Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.51/CM
Ședința publică din 26 ianuarie 2010
Complet specializat pentru cauze privind
Conflictul de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Răzvan Anghel
JUDECĂTOR 2: Maria Apostol
JUDECĂTOR 3: Jelena Zalman
Grefier – –
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurentul reclamant, domiciliat în,-, -.A,.16, județul C, împotriva sentinței civile nr.691/02.06.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA, cu sediul în, DJ 3. – Km 23, județul C, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurentul reclamant d-na avocat, conform împuternicirii avocațiale seria – nr.53735/11.12.2009, depusă la dosar, iar pentru intimata pârâtă dl. avocat, conform împuternicirii avocațiale nr.97614/14.12.2009, depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm.pr.civ.
După referatul grefierului de ședință;
Întrebate fiind, ambele părți prezente declară că nu mai au alte cereri prealabile de formulat sau înscrisuri noi de depus, motiv pentru care instanța declară dezbaterile încheiate, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Având cuvântulapărătorul recurentului reclamantsusține următoarele:
– instanța de fond a respins în mod greșit contestația ca nefondată, considerând că în ziua de 05.12.2008 contestatorul a părăsit locul de muncă fără aprobare de la șefii ierarhici superiori, neconformându-se obținerii învoirii conform Regulamentului intern. Contestatorul a dovedit că a obținut învoire pentru trei ore de la șef serviciu, cât și de la șeful de formație, depunând și adeverință medicală în acest sens cu respectarea prev.art.12 din Regulamentul Intern.
Totodată menționează că, acesta s-a învoit pentru caz de forță majoră, respectiv pentru remedierea instanției electrice a apartamentului proprietatea sa, fiind înștiințat telefonic de soție, faptă dovedită și cu declarațiile martorilor.
Susține că gravitatea faptei reclamantului nu este mare, nu au existat consecințe, prejudicii, iar pârâta nu a ținut cont de comportamentul general la serviciu al reclamantului care a fost exemplar timp de 23 de ani de muncă și nici nu s-a ținut cont că nu a avut nici o altă sancțiune disciplinară anterior acesteia.
Având în vedere că nu există prejudiciu, se putea aplica contestatorului o sancțiune mai ușoară conform disp. art.264 codul muncii, însă contestatorului i s-au aplicat disp.art.265 alin.2 Codul muncii, iar instanța de fond nu a reținut că pentru o singură faptă i s-au aplicat 3 sancțiuni (nu i s-a plătit ziua de muncă, a fost mutat în alt loc de muncă și apoi i s-a desfăcut și contractul individual de muncă).
Pentru considerentele mai sus expuse, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii contestației astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
Având cuvântulapărătorul intimatei pârâtesusține următoarele:
– contestatorul nu era angajatul SC SRL, ci al SC SA, în cadrul instalației și își desfășura activitatea în cadrul rampelor de încărcare care sunt operate de SC SRL, acesta fiind locul unde se efectuează procesul de marcare chimică a produselor petroliere încărcate, iar la acel moment marcarea produselor comercializate nu se realiza automat, contestatorul având sarcina de a adăuga aditivul respectiv în cisternele încărcate în rampa de încărcare cu produsele pompate din instalația.
Reclamantul a părăsit locul de muncă nerespectând procedurile interne și fără justificare, iar din probatoriile administrate rezultă că acesta cunoștea de problema casnică încă de la intrarea în tură.
În ce privește sancțiunea aplicată contestatorului a fost una corectă, fapta disciplinară imputată a fost comisă cu încălcarea culpabilă a normelor interne de organizare și disciplină a muncii.
Pentru motivele mai sus expuse, solicită respingerea recursului formulat de contestator ca nefundat, menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Curtea, cu privire la recursul civil de față;
Gad eclarat recurs la data de 7 octombrie 2009 împotriva sentinței civile nr.691/02.06.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 12.02.2009, contestatorul Gas olicitat in contradictoriu cu intimata SC SA, anularea deciziei nr. 11/20.01.2009 de desfacere a contractului de munca, reîncadrarea in funcția deținuta anterior, obligarea la plata drepturilor salariale de la data emiterii deciziei si la reintegrare si plata cheltuielilor de judecata.
