Dosar nr- – contestație decizie de concediere –
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 47
Ședința publică din 15 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Pungă Titus
JUDECĂTOR 2: Bîrsescu Nicolae
JUDECĂTOR 3: Gheorghiu Neculai
Grefier – –
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de Societatea Comercială “” – B, cu sediul în municipiul B,-, județul B, împotriva sentinței nr. 898 din 19 septembrie 2007 și de Societatea Comercială “” – B, în prezent “” – împotriva încheierii de reexaminare nr. 398 din 20 septembrie 2007 ambele pronunțate de Tribunalul Botoșani – secția civilă – în dosarul nr-.
La apelul nominal s-a prezentat avocat, potrivit împuternicirii nr. 315 din 14 ianuarie 2008, pentru contestatorul intimat, lipsă fiind reprezentanții recurentelor.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța a constatat că s-a depus, prin serviciul arhivă, de către avocat, pentru recurenta – B, o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată, întrucât din motive medicale nu se poate prezenta în instanță, sens în care a depus la dosar adeverință medicală și un certificat medical, sens în care a fost în discuție această această cerere.
Avocat, pentru contestatoarea intimată, s-a opus acordării unui nou termen de judecată, considerând că recurentele au tendința de a tergiversa soluționarea prezentei cauzei, precizând că s-a întâlnit zilnic la instanțe cu avocatul.
Instanța a respins ca nefondată cererea de acordare a unui nou termen de judecată formulată în scris de către avocat, pentru recurenta – B, întrucât acesta nu face dovada calității de reprezentant al societății (avocat ales) și constatând recursurile în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru contestatoarea intimată, a arătat că motivele de recurs nu se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, sens în care cerut respingerea recursurilor ca nefondate, menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată. A mai arătat că decizia de desfacere a contractului de muncă a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 264 și 267 din Codul muncii și că cercetarea disciplinară prealabilă a fost tratată cu superficialitate, salariatul ar fi trebuit să fie convocat în scris iar făcute la televiziunea locală nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 267 din Codul muncii. A invocat decizia nr. 506/2006 a Curții Constituționale referitoare la obligativitatea înscrierii în decizia de sancționare și a mențiunilor prevăzute de art. 268 alin. 2 lit. b din Codul muncii.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin încheierea nr. 398 din 20 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Botoșani – secția civilă în dosarul nr-, cererea de reexaminare formulată de “” – B împotriva încheierii din 17 aprilie 2007 dată de Tribunalul Botoșani prin care ea a fost amendată cu suma de 50 lei în temeiul art. 1081pct. 1 lit. b din Codul d e procedură civilă, a fost respinsă ca nefondată, cu motivarea că reprezentanții unității pârâte au formulat cu rea-credință cerere de recuzare a unor magistrați.
Aceeași instanță, prin sentința civilă nr. 898 din 19 septembrie 2007 admis în parte contestația formulată de în contradictoriu cu “” – B, a admis excepția nulității absolute a deciziei nr. 85 din 1 februarie 2007, emisă de această unitate și, pe cale de consecință, ea a fost anulată.
Totodată, tribunalul a dispus reintegrarea reclamantului (contestatorului) pe postul deținut anterior.
A fost obligată pârâta (intimata) să plătească contestatorului despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și celelalte drepturi de care el ar fi beneficiat, începând cu data de 1 februarie 2007 și până la data reintegrării efective pe post.
În fine, a fost respins ca nefondat capătul de cerere având ca obiect obligarea intimatei (pârâtei) la plata daunelor morale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță, în esență, a reținut că n-a fost efectuată cercetarea disciplinară prealabilă, De asemenea, decizia atacată nu cuprinde mențiunile prevăzute de art. 268 (2) lit. b din Codul muncii. Aceeași instanță a statuat că dispunerea reintegrării pe postul deținut anterior și obligarea unității intimate la plata unei despăgubiri pentru întreaga perioadă în care contestatorul a fost lipsit de salariu constituie o compensație morală justă și suficientă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs unitatea “” – (fostă “” – B), care o critică pe chestiuni de fond (neacceptarea consiliului de administrație, refuzul de a presta munca, omisiunea cercetării fondului cauzei deduse judecății, interogatoriul contestatorului cu ceilalți contestatori – din alte cauze similare – în sala de ședință, iar motivele reținute de instanță << nu au însă nici o legătură cu realitatea sau dispozițiile legale >>, el a fost convocat dar a refuzat cercetarea disciplinară, refuzul “fiind explicitat prin continuarea manifestațiilor violente)”.
Pe de altă parte, în recursul declarat împotriva încheierii nr. 398 din 20 septembrie 2007 Tribunalului Botoșani – secția civilă, () – B pretinde că n-a formulat cerere de recuzare cu rea-credință, în scop de tergiversare a litigiului, ci și-a exercitat un drept constituțional legat de accesul la justiție.
Ambele recursuri care, în drept, pot fi încadrate în art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, sunt nefondate.
Recursul constituie o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt examinate exclusiv chestiuni de nelegalitate (art. 304 pct. 1-9 din același cod).
Potrivit art. 267 din Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsură, cu excepția avertismentului scris, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii.
În speță, cel în cauză n-a fost convocat în scris, sub semnătură, la domiciliu, pentru a i se lua notă explicativă și a i se examina apărările formulate.
din ziar, de la radio, de la postul local de televiziune ori de la sediul unității nu constituie o convocare în scris, în sensul art. 267 alin. 2 din Codul muncii.
Încălcarea acestei prevederi, cu consecința încălcării dreptului la apărare, atrage nulitatea absolută a deciziei respective.
, în această decizie nu se precizează prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă, care se pretinde că au fost încălcate de salariat și care constituie o altă cauză de nulitate, potrivit art. 268 alin. 2 lit. b din Codul muncii.
Cum în cauză au fost încălcate prevederile legale menționate, recursul “” () – B, nu este fondat, așa încât în temeiul art. 312 din Codul d e procedură civilă, acesta urmează să fie respins.
Pe de altă parte, examinând și recursul îndreptat împotriva încheierii nr. 398 din 20 septembrie 2007 Tribunalului Botoșani – secția civilă, Curtea nu reține vreun motiv de nelegalitate a acesteia, dintre cele expres și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 din același cod.
Introducerea unei cereri de recuzare vădit netemeinice cu scopul tergiversării soluționării cauzei respective, potrivit art. 1081alin. 1 pct. 1 lit. b din Codul d e procedură civilă, atrage aplicarea unei amenzi judiciare de la 50 lei la 700 lei. Unității intimate i s-a aplicat o amendă judiciară de 50 lei, iar argumentarea instanței care i-a soluționat cererea de reexaminare, este ireproșabilă.
În absența vreunui motiv de nelegalitate, din cele expres și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 din același cod, și acest recurs,întrucât nu este fondat, urmează să fie respins ca atare.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurilor declarate de Societatea Comercială “” – B, împotriva sentinței nr. 898 din 19 septembrie 2007 și de Societatea Comercială “” – B, în prezent “” – împotriva încheierii de reexaminare nr. 398 din 20 septembrie 2007 ambele pronunțate de Tribunalul Botoșani – secția civilă – în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 ianuarie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Dact.
Ex. 2/24.01.2008