Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.595/CM
Ședința publică din 7 iulie 2008
Completul specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Jelena Zalman
Grefier – – –
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul reclamant, domiciliat în C, str. -,. 4. Sc. A,. 3, împotriva sentinței civile nr. 362/26.03.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SRL, cu sediul în C,-, având ca obiect contestație decizie de concediere.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 1 iulie 2008 și au fost consemnate în încheierea din data respectivă ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar curtea pentru a da posibilitate recurentului reclamant să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 3 iulie 2008 și apoi 7 iulie 2008, când a dat următoarea soluție:
CURTEA
Cu privire la recursul civil de față;
Gad eclarat recurs la 16 mai 2008 împotriva sentinței civile pronunțată de Tribunalul Constanța, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt, se reține că, obiectul acțiunii reclamantului G, astfel cum a fost completată și precizată pe parcursul procesului, îl constituie:
– constatarea nulității absolute/anularea deciziei nr. 188/09.03.2007 emisă
de C;
– reintegrarea în funcția deținută anterior emiterii deciziei, cu plata
despăgubirilor echivalente cu drepturile datorate până la reintegrare;
– anularea actului adițional la contractul de muncă, nr. 11/13.12.2006;
– anularea deciziei de imputare 185/09.03.2007 și obligarea societății la
restituirea sumei reținute din drepturile salariale;
– radierea mențiunilor referitoare la încetarea raporturilor de muncă în
temeiul deciziei nr. 188/09.03.2007.
Reclamantul a renunțat la judecată asupra capătului de cerere vizând anularea deciziei nr. 86/01.02.2007, în condițiile art. 246 Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr. 435/CM din 20.11.2007 a Curții de APEL CONSTANȚAa fost admis recursul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 1244/18.07.2007 a Tribunalului Constanța -secția civilă, cu consecința casării cu trimitere spre rejudecare.
Instanța de recurs a constatat că, deși prima instanță a apreciat ca fiind lipsită de interes cererea de anulare a actului adițional nr. 11/2006 la contractul individual de muncă, totuși actul a consemnat schimbarea contestatorului din funcția de,director în, departament.
Curtea a reținut că la dosar a fost depusă și cererea din 25.05.2007 prin care contestatorul și-a precizat obiectul acțiunii și asupra conținutului căreia instanța de fond nu s-a pronunțat.
Prin sentința civilă nr. 362/26.03.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, a fost admisă în parte acțiunea contestatorului, în contradictoriu cu intimata din A fost anulat actul adițional nr. 11/13.12.2006 privind modificarea contractului individual de muncă al contestatorului.
De asemenea, a fost anulată decizia nr. 188/09.03.2007 și a fost obligată intimata C la plata către contestator a despăgubirilor egale cu drepturile salariale la care ar fi avut dreptul corespunzător funcției de director executiv, pentru perioada 10.03.2007 – 29.06.2007.
A fost respinsă ca nefondată cererea de reintegrare a contestatorului în funcția de director executiv. A fost respinsă excepția nulității absolute a deciziei nr. 188/09.03.2007 invocate de contestator. A fost obligată intimata să efectueze demersurile necesare radierii mențiunilor din carnetul de muncă, privitoare la modificarea contractului prin actul adițional nr. 11/2006 și la încetarea raporturilor de muncă în baza deciziei nr. 188/09.03.2007. A fost anulată decizia de imputare nr. 185/09.03.2007 și a fost obligată intimata la plata către contestator a sumei de 772 lei, reprezentând drepturi salariale reținute nelegal.
Totodată, s-a luat act de renunțarea contestatorului la judecată cât privește anularea deciziei nr. 86/01.02.2007.
Instanța, la pronunțarea acestei soluții, a avut în vedere următoarele considerente:
1. Conform contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 47421/29.03.1995, contestatorul Gaf ost angajat în funcția de director al C (filele 54 – 55 dosar -). În egală măsură, contestatorul avea și calitatea de asociat al societății, astfel cum rezultă din actele constitutive.
Pe baza propunerii formulate de o parte a consiliului de administrație, prin hotărârea Adunării Generale Extraordinare a asociaților din data de 7.12.2006 s-a stabilit schimbarea funcției deținute de contestator, în sensul că acesta rămâne salariat, dar cu alte atribuții de serviciu, fiindu-i totodată retras mandatul comercial – în sensul retragerii calității de membru al consiliului de administrație (filele 49-51).
În considerarea acestei hotărâri a fost emis actul adițional nr. 11/13.12.2006,privind modificarea contractului individual de muncă, prin care angajatorul a stabilit noul post ocupat – anume, departament, cod – ( fila 132 dosar nr. – ).
