Dosar nr-
Dosar nr-
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 471/CM
Ședința publică din data de 19 august 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTORI: Mariana Bădulescu, Mihaela Ganea Vanghelița Tase
– –
Grefier – – –
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul reclamant, domiciliat în T,-, bloc 11,. C,. 3, județul T, împotriva sentinței civile nr. 742/8.05.2009 și a încheierii de ședință din 7.01.2009 pronunțate de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă “” D, Punct de lucru T, cu sediul în-, județul T, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul reclamant, personal și pentru intimata pârâtă, se prezintă avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 61/10.07.2009, depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Întrebate fiind, părțile susțin că nu mai au acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța, luând act de susținerile acestora, în sensul că nu au înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Recurentul reclamant, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii contestației și anulării deciziei de concediere, cu cheltuieli de judecată în sumă de 1.100 lei. Depune la dosar concluzii scrise și dovada cheltuielilor de judecată.
Apărătorul intimatei pârâte, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat. Învederează că recurentul, prin primul motiv de recurs, arată că instanța nu a fost legal constituită, întrucât asistenții judiciari ce participau la judecarea cauzei erau incompatibili, însă acesta nu a înțeles să formuleze cerere de recuzare împotriva asistenților judiciari, în condițiile art. 29 Cod procedură civilă și prin urmare recurentul a decăzut din dreptul de a solicita constatarea compunerii nelegale a completului de judecată direct în recurs. Pe fondul cauzei, arată că recurentul a solicitat direct instanței de recurs să constate nulitatea deciziei de concediere nr. 57/27.09.2007, deoarece nu i-a fost comunicată decizia. Menționează că decizia a fost comunicată recurentului, însă acesta cu rea credință a refuzat primirea, astfel cum rezultă din înscrisul aflat la fila 41 din dosarul nr- al Tribunalului Tulcea. Mai arată că prima instanță, în mod corect a reținut că prin decizia nr. 1733/22.11.2007 s-a constatat numai încetarea efectivă a contractului individual de muncă al contestatorului și împlinirea perioadei de preaviz, urmare a împlinirii condițiilor enumerate în cuprinsul deciziei principale nr. 57/27.09.2007 și a deciziei subsidiare nr. 623 din 3.10.2007. În referire la motivul 4 de recurs prin care contestatorul afirmă că sentința recurată este lipsită de temei legal întrucât în legislația muncii nu sunt definiți termenii de decizie principală, respectiv decizie accesorie, apreciază că aceste critici trebuie înlăturate, deoarece intimata pârâtă a trebuit să adapteze termenul la decizia nr. 57/2007, prelungind perioada preavizului, având în vedere că intervenise o suspendare a contractului de muncă în cursul curgerii termenului de preaviz. Precizează că o astfel de decizie are, în mod indubitabil, caracter accesoriu în raport cu decizia modificată, fiind legată de actul principal și că instanța de fond, în mod corect a apreciat caracterul accesoriu al acesteia. Menționează că nu se poate dispune reintegrarea pe post a contestatorului și nici plata drepturilor salariale până la reintegrare, atâta timp cât actul de voință principal privind încetarea contractului de muncă – decizia nr. 57/2007 – nu a fost desființat pe cale judiciară. Depune la dosar concluzii scrise.
În replică, recurentul reclamant arată că în Codul muncii nu sunt definiți termenii de decizie principală, decizie secundară, decizie accesorie sau decizie subsidiară celei principale. Totodată, arată că primirea deciziei a fost refuzată de soția sa și nu de el și că de la emiterea deciziei nr. 57/2007 societatea a continuat să-l plătească, deci nu s-a pus în practică această decizie.
Instanța rămâne în pronunțare asupra cauzei.
CURTEA
Asupra recursului declarat în cauză, constată:
Prin sentința civilă nr. 742/8.05.2009 a Tribunalului Tulcea – secția civilă, în rejudecare, a fost respinsă contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata T, ca inadmisibilă. A fost respinsă, totodată, ca nefondată, excepția tardivității sesizării instanței.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că:
Prin acțiunea înregistrată inițial sub nr-, reclamantul a contestat decizia nr.1733/22.11.2007 a T, solicitând anularea actului, reintegrarea în funcția avută anterior concedierii, plata drepturilor salariale începând cu data concedierii și până la reintegrarea efectivă și majorarea salariului cu un procent de 42% începând cu data de 1.11.2007.