In motivare se arata ca la data de 05.12.2008, contestatorul a solicitat o invoire din cauza faptului ca instalatia a imobilului sau proprietate prezenta defectiuni, firele se incalzeau foarte tare si produceau scurt circuite, fiind pericol de incendiu.
Astfel la orele 16,15 cerut invoire domnului, persoana care i-a acordat invoirea la orele 19.00.
In timpul lucrarilor ce se efectuau acasa la contestator, i s-a facut, a lesinat in urma unei crize de hiperglicemie, drept pentru care s-a prezentat imediat la doctor, a fost consultat, i s-a prescris medicamentatie si i s-a recomandat repaus.
Contestatorul a sunat la serviciu respectiv pe maistrul, acesta i-a spus sa stea linistit deoarece activitatea este redusa, nu mai vin cisterne si oricum la orele 21 se inchid portile.
In data de 08.12.2008 contestatorul s-a prezentat la serviciu unde a fost contactat de doamna, persoana care l-a intrebat de ce nu a fost la pe data de 05.12.2008, fiindu-i facuta cunoscuta invoirea data de maistrul.
In data de 10.12.2008, contestatorului i s-a spus sa se prezinte din acea zi la parcul, fiindu-i cunoscute atributiunile ce le va avea.
Contestatorul a fost convocat pentru cercetare disciplinara, la data de 21.01.2009 activitatea s-a desfasurat normal la data de 21.01.2009 dar in acea zi i s-a comunicat ca i s-a desfacut contractul de munca.
Decizia este nelegala si netemeinica deoarece contestatorul nu este vinovat de savirsirea faptelor ce i se imputa, deja i-a fost aplicata o sanctiune pentru incalcarea regulamentului intern prin schimbarea locului de munca la depozitul J, motivele pentru care i-au fost respinse apararile sunt neintemeiate, si desi nu a incalcat regulamentul intern, masura dispusa este exagerata fata de faptele retinute.
Anexat contestatiei s-a depus decizia in cauza; intimata prin intimpinare a solicitat respingerea contestatiei ca nefondata deoarece abaterea disciplinara consta in parasirea locului de munca in timpul programului si lasarea fara supraveghere a instalatiilor si utilajelor tehnologice, respectiv art. 20 pct. 2 si pct. 5, art. 5 alin. 2 si art. 6 alin 2, art. 12 din regulamentul intern.
Prin sentința civilă nr.691/02.06.2009, Tribunalul Constanțaa respins acțiunea formulată de reclamantul G în contradictoriu cu pârâtul SC Rafinare SA, ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Referatul nr. 14285/27.12.2008 din data de 05.12.2008 atesta faptul ca desi trebuia sa se afle la locul de munca, de fapt contestatorul a fost cautat de superiorul ierarhic constatindu-se ca nu se afla la locul sau de munca.
Pentru comiterea abaterii disciplinare, contestatorul a fost convocat in scris la cercetarea disciplinara la data de 15.01.2009 prin convocarea nr. 6 din data de 06.01.2009, acesta semnind de primire la data de 07.01.2009.
Prin nota explicativa, contestatorul a aratat ca a solicitat o invoire de la un angajat al altei societati care isi avea locul de munca in zona instalatiei, motivul fiind o problema la domiciliu.
Pentru ca nu a revenit la locul sau de munca, acesta a aratat ca a avut si probleme de sanatate fiind diabetic, probleme care au aparut dupa remedierea instalatiei electrice.
Apararile contestatorului au fost inlaturate deoarece motivul parasirii locului de munca a fost diferit de problemele de sanatate, invoirea a fost ceruta de la o persoana cu care nu avea raporturi de subordonare iar actul medical a fost obtinut ulterior, special pentru a se pune la adapost de eventuala cercetare disciplinara.
Contestatorul a invocat exceptia tardivitatii emiterii deciziei de sanctionare, exceptie respinsa ca nefondata prin incheierea de sedinta motivata din data de 27.03.2009.
