Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 634/CM
Ședința publică din data de 2 noiembrie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTORI: Maria Apostol, Mariana Bădulescu Răzvan Anghel
– – –
Grefier – – –
S-a luat în examinare recursul civil formulat de reclamanta, domiciliată în C,-, -. A, etaj 4, județul C, împotriva sentinței civile nr. 406 din 25 martie 2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtăSC SRL, cu sediul în C, Zona Liberă C Sud, 1, -nexa S, județul C, având ca obiect conflict de muncă – contestație decizie concediere.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 27 octombrie 2009 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Curtea, pentru a-i da posibilitatea apărătorului recurentei reclamante să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispozițiilor art. 156 alin. 2 și art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea asupra cauzei la datele de 29 octombrie 2009 și 2 noiembrie 2009.
CURTEA
Cu privire la recursul civil de față, Curtea reține următoarele:
Reclamanta a chemat în judecată, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. 6645/20.11.2008 prin care i s-a desfăcut contractul individual de muncă, reintegrarea în funcția deținută anterior cu obligarea intimatei la plata drepturilor salariale de la data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrarea în funcție și plata cheltuielilor de judecată.
În motivare acțiunii, s-a arătat că prin decizia sus menționată i-a fost desfăcut contractul individual de muncă potrivit art. 68 coroborat cu art. 61 lit. a Codul muncii, decizia fiind nulă absolut potrivit art. 268 Codul muncii, întrucât nu există o descriere completă a faptei care constituie abatere disciplinară, nu au fost arătate motivele prin care s-au înlăturat apărările contestatoarei în cadrul procedurii disciplinare și nu a fost arătată corect instanța competentă să soluționeze contestația, fiind indicată Judecătoria Constanța, în loc de Tribunalul Constanța.
A mai arătat că s-a făcut o în ceea ce o privește deoarece, deși era vorba de o gestiune colectivă, au fost cercetate disciplinar numai anumite persoane, iar contractul de muncă a fost desfăcut doar acelora care nu au putut fi șantajate și nu au semnat cele incluse de către conducere.
Întrucât pe o lungă perioada de timp, în activitatea prestată nu s-au înregistrat probleme, s-a solicitat înlocuirea sancțiunii cu o sancțiune mai ușoară potrivit art. 266 Codul muncii, întrucât individualizarea sancțiunii poate fi făcută potrivit acestui text.
La termenul din 30.01.2009, contestatoarea și-a completat acțiunea cu un nou capăt de cerere, respectiv obligarea pârâtei la plata despăgubirilor morale în sumă de 10.000 RON motivat pe faptul că desfacerea contractului său individual de muncă, efectuat în preajma sărbătorilor de iarnă, a produs contestatoarei și suferințe de ordin moral.
La același termen, instanța a respins excepția nulității absolute a deciziei contestate, constatând că prevederile art. 268 alin. 1 lit. a și c Codul muncii au fost respectate la întocmirea actului contestat, respectiv decizia conține descrierea faptei care constituie abatere disciplinară – neglijarea sarcinilor de serviciu care au dus la o lipsă de inventar în gestiunea magazinului – și motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare – s-a menționat că apărările formulate de contestatoare au fost înlăturate întrucât fapta comisă a fost recunoscută.
Prin sentința civilă nr. 406 din 25 martie 2009 Tribunalul Constanța a respins ca nefondată contestația formulată de reclamanta
Pentru a dispune astfel, prima instanța a reținut următoarele aspecte:
În calitate de șef raion mărfuri nealimentare, funcție deținută în baza actul adițional nr. 01/12.08.2008 la contractul individual de muncă, contestatoarea avea atribuții și sarcini specifice conținute în fișa postului printre care: primirea mărfurilor, recepția cantitativă, calitativă și valorică a acestora; urmărirea realizării cu corectitudine a vânzărilor numai prin emiterea bonurilor de vânzare în sistemul informatic/fiscal, verificarea și încasarea vânzărilor în numerar sau pe carduri prin cititorul special; urmărirea zilnică a stocurilor de mărfuri respectarea mecanismelor de desfășurare a promoțiilor.
Totodată, contestatoarea răspundea de recepția cantitativă și calitativă a mărfurilor, de expunerea la vânzare a acestora, de activitatea întregului personal al magazinului, de întocmirea zilnică a raportului de vânzări, a bonului Zar aportului cititorului de carduri, a raportului de gestiune, a monetarului, numerarului și predarea acestuia la șeful magazinului.
Angajatorul a constatat la inventarul efectuat prin compararea cu stocurile scriptice, produse în plus în valoare de 2.461,10 Euro și produse în minus în valoare de 9.896,01 Euro, inventar consemnat în referatul datat 05.11.2008, inventar care a relevat minusuri în gestiune mai mari decât la ultimul inventar din 16.07.2008.
