Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.560/CM
Ședința publică din data de 30 iunie 2008
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 3: Maria Apostol
Grefier – – –
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de pârâtaSC M SA, cu sediul în M,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 1919 din 31 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamantprin SINDICATUL LIBER, cu sediul în M,-, județul C, având ca obiect conflict de muncă – contestație decizie concediere.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 24.06.2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, la cererea părților, pentru depunerea de concluzii scrise, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 26.06.2008 și la data de 30.06.2008.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea formulată la Tribunalul Constanța contestatorul, reprezentat de Sindicatul Liber, a solicitat în contradictoriu cu intimatul M anularea dispoziției nr. 1651 din 28 iunie 2007, reintegrarea în postul deținut anterior, obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că a fost angajat al societății pârâte începând cu data de 19.01.2006, în meseria de tubulator, iar la trei luni a încheiat un act adițional la contractul individual de muncă prin care urma să participe la un așa-zis program de formare profesională în Șantierul Naval,.
Odată ajuns acolo a constatat că nu era vorba despre nici un curs de specializare sau de formare profesională, ci doar de muncă grea, fiind pus să facă curățenie și jignit permanent, era omis de la activități în legătură cu munca.
Când a insistat să urmeze un curs de formare profesională i s-a transmis că a la muncă nu să învețe și, în data de 14 și 15.06.2007, a fost trecut nemotivat deși era prezent la locul de pregătire, dar a fost complet ignorat.
Pentru nerespectarea sarcinilor încredințate și a dispozițiilor conducătorului de la locul de muncă s-a procedat la desfacerea contractului individual de muncă, deși nu săvârșise nici o abatere gravă sau repetată care să justifice măsura.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. În motivare a arătat că în zilele de 14, 15 și 18.06.2007, contestatorul nu a fost pontat întrucât, deși prezent la locul de muncă, a refuzat să execute sarcinile repartizate de maistrul principal, motivând că vrea să facă studiu.
În nota explicativă, salariatul a arătat că a solicitat coreenilor prezentarea, descrierea și explicarea mecanismelor și instalațiilor de la locul de pregătire, însă a fost refuzat, astfel încât a considerat că și el poate să refuze executarea ordinelor primite.
Salariatul cunoștea foarte bine modul de desfășurare a activității în, deoarece, pe lângă primul contract a încheiat un act adițional de formare profesională pentru o perioada de opt luni pe lângă cea inițială.
În aplicarea sancțiunii, unitatea a respectat prevederile art. 266 Codul muncii privind împrejurarea în care fapta a fost săvârșită, gradul de vinovăție, consecințele faptei și comportamentul general al salariatului.
Prin sentința civilă nr. 1919, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 31 octombrie 2007, în dosarul nr-, s-a admis acțiunea formulată de contestator, în contradictoriu cu intimata Daewoo M Industries S-a dispus reintegrarea contestatorului în postul avut anterior emiterii dispoziției anulate. Totodată, a fost obligată intimata să plătească contestatorului despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, de la data concedierii până la reintegrarea efectivă.
În motivarea hotărârii prima instanță a reținut următoarele considerente:
La 07.04.2006, părțile au incheiat un act adițional la acest contract individual de muncă, având ca obiect asigurarea de compania parata a “tuturor condițiilor de formare profesională a contestatorului”( reclamantul).
Actul adițional intitulat de parti “contract de formare profesionala in ” prevede obligația cursantului de a respecta condițiile programului conținute de act sau comunicate de formator, salariatul neputand invoca necunoașterea or cunoașterea insuficienta a acestor condiții.
Printre obligațiile cursantului s-a prevăzut (cap.4 actul adițional) că acesta trebuie să respecte programul zilnic de pregătire teoretică, să isi insusească temeinic cunoștințele teoretice si obligațiile practice. S-a menționat că acest program va fi stabilit, de comun acord, de formator si companie si poate fi schimbat in funcție de orarul de producție al formatorului.
Programul se desfășura timp de 45 de ore pe săptămâna (9 ore/zi, 5 zile săptămânal) ora suplimentara fiind considerata formare profesionala la locul de muncă ” si nu muncă suplimentara”(!).