Ca probatorii contestatorul a solicitat administrarea inscrisurilor -printre care contractul individual de munca al contestatorului si statele de plata, contractul colectiv de munca la nivelul intimatei si regulamentul intern al intimatei, interogatoriul intimatei si audierea de martori – si, iar in aparare intimata a solicitat inscrisuri, interogatoriul contestatorului si audierea martorilor si, probe incuviintate si administrate de instanta.
În speță, probele administrate au relevat faptul că salariatul contestator era angajat în cadrul instalației și își desfășura activitatea în zona rampelor de încărcare unde se efectuează procesul de marcare chimică a produselor petroliere încărcate, nefiind dovedite afirmațiile acestuia în sensul că nu mai lucra efectiv din vara anului 2008 la această instalație din ordinul verbal al șefei instalației.
serviciu la acel moment era numitul care i-a aprobat învoirea de 3 ore din timpul serviciului pentru problema apărută la instalația electrică de acasă, iar șef formație era numitul.
Din depoziția martorei șefa instalației rezultă că operatorii teren mecanic rampe pot activa pe segmentul de produs procesare în instalația până la momentul încărcării efective în timpul căreia se realizează marcarea chimică a produselor.
Real, contestatorul a părăsit punctul de lucru fără aprobarea șefului ierarhic și fără respectarea procedurii aplicabile în acest caz,consecința acestei fapte fiind lăsarea instalației de aditivare fără supraveghere.
Faptul că în aceeași zi contestatorul a figurat la cabinetul medical cu diagnostic criză diabetică, diabet zaharat tip II – prin adeverință medicală și nu cu certificat de concediu medical -nu dovedește că adevăratul motiv pentru care contestatorul nu s-a mai întors la serviciu după remedierea instalației electrice este această criză de diabet, dovada medicală fiind emisă la orele 19 față de plecarea de la locul de muncă -la orele 16-17, lucru confirmat de martorul G- șef de atelier la intimată, cu specialitatea electrician -persoana care a efectuat acea remediere la domiciliul contestatorului precum și de martorul -manager operațiune.
Același martor, G relatează că în timpul efectuării defecțiunii, contestatorul nu avut probleme de sănătate și nici nu și-a exprimat intenția de merge la medic pentru ceva anume.
Martorul nu a confirmat obținerea învoirii de la șefii ierarhici superiori, relatarea fiind în sensul că i-a comunicat contestatorului ca răspuns la solicitarea de învoire că această învoire se obține de la șefii ierarhici -d-na. și dl..
În aceste împrejurări, nu se confirmă obținerea învoirii conform regulamentului și nici afecțiunea prezentată în acea zi de contestator, motivată de diabet și criza specifică acestei boli.
Pentru a fi o faptă abatere, trebuie să fie comisă de un salariat în legătură cu munca sa, fapta să fie comisă cu vinovăție, să fi creat un rezultat dăunător angajatorului și să existe o legătură de cauzalitate între faptă și rezultat.
Din punct de vedere al obiectului abaterii disciplinare, este de reținut că fapta comisivă sau omisivă comisă de un angajat să se răsfrângă negativ asupra relațiilor care se stabilesc între membrii colectivului unui angajator în procesul muncii, prin ea angajatul încalcă mai multe obligații pe care le are la locul de muncă, în final valoarea lezată este relația de muncă, ordinea interioară în cadrul angajatorului, disciplina la locul de muncă.
Sub acest aspect, valoarea lezată dovedită este persoana contestatorului care a suferit o vătămare gravă, pierderea globului ocular, neputându-se spune că a fost afectată altă valoare, relație la locul de muncă, procesul de producție în sine.
În privința laturii obiective, se constată că fapta ilicită,comisivă sau omisivă sau mixtă, constă în acțiuni care încalcă o obligație de a face sau a nu face, sau în îndeplinirea cu neglijență a sarcinilor de serviciu, cu nesocotirea regulilor profesiunii, provocând pagube sau neajunsuri angajatorului, faptă care să se afle în legătură de cauzalitate cu un rezultat dăunător care reflectă gradul de periculozitate socială a abaterii.
În speță se consideră că intimata în mod corect a apreciat că în ziua de 05.12.2008 contestatorul a părăsit locul de muncă fără aprobare de la șefii ierarhici și fără respectarea procedurii, neexistând nici o cerere scrisă în acest sens.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat în esență următoarele:
1) Tribunalul a pronunțat o hotărâre fără a stabili corect situația de fapt în baza probatoriilor administrate.