În cursul cercetării disciplinare, contestatoarea a explicat lipsa mărfurilor din magazin datorită greșelilor făcute de personalul magazinului la casa de marcat dar și din posibilele furturi comise de terți, s-a dovedit că magazinul a
fost dotat cu camere de supraveghere în punctele sensibile respectiv, la intrări și locurile unde se aflau obiecte mici și ușor de sustras, camerele de supraveghere putând acoperi doar 70% din suprafața magazinului, restul rămânând nesupravegheat, revenind personalului obligația supravegherii.
Din probele administrate Tribunalul a reținut că există sisteme de securitate și antifurt care exclud astfel spargerile cauzate magazinului, argument completat și de faptul că nu au existat înregistrate plângeri referitoare la aceste sustrageri la organele de urmărire penală.
Instanța de fond a apreciat că încălcarea atribuțiunilor de serviciu constă în lipsa de responsabilitate și neglijența ce trebuia să fie respectată de contestatoare în funcția sa de șef raion mărfuri nealimentare, chiar în condițiile în care gestiunea magazinului este colectivă.
Răspunderea disciplinară – ca formă a răspunderii contractuale ce se întemeiază pe relațiile de muncă – are ca elemente esențiale calitatea de salariat, existența unei fapte ilicite, vinovăția, rezultatul dăunător și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și acest rezultat.
Deoarece Codul muncii nu stabilește, în mod imperativ, ordinea de aplicare a sancțiunilor, angajatorul este îndreptățit ca, în funcție de fapta săvârșită urmările produse și vinovăția făptuitorului,să ia măsura desfacerii contractului de muncă, fără a fi obligat a adopta o măsură disciplinară mai gravă, abia după ce a dispus una mai ușoară.
În cazul reclamantei, aceste principii legale de stabilirea răspunderii disciplinare și a individualizării sancțiunii aplicabile, au fost pe deplin respectate de intimată: fapta salariatei este gravă – s-a produs o lipsă în gestiunea de care răspundea aceasta în sumă de 9.896,01 Euro; astfel de incidente s-au mai înregistrat în societate – toate inventarele ținute până la concedierea reclamantei soldându-se cu lipsuri importante.
Pentru aceste considerente, instanța de fond a apreciat că fapta reținută de angajator drept abatere disciplinară întrunește elementele esențiale, sancțiunea aplicată fiind legală și temeinică, motiv pentru care a respins contestația – inclusiv cererea de aplicare a unei sancțiuni mai blânde – ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta reclamantă care a formulat următoarele critici:
În data de 12 august 2008 fost promovată în funcția de adjunct șef raion mărfuri nealimentare, printr-un act adițional dar fișa postului, ca și descriere a obiectului contractului de muncă, rămânând pentru funcția de asistent vânzări, deci fără a primi responsabilități sporite față de oricare alt gestionar al unității.
Punctul de lucru al societății era compus din două incinte separate pentru magazine, respectiv un magazin mare, unde se aflau produsele non-alimentare și un magazin mic, unde se comercializau produse alimentare, instrumente de scris și ceasuri și alte două incinte pentru magaziile de depozitare fond de marfă.
Din perspectiva modului de securizare video a locului său de muncă, recurenta arată că în magazin erau amplasate un număr de trei camere de supraveghere nefuncționale și care nu au înregistrat niciodată nimic iar magazia nu era dotată cu niciun alt mijloc de securizare.
Un posibil motiv al deficiențelor din gestiunea faptică, reprezentat strict de minusuri, putea fi atât acela că între ultimele două inventare prețurile fuseseră mărite iar minusurile constatate anterior s-au majorat proporțional, cât și legat de recodificarea produselor care nu s-a importat corespunzător în programul informatic de gestiune.
Cu privire la cercetarea disciplinară prealabilă recurenta arată că aceasta s-a desfășurat doar de către managerul de resurse umane și nu de comisia despre care se face vorbire în procesul-verbal de cercetare.
În acest contest al cercetării prealabile, au fost audiate doar 7 gestionare și o vânzătoare fără gestiune, deși în magazin (punct de lucru) lucrau 11 persoane, respectiv încă 7 gestionare și 4 vânzătoare fără gestiune.
Instanța de fond nu a observat faptul că reclamanta nu avea atribuții de coordonare ori de control asupra celorlalte angajate și în mod greșit a responsabilizat-o cu atribuții pe care nu le-a avut niciodată.
