Contestație decizie de concediere. Decizia 471/2009. Curtea de Apel Suceava


Dosar nr- – contestație decizie concediere –

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 471

Ședința publică din data 23 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Apetroaie Eufrosina

JUDECĂTOR 2: Biciușcă Ovidiu

JUDECĂTOR 3: Sas Laura

Grefier – –

Pe rol judecarea recursului declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S, cu sediul în municipiul S,-, împotriva sentinței nr. 350 din 19 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava – secția civilă (dosar nr-).

La apelul nominal au lipsit reprezentantul recurentei și contestatorul intimat G.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr.7374/86/22.10.2008 petentul Gac hemat în judecată pe intimata Direcția generală a Finanțelor Publice S solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea deciziei de concediere nr.295/22.10.2008 emisă de intimată, reintegrarea sa în funcția avută anterior și obligarea intimatei să-i plătească o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate sau recalculate de la data emiterii deciziei de concediere și până la reintegrarea sa în funcție.

În motivarea cererii contestatorul a arătat că decizia de concediere nr.295/22.10.2008 a fost emisă de intimată fără respectarea dispozițiilor legale incidente precizând că desfacerea contractului său de muncă a survenit ca urmare a refuzului său de a-și da demisia.

Acțiunea nu a fost întemeiată în drept pe dispoziții legale.

În dovedirea acțiunii contestatorul a depus la dosar înscrisuri și a solicitat încuviințarea probei cu declarațiile martorilor și.

Legal citată, intimata a depus la dosar întâmpinare arătând că solicită respingerea contestației ca neîntemeiată.

În susținerea întâmpinării intimata a arătat că decizia de concediere ca sancțiune disciplinară a petentului a fost dispusă potrivit prevederilor legale și după efectuarea cercetării prealabile.

A mai precizat intimata că decizia contestată conține toate elementele legale de fond și de formă.

Intimata a mai arătat că petentul a săvârșit abateri repetate constând în lipsa nemotivată de la serviciu în perioada 07.08.2008 – 17.09.2008.

În dovedirea susținerilor sale intimata a depus la dosar înscrisuri și a solicitat încuviințarea probei cu declarațiile martorilor și.

Instanța a încuviințat și administrat în cauză pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, pentru intimată și cu declarațiile martorilor solicitați, în privința martorilor contestatorului făcându-se aplicarea art.188 alin.3 cod procedură civilă și art.291 din codul muncii.

Prin sentința civilă nr.350 din 19 februarie 2009 Tribunalului Suceava s-a admis contestația, s-a anulat decizia nr.295/22.09.2008 emisă de intimată și s-a dispus reintegrarea contestatorului în funcția avută anterior emiterii deciziei anulate.

Intimata a fost obligată la plata către contestator a unei despăgubiri egală cu salariul și celelalte drepturi majorate, indexate și reactualizate, de care contestatorul ar fi beneficiat de la data concedierii, 22.09.2008 și până la reintegrarea efectivă în funcție.

Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că decizia contestată nu cuprinde din punct de vedere formal toate elementele prevăzute imperativ de codul muncii.

În acest sens s-a reținut că decizia contestată nu cuprinde prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat,lipsuri care atrag nulitatea absolută a deciziei de sancționare.

În preambulul deciziei de concediere contestată sunt menționate prevederile din codul muncii care reglementează concedierea însă nu face nicio referire la prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabile și încălcate de angajat și care descriu abaterea disciplinară comisă.

De altfel și Curtea Constituțională investită cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art.268 alin.2 din codul muncii, aprobat prin Legea nr.53/2003, a stabilit în mod constant că mențiunile și precizările pe care în mod obligatoriu trebuie să le conțină decizia de aplicare a unei sancțiuni disciplinare au rolul de a-l informa corect și complet pe salariat cu privire la faptele,motivele și temeiurile de drept pentru care i se aplică sancțiunea, aceste mențiuni fiind necesare și pentru instanța de judecată pentru verificarea legalității și temeiniciei măsurii luate (deciziile nr.383/2005, nr.58/2007, nr.319/2007, nr.654/2007 ale Curții Constituționale).