2) Fapta contestatorului așa cum este descrisă în conținutul deciziei de desfacere a contractului de muncă nu există.
Astfel, prin decizia nr. 11/20.01.2009 prin care contestatorului i s-a desfăcut contractul individual de muncă are ca motivare împrejurarea că salariatul în cauză a părăsit locul de muncă și a lăsat nesupravegheată instalația fără a avea împrejurarea că G nu mai lucra de mult timp pe această instalație.
A învederat că stația E aparține iar stația aparține, cele două societăți făcând parte din Grupul
De altfel, chiar din cuprinsul referatului nr. 14285/22.12.2008 întocmit de inginer șef rezultă:” G (operator chimist aditivare – stația A.”.
Așa-zisa “abatere disciplinară” reținută de pârâtă în sarcina contestatorului nu îndeplinește condiția esențială a unei abateri disciplinare și anume vinovăția.
La data de 5.12.2008 contestatorul ocupa postul de operator chimist aditivare – stația, încadrare căreia, la acea dată, șef serviciu era numitul, iar șef formație numitul.
Din cauza stresului la care a fost supus la data de 5.12.2008 numitul G, diagnosticat și luat în evidență cu diabet zaharat tip II, a făcut o criză de diabet, aspect care rezultă din adeverința medicală eliberată în aceeași zi de medicul specialist
În ceea ce privește fapta contestatorului și sancțiunea aplicabilă s-a învederat că nu au fost avute în vedere prevederile regulamentului intern care la art. 19 prevede că în situația absentării nemotivate pentru o zi se poate aplica reducerea salariului cu 10%.
Singura faptă care ar putea fi reținută în culpa salariatului este nerespectarea formei scrise de solicitare, respectiv de obținere a învoirii, faptă complet distinctă de părăsirea locului de muncă și lăsarea nesupravegheată a ” instalației” și care nu justifică desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Contestatorul a criticat hotărârea și sub aspectul criteriilor de apreciere a gravității abaterii disciplinare prevăzute de art. 266 lit. a-e din Codul muncii.
La 15.12.2009 a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, în esență pentru următoarele motive:
Criticile făcute prin motivarea recursului și prin precizările ulterioare nu vin decât să confirme atât faptul că părăsirea locului de muncă a avut loc fără respectarea procedurii reglementate în materie de învoiri și că într-adevăr adeverința medicală a fost obținută cu scopul de a se pune la adăpost de o eventuală tragere la răspundere.
Din perspectiva actului de sesizare a abaterii disciplinare urmează să se observe că acesta era reprezentat de referatul nr. 14285 din 22.12.2008 prin intermediul căruia a fost sesizat că salariatul G, angajat al societății în funcția de operator/mecanic rampe în cadrul instalației, a părăsit locul de muncă fără a avea aprobarea șefului ierarhic superior și fără a respecta procedura aplicabilă în astfel de situații, consecința plecării fiind aceea că punctul său de lucru ( instalația de aditivare) a rămas fără supraveghere.
Instanța de fond a reținut în mod corect că salariatul sancționat era angajat al în cadrul instalației și că acesta își desfășura activitatea în zona rampelor de încărcare () care sunt operate de, acesta fiind locul unde se efectuează procesul de marcare chimică a produselor petroliere încărcate.
Încercând să creeze o imagine diferită asupra situației de fapt, motivarea recursului scoate din context faptul că activitatea salariatului sancționat era în rampa operată de o societate terță fără să se spună absolut nimic de faptul că aditivarea finală închidea practic ciclul de producție al combustibililor, producție care se finalizează exact prin intermediul instalației ( instalația de amestecuri tehnologice).
Intenția de distorsionare a realității de fapt rezultă și din aceea că se minimalizează procesul tehnologic final pe linia de producție și se vorbește despre procesul de comercializare.
Astfel, este angajatorul contestatorului și producătorul combustibililor supuși marcării iar este operatorul rampei de încărcare prin intermediul căreia se asigură trecerea produselor în posesia cumpărătorilor.