Desi părțile s-au ferit a califica programul de pregătire ca fiind unul de muncă (se exclude expres noțiunea de “muncă suplimentară” – art.7), din prevederile actului adițional (art.7, art.12, prevederile art. 3.2 Cap.II din regulamentul de desfășurare a programului din cadrul șantierului naval / care vorbește despre programul de pregătire teoretică si practică, dar si art.2.1 care stabilește orarul pentru servirea mesei după “schimbul de noapte”; art. 3.5 care vorbește despre locul de pregătire si de programul de lucru) reiese evident că s-a încheiat un contract in folosul “formatorului” prin care cursantul se obligă să presteze acestuia muncă in locurile stabilite de formator, compania trimițătoare obligându-se să plătească in schimbul salariatului său o indemnizație numita “diurnă”.
Consecința autonomizării contractului de formare de contractul individual de muncă este angajarea răspunderii salariatului, in cazul nerespectarii caluzelor din acest contract, pe tărâmul răspunderii contractuale si nu al răspunderii disciplinare.
Conform teoriei generale a obligațiilor, in cazul in care promitentul nu executa in favoarea terțului beneficiar obligația asumata, stipulantul are posibilitatea de a solicita încetarea contractului încheiat in folosul altei persoane.
Drept consecință a celor arătate, dar si prevederii exprese a pârtilor, conform căreia pe durata formarii profesionale contractul individual de estesuspendat, singura sancțiune ce ar putea interveni in situația in care salariatul nu-si executa obligația “de a fi stăruitor in pregătire si să nu renunțe la aceasta activitate înainte de expirarea perioadei” este cea prevăzuta de art. 14 – “încetarea formarii si rechemarea in tara”.
Urmarea este aceea că, exercitând munca sub autoritatea si pentru formator, salariatul care nu executa dispozițiile acestuia nu săvârșește o abatere disciplinara cu privire la raporturile de muncă pe care le are cu intimata.
Pentru aceste motive, instanța a considerat că intimata nu putea aplica o sancțiune disciplinara pe timpul așa-zisului contract de formare profesionala.
In ceea ce privește fondul faptelor pentru care salariatul a fost sancționat, instanța constata că, in zilele de 14 si 15.06.2007, acesta a declarat că dorește sa facă studiu, astfel cum este prevăzut in contract. Aceasta deoarece, atunci când a solicitat părții coreene prezentarea mecanismelor si instalațiilor i s-a spus că “studiul se face in pauza sau in dormitor, in șantier doar se muncește” (nota explicativa fila 36 dosar) si este confirmata de procesul verbal de constatare si raportul de sancționare (filele 33 si 34 dosar), in urma cărora s-a dispus repatrierea.
Atitudinea salariatului nu poate fi considerata o abatere disciplinară, atât timp cât actul adițional cuprinde norme (este drept nepuse in practica) cu privire la pregătirea teoretica (ex. “înzestrarea cu materiale didactice” art.5, “program zilnic de pregătire teoretică.” art.7, ” cursantul se obliga să-si însușească temeinic cunoștințele teoretice” (art.8 si 9) și, mai mult, lipsa de performanță în pregătire (inclusiv teoretică) poate duce la încetarea cursului.
Astfel, instanța constată că salariatul avea nu numai dreptul, dar si obligația de a-si desăvârși formarea teoretică. In condițiile in care formatorul organizase numai un program de lucru (a se vedea regulamentul fila 54 si 55), in cadrul orelor de “pregătire teoretică si practică” salariatul avea dreptul la studiu individual.
Cum reclamantul nu a încălcat prevederile actului adițional ci, dimpotrivă, s-a conformat obligațiilor prevăzute în acesta de a-si însuși elementele de teorie ale formarii sale profesionale, va fi anulata dispoziția nr. 1651/28.06.2007 de desfacere a contractului individual de munca a contestatorului.
Prin sentința civilă nr. 1919 din 31 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, a fost admisă acțiunea formulata de contestatorul prin SINDICATUL LIBER, în contradictoriu cu intimata M S-a dispus reintegrarea contestatorului in postul avut anterior emiterii dispozitiei anulate.
Totodată, a fost obligată intimata sa plateasca contestatorului despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, de la data concedierii pana la reintegrarea efectiva.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul
În motivarea recursului s-au invocat, în esență, următoarele motive de recurs:
Instanța interpretat greșit actul juridic dedus judecății schimbând natura și înțelesul acestuia.
În fapt, instanța a constatat că între părți nu s-a încheiat un act adițional la contractul individual de muncă, ci un contract de prestări servicii în folosul unui terț, iar în cazul nerespectării acestui contract răspunderea salariatului poate fi angajată pe tărâmul răspunderii contractuale și nu răspunderii disciplinare.