Actul, care modifica în fapt prin voința unilaterală a angajatorului felul muncii salariatului, nu a fost semnat de către ambele părți.
Conform art. 41 alin. 1 Codul muncii, contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților, iar în speță nu este întâlnit unul din cazurile reglementate de lege cu titlu de excepție.
Așadar, modificarea unilaterală a oricăruia dintre elementele contractului individual de muncă (în speță, felul muncii) nu poate fi admisă, iar susținerile contestatorului, potrivit cărora actul adițional este nul, sunt întemeiate.
În raport de aceste considerente, s-a dispus anularea actului adițional nr. 11/13.12.2006 privind modificarea contractului individual de muncă al contestatorului.
2. Cu privire la încetarea contractului de muncă:
Prin decizia nr. 188/06.03.2007 emisă de C s-a dispus încetarea contractului individual de muncă nr. 47421/29.03.1995, în temeiul art. 58 și art. 61 lit. a, precum și art. 263 Codul muncii.
Actul a reținut că în perioada 01 – 28.02.2007 salariatul a săvârșit abateri disciplinare constând în absențe nemotivate, întârzieri repetate la program, părăsirea locului de muncă fără anunțarea conducerii societății și nerespectarea hotărârilor acesteia.
S-a avut în vedere că a fost realizată cercetarea disciplinară prin convocarea Comisiei, cu decizia nr. 157/23.02.2007 și finalizată prin procesul-verbal din 02.03.2007 și hotărârea AGA nr. 2/06.03.2007 ( filele 76 – 98 ).
Prin întâmpinarea depusă la termenul din 22.02.2008, societatea intimată a invocat faptul că în perioada 08.12.2006 – 31.01.2007, contestatorul a fost prezent la serviciu doar două ore efectuate în zilele de 27.12.2006 și 28.12.2006, restul perioadei aflându-se în concediu medical și în concediu de odihnă.
S-a menționat că în perioada 01.02.2007 – 23.02.2007 contestatorul a înregistrat multiple abateri disciplinare, constând în abateri nemotivate de la serviciu, declarații repetate în sensul de a nu respecta hotărârile AGA, luate cu vot majoritar, încălcări reperate al hotărârilor AGA, sabotarea și destabilizarea activității societății, sfidarea directorilor executivi, denigrarea celorlalți asociați și a acțiunilor acestora.
Intimata a precizat că faptele imputate sunt reale și necontestate de către fostul salariat, fiind deopotrivă deosebit de grave, în sensul că a fost periclitată desfășurarea normală a activității societății.
S-a menționat că fostul salariat a continuat să se prezinte sporadic și să plece după câteva ore de la serviciu și ulterior datei de 01.03.2007, fapt dovedit prin foaia colectivă de prezență.
Conform art. 268 alin. 1 Codul muncii, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
În speță, angajatorul nu a uzat de prerogativa disciplinară pentru fiecare din faptele invocate în preambulul deciziei de concediere, limitându-se la a constata global la data cercetării disciplinare că salariatul a înregistrat absențe nemotivate în perioada 1 – 23.02.2007 și că nu a respectat hotărârile adunării generale (filele 76 – 79 dosar -).
Această situație nu este, însă, întru totul reală, întrucât angajatorul nu s-a prevalat de dreptul de a contesta pe cale administrativă, conform art. 51 din nr.OUG 158/2005, valabilitatea certificatului medical nr. -/15.02.2007, împrejurare față de care nu poate infirma faptul că salariatul s-a aflat în incapacitate temporară de muncă în perioada 15.02. – 21.02.2007 (fila 75 dosar nr. -).
Decizia nr. 188/09.03.2007 de încetare a contractului de muncă a fost considerată nelegală, motiv pentru care a fost admis acest capăt de cerere, în sensul anulării ei.
3. În ce privește temeiurile de nulitate absolută a deciziei, însă, instanța a reținut că acestea nu subzistă, întrucât angajatorul a probat efectuarea procedurii de cercetare disciplinară cu respectarea prevederilor art. 267 Codul muncii, iar actul sancționator cuprinde toate elementele prevăzute sub această sancțiune prin art. 268 Codul muncii (fiind enunțate faptele apreciate ca abatere disciplinară, textele statutare avute în vedere la stabilirea sancțiunii, considerentele legate de procedura cercetării disciplinare și termenul de contestare). Neindicarea expresă a instanței competente nu constituie un motiv de nulitate absolută, astfel cum s-a susținut prin precizările acțiunii, câtă vreme angajatorul s-a raportat în elaborarea deciziei la conținutul art. 284 alin. 2 Codul muncii, iar contestatorul a cunoscut faptul că acțiunea în contestarea deciziei este de competența tribunalului, formulând-o în consecință.