Faptul că ambele societăți fac parte dintr-un grup de societăți cu acționariat asemănător nu echivalează cu o organizare internă amestecată pentru că cele două societăți au personalitate juridică distinctă și organizare proprie. Contestatorul în cadrul relațiilor de muncă cu angajatorul avea obligația de subordonare ierarhică față de șeful locului de muncă, respectiv șeful instalației și doar obligație de colaborare cu reprezentanții celeilalte societăți.
Făcând trimitere la susținerile de la interogatoriu ale contestatorului, la relatările din nota explicativă și la depoziția martorului propus de contestator se va constata că ora la care domnul Gao bținut adeverința medicală este aprox. 1900și nu. 1700– 1730și că acesta cunoștea de existența problemelor casnice încă de la momentul intrării în tură și că nu ar fi fost sunat de soție în timpul programului.
În concluzie, se solicită ca, după analizarea dosarului de fond în raport de cadrul procesual astfel cum a fost stabilit și din postura de instanță de control, să se constate că recursul este nefondat și că hotărârea instanței de fond este temeinică, urmând să se pronunțe o hotărâre care să mențină legalitatea și temeinicia consfințită de prima instanță.
Recursul este fondat.
Curtea analizând sentința atacată din perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs îl va admite având în vedere următoarele:
La data de 5.12.2008, recurentul contestator – salariatul intimatei a plecat de la locul de muncă “operator încărcător “, cu motivarea dovedită prin declarația martorului G, că are un eveniment neprevăzut la domiciliu și anume, un scurt-circuit la instalația electrică de la domiciliul său, fiind în imposibilitate de a reveni la locul de muncă datorită stării de boală, diagnostic – criză diabetică, diabet zaharat tip II, necontestată și menționată ca atare în sentința civilă ce face obiectul prezentei analize.
Despre acest eveniment și în scopul învoirii recurentul a solicitat încuviințare verbală, conform susținerilor sale, de la numitul care însă nu a confirmat în declarația de martor că i-ar fi acordat-o întrucât nu avea asemenea competențe nefiind șeful lui direct.
În conformitate cu dispozițiile art. 12 din regulamentul intern învoirea salariaților se poate aproba numai pentru situații deosebite cu condiția înlocuirii cu persoane corespunzătoare pentru executarea sarcinilor de serviciu a celui învoit sau redistribuirea altor membri din colectivul de muncă, cu precizarea scrisă în registrul de tură sau dispoziții.
Observăm că textul din regulamentul intern nu impune obligativitatea obținerii învoirii scrise ci consemnarea scrisă a învoirii în registrul de tură.
În lipsa unei asemenea precizări scrise se poate aprecia că ne aflăm în fața unei absențe nejustificare de o zi pe lună de la program.
Existența faptei de a fi lipsit de la locul de muncă, este neîndoielnică însă ceea ce are de analizat instanța de recurs este împrejurarea dacă s-a făcut o dozare corectă a sancțiunii în raport de abaterea săvârșită.
Din această perspectivă hotărârea pronunțată de instanța de fond este criticabilă întrucât nu s-au avut în vedere criteriile de individualizare a sancțiunii deși prin contestație salariatul a învederat că măsura desfacerii pe motive disciplinare a contractului individual de muncă este o măsură exagerată față de faptele reținute de pârâtă.
Art. 265 din Codul muncii stabilește că la aplicarea sancțiunii disciplinare aplicabile în raport de gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de salariat vor fi avute în vedere următoarele:
a) împrejurările în care fapta a fost săvârșită;
b) gradul de vinovăție a salariatului;
c) consecințele abaterii disciplinare;
d) comportarea generală în serviciu a salariatului;
e) eventuale sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
Nu a constituit obiect de preocupare pentru angajator verificarea prealabilă a acestor criterii ceea ce conduce spre concluzia că măsura luată este una arbitrară.
Astfel, fapta de a părăsi locul de muncă a fost determinată de incidentul la instalația electrică de la domiciliul salariatului care i-a creat temerea că i-ar putea aduce pagube însemnate prin producerea unor eventuale incendii.