Dacă s-ar admite acest raționament, consecințele ar fi grave, întrucât salariatul nu ar mai beneficia de vechime în muncă, de indemnizația plătită în țară de către angajator, contractul individual de muncă nu se mai suspendă și deci încetează, iar competența de soluționare ar aparține instanței civile.
Instanța s-a pronunțat pe ceea ce nu s-a cerut, respectiv pe natura actului adițional, anulându-i toate efectele.
S-a făcut o greșită apreciere a probelor, reținându-se că nu s-a făcut dovada unei pregătiri teoretice a contestatorului.
Contestatorul făcea parte din categoria muncitorilor necalificați pentru care cursurile sunt succinte și se fac la locul de pregătire. Nimeni nu a contestat vreodată și nu a cerut să se depună un plan de formare profesională în instanță.
Acest gen de formare profesională se desfășoară de peste zece ani, nu a fost contestat niciodată, existând în acest sens un plan de formare profesională anual, transferul de know-frow fiind stipulat chiar în actele constitutive ale societății.
Instanța interpretează greșit toate dispozițiile actului adițional și face confuzie între multiplele forme în care se poate realiza formarea profesională.
Formarea profesională se poate face cu sau fără pregătire teoretică în funcție de meseria persoanei respective.
Instanța dreptul companiei de a aplica sancțiuni disciplinare salariaților aflați la formare profesională.
zis, instanța nu a analizat fondul pricinii din moment ce a reținut că angajatorul nu are dreptul să aplice sancțiuni disciplinare, dat fiind natura civilă a contractului.
În opinia instanței salariatul poate să facă orice în pentru că el nu poate fi tras la răspundere.
În realitate, prezenta acțiune a fost introdusă din temerea că acestui salariat i s-ar putea solicita cheltuielile pe care le-a făcut societatea cu formarea sa profesională, el neurmărind reintegrarea, întrucât s-a angajat la altă unitate și a cerut caracterizare în acest sens.
Intimatul contestator a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivare, s-a arătat că nu se poate susține că instanța s-a pronunțat pe ceea ce nu s-a cerut, respectiv pe natura actului adițional. Tribunalul Constanțaa procedat la o analiză completă și riguroasă a documentului în scopul de a stabili dacă fapta lui reprezintă o abatere prin prisma obligațiilor sale.
Nu are relevanță dacă alți angajați au făcut cursuri de specializare în. Instanța a stabilit că, potrivit probelor administrate nu a urmat cursuri de specializare în, iar din proba testimonială a reieșit că nu a fost singurul în această situație.
face abstracție de actul adițional încheiat între părți, prin care și-au asumat o serie de obligații. Atât timp cât actul adițional a prevăzut pregătirea teoretică nu se poate veni astăzi și susține că se putea și fără astfel de pregătire.
Interpretarea clauzelor actului adițional s-a făcut corect sub toate aspectele.
Interpretarea raporturilor dintre formator și s-a făcut în baza tuturor actelor aflate la dosar.
Contestatorul a dorit să fie reintegrat și să-și recupereze sumele de bani la care era îndreptățit. Faptul că între timp și-a căutat și și-a găsit un loc de muncă era un drept al său și, totodată, o obligație față de familia a cărui întreținător este.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate Curtea a admis recursul ca fondat pentru următoarele considerente:
Reclamantul a fost angajat la M prin contractul individual de muncă nr. 19378 din 19 ianuarie 2006 în funcția de muncitor necalificat tabulator în secția vopsitorie pentru un salariu de bază brut lunar de 677 lei.
Prin actul adițional la contractul individual de muncă a contestatorului, compania și-a asumat obligația de a crea toate condițiile de formare profesională a cursantului în condițiile art. 195 și art. 196 din Codul muncii, care reglementează formarea profesională a salariaților.
Potrivit art. 195 alin.2 din Codul muncii durata obligației salariatului de a presta muncă în favoarea angajatorului, precum și orice alte aspecte în legătură cu obligațiile salariatului, ulterioare formării profesionale, se stabilesc prin act adițional la contractul individual de muncă.
În mod greșit prima instanță a schimbat natura juridică a convenției încheiată între părți, apreciind că, în cauză, nu este vorba de un act adițional de formare profesională, ci de un contract de prestări servicii în folosul unui terț.