4. În ce privește repunerea părților în situația anterioară, în sensul reîncadrării salariatului pe postul deținut anterior modificării unilaterale a felului muncii și al plății drepturilor corespunzătoare, au fost avute în vedere următoarele considerente:
Prin contractul individual de muncă nr. 47421/29.03.1995, contestatorul Gaf ost angajat în funcția de director al
Repunerea în situația anterioară ar presupune încadrarea în aceeași funcție a contestatorului. Această situație nu mai este, însă, posibilă la data soluționării prezentului litigiu, întrucât prin art. V din nr.OUG 82/2007 de modificare și completare a Legii nr. 31/1990 (intrată în vigoare la data de 29.06.2007), s-a statuat că, prin derogare de la prevederile art. 56 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, contractele de muncă ale administratorilor/ directorilor, încheiate pentru îndeplinirea mandatului de administrator/ director înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență,încetează de drept la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență.
um contestatorul a solicitat repunerea în situația anterioară, iar prin modificarea legislativă expresă și prohibitivă, o asemenea reîncadrare nu mai poate fi dispusă, a fost respins ca nefondat acest capăt de cerere.
5. Situația evocată nu exclude, însă, în contextul dat de art. 87 Codul muncii, obligarea societății pârâte la plata către contestator a despăgubirilor echivalente cu drepturile salariale la care ar fi avut dreptul pentru funcția de director executiv, pentru perioada cuprinsă între data încetării contractului urmare concedierii (10.03.2007) și data până la care, în mod legal, putea ocupa o asemenea funcție (29.06.2007, a intrării în vigoare a nr.OUG 82/2007).
6. În ce privește legalitatea deciziei nr. 185/09.03.2007 și a reținerii drepturilor salariale:
Conform art. 270 alin 1 Codul muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu lor.
S-a dispus ca angajatorul să fie obligat să restituie contestatorului suma de 772 lei consemnată în dispoziția de încasare nr. 3/12.03.2007 și achitată de fostul salariat conform chitanțelor nr. -/06.04.2007, nr. -/12.03.2007 și -/23.04.2007.
7. Ca o consecință a anulării deciziei nr. 188/09.03.2007 și față de interesul fostului salariat de a fi înlăturate mențiunile consemnate în documentația ținută de angajator, a fost obligată intimata SC. SR. să efectueze demersurile necesare radierii mențiunilor corespunzătoare modificării contractului prin actul adițional nr. 11/2006 și concedierii, din carnetul de muncă.
8. În temeiul art. 246 Cod procedură civilă, s-a luat act de renunțarea contestatorului la judecată cât privește anularea deciziei nr. 86/01.02.2007.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat, în esență, următoarele:
1.Hotărârea recurată a fost dată, în ceea ce privește acordarea despăgubirilor, cu aplicarea greșită a legii – motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 – teza finală Cod procedură civilă.
Tribunalul Constanțaa aplicat în mod greșit dispozițiile art. V din nr.OUG 82/2007, act normativ care modifică și completează Legea nr. 31/1990.
Reglementarea de la art. V al trebuia OUG interpretată în raport de întreg ansamblul reglementărilor din textul legii, iar apoi de construcția legislativă a legii modificate și completate, așa cum se reconfigurează această prevedere, modificările și completările ce i s-au adus, inclusiv prin interpretare istorică și socio-economică.
Realizând o astfel de analiză se poate observa că Legea nr. 31/1990 mai fusese modificată recent pe o expunere de motive parțial identică și în ansamblu similară, prin Legea nr. 441 din 27 noiembrie 2007.
Prin această lege, în capitolul 4 societățile pe acțiuni în secțiunea a III-a despre administrarea societății” s-a statuat pentru prima dată că administratorii acestor societăți nu pot fi salariați ai societății, art.137/1, că administratori pot delega atribuțiile de administrare către/prin numirea de directori (art. 138 cu trimitere la art. 143) și că membrii Consiliului de administrație pot fi executivi, administratori neexecutivi fiind aceia care nu au fost numiți și directori (art. 138/1).
Prin art. V nu s-a dorit încetarea de drept a contractelor de muncă a tuturor directorilor/administratori.
Prin aceeași ordonanță de urgență s-a îndreptat și art. 196/1 din Legea nr. 31/1990.
