Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.514/CM
Ședința publică din data de 17 iunie 2008
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Jelena Zalman
JUDECĂTORI: Jelena Zalman, Maria Apostol Mariana Bădulescu
– – –
Grefier – – –
S-a luat în examinare recursul civil formulat de pârâtaSC CO SRL, cu sediul în C, str. -. – nr. 14, județul C, împotriva sentinței civile nr. 2359 din 21 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în C,-, județul C, având ca obiect conflict de muncă – contestație decizie concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata reclamantă prin dl. avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 66304 din 27 mai 2008, depusă la dosar, lipsind recurenta pârâtă SC Co SRL
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care apărătorul intimatei reclamante depune la dosar un înscris – recomandare nr.213/08.02.2007 emisă de către recurenta pârâtă.
Întrebat fiind apărătorul intimatei reclamante, arată că nu mai are alte acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța luând act de declarația acestuia, în sensul că în cauză nu mai sunt alte înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul intimatei reclamante având cuvântul solicită respingerea recursului declarat de pârâtă ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond, ca fiind legală și temeinică.
Susține că afirmația recurentei pârâte referitor la faptul că instanța a acordată mai mult de cât s-a cerut este eronată, deoarece instanța de fond a acordat despăgubirile solicitate în conformitate cu disp. art.78 alin.1 din Codul muncii, care instituie obligativitatea acordării unor asemenea despăgubiri în cazul în care concedierea a fost făcută în mod nelegal.
În altă ordine de idei, aspectele legate de conduita intimatei reclamante, nu au fost probate la instanța de fond, iar prin recomandarea depusă la acest termen la dosar, rezultă contrariul celor susținute de către intimata pârâtă. Totodată solicită obligarea recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată, iar în susținerea celor de mai sus, apărătorul intimatei reclamante depune la dosar note scrise.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea formulată la Tribunalul Constanța, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu intimata SC COM SRL C, că se constate nulitatea absolută a deciziei nr.1/3.07.2007, reintegrarea în funcție, obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale pentru perioada februarie – iunie 2007 și a concediului de odihnă neefectuat.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că a fost angajata a paratei in funcția de director economic până la emiterea deciziei nr.01/2007 prin care s-a dispus concedierea sa in baza art. 55 lit.b Codul muncii, deși acordul sau la încetarea raporturilor de nu a existat.
La termenul din 23.11.2007, reclamanta si-a precizat acțiunea arătând ca solicita obligarea intimatei la plata drepturilor salariale pentru perioada februarie – iunie 2007, în raport de contractul colectiv de munca la nivel național.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că, pârâta a fost angajata în funcția de director economic după un interviu in care s-a prezentat ca fiind de formație profesionala economist, specialist in evidenta contabila; ulterior s-a dovedit că nu avea minimul de cunoștințe necesare, astfel încâtsi-a exprimat acordul verbal pentru încetarea raporturilor de munca existente.
Prin sentința civilă nr.2359/21.12.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, s-a dmis acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu parata SC CO SRL C și s-a constatat nulă decizia nr. 01/03.07.2007 de desfacere a contractului individual de munca al contestatoarei.
S-a dispus reintegrarea contestatoarei în postul avut anterior emiterii deciziei anulate și a fost obligată intimata sa plătească contestatoarei diferențele salariale rezultate din salariul calculat potrivit art.40 alin.1 lit.d, alin.2 si alin.4 din Contractul Colectiv de Munca la nivel național pentru anii 2007-2010 si salariul efectiv primit pentru perioada 01.02.2007-02.07.2007.
A fost obligată intimata să plătească contestatoarei contravaloarea concediului de odihna pentru anii 2006-2007, precum și despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, calculate potrivit art.40 alin.1 lit.d, al.2 si alin.4 din Contractul Colectiv de Munca la nivel național pentru anii 2007-2010, de la data concedierii până la reintegrarea efectivă.
În motivarea hotărârii, prima instanță a reținut următoarele considerente:
Prin contractul individual de munca nr.01/04.08.2006 – înregistrat la ITM Constanta sub nr. -/25.08.2006, reclamanta a fost angajata la parata SC Co SRL în funcția de director economic, pentru un salariu de baza brut de 1762 lei ( filele 10-12).
Prin decizia nr. 01/03.07.2007 angajatorul a dispus încetarea, începând cu data de 01.07.2007, actului individual de munca al contestatoarei in temeiul art. 55 lit. b Codul muncii.
Potrivit acestui text, contractul individual de munca poate înceta ca urmare a acordului părților, la data convenita de acestea.
Drept consecință, manifestarea de voință in sensul încetării trebuie sa fie neechivoca, ceea ce înseamnă ca nu se poate deduce din absenta salariatului de la serviciu si trebuie dovedita – cu orice mijloace de proba – de către angajator, in cazul in care salariatul existenta unui astfel de acord.
In cazul de fața, pârâta nu a pretins niciodată ca ar fi avut un acord scris al salariatei de încetare a contractului individual de munca: atât in adresa nr.22/19.10.2007 cat si in întâmpinare, pârâta recunoaște ca ar fi avut un acord verbal in acest sens (intimata face vorbire despre o “confirmare verbala”).
