ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
DOSAR NR.3399,-
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.58
Ședința publică din data de 29 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Alexandru Bobincă
JUDECĂTORI: Alexandru Bobincă, Cristina Mihaela Moiceanu Marilena
– –
Grefier –
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare a deciziei civile nr. 1081 din data de 14 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI în dosarul nr-, formulată de contestatoarea, domiciliată în P,-,.156 B,.A,.1,.5, județul P, împotriva intimatei în contestație DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI P, cu sediul în P,–16, județul
Contestația în anulare este scutită de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatoarea, reprezentată de avocat, din Baroul Prahova, lipsind Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat pentru contestatoarea depune la dosar împuternicirea avocațială nr.22 din 29 ianuarie 2008, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra contestației în anulare.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Avocat având cuvântul pentru contestatoare arată referitor la decizia de desfacere a contractului de muncă nr.11 din data de 20 aprilie 2007 că instanța de recurs a respins excepția nulității absolute acesteia invocată în instanță și prin notele scris, susținând că intimata a motivat decizia de desfacere a contractului de muncă în drept și nu a încălcat disp. art.62 alin.2 coroborat cu disp. art.268 alin.2 Codul muncii.
De asemenea, instanța de recurs a omis să cerceteze motivele de modificare a deciziei, respectiv procedura ilegală de cercetare disciplinară prealabilă.
Apreciază că, cercetarea prealabilă a fost viciată datorită actelor administrative ilegale și componenței comisiei de cercetare, comisie din care a făcut parte persoane care erau incompatibile.
Cu privire la decizia nr.18 din 27 aprilie 2007 arată că instanța de recurs nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra excepției nulității absolute, invocată prin apărător.
– 2 –
Consideră că această decizie este lovită de nulitate absolută potrivit disp. art. 62 alin.2 Codul muncii, întrucât nu a fost motivată în fapt, simpla cerere de schimbare a locului de muncă nu înseamnă o motivare în fapt a schimbării sancțiunii disciplinare, nu s-a întrunit comisia de cercetare prealabilă, singura îndreptățită să propună schimbarea unei sancțiuni disciplinare și decizia nu a fost semnată de persoana competentă.
Mai arată că instanța de recurs nu a analizat aspectul privitor la cererea de schimbare a locului de muncă formulată de contestatoare, cerere care a fost formulată după data emiterii deciziei de desfacere a contractului de muncă.
Solicită admiterea contestației în anulare, modificarea deciziei nr.1018/2007 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI și rejudecarea recursului, cu cheltuieli de judecată conform chitanței depuse la dosar.
După strigarea cauzei s-a prezentat în instanță pentru intimata Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului P și depune la dosar întâmpinare, în două exemplare și împuternicirea de reprezentare.
CURTEA
Deliberând asupra contestației în anulare a deciziei civile nr. 1081 din data de 14 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI în dosarul nr- formulată de contestatoarea, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, contestatoarea a chemat în judecată pe intimata Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului P, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea dispozițiilor nr. 11/20.04.2007, 522/27.04.2007 și 18/27.04.2007 emise de intimată și reîncadrarea contestatoarei pe postul avut anterior emiterii acestor decizii, cu aceleași drepturi salariale.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că prin dispoziția nr. 11/20.04.2007 s-a dispus desfacerea contractului său individual de muncă potrivit art. 264 alin.1 lit.f din Codul muncii, iar prin dispoziția nr. 18/27.04.2007 a intimatei s-a modificat art. 1 din dispoziția nr. 11/20.04.2007, contestatoarea fiind sancționată cu reducerea salariului în conformitate cu art. 264 alin.1 lit.d din Codul muncii și potrivit art. 2 din dispoziția nr. 18/27.04.2007, prevederile dispoziției nr. 11/20.04.2007 au rămas neschimbate.
A mai arătat contestatoarea că prin dispoziția nr. 522/27.04.20007 s-a dispus schimbarea locului său de muncă prin delegarea contestatoarei pe o perioadă de 10 zile în vederea predării postului avut anterior și deși nu s-a emis o decizie explicită pentru schimbarea locului de muncă, rezultă implicit acest lucru.