Prin sentința civilă nr.746 din 2 aprilie 2008 Tribunalului Tulcea au fost respinse excepțiile tardivității și inadmisibilității promovării acțiunii, invocate de către pârâtă și s-a admis în parte contestația; s-a anulat decizia nr.1733/22.11.2007 și s-a dispus reintegrarea contestatorului pe funcția avută anterior desfacerii contractului de muncă. A fost obligată pârâta la plata drepturilor salariale cuvenite de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă. S-a re spins capătul de cerere privind majorarea salariului contestatorului cu procentul de 42%, ca nefondat.
Prin încheierea din 04 iulie 2008, Tribunalul Tulceaa respins cererea contestatorului, fondată pe dispozițiile art. 281 cod proc. civilă, de îndreptare a unor erori materiale strecurate în dispozitivul hotărârii, pe considerentul că o cerere de obligare în concret a intimatei la plata sporurilor și majorărilor salariale efectuate, precum și la acordarea de prime, indemnizații etc. nu poate fi primită, detalierea provenienței sumelor fiind una de executare.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs ambele părți, iar prin decizia civilă nr.698/CM/23.09.2008 a Curții de APEL CONSTANȚA au fost admise recursurile, cu consecința casării sentinței civile nr.746/2.04.2008 și a încheierii de ședință din 4.07.2008, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe.
În dosarul nou înregistrat la Tribunalul Tulcea sub nr.2693/RJ/88/ 2008 au fost administrate noi probe, fiind efectuat și un raport de expertiză având ca obiectiv cuantificarea drepturilor salariale indexate, majorate și reactualizate cuvenite contestatorului.
Față de excepția tardivității invocate de către societatea intimată, instanța de fond a reținut că aceasta este neîntemeiată, câtă vreme termenul legal de 30 de zile pentru depunerea contestației a început să curgă din ziua comunicării actului către contestator, respectiv, din 10.10.2007, astfel cum însuși angajatorul a arătat prin întâmpinare.
Examinând excepția inadmisibilității contestației, instanța de fond a reținut că:
Prin emiterea deciziei nr.57/27.09.2007, intimata a dispus concedierea contestatorului potrivit art.61 lit.d din Codul muncii începând cu data de 2.11.2007, întrucât nu corespunde din punct de vedere profesional postului de agent comercial. Prin aceeași decizie s-a prevăzut că în perioada 4.10.2007-31.10.2007, contestatorul urma să efectueze preavizul de 20 de zile conform Contractului colectiv de muncă.
La data de 3.10.2007 intimata SC “” T a emis decizia nr.62, prin care a stabilit că începutul perioadei de preaviz a contestatorului menționat la art.3 din decizia nr.57/ 27.09 2007 se va amâna din data de 4.10.2007 până în data de 8.10.2007, urmând ca, să efectueze preavizul în perioada 8.10.2007 – 2.11.2007.
La data emiterii deciziei nr.63/3.10 2007, intimata a avut în vedere atât decizia nr.57/27.09.2007 cât și adresa nr.1470/3.10.2007, prin care contestatorul a adus la cunoștință intimatei că, pe parcursul intervalului cuprins între 1.10.2007-7.10.2007 se află în imposibilitate medicală de a-și îndeplini sarcinile de serviciu. Prin decizia nr.1733/22.11.2007, intimata i-a comunicat contestatorului că începând cu data de 21.11.2007 i-a încetat contractul individual de muncă potrivit art.61 lit.d din Codul muncii.
Decizia nr.1733/22.11.2007 este accesorie deciziei principale ce are ca obiect concedierea propriu-zisă a contestatorului însă, prin contestația formulată contestatorul nu solicitat și anularea deciziei principale.
Instanța a reținut astfel că prin decizia nr.1733/22.11.2007 s-a constatat numai încetarea efectivă a contractului individual de muncă al contestatorului și împlinirea perioadei de preaviz, ca urmare a împlinirii condițiilor enumerate în cuprinsul deciziei principale nr.57/27.09.2007 și a deciziei subsidiare acesteia nr.62/3.10.2007.