Această “confirmare” nu a fost însă dovedită de intimata căreia i s-a pus in vedere de mai multe ori să depună la dosarul cauzei decizia care a stat la baza emiterii deciziei de concediere (în fapt, nu s-a propus niciun fel de proba in apărare).
Având in vedere efectele generale ale nulității – repunerea parților in situația anterioara încheierii actului juridic cu nerespectarea condițiilor prevăzute de lege pentru întocmirea sa valabila, fata de prevederile art.78 al.2 Codul muncii, va dispune reintegrarea contestatoarei in postul avut anterior emiterii deciziei anulate.
In privința plătii drepturilor salariale pentru perioada februarie – iulie 2007 si a contravalorii concediului de odihna corespunzătoare perioadei lucrate, instanța observa ca, prin adresa nr.22/19.10.2007 intimata recunoaște că nu a achitat aceste drepturi, arătând ca a calculat sumele datorate si o invita pe salariata pentru a le ridica.
În lipsa unui salariu minim la nivel de unitate, se va aplica salariul minim la nivel național de 440 lei care, înmulțit cu coeficientul corespunzător – dat fiind caracterul obligatoriu si minimal al prevederilor contractului colectiv de muncă – rezultând salariul la care era îndreptățită reclamanta.
Având în vedere aceste considerații, cum pentru pârâta nu a primit nici salariul prevăzut in contractul individual de munca pentru perioada februarie – iulie 2007 si nici nu a efectuat concediul de odihna in anii 2006-2007, va obliga intimata sa plătească contestatoarei diferențele salariale rezultate din salariul calculat potrivit art.40 alin.1 lit.d, alin.2 si alin.4 din Contractul colectiv de munca la nivel national pentru anii 2007-2010 si salariul efectiv primit pentru perioada 01.02.2007- 02.07.2007 si contravaloarea concediului de odihna pentru anii 2006-2007.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta.
În motivarea cererii s-au invocat următoarele motive de recurs:
Hotărârea instanței de fond este criticabilă, întrucât a pronunțat o hotărâre prin care a acordat ceea ce nu s-a cerut.
Reclamanta nu a solicitat și obligarea pârâtei la plata de despăgubiri materiale sau morale.
Cu toate acestea, instanța de fond a dispus obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantei de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate.
În mod greșit instanța de fond a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile art.55 lit.b) din Codul muncii.
Intimata reclamantă a confirmat verbal că este de acord ca relațiile contractuale de muncă existente între părți să înceteze prin desfacerea contractului de muncă, în temeiul dispozițiilor art.55 lit.b) din Codul muncii.
Promovarea de către intimata reclamantă a cererii prin care aceasta solicită constatarea nulității deciziei de încetare a contractului de muncă nu reprezintă decât un act de rea credință.
În ceea ce privește neplata concediului de odihnă și a drepturilor salariale aferente perioadei februarie – iunie 2007, recurenta pârâtă a arătat că a recunoscut că nu a achitat aceste drepturi, că calculat sumele datorate și că a invitat reclamanta să se prezinte la unitate pentru a-i fi remise sumele datorate, fapt care nu s-a întâmplat.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Despăgubirile egale cu salariile indexate majorate și reactualizate, și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii până la reintegrarea efectivă, s-au acordat în temeiul dispozițiilor art.78 alin.1 din Codul muncii, care instituie obligativitatea acordării unor asemenea despăgubiri în cazul în care concedierea a fost făcută în mod nelegal.
Prin decizia nr.1/3.07.2007, recurenta a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantei în temeiul art.55 lit.b) Codul muncii, începând cu data de 1.07.2007.
Potrivit acestui text, contractul individual de muncă poate înceta ca urmare a acordului de voință al părților la data convenită de acestea.
Manifestarea de voință în sensul încetării contractului de muncă trebuie să fie neechivocă.
În cazul în care salariatul existența acestui acord, angajatorul poate dovedi existența acordului prin orice mijloc de probă.
Recurentul pârât nu a probat existența acordului reclamantei la desfacerea contractului de muncă, deși conform art.287 Codul muncii, în conflictele de muncă sarcina probei aparține angajatorului.
În ceea ce privește contravaloarea concediului de odihnă și drepturile salariale aferente perioadei februarie – iunie 2007, având în vedere faptul că pârâtul nu a făcut dovada plății acestora către reclamantă, în mod corect a fost admis și acest capăt de cerere.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art.312 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat și a menținut sentința recurată ca legală și temeinică.
Potrivit art.274 Cod procedură civilă, Curtea a obligat recurenta la 400 lei cheltuieli de judecată către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recursul civil formulat de pârâtaSC CO SRL, cu sediul în C, str. -. – nr. 14, județul C, împotriva sentinței civile nr. 2359 din 21 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în C,-, județul
Obligă recurenta către intimată la 400 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 iunie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Jelena Zalman, Maria Apostol Mariana Bădulescu
– – – –
Pt.Jud.- aflată în
Semnează conf.art.261 alin.2
Președinte instanță,
Grefier,
– –
Jud.fond: /
Red.dec.Jud.-/ 2 ex.
Tehnored.gref./11.07.2008