S-a mai susținut că dispozițiile contestate sunt nelegale, învederându-se că după data de 01.03.2007 a fost dezafectată o instalație termică, ce a fost înlocuită cu una nouă, iar materialele provenite din demontarea instalației au fost depozitate în
– 3 –
curtea complexului, fără a se efectua o inventariere, parte din ele fiind sustrase de diferite persoane și fără ca acest lucru să intre în atribuțiile de serviciu ale contestatoarei, s-a concluzionat că aceasta trebuia să supravegheze existența fizică a materialelor.
De asemenea, s-a arătat că inițial intimata luase măsura desfacerii contractului de muncă al contestatoarei, revenind ulterior, având în vedere situația personală a contestatoarei și aplicându-i acesteia o altă sancțiune, reținând însă că se face vinovată de sustragerea materialelor, schimbarea sancțiunii fiind condiționată de mutarea într-un alt post la, ce a dus și la diminuarea retribuției, lucru cu care contestatoarea nu este de acord.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, arătând că din declarațiile luate la cercetarea disciplinară prealabilă a reieșit faptul că numita a solicitat angajaților SC SRL, în ziua de 20.03.2007, să deschidă poarta din spatele complexului, lăsând să intre în incintă un autoturism în care se aflau două persoane, printre care și soțul unei asistente medicale din cadrul complexului, în autoturism fiind încărcate mai multe bucăți de țeavă. După plecarea autoturismului contestatoarea a solicitat angajaților firmei menționate mai sus să nu mai discute cu alte persoane despre această situație și să nu consemneze intrarea autoturismului în incinta unității, având cunoștință deci despre dispariția materialelor.
De asemenea, s-a arătat că potrivit declarației unui alt angajat, contestatoarea a fost înștiințată că acesta dorește să ia patru bucăți de țeavă dezafectată și chiar a fost prezentă în microbuzul complexului când s-a efectuat transportul la domiciliul acestuia, învederându-se totodată că prin cererea formulată la data de 27.04.2007 contestatoarea a solicitat trecerea pe postul de instructor de educație la Centrul de Plasament și Îngrijire de Zi.
Pe baza probatoriilor administrate în cauză, cu înscrisuri și interogatoriul intimatei luat la solicitarea contestatoarei, prin sentința civilă nr. 971/29 iunie 2007 Tribunalul Prahovaa respins contestația ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că prin dispoziția nr. 11/2007 emisă de intimată, contestatoarei i-a fost desfăcut contractul de muncă întrucât a dat dispoziție firmei de pază să permită accesul în instituție a unui autovehicul proprietate particulară în care s-a încărcat o cantitate de țeavă și ulterior, ținând cont că petenta nu a mai avut alte abateri și are un copil minor în întreținere, s-a emis dispoziția nr. 18/2007, de revocare a dispoziției nr. 11/2007 prin care se dispusese desfacerea disciplinară a contractului de muncă al acesteia, înlocuindu-se sancțiunea cu aceea a reducerii salariului cu 10% pe trei luni, conform art. 264 alin.1 lit.d din Codul muncii.
S-a mai reținut, pe baza probatoriilor administrate, că intimata a respectat dispozițiile Codului muncii referitoare la aplicarea sancțiunilor disciplinare, efectuând cercetarea disciplinară conform art. 267 din Codul muncii, iar sancțiunea aplicată fiind consecința abaterilor disciplinare săvârșite de contestatoare, astfel că dispoziția nr. 18/2007 este temeinică și legală.
În privința dispoziției nr. 522/2007 de schimbare a locului de muncă, s-a reținut că și aceasta este legală întrucât contestatoarea a solicitat prin adresa nr. 11707
– 4 –
din 27.04.2007 modificarea contractului individual de muncă, referitoare la locul de muncă, intimata aprobând această cerere și emițând dispoziția nr. 522/2007.
Așa fiind, prima instanță a apreciat contestația ca neîntemeiată și respins-o ca atare.
Împotriva sentinței instanței de fond, contestatoarea a declarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art. 304 pct.9 pr.civ.
Recurenta a susținut că printr-o greșită interpretare a probelor administrate, instanța i-a respins contestația, reținându-se în mod greșit că recurenta avea în custodie instalația dezafectată a centralei.