Pe fondul aceste stări a intervenit starea de boală a recurentului și imposibilitatea de a se mai prezenta la serviciu.
În decizia de sancționare, nu s-au menționat care ar fi fost consecințele grave ale abaterii săvârșite întrucât angajatorul a fost în eroare chiar cu privire la locul efectiv de muncă ocupat de salariat.
Este real că salariatul era angajat la instalația darlocul lui efectiv de muncăera operator-încărcător după cum a afirmat șeful lui direct, numita, care a fost audiată în calitate de martor.
În aceste condiții gravitatea faptei trebuia analizată în legătură directă cu postul de operator-încărcător
Observăm că în cuprinsul deciziei de sancționare însăși angajatorul s-a aflat în dificultate în legătură cu indicarea consecințelor grave ale abaterii, arătând că una dintre acestea ar viza securitatea în exploatarea instalațiilor societății și cealaltă ar viza nerespectarea procedurii de învoire, afectând astfel normele de disciplină la locul de muncă.
Descrierea generică a primei consecințe fără a se arăta în mod concret modalitatea în care este afectată securitatea în exploatarea instalațiilor lasă loc arbitrariului în luarea măsurii.
Se face trimitere în decizia de concediere la instalația făcându-se abstracție de împrejurarea de fapt, indicată de martorul, care a arătat că postul ocupat de contestator era de operator-încărcător În considerarea acestui post trebuia să se arate în mod necesar pericolul pe care l-a creat fapta contestatorului.
În aplicarea sancțiunii angajatorul nu a fost preocupat de a evidenția comportarea generală a salariatului în serviciu și nici a conduitei acestuia la locul de muncă pe perioada în care a fost salariatul societății și nici nu a avut în vedere dispoziția cuprinsă în art. 19 din regulamentul intern, care prevede că în situațiile de absențe nemotivate de la programul de lucru de o zi în cadrul unei luni de zile se va aplica reducerea salariului de bază cu 10% pe timp de o lună.
Sancționarea contestatorului în baza art. 20 pct. 2 și pct. 5 din regulamentul intern este nelegală întrucât pct. 2 reglementează ipoteza în care salariatul aflat la locul de muncă se face vinovat de ” nesupravegherea instalațiilor tehnologice, energetice și de utilități”, ipoteză exclusă întrucât salariatul nu se afla la muncă, iar pct. 5 al. art. 20 nici nu este incident în cauză întrucât acesta presupune părăsirea locului de muncă, pur și simplu, în mod nejustificat, abandonarea locului de muncă, ceea ce nici nu poate fi vorba în cazul contestatorului, care așa cum s-a dovedit s-a aflat într-o situație ce punea în pericol locuința sa, martorul G confirmând că la deplasarea la domiciliul acestuia în vederea efectuării reparației exista un miros de ars.
Instanța de judecată este îndreptățită, ca în urma analizării probatoriilor, să dispună înlocuirea măsurii aplicate de angajator, în caz contrar, accesul la instanță ar fi unui formal și iluzoriu.
Pe cale de consecință recursul va fi admis în temeiul art. 312 Cod pr. civilă și modificând în tot sentința, va fi admisă contestația, ținând cont de considerentele mai sus redate, cu obligarea angajatorului la reîncadrarea pe același post și plata drepturilor salariale de la data concedierii la data reintegrării.
În baza art.274 cod pr.civilă va fi obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 700 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de recurentul reclamant, domiciliat în,-, -.A,.16, județul C, împotriva sentinței civile nr.691/02.06.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA, cu sediul în, DJ 3. – Km 23, județul
Modifică în tot sentința, în sensul că admite în parte contestația.
Dispune anularea deciziei nr.11/20.01.2009 și înlocuirea măsurii cu reducerea salariului de bază pe 3 luni cu 10%.
Dispune reîncadrarea pe postul deținut anterior desfacerii contractului individual de muncă.
Obligă la plata drepturilor salariale de la data concedierii până la data reintegrării efective.
Obligă la 700 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.01.2010.
Președinte, Judecători,
– – – –
– –
– –
Grefier,
Jud.fond:;
Red.dec.Jud.-/16.02.2010
Tehnored.gref.RD/ 4 ex./17.02.2010