Hotărârea instanței de fond este nelegală deoarece, fiind în situația unei gestiuni colective în spiritul prevederilor art. 269 și următoarele raportat la art. 263 Codul muncii, pentru o temeinicie a angajării răspunderii, sub toate formele acesteia, era absolut necesar să se verifice gradul recurentei de implicare în activitățile care s-au constituit în fapte disciplinare, limitele răspunderii sale în ansamblul răspunderii colective a tuturor gestionarelor și nu numai a unei părți dintre acestea, așa cum s-a întâmplat.
În motivarea hotărârii pronunțate pe fond instanța confundă probatoriile administrate, declarațiile date de toți angajatorii cercetați și chiar nu observă limitele recurentei de competență stabilite expres în fișa postului.
Concret, instanța a analizat materialul probator în mod superficial, fără să se aplece asupra consistenței și gradului de incidență în cadrul procesual al cauzei și, pe fondul acestei confuzii, interpretează greșit valoarea probelor, pronunțând o hotărâre lipsită de temei legal.
Recurenta concluzionează asupra criticilor formulate arătând că acestea vizează aspectele care au stat la baza cercetării judecătorești, în sensul că au fost ignorate actele care au stat la baza cercetărilor prealabile, probele administrate în fața instanței au fost interpretate disproporționat și fără a ține cont de consistența și conținutul acestora.
Din actele aflate la dosarul cauzei se putea evidenția fără echivoc că acuzația de neglijență în serviciu nu se susține pentru că neglijența presupune îndeplinirea necorespunzătoare a sarcinilor și atribuțiilor de serviciu, ori, în această cauză, se evidențiază o imposibilitate obiectivă de a asigura supravegherea și paza fizică a produselor dintr-un alt raion în principal.
Instanța de fond a ignorat, prin motivarea sentinței atacate, faptul că recurenta nu a comis fapta imputată pentru că nu avea posibilitatea de a supraveghea în mod continuu raionul, nu avea atribuții de control asupra celorlalți angajați și nici nu a ținut cont de faptul că în unitate mai lucrau încă 10 gestionari în afară de recurentă, reținând în mod inexplicabil că aceasta ar fi comis o faptă disciplinară.
De asemenea, în aprecierea cauzei a fost ignorat și faptul că probele administrate conduceau la o posibilitate extrem de mare ca gestiunea să fi fost
afectată și de terțe persoane, posibil cu concursul unora dintre angajați, aspect care trebuia să fie apreciat ca atare în raport de persoana recurentei.
Pentru aceste considerente, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii contestației formulate împotriva deciziei nr. 6645 din 20.11.2008, cu consecința anulării deciziei contestate ca fiind nelegală și netemeinică și obligarea societății la reintegrarea în postul deținut anterior și la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și cu celelalte drepturi.
Intimata și-a precizat poziția procesuală prin întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței atacate.
Analizând sentința recurată în raport de materialul probator administrat și de criticile formulate, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. 6645/20.11.2008 a încetat contractul individual de muncă al reclamantei în temeiul art. 58 și art. 61 litera “a” Codul muncii, reținându-se că reclamanta și-a neglijat sarcinile de serviciu ceea ce a dus la lipsa în gestiunea magazinului.
Excepția nulității absolute a acestei decizii pentru faptul că “nu există o descriere completă a faptei și motivele prin care au fost înlăturate apărările formulate de contestatoare nu sunt evidențiate în cuprinsul deciziei” a fost în mod corect respinsă de instanța de fond deoarece nu sunt întrunite condițiile imperative ale art. 268 litera “a” și “c” Codul muncii atâta vreme cât decizia conține descrierea faptei și în ce privește “înlăturarea apărărilor” nu se puteau invoca alte argumente atâta vreme cât reclamanta a recunoscut minusurile din gestiune.
Curtea nu poate reține nici critica referitoare la deficiențele cercetării disciplinare, deoarece această cercetare s-a efectuat de către Comisia numită în baza deciziei nr. 6400/10.11.2008, procesul-verbal este semnat de toți membrii comisiei de cercetare disciplinară iar împrejurarea că numai administratorul societății a semnat adresa de convocare la cercetarea disciplinară nu atrage anularea cercetării disciplinare efectuate, reclamanta nedovedind în acest sens vreo vătămare a drepturilor sale.
Cât privește aspectele de fond ale contestației, se rețin următoarele aspecte:
Potrivit actului adițional nr. 1 la contractul de muncă, începând cu data de 01.07.2008 reclamanta îndeplinea funcția de “adjunct șef raion mărfuri nealimentare”.
Printre atribuțiunile de serviciu pe care reclamanta s-a angajat să le respecte, prin semnarea fișei postului, se regăsesc și cele referitoare la “recepția cantitativă și calitativă a mărfurilor primite în magazin; verificarea zilnică a nivelului stocurilor de marfa; întocmirea zilnică a raportului de vânzări; urmărirea zilnică a nivelului stocurilor din magazin în vederea evitării lipsei de mărfuri “.