S- mai arătat că la data de 01.03.2007 a fost dezafectată instalația termică, ce a fost înlocuită cu una nouă, iar materialele provenite din demontarea instalației au fost depozitate în curtea complexului, fără inventarierea lor, și instanța de fond nu a analizat probele administrate în cauză, expres enumerate.
Astfel, s-a susținut că din adresa nr. -/22.02.2007 rezultă că centrala nu era înregistrată cu valoare în ca mijloc fix în cadrul direcției, din adeverința nr. 14648/30.05.2007 rezultă că recurenta nu a adus pagube materiale, putând să i se elibereze garanția de gestiune, iar la dosar se află depuse declarațiile mai multor salariați din care rezultă că recurenta nu a sustras în mod direct nici o cantitate de fier vechi, provenit din schimbarea instalației.
De asemenea, din declarația mecanicului de întreținere G și a numitului, persoane care au luat o parte din țeava dezafectată, rezultă că acordul a fost dat de către șeful complexului, recurenta neavând nici o responsabilitate în privința instalației dezafectate, neexistând niciun act în dosar din care să reiasă că a avut în gestiune instalația și că, pe linia atribuțiilor de serviciu, recurenta răspundea într-o formă sau alta de instalație.
În condițiile în care o parte din țevi au fost luate cu acordul șefului de complex, se concluzionează că recurenta nu putea fi sancționată, aceasta neavând în atribuțiile de serviciu instalația, care nu era înscrisă nici în inventarul direcției ca mijloc fix, fiind vorba de o reglare de conturi între șeful de complex și conducerea intimatei, care nu poate afecta activitatea recurentei din cadrul unității, aceasta nefiind anterior sancționată și neavând lipsă în gestiune.
Totodată, s-a arătat că schimbarea sancțiunii prin reducerea retribuției, s-a făcut prin șantajarea recurentei în sensul de a solicita schimbarea locului de muncă, în condițiile în care aceasta are un copil de 3 ani în întreținere și este imposibil să lucreze la schimb la unitatea din.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii contestației, cu cheltuieli de judecată, depunându-se la dosar o declarație extrajudiciară din partea numitei și concluzii scrise.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a răspuns criticilor aduse în recurs, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.
Prin decizia civilă nr.1081/2007 Curtea de APEL PLOIEȘTIa respins ca nefondat recursul contestatoarei.
Pentru a pronunța această soluție instanța de recurs a reținut că recurenta a avut calitatea de administrator la Complexul de Servicii Comunitare
– 5 –
” ” din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului P și că la această unitate s-au efectuat lucrări de înlocuire a instalației termice, urmând ca potrivit legii materialele și piesele rezultate din dezmembrare să fie valorificate.
La data de 20.03.2007 recurenta a permis pătrunderea în incita Complexului a unui autoturism particular în care au fost încărcate circa 30. țeavă de diferite dimensiuni.
Tot cu știința recurentei, mecanicul de întreținere al complexului și- însușit o altă cantitate de țeavă.
Aceste fapte constituie abateri disciplinare, deoarece recurenta avea sarcina de serviciu de a proteja patrimoniul unității și de a respecta dispozițiile legale privind valorificarea materialelor rezultate în urma demolării sau dezmembrării, astfel că sancțiunea aplicată este pe deplin justificată.
Curtea a reținut că nici motivul de ordine publică invocat la termenul din 14 noiembrie 2007 privind nemotivarea în drept a deciziei de sancționare nu este întemeiat, în speță, fiind respectate cerințele art. 62 alin. 2 și art. 268 alin.2 Codul muncii.
În fine, s-a reținut că măsura dispusă de intimată de schimbare a locului de muncă al recurentei, măsură luată la cererea expresă a acesteia nu este rezultatul presiunilor exercitate asupra recurentei, în speță, nefiind făcută nici un fel de probă în acest sens.
Împotriva acestei decizii, recurenta a formulat contestație în anulare prin care a pretins că la soluționarea recursului, Curtea a omis să analizeze o serie de critici formulate de aceasta, în sensul că nu a făcut nicio referire la disp. art. 61 lit.a Codul muncii privind desfacerea contractului individual de muncă ca sancțiune disciplinară.