2.Chiar dacă instanța de fond a apreciat corect în ceea ce privește incidența textului de lege avut în vedere art. V din nr.OUG 82/2007 – în cazul directorilor societăților comerciale cu răspundere limitată, soluția dată în cauză este total greșită, aceasta deoarece nu poate fi ignorată situația concretă în care se afla contestatoarea în momentul intrării în vigoare a actului normativ, întrucât avea contractul de muncă desfăcut disciplinar, desfacere constatată de instanță ca fiind nelegală, iar aceasta din culpa societății.
Ceilalți asociați dorind să-l umilească și să-i facă rău pentru viitor, au refuzat o rezolvare civilizată, optând pentru desfacerea disciplinară a contractului cu bunăștiință.
A solicitat obligarea la plata despăgubirilor numai până la data efectuării modificărilor în carnetul de muncă.
Textul de lege incident în cauză prevede că angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau numai din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Consecința modului nelegal de concediere a fost că în toată această perioadă contestatorul a fost lipsit de un salariu, fie și unul la nivel minim pe economie – 1.000 lei conform contractului colectiv de muncă la nivel național.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, învederând, în esență, următoarele:
Actul adițional nr. 11 din 13 decembrie 2006, prin care s-a modificat felul muncii contestatorului, din cea de Director în cea de Departament a fost urmarea firească a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Asociaților, din 07 decembrie 2006, luată cu votul majoritar al asociaților, Hotărârea fiind semnată și de contestator.
Postul de director pe care fusese încadrat contestatorul, a fost desființat de la 01 iulie 2007, conform Hotărârii din 08 ianuarie 2007, care a aprobat noua organigramă a societății.
În data de 01 februarie 2007 contestatorul s-a prezentat la serviciu, după efectuarea concediului de odihnă pentru întreg anul 2007. În aceeași dată au fost repartizate serviciile executive către cei trei Directori executivi, conform Organigramei societății cu Deciziile 83, 84 și 85 din 01 iunie 2007, iar cu Decizia nr. 86 din 01 februarie 2007, contestatorul a fost eliberat de sarcinile executive corespunzătoare postului desființat de Director Calitate-Mediu, cu toate responsabilitățile suplimentare, urmând ca, începând cu aceeași dată să primească alte sarcini executive, cu păstrarea salariului de încadrare brut, corespunzător funcției executive anterioare.
Pe timpul judecării procesului contestatorul a renunțat să conteste Decizia nr. 86 din 01 februarie 2007 în acest mod exprimându-și acordul cu aceasta și implicit și cu prevederile Actului Adițional nr. 11 din 13 decembrie 2006.
Contractul de muncă al contestatorului, urmare căruia acesta era angajat pe funcția de Director, a încetat ca urmare a desființării postului conform noii Organigrame a societății valabile de la 01 ianuarie 2007.
Măsura luată de societate, respectiv sancționarea cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă a fost determinată de atitudinea contestatorului care a încălcat normele legale și regulamentul intern aplicabil în unitate.
Multitudinea abaterilor săvârșite de contestator rezultă din Anexa 1 la Decizia nr. 157 din 23 februarie 2007, iar din Procesul-verbal din 02 martie 2007, rezultă că “faptele prezentate în Anexa 1 sunt deosebit de grave periclitând desfășurarea normală a activității societății”.
Recursul nu este fondat și va fi respins având în vedere următoarele considerente:
Art. V din nr.OUG 82 din 28 iunie 2007, privind modificarea și completarea Legii nr. 31/1990, privind societățile comerciale și a altor acte normative incidente dispune: “Prin derogare de la prevederile art. 56 din Legea nr. 53/2003, Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, contractele de muncă ale administratorilor/directorilor, încheiate pentru îndeplinirea mandatului de administrator/director înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, încetează de drept la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență sau, în cazul în care mandatul a fost acceptat ulterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, de la data acceptării mandatului.
Art. 56 din Codul muncii prevede cazurile în care contractul individual de muncă încetează de drept, iar prin textul de lege mai sus citat s-a derogat de la dispozițiile art. 56, în sensul că legiuitorul a înțeles să prevadă și un caz de încetare de drept în cazul contractelor de muncă ale administratorilor și directorilor încheiate pentru îndeplinirea mandatului de administrator/director înainte de intrarea în vigoare a ordonanței.
Pentru a nu lăsa loc de interpretare legiuitorul a arătat că aceste contracte încetează de drept chiar dacă acceptarea mandatului s-a făcut după intrarea în vigoare a ordonanței cu precizarea că momentul încetării este data acceptării mandatului.