Or, contestatorul trebuia să solicite anularea actului principal, respectiv, anularea deciziei nr.57/27.09.2007 și nu anularea actului accesoriu acesteia, respectiv a deciziei nr.1733/22.11.2007, întrucât prin decizia nr.57/2007 i-a fost desfăcut contractul de muncă.
Instanța de fond a conchis că nu poate dispune anularea deciziei nr.1733/ 22.11.2007, reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior, plata drepturilor salariale neachitate începând cu data concedierii și până la data reintegrării, indexate, majorate și reactualizate la data efectuării plății și majorarea salariului contestatorului cu un procent de 42% începând cu data de 1.11.2007, întrucât nu prin decizia nr.1733/22.11.2007 i s-a desfăcut contractul de muncă.
Pentru aceste considerente, contestația a fost respinsă ca inadmisibilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, recurentul contestator, care a criticat soluția prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 1, 7, 8 și 9 cod proc. civilă, precum și al art. 3041cod proc. civilă.
S-a invocat, astfel, de către recurent, că instanța nu a fost legal constituită, întrucât din compunerea completului au făcut parte asistenții judiciari care au participat și în primul ciclu procesual la judecata în fond a cauzei. S-a apreciat că în mod greșit a fost respinsă cererea sa de recuzare, situație ce atrage motivul de casare prev. de art. 304 pct. 1 cod proc. civilă.
Recurentul reclamant a arătat că hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, întrucât judecătorii fondului nu au ținut cont de faptul că obiect al contestației l-a constituit decizia nr. 1733/22.11.2007, singura comunicată salariatului și ITM
S-a mai apreciat că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, iar împrejurarea că în recurs Curtea de APEL CONSTANȚAa constatat că nu s-a dat o dezlegare excepției inadmisibilității acțiunii nu echivalează cu concluzia că acțiunea urma a fi respinsă pe aspectul inadmisibilității.
Recurentul contestator a solicitat să se constate că însuși ITM Tam enționat prin adresa nr. 48/05.01.2009 că activitatea salariatului figurează ca fiind încetată în baza deciziei nr. 1733/22.11.2007, care a fost înregistrată de societate în carnetul de muncă. S-a mai arătat că angajatorul recunoaște deopotrivă faptul că decizia nr. 1733/22.11.2007 a fost singurul act emis în vederea concedierii contestatorului, având în vedere că prin adresa nr. 1809/11.12.2007 se precizează că,începând cu data de 21.11.2007 activitatea
d-lui, agent comercial în cadrul T, a încetat.
Recurentul contestator a considerat, totodată, că hotărârea recurată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
S-a arătat că în legislația aplicabilă nu există noțiunile de,decizie principală,decizie secundară sau accesorie,decizie subsidiară invocate de societatea intimată și însușiți de către instanță, actul juridic care definește încetarea raporturilor de muncă fiind decizia de concediere (art. 74 Codul muncii ).
Asupra fondului acțiunii, recurentul a reiterat aspectele de nelegalitate a deciziei contestate, susținând că intimata nu a putut face dovada comunicării, sub semnătură, a deciziei nr. 57/27.09.2007, recurgând la procedeul întocmirii unui proces-verbal de constatare a refuzului de semnătură.
S-a solicitat, în consecință, admiterea recursului și modificarea ori casarea hotărârii recurate, cu obligarea intimatei la cheltuielile de judecată ocazionate de acest proces.
Intimata Tad epus concluzii scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând criticile de nelegalitate prin raportare la dispozițiile legale enunțate, se va reține că recursul este întemeiat.
Astfel, prin decizia civilă nr. 698/CM din 23.09.2008, Curtea de APEL CONSTANȚAa casat sentința civilă nr. 746/2.04.2008 și încheierea de ședință din 4.07.2008, trimițând cauza spre rejudecare Tribunalului Tulcea.
S-a avut în vedere că, prin cererea de chemare în judecată, contestatorul a învestit instanța și cu judecata unui capăt de cerere privitor la obligarea pârâtei la calcularea și plata tuturor drepturilor salariale neachitate (salarii, sporuri, majorări salariale, prime, indemnizații), începând cu data concedierii până la data reintegrării, indexate, majorate și reactualizate la data efectuării plății.