De asemenea, reclamanta și-a asumat răspunderea materială împreună cu tot personalul magazinului pentru integritatea și valoarea stocurilor de mărfuri precum și a celorlalte valori materiale încredințate.
În baza deciziei nr. 6193/31.10.2008 s-a întrunit comisia de inventariere și s-a constatat cu ocazia inventarierii gestiunii din magazinul în care lucra reclamanta, plusuri în gestiune de 2.461,10 euro și lipsuri în valoare de 9896,01 euro. Toți gestionarii acestui magazin au semnat atât listele de inventariere cât și procesul-verbal încheiat la 02.11.2008, printre care și reclamanta.
Așadar, nu au existat obiecțiuni cu privire la procedura de inventariere.
Din răspunsurile date prin nota explicativă, reclamanta a explicat plusurile în gestiune prin “greșeli de facturare” iar minusurile din gestiune prin “furturi din magazin, lipsa de personal, volum mare de marfa, erorile sistemului”.
Cu toate acestea, nu s-a putut face vreo dovadă cu privire la eventualele furturi din magazin, sesizări cu privire la lipsa unui sistem de supraveghere performant ori cu privire la deficiențele sistemului de înregistrare a mărfurilor.
Reclamanta a afirmat în declarația dată cu ocazia cercetării disciplinare că zilnic se făceau greșeli de facturare, că exista și obiceiul de a se lua bani din gestiune în interes personal dar care se restituiau și nu afectau gestiunea, precum și faptul că pentru produsele lăsate de clienți în vederea vânzării, nu se emiteau facturi.
Reclamanta omite totuși, să raporteze aceste disfuncționalități la atribuțiunile de serviciu pe care și le asumase prin fișa postului, cu atât mai mult cu cât aceasta avea funcția de “adjunct șef raion mărfuri nealimentare” având obligații sporite față de ceilalți angajați.
După cum recunoaște chiar reclamanta (prin declarația dată în 12.11.2008) și cu ocazia efectuării inventarelor precedente s-au constatat lipsuri în gestiune, astfel ca fiecare angajat a fost obligat să plătească câte 325 euro și ulterior 425 euro/persoană.
Prin urmare, dacă la fiecare inventar se stabileau lipsuri în gestiune iar reclamanta nu făcea niciun demers pentru o mai bună organizare a sistemului de supraveghere și de facturare a mărfurilor, apare ca fiind justificată măsura luată de angajator privind aplicarea sancțiunii celei mai grave, respectiv desfacerea contractului de muncă.
Chiar dacă reclamanta nu avea atribuții de coordonare a celorlalți salariați, aceasta le avea în schimb pe cele referitoare la “recepția cantitativă și calitativă a mărfurilor primite în magazin; verificarea zilnică a nivelului stocurilor de marfă; întocmirea zilnică a raportului de vânzări; urmărirea zilnică a nivelului stocurilor din magazin în vederea evitării lipsei de mărfuri” iar îndeplinirea acestor atribuțiuni nu a fost dovedită în condițiile în care la fiecare inventar apăreau lipsuri în gestiune.
În temeiul art. 263 din Codul muncii, angajatorul dispune de prerogativa disciplinară și are dreptul de a aplica sancțiuni – în limitele legii – salariaților care se fac vinovați de săvârșirea unei abateri disciplinare în legătură cu lor.
Abaterea disciplinara constă fie într-o acțiune, fie într-o inacțiune săvârșită cu vinovăție de salariat în îndeplinirea sarcinilor de serviciu stabilite prin
contractul individual de muncă, fișa postului, regulamentul de ordine interioară sau dispoziții ale conducătorilor ierarhici.
Așadar, chiar în lipsa unor dovezi din care să rezulte că reclamanta și-a însușit din bunurile societății, angajatorul putea dispune desfacerea contractului de muncă pentru lipsurile din gestiune, plecând de la lipsa de diligentă și nerespectarea obligațiilor asumate de reclamantă pentru postul ocupat.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 cod procedură civilă, recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 406 din 25 martie 2009 Tribunalului Constanța va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil formulat de reclamanta, domiciliată în C,-, -. A, etaj 4, județul C, împotriva sentinței civile nr. 406 din 25 martie 2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtăSC SRL, cu sediul în C, Zona Liberă C Sud, 1, -nexa S, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 noiembrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Maria Apostol, Mariana Bădulescu Răzvan Anghel
– – – –
– –
– –
Grefier,
Jud. fond -,
Red. dec. jud. -/27.11.2009
gref. –
2 ex./27.11.2009