Legiuitorul nu a făcut distincție în legătură cu aplicarea acestui text de lege, în sensul că acesta are în vedere numai contractele de muncă ale directorilor/administratori ale societăților pe acțiuni, el nefiind aplicabil și societăților cu răspundere limitată, iar unde legiuitorul nu distinge, nici interpretul nu poate să o facă, întrucât ar adăuga la textul de lege și s-ar suprapune peste puterea legiuitoare, ceea ce este nepermis.
Toate alegațiile recurentei referitoare la evoluția modificărilor Legii nr. 31/1990 în ceea ce privește societățile pe acțiuni și administrația societăților exced obiectului judecății, întrucât în cauză raportul de muncă s-a derulat în cadrul unei societăți cu răspundere limitată și aceasta trebuie să constituie preocuparea instanței, respectiv de a analiza incidența dispozițiilor art. V din nr.OUG 82/2007 la această categorie de societăți.
S-a invocat în apărare și nota nr. 813 din 15 august 2007, emisă de Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de șanse, nota dată în vederea aplicării unitare a prevederilor art. 196 din Legea nr. 31/1990, notă din al cărei cuprins rezultă că Ministerul Justiției a inițiat modificarea prevederilor art. 196, întrucât din evaluarea practicii a rezultat că articolul era interpretat eronat.
Dincolo de faptul că această notă nu a constituit obiect de preocupare pentru instanța de fond, arătăm că ea se constituie într-un răspuns referitor la un demers legislativ inițiat de Ministerul Justiției în privința modificării art. 1961din Legea nr. 31/1990, text de lege ce nu a stat la baza considerentelor sentinței instanței de fond.
Norma juridică cuprinsă în art. 196(3) din Legea nr. 31/1990 modificată prin nr.OUG 82/2007 face trimitere la posibilitatea asociatului unic de a avea calitatea de salariat al societății cu răspundere limitată, text de lege lipsit de relevanță în cauză, întrucât recurentul reclamant nu a avut calitatea de asociat unic.
O altă critică a sentinței este aceea referitoare la împrejurarea că la momentul intrării în vigoare a nr.OUG 82/2007, contractul de muncă al contestatorului era desfăcut – desfacere cu privire la care instanța de fond a statuat că era nelegală, astfel că nu se poate aprecia că el ar fi încetat automat la 29 iunie 2007, fiind posibilă o încetare anterioară și pentru alte motive.
Recurentul reclamant ignoră circumstanțele reale ale cauzei și anume: s-a statuat irevocabil că încetarea contractului de muncă a fost nelegală, din momentul emiterii deciziei acesta nu a mai prestat activitate în folosul angajatorului, fiind angrenat în derularea demersului judiciar de față, nu au intervenit alte cauze de încetare de drept a contractului de muncă în afară de aceea prevăzută de art. V din nr.OUG 82/2007, astfel că în mod judicios a consacrat instanța de fond că drepturile bănești puteau fi acordate numai până la momentul 29 iunie 2007.
Pretenția recurentului de a i se acorda drepturile salariale până la data radierii mențiunilor din contractul de muncă privitoare la modificarea art.2 prin actul adițional 11/2006 și încetarea raporturilor de muncă în baza deciziei nr. 188 din 09 martie 2007 nu are nici un suport legal, știut fiind că sentința Tribunalului este de la momentul pronunțării ei, iar recurentul nu a justificat în nici un mod că această mențiune l-a prejudiciat în vreun fel, anterior pronunțării sentinței judecătorești, lăsând la o parte faptul că nici nu a fost formulat un capăt de cerere cu acest obiect în fața instanței de fond.
Pe cale de consecință, Curtea, găsind criticile neîntemeiate, va respinge recursul ca nefondat în baza art. 312 Cod procedură civilă.
Recurentul va fi obligat, totodată, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.570 lei, reprezentând onorariu avocat, avându-se în vedere dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, în conformitate cu care partea care cade în pretenții va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurentul reclamant, domiciliat în C, str. -,. 4. Sc. A,. 3, împotriva sentinței civile nr. 362/26.03.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SRL, cu sediul în C,-, având ca obiect contestație decizie de concediere.
Obligă la 3.570 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 07 iulie 2008.
PREȘEDINTE, Pentru judecători – –
și – -, aflați în concediu de
odihnă, conform art. 261(2) Cod procedură
civilă, semnează Președinte de instanță,
Pentru grefier – -, aflată în concediu de odihnă,
conform art. 261(2) Cod procedură civilă,
semnează Grefier de secție,
Red.hot.jud.fond
Red.dec.jud.-/21.07.2008
gref.AB/2 ex./21.07.2008