De asemenea, nu au fost analizate nici criticile privind nerespectarea procedurii prealabilă de cercetare disciplinară sub aspectul faptului că din comisia de cercetare a făcut parte directorul executiv adjunct, care a întocmit și referatul de sesizare a comisiei și tot din compunerea acestuia a făcut parte și consilierul juridic, care ulterior a vizat de legalitate decizia.
contestatoarea că instanța de recurs nu a ținut seamă nici de apărarea acesteia în sensul că predarea materialelor către terțe persoane s-a efectuat la dispoziția conducătorului unității.
Decizia a mai fost criticată și în ceea ce privește nepronunțarea asupra excepției de nulitate având ca temei prevederile art. 62 alin.2 Codul muncii și vizând nemotivarea în fapt a deciziei, semnarea acesteia de o persoană necompetentă și neconvocarea comisiei de cercetare disciplinară, singura în măsură să propună schimbarea sancțiunii.
În fine, se pretinde că instanța de recurs nu a reținut și nu a analizat două aspecte ridicate de apărător și trecute în notele scrise.
Examinând soluția în raport cu motivele contestației în anulare formulată de recurenta, Curtea constată că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 318 Cod pr.civilă, așa după cum se va arăta în continuare:
– 6 –
Potrivit textului de lege sus-menționate hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.
În cazul litigiilor de muncă hotărârile nu pot fi atacate decât cu recurs și atunci motivele de casare nu sunt numai cele prevăzute de art. 304 Cod pr. civilă, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele, așa cum prevede disp. art. 3041Cod pr.civilă.
Condiția ca aceste motive de casare să poată fi examinate de instanța de recurs este ca ele să fie cuprinse în cererea de recurs, respectiv în motivarea acestuia și nu în notele scrise depuse cu ocazia judecății fondului, neluarea lor în discuție de către instanță nefiind caz de contestație în anulare conf. art. 318 Cod pr. civilă citat mai sus.
Cu privire la nulitatea de ordine publică invocată de contestatoare cu ocazia judecății recursului, instanța a răspuns acestui motiv de ordine publică, și faptul că, nu s-a făcut referire la dispoziția art. 61 lit. a Codul muncii este total lipsit de relevanță, deoarece sancțiunea disciplinară a contractului de muncă a fost revocată.
Lăsând la o parte împrejurarea că așa zisele “ilegalități” privind compunerea comisiei de cercetare disciplinară, nu au fost menționate în motivele de recurs, ci doar în notele scrise, ceea ce nu atrage incidența prev. art. 318 Cod pr.civilă, nu există nici un temei legal pentru a considera lovită de nulitate decizia de sancționare din aceste motive.
Raportul de subordonare dintre contestatoare și conducătorul unității și faptul că abaterile au fost săvârșite la indicația acestuia constituie o apărare a contestatoarei în cadrul motivelor de recurs vizând netemeinicia, ori sub acest aspect Curtea a făcut o amplă analiză a situației de fapt arătând în mod corect și complet temeiurile de fapt ale sancțiunii.
Curtea a analizat în decizia contestată și aspectul legat de schimbarea locului de muncă, și ca urmare, acesta nu mai poate constitui motiv de contestație în anulare indiferent de soluția adoptată.
Celelalte aspecte menționate în contestație privind semnarea deciziei, neconvocarea comisiei de cercetare disciplinară și cele menționate la pct. 2 lit.b din contestație nefiind cuprinse în cererea de recurs nu vor mai fi analizate întrucât așa cum s-a arătat mai sus ele nu atrag incidența disp. 318 Cod pr.civilă.
Așa fiind, contestația în anulare se privește ca nefondată și urmează a fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată, contestația în anulare a deciziei civile nr. 1081 din data de 14 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI în dosarul nr-, formulată de contestatoarea, domiciliată în P,-,.156 B,.A,.1,.5, județul P, împotriva
– 7 –
intimatei în contestație DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI P, cu sediul în P,–16, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29 ianuarie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Alexandru Bobincă, Cristina Mihaela Moiceanu Marilena
– – – – – –
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
red. /
2 ex./13.02.2008