Or, instanța de fond a soluționat ( în primul ciclu procesual ) numai în parte acest capăt de cerere, dispunând doar obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă, fără a se pronunța în legătură cu elementele care fac obiectul drepturilor salariale și respectiv acordarea acestora indexate, majorate și reactualizate.
S-a conchis că tribunalul nu s-a pronunțat sub toate aspectele, astfel că se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Curtea de Apel a reținut, totodată că soluția de casare se impune și din perspectiva recursului formulat de intimată.
Astfel, în fața instanței de fond s-a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, excepție în legătură cu care tribunalul nu a argumentat nimic în considerente, deși în dispozitiv a menționat că respinge această excepție. Așadar, nu este vorba despre o motivare lacunară a hotărârii în raport de această excepție, ci în fața unei nemotivări, astfel că instanța de recurs este în imposibilitate de a analiza criticile din recursul intimatei în referire la acest aspect.
S-a reținut în acest context că deși prin considerente, instanța de fond și-a expus considerentele în legătură cu necesitatea consemnării termenului înăuntrul căruia se poate contesta măsura concedierii și instanța competentă, în final a respins excepția inadmisibilității acțiunii, deși inadmisibilitatea nu era în legătură cu aceste aspecte, ci în raport de caracterul accesoriu al deciziei nr.1733/22.11.2007, în sensul că actul juridic prin care s-a dispus desfacerea contractului de muncă este decizia nr.57/27.09.2007.
Cu toate că în raport de disp. art. 315 cod proc. civilă, în caz de casare hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, cu ocazia pronunțării sentinței civile nr. 742/8.05.2009 a Tribunalului Tulcea nu au fost avute în vedere aspectele consemnate în decizia dată în recurs, soluția fundamentându-se exclusiv pe un singur aspect, anume, cel al admisibilității contestației formulate.
Or, în speță, contestatorul a formulat o contestație, în condițiile art. 283 alin. 1 lit. a Codul muncii, împotriva unei decizii care cuprinde actul de dispoziție al angajatorului privitor la desfacerea contractului individual de muncă, începând cu data de 21.11.2007.
Prin urmare, indiferent dacă, în raport de probatoriul administrat în speță, decizia nr. 1733/22.11.2007 a constituit sau nu actul prin care s-a dispus în fapt și în drept concedierea pentru cazul reglementat prin art. 61 lit. d Codul muncii, salariatul vizat avea deschisă calea procedurală a contestației prevăzute prin norma menționată, cu atât mai mult cu cât – astfel cum s-a arătat și pe parcursul judecății – actul a produs propriile efecte prin inserarea mențiunilor sale în carnetul de muncă al salariatului.
Concluzionând, contestarea deciziei putea fi analizată din perspectiva oportunității și a interesului salariatului concediat printr-o altă decizie, anterioară celei deduse judecății, dar în nici un caz din punctul de vedere al chestiunii inadmisibilității, întrucât respingerea demersului judiciar pe o asemenea soluție în esență însuși exercițiul dreptului.
Soluția tribunalului este, așadar, eronată, în măsura în care, astfel cum s-a arătat, contestatorul avea dreptul legal și interesul procesual de a supune controlului jurisdicțional actul emis de angajator, iar împrejurarea că anterior fusese emisă decizia nr. 57/2007 constituie un element de natură să pună în discuție temeinicia acțiunii, iar nu admisibilitatea ei.
Analizând criticile de nelegalitate formulate în recurs, instanța va reține, deopotrivă, că deși încă de la data sesizării instanței s-a solicitat să se constate că decizia contestată este supusă sancțiunii nulității absolute prin prisma dispozițiilor art. 62 alin. 1 și art. 62 alin. 2 din Legea nr. 53/2003, instanța de fond nu s-a pronunțat în nici o modalitate asupra acestei excepții.
Hotărârea recurată este în egală măsură criticabilă pe considerentul nesoluționării pe fond a capetelor de cerere accesorii privitoare la reintegrarea pe funcția deținută și la plata despăgubirilor echivalente cu drepturile salariale neacordate de la data concedierii, pretenții care nu puteau fi în mod cert apreciate ca fiind inadmisibile, ci doar eventual neîntemeiate.