Cum intimata nu a înscris în decizia de sancționare toate elementele obligatorii enunțate prin art.268 alin.2 din codul muncii, în baza art.76 și art.78 din codul munciis -a dispus anularea deciziei emise, nemaifiind necesară analizarea motivelor privind fondul cauzei.

În baza art.78 codul munciis -a dispus reintegrarea contestatorului în funcția avută anterior emiterii deciziei anulate și a dispus obligarea intimatei la plata către contestator a unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate sau recalculate de care ar fi beneficiat de la data emiterii deciziei de concediere și până la data reintegrării efective în funcție.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția generală a Finanțelor Publice S care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

A atătat că sentința este lovită de nulitate în contextul încălcării dispozițiilor art.129 alin.2 Cod procedură civilă întrucât nu a fost respectat principiul contradictorialității și al dreptului la apărare al părților.

Sub acest aspect a arătat că instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată prin raportare la dispozițiile art.268 alin.2 din codul muncii fără a pune în prealabil această excepție în discuția părților.

Pe fondul cauzei a arătat că măsura de desfacere a contractului de muncă privind pe contestatorul G dispusă prin decizia nr.295 din 22.10.2008 a fost legală și s-a datorat absențelor nemotivate de la serviciu ale acestuia, absențe care au fost evidențiate în foaia colectivă de prezență întocmită pentru luna august 2008.

S-a mai arătat că decizia de concediere cuprinde mențiunile din normele legale încălcate de contestator, nefăcându-se referire la normele din regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă, motivat de inexistența unor asemenea reglementări la nivelul instituției datorită specificului activității desfășurate de aceasta.

Prin urmare, nu se putea face referire la un regulament intern sau contract colectiv de muncă, contestatorul desfășurându-și activitatea în baza OUG nr.24/2000.

De asemenea, motivarea instanței prin raportare la deciziile Curții Constituționale investită cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art.268 alin.2 din codul muncii, prin care s-a stabilit că mențiunile și precizările pe care trebuie să le conțină decizia de aplicare a unei sancțiuni disciplinare, nu se circumscrie la situația de fapt concretă reținută prin decizia de sancționare.

S-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței civile în sensul respingerii contestației formulate de contestator ca nefondată.

Examinând recursul sub aspectul motivelor invocate, Curtea reține următoarele:

Instanța de fond a soluționat cauza cu respectarea dispozițiilor recomandate de Codul d e procedură civilă și codul muncii, neexistând nicio încălcare a dispozițiilor art.129 Cod procedură civilă așa cum invocă recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice

Chiar dacă s-ar admite existența unei încălcări a principiului contradictorialității în fața instanței de fond așa cum a invocat recurenta, acest aspect poate fi criticat și cenzurat pe calea prezentului recurs și nu impune trimiterea cauzei spre rejudecare.

În acest sens a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile unite, prin Decizia nr.21 din 12.06.2006 în recursul în interesul legii care a stabilit că în recurs casarea cu trimitere în materia conflictelor de muncă poate fi dispusă numai în situațiile prevăzute expres și limitativ în art.81 alin.2 lit.a și b din Legea nr.168/1999 precum și în cazul în care prima instanță nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei.

Cu privire la fondul cauzei se constată că într-adevăr, după cum în mod corect a reținut și instanța de fond, decizia nr.295 din 22.10.2008 de desfacere a contractului de muncă emisă de recurentă nu conține mențiunile obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității de art.268 alin.2 codul muncii, respectiv precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat.

Nu pot fi primite susținerile recurentei prin care arată că în legătură cu raporturile de muncă ale contestatorului G nu există prevederi ale statutului de personal sau un regulament intern în baza cărora acesta își desfășoară activitatea.

Întrucât motivele de fapt ce au determinat desfacerea contractului de muncă al contestatorului nu au fost analizate de către instanța de fond ca urmare a aplicării dispozițiilor art.76 și 78 din codul muncii, acestea nu vor fi analizate nici în cadrul prezentului recurs.

Față de cele ce preced, Curtea urmează ca în baza art.312 cod procedură civilă să respingă recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice S, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S, împotriva sentinței nr. 350 din 19 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava – secția civilă (dosar nr-).

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 23 aprilie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

ptr. judecător –

pensionat semnează

președintele instanței

Red.

Judec. fond: -,

Tehnored., 2 ex, 18.05.2009