ocazia unei evaluări că trebuie să plece și chiar dacă ar fi geniu nu ar putea face evaluarea.

A învederat că în luna iunie 2004 i s-a retras dreptul de lucru pe calculator, iar în octombrie 2004, i-au fost redate aceste drepturi parțial.

Tribunalul Constanța nu a spus nimic despre aceste șicane la locul de muncă, limitându-se în hotărâre numai la presupusele acte de indisciplină comise la locul de muncă și la unele afirmații în întregime puerile (sughițul, ieșitul din birou, trântitul ușii, etc.).

Recursul nu este fondat și va fi respins pentru următoarele considerente de fapt și de drept:

Instanța de fond este ținută să analizeze contestația prin prisma temeiurilor de fapt și de drept ce au fost menționate în decizia de desfacere a contractului de muncă, cantonându-se la verificarea apărărilor formulate pentru faptele concrete reținute în sarcina salariatei.

Astfel, în considerentele sentinței au fost enumerate faptele reținute în sarcina salariatei de către angajator, de o asemenea gravitate încât se impune desfacerea contractului de muncă.

Au fost avute în vedere probatoriile administrate nemijlocit de instanță, dar și cele existente în cercetarea disciplinară în referire la fiecare dintre faptele culpabile reținute în sarcina salariatei, ocazie cu care Tribunalul a arătat că susținerile privind sabotarea zilnică a activității nu se confirmă.

În această situație, criticile formulate de recurentă referitoare la nemenționarea unor evenimente apărute la locul de muncă, încă din anul 2004, evenimente care ar conduce la concluzia șicanării permanente a salariatei cu scopul de a i se crea o atmosferă negativă, sunt lipsite de relevanță în contextul în care instanța de fond a analizat în mod distinct acele fapte ce au fost reținute în sarcina salariatei ca motive pentru desfacerea contractului de muncă.

Pe de altă parte, instanța nu avea posibilitatea de a analiza alte fapte decât acelea în legătură cu care s-au reținut abaterile disciplinare săvârșite de salariat, iar toate apărările acesteia trebuie să fie în mod necesar în legătură cu abaterile reținute în decizia emisă de angajator.

Din perspectiva disp. art.263 alin.2 codul muncii, instanța de judecată trebuia să-și îndrepte atenția spre acele fapte reținute drept abateri disciplinare.

În decizia de desfacere a contractului individual de muncă nu s-au prevăzut generic anumite fapte ce constituie abateri disciplinare, ci au fost enumerate în concret în ce constau acestea și nici nu s-a făcut referire la evenimente petrecute în anul 2004, pentru a se putea trage concluzia că salariata ar fi fost supusă unei atitudini șicanatoare la locul de muncă, știut fiind că, analiza comportamentului general în serviciu al salariatului constituie atributul angajatorului atunci când stabilește sancțiunea disciplinară, acesta fiind prevăzut ca atare în art.266 din codul muncii.

Pe cale de consecință, Curtea apreciază că toate criticile astfel cum au fost enumerate în motivele de recurs, nu pot conduce la modificarea sentinței atacate, ele vizând evenimente derulate în anii mult anteriori emiterii deciziei ce face obiectul judecății, situația de fapt fiind corect reținută de instanța de fond.

Drept urmare, în baza art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat, însușindu-și în totalitate considerentele instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul civil declarat de reclamanta, domiciliată în C,-, -. A,. 15, județul C, împotriva sentinței civile nr. 2143 din 30 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtăSC SA, cu sediul în B,-, sector 1.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 3 iunie 2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Maria Apostol, Vanghelița Tase Paulina Georgescu

– – – –

– –

– –

Grefier,

Jud.fond: /

Red.dec.Jud.-/19.06.2008

Tehnored.gref./25.06.2008/2ex.