Prima instanță nu a analizat nici capătul de cerere privitor la obligarea societății pârâte la plata drepturilor corespunzătoare majorării salariului contestatorului cu 42% începând cu 01.11.2007, capăt de cerere distinct de cel privitor la contestarea deciziei. Motivarea globală a hotărârii instanței de fond (în sensul că nu se poate dispune anularea deciziei nr. 1733/22.11.2007, reintegrarea contestatorului în funcție și plata drepturilor salariale neachitate, precum și acordarea majorării salariale cu procentul de 42%, pe singurul considerent că nu prin decizia menționată s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă ) este deficitară și lipsită de fundament, câtă vreme angajatorul a recunoscut faptul că raporturile de muncă au încetat la 21.11.2007, iar pretențiile contestatorului vizează plata unor drepturi aferente acestor majorări salariale începând cu 01.11.2007.
Toate criticile reținute, care se circumscriu disp. art. 304 pct. 8 și 9 cod proc. civilă, sunt așadar întemeiate, urmând însă a fi înlăturate ca neîntemeiate cele raportate la greșita compunere a completului de judecată – fondată pe disp. art. 304 pct. 1 cod proc. civilă, în măsura în care asistenții judiciari, deși fac parte din completul de judecată conform art. 55 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, aceștia participă la deliberări doar cu votul consultativ, neavând așadar vot deliberativ asupra soluției pronunțate în cauză.
Însă cum analiza aspectelor invocate, îndeosebi cât privește dreptul invocat la acordarea majorării salariale de 42%, implică administrarea de noi probe, ce nu pot fi dispuse în recurs potrivit art. 305 cod proc. civilă, se va reține incidența art. 312 alin. 3 teza ultimă cod proc. civilă, recursul formulat de recurentul contestator urmează a fi admis, cu consecința casării sentinței civile recurate și trimiterii cauzei spre rejudecare la Tribunalul Tulcea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil declarat de recurentul reclamant, domiciliat în T,-, bloc 11,. C,. 3, județul T, împotriva sentinței civile nr. 742/8.05.2009 și a încheierii de ședință din 7.01.2009 pronunțate de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă “” D, Punct de lucru T, cu sediul în-, județul
Casează sentința civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Tulcea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 august 2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Mihaela Ganea Vanghelița Tase
Pt.grefier -, aflat în
Semnează conf.art.261 alin.1
Prim grefier,
Prim grefier,
Prim grefier,
Jud.fond:
Șt.
Tehnored.dec.Jud.
02.09.2009/ 4 ex.
Secția civilă, minori și familie, litigii
Secția civilă, minori și familie, litigii
De muncă și asigurări sociale
De muncă și asigurări sociale
Data: 02.09.2009
Data: 02.09.2009
Către,
Către,
TRIBUNALUL TULCEA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ
SECȚIA CIVILĂ
Vă înaintăm alăturat dosarul nr- al Curții de APEL CONSTANȚA având file, la care sunt atașate dosarele nr.2693/RJ/88/2008 ce conține 141 de file, dosar nr- al Curții de APEL CONSTANȚA ce conține 63 de file și dosarul nr- al Tribunalului Tulcea ce conține 117 file, întrucât prin decizia civilă nr.471/CM/19.08.2009 a fost admis recursul declarat de recurentul reclamant, s-a casat sentința recurată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Tulcea.
Vă înaintăm alăturat dosarul nr- al Curții de APEL CONSTANȚA având file, la care sunt atașate dosarele nr.2693/RJ/88/2008 ce conține 141 de file, dosar nr- al Curții de APEL CONSTANȚA ce conține 63 de file și dosarul nr- al Tribunalului Tulcea ce conține 117 file, întrucât prin decizia civilă nr.471/CM/19.08.2009 a fost admis recursul declarat de recurentul reclamant, s-a casat sentința recurată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Tulcea.
Președinte complet, Pt.gref.-,aflată în,
Președinte complet, Pt.gref.-,aflată în,
semnează conf.art.261 al.1
semnează conf.art.261 al.1