Din toate clauzele actului adițional referitoare la obiect – formare profesională durata stagiului de formare profesională, obligațiile companiei, obligațiile cursantului, evaluarea cursului, cheltuieli suportate de formator, rezultă faptul că ne aflăm în prezența unor clauze specifice unei convenții de formare profesională.
De altfel, prin cererea formulată contestatorul nu a solicitat nici un moment instanței să schimbe natura juridică a actului adițional încheiat între părți, ci acesta a invocat faptul că între părți, deși s-a încheiat un act adițional la contractul individual de muncă prin care părțile au fost de acord să urmeze un program de formare profesională pe Șantierul Naval din, intimatul nu și-a îndeplinit obligația pregătirii sale profesionale.
Prin decizia nr. 1651 din 28 iunie 2007 emisă de intimat s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al contestatorului începând cu 03 iulie 2007, motivat de faptul că a refuzat să îndeplinească sarcinile încredințate de superiorii săi, nerespectând dispozițiile conducătorului locului de pregătire din.
Ceea ce este important de clarificat în cauză este dacă contestatorul a săvârșit o abatere disciplinară în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu care să poate atrage aplicarea unei sancțiuni disciplinare.
Din raportul de constatare a abaterii disciplinare rezultă faptul că în data de 14 iunie 2007 și 15 iunie 2007 contestatorul a refuzat să își îndeplinească sarcinile de serviciu încredințate de către maistrul principal, motivat de faptul că dorește să facă studiu și să învețe – așa cum s-a stipulat prin actul de formare profesională.
Prin contestația formulată contestatorul a invocat faptul că intimata și-a încălcat obligațiile asumate prin actul adițional la contractul individual de muncă de a asigura formarea sa profesională.
Potrivit art. 5.6.6. din cap.V al Regulamentului de Ordine Interioară constituie abatere disciplinară și se poate dispune desfacerea disciplinară a contractului de muncă al salariatului în cazul în care a refuzat nejustificat dispozițiile vădit legale ale superiorilor.
Refuzul salariatului de a pune în dispozițiile superiorului, motivat de faptul că angajatorul nu a asigurat pregătirea sa profesională, nu poate fi considerat un refuz justificat.
În situația în care angajatorul nu își îndeplinește anumite obligații contractuale, în speță, obligația de pregătire profesională, persoana încadrată nu poate refuza prestarea muncii invocând excepția de neexecutare a contractului, ci are deschisă calea acțiunii în justiție pentru obligarea angajatorului la executarea prestației ce-i revine.
În consecință, salariatul nu poate invoca neexecutarea obligației de pregătire profesională pentru a-și înceta activitatea.
Acest fapt are la bază subordonarea, ca trăsătură specifică și esențială a contractului individual de muncă.
Subordonarea impune executarea de către salariat a atribuțiilor sale de serviciu cu respectarea programului de lucru stabilit de angajator și sub controlul acestuia. Neexecutarea obligației de pregătire profesională nu înlătură subordonarea salariatului față de angajator, astfel încât neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către salariat a obligațiilor sale poate determina sancționarea disciplinară a acestuia.
Chiar dacă contestatorul avea nemulțumiri în legătură cu modul în care angajatorul își execută obligațiile contractuale, nu acesta era cadrul legal în care trebuia să acționeze.
Dacă orice salariat nemulțumit ar înceta activitatea, întrucât angajatorul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, sau și le-a îndeplinit necorespunzător, acest lucru ar da naștere la perturbarea activității, stoparea procesului de producție, ceea ce este nepermis la un loc de muncă unde trebuie respectată disciplina muncii.
Prin art. 15 din actul adițional de formare profesională cursantul s-a angajat să respecte contractul colectiv de muncă și regulamentul intern de organizare ale companiei, în caz contrar, va suporta consecințele răspunderii disciplinare, administrative, penale ori civile, după caz.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul formulat și a modificat în tot sentința recurată, în sensul respingerii contestației ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de pârâtaSC M SA, cu sediul în M,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 1919 din 31 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamantprin SINDICATUL LIBER, cu sediul în M,-, județul C, având ca obiect conflict de muncă – contestație decizie concediere.
Modifică în tot sentința recurată, în sensul că respinge contestația ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 iunie 2008.
Pentru Președinte de complet, JUDECĂTORI,
– -, aflată în concediu de
odihnă, conform art. 261(2) Cod procedură
civilă, semnează Președinte de instanță,
Grefier,
– –
Red.hot.jud.fond
Red.dec.jud.-/16.07.2008
gref.AB/4 ex./17.07.2008
